Pricini care ne îndeamnă la răbdare, mângâierea întru răbdare
Prima: Orice întristare, necaz şi suferinţă se petrec cu voia lui Dumnezeu. După cum este scris: Cele bune şi cele rele, viaţa şi moartea, sărăcia şi avuţia de la Domnul sunt (Sir. 11,16).
Cea de-a doua: Mai cu seamă în vremurile de astăzi, cei care vor să trăiască întru evlavie nu au la ce se aştepta decât la silnicii, prigoane şi asupriri, căci din pricina înmulţirii fărădelegilor iubirea multora s-a răcit de acum. Astfel, oricine vrea să trăiască cucernic trebuie să se gătească spre răbdare (v. Mt. 24,12).
Cea de-a treia: Răbdarea, aşa cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur, îi slobozeşte pe păcătoşi de pedeapsă, iar drepţilor le înmulţeşte răsplata (Cea de-a patra scrisoare către Olimpiada).
Cea de-a patra: Răbdarea este o virtute cu care nimic nu se poate asemui. Răbdarea necazurilor - aşa spune Sfântul Ioan Gură de Aur - e mai mare decât milostenia şi decât multe alte virtuţi (Omilii la Matei). Şi mai spune că: „Nimic nu este asemenea răbdării" (Cea de-a şaptea scrisoare către Olimpiada).
Cea de-a cincea: Mare este biruinţa atunci când vrăjmaşii sunt înfrânţi prin răbdare, după cum ne învaţă acelaşi Sfânt Ioan Gură de Aur (Omilii la Matei).
Cea de-a şasea: Prin răbdare, diavolul este înfrânt şi ruşinat - după cum se scrie în cartea lui Iov.
Cea de-a şaptea: Pentru răbdare ne sunt făgăduite viaţa veşnică şi fericirea, căci spune Hristos: Cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui (Mt 10, 22). Aşteptând slava, oricine se poate mângâia întru răbdare.
Cea de-a opta: Moartea retează orice suferinţă şi necaz, oricât de îndelungi ar fi acestea.
Cea de-a noua: Oricât de mare ar fi suferinţa noastră, totuşi păcatele noastre, prin care am jignit slava lui Dumnezeu, sunt mult mai mari şi vrednice de pedeapsă încă şi mai mare.
Cea de-a zecea: Dumnezeu ne pedepseşte aici ca noi să dobândim mântuirea cea veşnică. Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi - aşa cum spune Apostolul - ca să nu fim osândiţi dimpreună cu lumea (v. I Cor. 11, 32).
Cea de-a unsprezecea: Dreptatea lui Dumnezeu cere ca păcătosul să fie pedepsit pentru păcatele lui. Iar dacă păcătosul trebuie să fie pedepsit, arunci mai bine să fie pedepsit aici şi să rabde cu mulţumire decât să fie chinuit pururea în veacul viitor. Aici, Dumnezeu pedepseşte şi mângâie pe cel păcătos, căci dincolo nu există mângâiere; aici pedepsele sunt uşoare, părinteşti, iar dincolo sunt aspre; aici sunt vremelnice, dar dincolo sunt veşnice. Iar a răbda aici o sută de ani orice suferinţă, este nimic prin comparaţie cu veşnicia. Ia aminte la bogatul din Evanghelie, care se veselea aici în toate zilele, cum se tânguie: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine! (Le. 16, 24). Strigă el dară, însă fără de folos.
Cea de-a douăsprezecea: Dumnezeu, după bunătatea, blândeţea şi îndelunga Sa răbdare, are milă de noi, aşteptând pocăinţa noastră; iar noi trebuie să răbdăm atunci când ne pedepseşte pentru păcatele noastre şi să-I mulţumim, căci pentru nelegiuirile noastre nu ne-a nimicit, ci prin această pedeapsă caută mântuirea noastră.
Cea de-a treisprezecea: Intru belşug omul se înalţă, iar întru suferinţă se smereşte. De aceea Dumnezeu îi trimite omului crucea suferinţei, ca el să se smerească şi astfel să nu-şi piardă fericirea cea veşnică.
Cea de-a paisprezecea: Fie că răbdăm, fie că nu răbdăm, ori cârtim în suferinţă, tot nu scăpăm de ceea ce ne-a hotărât judecata lui Dumnezeu. Din pricina nerăbdării pierdem înse răsplata.
Cea de-a cincisprezecea: Prin răbdare se uşurează suferinţa. Ia aminte la cei ce suferă îndelung întru boli. Atât de mult s-au deprins cu boala prin răbdare, încât parcă nici nu o mai simt. Pe de altă parte, prin nerăbdare boala se înteţeşte, cum ne arată chiar viaţa noastră.
Cea de-a şaisprezecea: Orice suferinţă poate fi grea sau uşoară: de este grea, se va curma curând prin moarte, iar de este uşoară, va putea fi îndurată cu multă mulţumire.
Cea de-a şaptesprezecea: Cel ce suferă trebuie să cugete întru sine astfel: Dacă până acum am răbdat, înseamnă că şi de acum înainte pot răbda, dacă ieri am răbdat, înseamnă că şi azi, şi mâine pot răbda.
Cea de-a optsprezecea: Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a răbdat pe nedrept, pentru noi, lăsându-ne pildă ca să păşim pe urmele Lui (v. I Ptr. 2, 21). Iar noi, prin aceasta, trebuie să ne mângâiem întru răbdare, căci Hristos a răbdat fără de păcat fiind.
Cea de-a nouăsprezecea: Tu, care suferi, ia aminte la cei ce au mai mare necaz şi mai mare boală decât tine şi care, totuşi, rabdă. De suferi îndelung de vreo boală şi ai o oarecare mângâiere de la cei ce îţi slujesc, ia seama la cei ce suferă mai mult decât tine, care se zbat în văpaia durerii şi a necazului şi sunt acoperiţi numai cu răni; şi, pe lângă acestea, nu au pe nimeni care să-i îngrijească, să-i hrănească, să le dea apă, să-i ridice, să-i spele şi să le cureţe rănile. Şi, cu toate acestea, rabdă.
De rabzi surghiun, adu-ţi aminte de cei care în lanţuri, în zdrenţe, aproape goi, departe de casă şi de ţară, în fiecare zi primesc bătăi şi răni. Ziua la ocnă sunt osândiţi, iar noaptea în temniţa plină de mizerie şi duhoare sunt închişi, fără nici un fel de mângâiere. Moartea, pentru ei, este mai plăcută decât viaţa.
Dacă rabzi sărăcie, gândeşte-te la cei ce înainte au fost bogaţi şi slăviţi, dar au ajuns astfel încât nici pe ei, nici pe soţii, nici pe copii nu au cu ce să-i mai hrănească, să-i îmbrace şi nu mai au nici unde să-şi plece capul. Cutreieră ei prin curţile altora şi sunt plini de datorii. Din toate părţile sunt strâmtoraţi, au parte de necazuri şi dureri de nesuportat şi ca într-un cuptor sunt arşi în văpaie. Tu, cu toate că nu ai nici cele de trebuinţă, poţi cere în numele lui Hristos. Lor le este însă ruşine să ceară, pentru că înainte au fost slăviţi şi bogaţi. Ia seama şi la ţăranii săraci, la cerşetori, la cei care umblă aproape goi, la cei bolnavi şi la cei paralizaţi, care trebuie să plătească biruri şi dajdii şi nu numai că nu pot da, ci au nevoie ei înşişi să li se dea şi chiar să aibă cineva grijă de ei din pricina sărăciei şi a bolii lor cumplite.
Dacă rabzi dosădire şi clevetire, adu-ţi aminte de cei ce stau în scaune înalte, câte cârteli rabdă ei de la supuşi, câte dosădiri, câte cuvinte rele, înjurături, tâlhării, vicleşuguri, curse, blesteme, batjocuri şi alte vorbe usturătoare, asemenea copacilor care stau pe înălţimi, ce sunt clătinaţi de orice vânt, chiar şi de cel mai firav. Astfel să te întăreşti întru răbdare. Ei rabdă necazuri mari şi cumplite, iar tu nu poţi răbda unul mic?
Cea de-a douăzecea: Ţine mintea ta în iad şi vezi cum se chinuiesc cei osândiţi acolo şi cum se vor chinui ei în veci. De ar fi cu putinţă, ar dori să ardă aici în foc până la sfârşitul lumii, numai să scape de chinul cel veşnic.
Cea de-a douăzeci şi una: Ridică ochii minţii tale la locaşurile cele cereşti şi ia seama la toţi cei care vieţuiesc acolo. Nu vei găsi pe nici unul care să nu fi ajuns acolo pe calea răbdării.
Cea de-a douăzeci şi doua: Pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi -spune Apostolul Pavel (v. Rom. 8,18). Căci, oricâte rele ai răbda aici, totuşi răbdarea aceasta nu este pe măsura slavei viitoare, care este gătită celor ce rabdă. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri! (Mt. 5,12).
Cea de-a douăzeci şi treia: întru suferinţa ta, adu-ţi aminte de cumplita suferinţă a sfinţilor mucenici. Unii dintre ei au fost bătuţi cu vergi, altora li s-au scos dinţii şi ochii, altora li s-au tăiat limba, mâinile, picioarele şi sânii; unii au fost zdrobiţi aproape pe de-a-ntregul şi răstigniţi pe cruce; alţii au fost aruncaţi la fiare; alţii au fost înecaţi; alţii au fost arşi ori îngropaţi de vii; alţii au fost închişi în cuptoare încinse; altora li s-au jupuit pielea şi carnea de pe oase; altora li s-a vărsat în gură smoală sau cositor topit şi multe alte chinuri de negrăit au pătimit, însă pe toate le-au răbdat cu atâta mărinimie, încât s-au minunat chiar şi călăii lor. E adevărat, toate acestea le-au răbdat cu ajutorul lui Hristos, dar acelaşi ajutor al lui Hristos este pregătit şi acum pentru toţi cei care rabdă. Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi (v. Evr. 13, 8).
De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu (Evr. 12,1-2).
SFÂNTUL TIHON DE ZADONSK
Cum să dobândim răbdarea, Editura DE SUFLET
Cumpara cartea "Cum sa dobandim rabdarea"
.jpg)
-
Suferinta umana si iubirea divina
Publicat in : Editoriale -
Suferinta ca incercare
Publicat in : Editoriale -
Suferinta nu este absurda
Publicat in : Editoriale -
Suferinta si nadejdea mantuitoare
Publicat in : Religie -
Libertatea si suferinta
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.