Rugaciunea
In efortul nostru de eliberare de patimi initiativa o are Dumnezeu Care prin intermediul harului ce ni-l impartaseste, ne cheama si ne ajuta. Sfantul Pavel spune ca "Dumnezeu este Cel ce lucreaza in voi si ca sa voiti si ca sa savarsiti" (Filipeni 2, 13).
Noi trebuie doar sa conlucram cu harul pe care El il revarsa in noi. Mijloacele cele mai cunoscute in aceasta conlucrare sunt: rugaciunea, postul, lectura si meditatia religioasa. Daca am detalia ar fi multe altele. Cel mai la indemana mijloc este rugaciunea. Ea este de neaparata trebuinta. Intr-un moment delicat, cand ucenicii n-au putut tamadui un indracit, Mantuitorul le-a spus: "acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post" (Matei 17, 21).
Domnul Hristos Insusi se ruga Tatalui. Dupa o zi de misiune, incheiata cu minunea inmultirii painilor si a pestilor, "dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa se roage singur" (Matei 14, 23). Inainte de patimi i-a sfatuit si pe ucenici: "Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita" (Matei 26, 41).
Rugaciunea este inaltarea sufletului spre Dumnezeu sau o convorbire intima cu Dumnezeu. Pentru omul pragmatic, care cauta un sens in orice actiune, Sfantul Ioan Scararul da urmatoarea definitie: "Rugaciunea este, dupa insusirea ei, insotirea si unirea omului si a lui Dumnezeu; iar dupa lucrare, sustinatoarea lumii".
Asadar, rugaciunea este un dialog cu Dumnezeu. Rugaciunea este o intalnire si o relatie intima cu Dumnezeu. Daca de multe ori, incercand sa ne rugam, nu putem stabili o convorbire cu Dumnezeu, parandu-ni-se ca Dumnezeu este absent, trebuie sa gasim cauzele acestei situatii. Nu este corect sa ne plangem ca Dumnezeu nu ne asculta, tinand seama de caracterul reciproc al unei relatii si observand ca "Dumnezeu are mai multe temeiuri decat noi de a se plange. Noi ne plangem ca El nu ni se manifesta in cele cateva minute pe care I le rezervam: ce putem spune atunci despre cele 23 de ore si jumatate in timpul carora Dumnezeu bate poate la
Dumnezeu are delicatetea sa nu infiripe cu noi un dialog intr-un moment inoportun. Oamenii sensibili erau convinsi de acest lucru. Sutasul din
Pentru a ne putea ruga, eficient, trebuie sa avem o anumita pregatire sufleteasca. Trebuie sa fim constienti ca facand rugaciunea intram in audienta la Imparatul universului. "Cand pornesti sa te infatisezi inaintea Domnului, spune Sfantul Ioan Scararul, sa-ti fie haina sufletului tesuta intreaga din firele, mai bine zis din zalele, nepomenirii raului. Caci de nu, cu nimic nu te vei folosi".
Mantuitorul Hristos ne da in acest sens un sfat foarte util, pentru momentul in care ne ducem la biserica, eventual ducand si un mic dar pentru sfanta jertfa: "daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi venind, adu darul tau" (Matei 5, 23-24). De aceste raporturi pozitive cu semenii atarna primirea rugaciunii noastre: "Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua greselile voastre. Ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru Cel din ceruri nu va va ierta voua gresealele voastre" (Marcu 11, 25-26).
Pe langa aceasta stare de pace sufleteasca, pe care ne-o creaza bunele relatii cu semenii, cand vorbim cu Dumnezeu trebuie sa fim smeriti. Convinsi fiind ca suntem pacatosi, ca suntem pamant si cenusa, nici nu putem adopta o alta atitudine. Vamesul cand se ruga "nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie pacatosului" (Luca 18, 13).
Rugaciunea pe care incercam sa o facem intr-o alta stare sufleteasca nu numai ca nu-i eficienta, dar n-are nici un gust: "Indulcesc bucatele, undelemnul si sarea; inaripeaza rugaciunea, smerenia si lacrima".
O rugaciune "spectacol" insotita de melodie cantata artistic si in duh de mandrie n-o primeste Dumnezeu. Pe Dumnezeu Il facem milostiv "nu cu cantari, tropare si glasuri, ci cu rugaciunea cea cu inima zdrobita si cu post, prin care si frica lui Dumnezeu in inima creste necontenit si plansul se intareste, si de tot pacatul curateste pe om, iar mintea mai alba decat zapada o face".
Cand te rogi trebuie sa crezi ca Dumnezeu iti asculta rugaciunea si sa staruiesti. Daca roadele nu sunt cele pe care le asteptai tu inseamna ca ele nu-ti erau de folos. A te ruga cu indoiala, incercand in ultima instanta si acest mod de a-ti rezolva problemele, este dovada de putina credinta. "De este cineva lipsit de intelepciune, spune Sfantul Iacov, sa o ceara de la Dumnezeu, Cel ce da tuturor fara deosebire si fara infruntare; si i se va da. Sa ceara insa cu credinta, fara sa aiba nici o indoiala, pentru ca cine se indoieste este asemenea valului marii, miscat de vant si aruncat incoace si incolo. Sa nu gandeasca omul acela ca va lua ceva de la Dumnezeu" (Iacov 1, 5-7).
Literatura pioasa a pastrat multe intamplari din care reiese cu prisosinta ca parintii ce se rugau cu credinta erau ascultati. "Spunea unul dintre parinti despre avva Xoie tebeul ca a intrat o data in Muntele Sinai si iesind el de acolo, l-a intampinat un frate si suspinand zicea: ne mahnim, avvo, pentru neplouare. I-a zis lui batranul: si de ce nu cereti si nu va rugati lui Dumnezeu? I-a zis lui fratele: ne rugam si facem litanii dar nu ploua. I-a zis lui batranul: negresit, nu va rugati cu deadinsul. Vrei sa cunosti, ca asa este? Si si-a intins mainile la cer cu rugaciune si indata a plouat".
Rugaciunea facuta din rutina, fara credinta si fara atentie este pierdere de vreme. Omul care-L iubeste pe Dumnezeu si doreste sa stea de vorba cu El asteapta cu mult drag ceasul rugaciunii. "Iubirea ostasului fata de imparat o arata razboiul; iubirea crestinului fata de Dumnezeu o arata vremea rugaciunii si starea la rugaciune. Starea ta launtrica ti-o arata rugaciunea. Caci teologii au socotit-o pe aceasta oglinda crestinului".
Atunci cand te rogi trebuie sa ai constiinta ca Dumnezeu este de fata si te asculta. Atentia la cele spuse te ajuta sa faci o rugaciune buna. Sigur ca nu-i de loc usor sa fi mereu atent la rugaciune. Gandurile, stimulate de potrivnicul, te poarta la grijile zilei: "Un frate l-a intrebat pe un batran: pentru ce, cand stau la rugaciune, mai mult ma trage gandul la alte griji? Si i-a raspuns batranul: diavolul dintru inceput, nevrand sa se inchine Dumnezeului tuturor, s-a lepadat din ceruri si strain s-a facut de Imparatia lui Dumnezeu. Pentru aceasta se sileste si pe noi sa ne traga de la rugaciune la alte zabavi, vrand sa lucreze si in noi ceea ce a patimit el". Parintii considerau ca rugaciunea este osteneala cea mai bine placuta lui Dumnezeu. De aceea se cuvine sa o facem bine, cu atentia cuvenita.
Daca ne rugam, fiind in pace cu toata lumea, avand credinta si smerenie, incercand sa ne tinem atentia treaza la ceea ce facem, nadajduim sa ajungem la o rugaciune de calitate. S-au facut multe impartiri ale rugaciunii, dupa criteriul calitativ. Socotim potrivita urmatoarea impartire, dupa acest criteriu, urmand o linie ascen-denta: a) Rugaciunea intinata; b) Rugaciunea timp pierdut; c) Rugaciunea mintii; d) Rugaciunea facuta cu mintea in inima; e) Extazul sau rapirea.
a) Rugaciunea intinata, din nefericire, este prezenta la toti incepatorii. In timp ce se roaga ii vin omului in minte tot felul de ganduri patimase. Ele rasar din strafundul inimii unde au patruns din neatentia noastra. Imagini scarboase, pofte pacatoase, acumulate in timp, sunt scoase la suprafata de cel rau tocmai in timpul rugaciunii.
Referitor la aceasta rugaciune Sfantul Ioan Scararul spune: "Precum imparatul pamantesc priveste cu scarba la cel ce sta in fata lui, dar isi intoarce fata de la el si vorbeste cu dusmanii stapanului, asa priveste cu scarba si Domnul la cel ce sta inaintea Lui in rugaciune si primeste ganduri necurate". Mai ales tinerii nu sunt crutati de ganduri pacatoase in timpul rugaciunii, nici chiar in biserica, ganduri stimulate si de persoanele pe care le vad sau le aud.
b) Rugaciunea timpului pierdut este ceva mai buna decat rugaciunea intinata. Dar e o simpla oboseala fara rezultate. "Altceva este intinaciunea rugaciunii, spune Sfantul Ioan Scararul, si altceva e pieirea ei; si altceva furarea si altceva prihanirea ei. Intinaciunea ei este a sta inaintea lui Dumnezeu si a naluci ganduri necuvenite; pieirea este a se robi de griji nefolositoare. Furarea este imprastierea cugetarii pe nesimtite; prihanirea este un atac oarecare ce se apropie de noi".
In vremea acestei rugaciuni ii trec crestinului prin minte tot felul de griji. Nu se gandeste la lucruri urate, ci la lucruri utile. In timpul rugaciunii de dimineata isi face planuri pentru toata ziua. In timpul rugaciunii de seara reia, cu mintea, toate taraseniile de peste zi. Stand la liturghie tese planuri de viitor. "In timpul rugaciunii nu trebuie sa primim nici gandurile bune pentru ca, in acel timp, chiar si gandurile bune starnesc mintea, si aceasta fiind starnita le accepta si pe cele patimase. Gandurile bune din timpul rugaciunii deschid calea diavolului sa intre triumfator si sa intrerupa lucrarea sfanta a rugaciunii".
Aceste ganduri, care imprastie mintea de la rugaciune, se pot inlantui alcatuind asa numita "punte a dracilor". De exemplu, stai la slujba in biserica. Privesti la policandru. Iti aduci aminte ca l-a donat cutare persoana. O cunosti bine pe persoana respectiva. Iti vine in minte insa faptul ca nu-i chiar "
c) Rugaciunea mintii se apropie de bine. De data aceasta rugatorul n-are nici ganduri rele, nici ganduri bune. Este foarte atent la ce spune. Ea se mai numeste rugaciunea cugetarii: "mintea s-a deprins sa se reculeaga in ceasul rugaciunii, pe care o rosteste in intregimea ei, fara risipiri. Mintea se topeste laolalta cu slova scrisa si o rosteste ca si cum ar fi cugetat-o ea insasi". Aceasta rugaciune insa ramane uscata. Inima nu se indulceste din ea. Este adevarat ca nici un pietism emotional, in care mintea nu rationalizeaza, nu este folositor. Sfantul Pavel tine sa sublinieze faptul ca in rugaciune este implicata si mintea: "Atunci ce voi face? Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi canta cu duhul, dar voi canta si cu mintea" (1Corinteni 14, 15). Totusi inima nu poate fi neglijata.
d) Rugaciunea facuta cu mintea in inima este rugaciunea cea buna. Coborand cu mintea in inima si inchizand usile si ferestrele, incepi cea mai intima si sfanta convorbire cu Dumnezeu. "Cand te rogi, spune Domnul Hristos, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie" (Matei 6, 6).
La aceasta rugaciune participa omul intreg, cu toate facultatile sale, indulcindu-se din dialo-gul cu Dumnezeu. Coborandu-se mintea in inima, si incepand rugaciunea, "inima se incalzeste si ceea ce adineauri era gandul, ajunge aici simtire… Cine a ajuns la simtire, acela se roaga fara cuvinte, fiindca Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. De aceea abia de aici incepe hotarul sporirii intru cele ale rugaciunii".
e) Extazul sau rapirea este culmea cea mai inalta a rugaciunii. In aceasta situatie omul nici nu mai are un rol deosebit, lucrarea facand-o Duhul Sfant. "Noi nu stim sa ne rugam cum trebuie, spune Sfantul Pavel, ci Insusi Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite" (Romani 8, 26).
In aceasta stare era Sfantul Antonie cel Mare cand, soarele apunand in spatele sau, il lasa la rugaciune cu bratele intinse si, tot asa, il gasea dimineata cand ii rasarea in fata. "Cand simtirea rugaciunii ajunge la starea de rostire neincetata atunci va incepe rugaciunea cea duhovniceasca, care este un dar al Duhului de la Dumnezeu, ce se roaga El pentru noi intru noi".
Sfantul Ioan Casian ne relateaza parerea Sfantului Antonie cel Mare, referitoare la starea de rapire, zicand: "Rugaciunea nu este cu totul desavarsita cand cel ce se roaga n-a pierdut orice constiinta de sine, sau cand intelege ceea ce spune. Acest fel de rugaciune, atat de inalta si inaltatoare, nu lasa ca cineva sa fie constient de sine insusi, nici sa se gandeasca la ceea ce face, sau, pentru a spune mai bine, ceea ce indura atunci".
Se intampla uneori ca un om pasionat de un lucru sa fie atat de concentrat la ceea ce face, incat uita de sine insusi, nu mai stie unde se gaseste si cat timp a petrecut in acea preocupare. Acelasi lucru se petrece cu rugatorul care a ajuns in starea de rapire. Este atat de cufundat in Dumnezeu incat nu-si mai aminteste de sine, nu-si da seama ce se intampla in jurul sau, ci petrece intro meditatie adanca.
Am impartit, in aceasta scurta expunere, rugaciunea din punct de vedere calitativ. Ea se poate imparti si dupa scopul ce-l urmareste. In general, din acest punct de vedere, sunt trei feluri de rugaciuni: a) rugaciunea de lauda; b) rugaciunea de multumire; c) rugaciunea de cerere.
Aceasta ar fi ordinea fireasca a rugaciunilor pe care I le adresam lui Dumnezeu. Intai Il proslavim, pentru ca se cuvine sa facem acest lucru, tinand seama de maretia slavei
Din nefericire, noi ne limitam la rugaciunea de cerere. Nu-L proslavim, nu-I multumim, dar, ca niste cersetori, Ii cerem mereu. Ordinea in care ar trebui sa se succeada rugaciunile ne este data, printre altii, de catre Sfantul Ioan Scararul: "Inainte de toate sa punem pe hartia rugaciunii noastre o multumire sincera. In al doilea rand marturisirea si zdrobirea sufletului: intru multa simtire. Apoi sa facem cunoscut Imparatului toata cererea noastra. Chipul mai inainte aratat al rugaciunii noastre e cel mai bun, precum s-a spus unui frate oarecare de catre Ingerul Domnului".
N-am spus nimic, inca, referitor la cuvintele pe care le folosim atunci cand ne rugam. De obicei folosim rugaciunile consacrate, pe primul loc stand Rugaciunea Domneasca "Tatal nostru". Ea ne-a fost lasata de Insusi Domnul Hristos (Matei 6, 7-13). Apoi ne folosim de psalmii pe care Dumnezeu i-a inspirat Proorocului David. Si, in sfarsit, apelam la toate rugaciunile alcatuite de Sfanta Biserica si cuprinse in cartile de slujba si in cartile de rugaciuni. Cand facem rugaciune particulara ne putem folosi si de propriile noastre cuvinte, spunandu-i lui Dumnezeu in mod liber ce avem pe suflet.
Rugaciunea este respiratia sufletului. De aceea trebuie sa apelam la ea cu o anumita ritmicitate. Sa ne rugam dimineata, sa ne rugam seara, sa ne rugam cand ne asezam la masa. O rugaciune cat de scurta, dar ritmica, ne tine intro stare sufleteasca buna.
In mediul monahal, si nu numai, este foarte cunoscuta asa numita "Rugaciune a lui Iisus". Ea are urmatorul text: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Plecand de la indemnul Sfantului Pavel "Rugati-va neincetat" (1Tesaloniceni 5,17), cei indragostiti de aceasta rugaciune o rostesc, fie cu gura, fie numai in gand, de nenumarate ori. Plecand de la cateva sute de rostiri, ajung la mii de rostiri si, in sfarsit, o fac necontenit. Fie ca stau efectiv la rugaciune, fie ca muncesc, mintea si inima lor se indulcesc de aceasta rugaciune.
Aceasta rugaciune s-ar spune ca e de origine paradisiaca, in sensul ca Adam se bucura de comuniune cu Dumnezeu, ca ar fi folosit-o Maica Domnului in templu. In orice caz ea este alcatuita din doua parti: o parte dogmatica, cuprinzand marturisirea lui Petru "Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu" (Matei 16, 16); si o parte morala, cuprinzand rugaciunea vamesului din templu "Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului" (Luca 18, 13).
Primul document al "Rugaciunii lui Iisus" il avem in cuvantul ascetic al lui Diadoh al Foticeii: "Cand mintea noastra incepe sa simta harul Prea-sfantului Duh, satana cauta si el sa ne mangaie sufletul printr-o simtire la aparenta placuta, aducand peste noi, in vremea linistirii de noapte, o adiere asemenea unui somn foarte usor. Dar daca mintea va fi gasita tinand in pomenire fierbinte sfantul nume al Domnului Iisus si va folosi preasfantul si slavitul nume al Lui, ca pe o arma impotriva inselaciunii, se va departa amagitorul viclean".
Sunt foarte cunoscute cateva carti care au ca preocupare principala "Rugaciunea lui Iisus". Dintre ele mentionam: Marturisirea unui pelerin rus despre lucrarea plina de har a Rugaciunii lui Iisus, Sbornicul -Culegere despre rugaciunea lui Iisus (vol. I si II), O noapte in pustia Sfantului Munte -de Nieroteos Vlachos si altele.
Metodele pentru practicarea acestei ruga-ciuni sunt si ele multe. Parintele Dumitru Staniloae se opreste asupra lor. In mare, ele fac amintire de faptul ca rugaciunea aceasta ar trebui sa aiba ritmul respiratiei. Prima parte, cea teologica, o rostim in timp ce inspiram, si a doua parte, cea morala, o rostim in timp ce expiram. Ne imaginam cum se coboara mintea in inima o data cu inspiratia si spunem: Doamne, Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu. Iar cand expiram zicem: Miluieste-ma pe mine pacatosul. Pentru a tine evidenta numarului de rugaciuni folosim boabele mataniilor, matanii care sunt "sabia Sfantului Duh". Si pozitia corpului poate lua diferite forme, de la statul in picioare sau pe genunchi, pana la asezarea pe un scaunel. Toate aceste metode, de fapt, sunt niste proptele de care nu mai avem nevoie in momentul in care am ajuns sa ne rugam cu adevarat.
Pe langa "Rugaciunea lui Iisus" in practica credinciosilor mai gasim si alte rugaciuni scurte. Toate acestea sunt bune, daca-si ating scopul. Sfantul Serafim de Sarov recomanda sa se rosteasca pana la pranz "Rugaciunea lui Iisus", iar dupa masa, rugaciunea: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul".
Spuneam la inceputul acestui capitol ca, stiindu-ne pragmatici, Sfantul Ioan Scararul mentioneaza ca rugaciunea tine lumea. Suntem incredintati, din experienta Parintilor nostri, ca rugaciunea ne dezlipeste de cele trecatoare. Rugaciunea ne uneste cu Dumnezeu. Rugaciunea ne preface dupa asemanarea cu Dumnezeu. Si, in sfarsit, prin rugaciune Dumnezeu ne implineste cererile cele bune.
Dumnezeu a randuit ca oamenii sa se inmulteasca prin casatorie, ca pamantul sa rodeasca prin lucrare, iar sufletele sa primeasca mangaiere prin rugaciune. De aceea Domnul zice in Evanghelie: "Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui care bate i se va deschide" (Matei 7, 7-8).
Daca-ti faci bine rugaciunea dimineata, iti va fi buna ziua intreaga. Daca te rogi mereu, intreaga viata va avea un echilibru. Linistea, echilibrul, bucuria sufletului sunt rodul rugaciunii. Fara rugaciune viata duhovniceasca este anemica si poate pieri.
-
Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita
Publicat in : Credinta -
Parintele Teoclit Dionisiatul - sfaturi duhovnicesti
Publicat in : Interviuri
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.