Pentru căinţa ta să te ierte Domnul, şi eu, nevrednicul, te iert şi te dezleg, dar aceasta, numai ca o scurtă mângâiere pentru tine, totuşi, trebuie neapărat să spui duhovnicului, chiar dacă nu în amănunt, dar cu sinceritate, căci atunci se împlineşte rânduiala şi duhovnicul îţi citeşte rugăciunea de dezlegare. (Cuviosul Lev, 167)

Voiţi să-mi mărturisiţi cu sinceritate căderile dinainte, pe care le-aţi spovedit la duhovnici, totuşi povara greutăţilor nu se uşurează in conştiinţă, ci vă îngreuiază şi vă tulbură, adică nu sunteţi mulţumit şi probabil că duhovnicii la care v-aţi spovedit nu sunt aşa de iscusiţi, de aceea Sfinţii Părinţi purtători de Duh au rânduit pentru cei ce sunt la început şi doresc să primească chipul cel îngeresc să-şi spovedească din tinereţe toate greşelile lor şi astfel, curăţindu-şi conştiinţa şi sufletul, să pună temelie nouă, adică curăţindu-se şi uşurându-se de povara cea grea... Aşa că eu, mult-păcătosul, sfătuiesc şi dragostea frăţiei voastre să ceară şi să se roage Domnului şi Dumnezeului celui Preamilosârd să vă trimită prin purtarea Lui de grijă un asemenea părinte purtător de duh, căruia să-i puteţi spovedi toate greşelile din tinereţe până la vârsta aceasta şi care să vă poată insufla şi explica importanţa lor, şi, deşi acum nu suntem în stare să ne împlinim canonul, totuşi prin pocăinţa cuvenită şi prin lacrimi îl împlinim, pentru ele şi îl înduplecăm pe Domnul cel Preamilosârd să ne uşureze greutatea poverii şi să ne dăruiască vioiciune şi putere să luptăm împotriva vrăjmaşului tuturor, diavolul, şi, când Domnul, după credinţa şi râvna frăţiei voastre, vă va învrednici de un asemenea duhovnic şi veţi face aşa cum v-am spus mai sus, atunci veţi vedea înlăuntrul sufletului pacea şi bucuria inimii şi înduioşarea, care vă r vor adăpa şi vă vor mângâia cu mângâiere nespusă. (Cuviosul Leu, 145)

Când ne apropiem de Taina spovedaniei, trebuie să ne înfăţişăm cu frică, cu smerenie şi cu nădejde. Cu frică - aşa ca înaintea lui Dumnezeu, mâniat de cel păcătos. Cu smerenie - având conştiinţa propriei păcătoşenii. Cu nădejde - căci ne apropiem de Tatăl cel iubitor de fii, Care L-a trimis pentru răscumpărarea noastră pe Fiul Său, Cel ce a luat păcatele noastre, le-a ţintuit pe cruce şi le-a spălat cu preacuratul Său sânge.

In cazul tulburării şi uitării păcatelor, putem, mergând la spovedanie, să le scriem pentru a ni le aduce aminte şi, când le uităm, cu îngăduinţa duhovnicului să ne uităm pe hârtie şi să le explicăm. Asemenea exemple întâlnim şi în vieţile şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi. (Cuviosul Macarie, 24, Vol 1, pp. 326-327, 328)

Eu nu am dreptul să dezleg de păcate în scris, prin corespondenţă, în altă eparhie; pentru aceasta există reguli bisericeşti. Ce treabă ai tu cu faptul că duhovnicul tău, neînţelegând viaţa duhovnicească, te ocărăşte; tu vii cu căinţă la Domnul şi ea trebuie să fie smerită şi într-o asemenea stare trebuie să primeşti şi mustrări: evident că Domnul îngăduie aceasta. De unde să luăm duhovnici după placul nostru? Dar, oricum ar fi ei, lor le sunt încredinţate cheile să lege şi să dezlege şi să fie slujitorii celorlalte taine. (Cuviosul Macarie, 24, Voi 3, p. 81)

La spovedanie trebuie să explici toate păcatele tale, în afară de cazul în care le uiţi, nu să le spui superficial, căci păcatul nespovedit nu se dezleagă, decât dacă din uitare nu-l spui. După spovedanie trebuie să te păzeşti de faptele păcătoase. Dar, chiar dacă se întâmplă să te superi pe cineva sau să mustri pe cineva: împăcându-te cu cel, pe care te-ai supărat, fii liniştit, iar pentru mustrare, să te mustri pe tine însuţi, ca să nu-l tulburi pe stareţ, dar, dacă găseşti un moment potrivit să-l vezi, atunci, după măsura păcatului şi simţul conştiinţei, îi poţi povesti pe scurt; poţi scrie păcatele tale ţinând cont de spovedania noastră, căci de-a lungul timpului, după spovedanie, greşim mult şi uităm; cel mai important, în spovedanie trebuie să avem inima înfrântă şi smerită, pe care Dumnezeu nu o va urgisi, şi în fiecare zi trebuie să ne cercetăm şi să ne mustrăm pe noi înşine, iar pentru cele săvârşite să aducem înaintea lui Dumnezeu pocăinţă, ceea ce citim în rugăciunea a treia dinainte de culcare. (Cuviosul Macarie, 24, Voi 6, pp. 174-175)

Este folositor a spovedi totul cu mustrare de sine, iar dacă spovedeşti cu supărare pe ceilalţi, ce folos poţi avea, chiar dacă dai depline explicaţii? (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a IlI-a, p. 82)

Te înşeli singură, multe păcate sunt pe care nu le-ai făcut: ucidere, desfrâu, furt de lucruri bisericeşti, incendiere, otrăvire şi multe altele legate de ele; este uşor să spui: „am făcut toate păcatele" sau, aşa cum îmi scrii: „nu există nici un păcat pe care să nu-l fi făcut", dar să spui fiecare păcat, după cum se vede, îţi este ruşine şi din această pricină nu ţi se iartă păcatele: căci, după cuvântul Sfântului Grigorie, ruşinea de aici este partea chinului de dincolo. (Cuviosul Macarie, 24, Voi. 6, p. 305)

Dezvăluind înaintea duhovnicului conştiinţa ta, fie aşa, fie după hârtie, nu trebuie să te mai tulburi pentru faptul că nu ai spus tot - aceasta este de la vrăjmaşul; ci trebuie să te linişteşti, ţinând cont de intenţia ta de a nu tăinui nimic şi de mila lui Dumnezeu, iar tulburarea să o lepezi. Tot aşa şi cu privire la metanii: când împlineşti numărul rânduit, nu trebuie să te gândeşti că nu l-ai împlinit - şi aceasta este de la vrăjmaşul şi ambele extreme sunt de la el, adică şi tulburarea şi părerea sau suficienţa de sine; trebuie să ţii calea de mijloc cu smerenie şi nădejde în mila lui Dumnezeu. (Cuviosul Macarie, 24, Voi. 5, p. 769)

La întrebarea ta - dacă să mai spovedeşti păcatul pe care l-ai mai spovedit şi înainte - îţi răspund: dacă nu l-ai mai făcut, nu trebuie să-l spui duhovnicului, dar trebuie să-ţi simţi păcătoşenia; amintirea păcatelor noastre ne duce la smerenie. După spovedanie, pregătindu- te să te împărtăşeşti cu Sfintele Taine, te afli în tulburare, gândindu-te că parcă nu ai spovedit toate păcatele. Alungă acest gând vrăjmaş prin credinţă şi smerenie şi cu nădejde în mila lui Dumnezeu linişteşte-te. Iar faptul că ţi se pare că păcătuieşti iarăşi destul de mult şi de aceea nu eşti vrednică să te apropii de Sfintele Taine ţi se întâmplă deoarece crezi că te apropii fără păcate, iar vrăjmaşul are putere să-ţi provoace tulburare, dar, dacă te vei apropia cu sentimentul păcătoşeniei tale şi cu nădejde în nespusa milă a lui Dumnezeu - căci El a luat asupra Sa păcatele întregii lumi -, te vei linişti. Crezi că, dacă te-ai spovedit, ai devenit fără de păcat? Dar tulburarea de aceea te şi nelinişteşte, pentru că nu-ţi pui nădejdea în mila lui Dumnezeu, fără de care nimic al nostru nu ne poate mântui. (Cuviosul Macarie, 24, Voi. 5, pp. 497-498)

Să te temi de ruşine în timpul spovedaniei - aceasta vine din mândrie; destăinuindu-te înaintea lui Dumnezeu, dobândeşti linişte şi iertare. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 4, p. 525)

La întrebarea ta despre spovedanie, îţi spun: Sfinţii Părinţi nu sfătuiesc să explicăm senzualitatea păcatelor în amănunt, ca nu cumva, prin pomenirea amănuntelor, să ne întinăm simţurile, ci să spunem simplu chipul păcatului, iar celelalte păcate care provoacă ruşine iubirii de sine trebuie să le spunem în amănunt, cu învinuire de sine. (Cuviosul Macarie, 24, Voi. 6, pp. 166-167)

La spovedania prin corespondenţă nu pot dezlega păcatele: pentru aceasta există reguli bisericeşti. Nici chiar dacă aş merge în altă eparhie, nu ar trebui să primesc la spovedanie. Tu, scriindu-mi neputinţele tale, poate că ai dobândit uşurarea conştiinţei cu mila lui Dumnezeu, însă eu nu am puterea să dezleg prin corespondenţă. (Cuviosul Macarie, 24, Voi. 6, p. 115)

Când părintele duhovnic, prin puterea dată lui de Dumnezeu, vă spune: „te iert şi te dezleg de toate păcatele tale", aceste cuvinte trebuie să le luaţi aşa ca şi cum prin limba lui le rosteşte însuşi Iisus Hristos şi chiar în acea clipă dezlegarea făcută este confirmată în cer de Dumnezeu Tatăl şi de Sfântul Duh. Vedeţi cât de milostiv este Dumnezeu faţă de păcătoşii care se căiesc!... Prin acest cuvânt al părintelui duhovnic se dezleagă nu numai păcatele spovedite verbal, ci şi cele nespovedite din uitare sau din neştiinţă. Părintele duhovnic nu poate dezlega numai acele păcate pe care păcătosul cu intenţie le tăinuieşte, de ruşine şi de frică, păcate pe care nici Dumnezeu însuşi nu le iartă. Insă păcatele dumneavoastră toate sunt iertate şi dezlegate şi, chiar dacă la vremea sa şi moartea ar veni, cu deplină credinţă şi nădejde în mila lui Dumnezeu să fiţi împăcat în duhul dumneavoastră, căci păcatele tinereţii - ale neştiinţei dumneavoastră - nu vor fi pomenite înaintea lui Dumnezeu, lucru de care vă încredinţez cu numele Lui cel sfânt. Iar îndoiala ce o aveţi cu privire la dezlegarea păcatelor dumneavoastră, este lucrarea duhului potrivnic, foarte primejdioasă, în care nicidecum nu trebuie să vă încredeţi. Chiar dacă noi prin păcatele noastre i-am întrece pe toţi păcătoşii din veac, nici atunci nu ar trebui să deznădăjduim faţă de mila lui Dumnezeu, căci El pentru aceasta L-a trimis pe Fiul Său Cel Unul-Născut din cer în lume, ca să-i mântuiască pe păcătoşi: pe noi, prea mult păcătoşii, după mare mila Sa ne mântuieşte şi moştenitori ai împărăţiei Sale ne face. (Cuviosul Antonie, 22, pp. 236-237)

Spovedania este judecata duhovnicească. Duhovnicul este judecătorul, iar cel ce-şi spovedeşte păcatele sale este criminalul. Şi, ca un criminal căit, se cuvine să aibă nu numai căinţă sufletească pentru răul săvârşit, ci şi trupeşte să-şi exprime vinovăţia, căci sufletul şi trupul omului sunt nedespărţite. (Cuviosul Nicon, 8, p. 300)

Socotesc necesar să vă amintesc că eu întotdeauna am acordat atenţie deosebită spovedaniei sincere. Sfinţii Părinţi şi episcopul Ignatie Brianceaninov arată că patimile şi obiceiurile păcătoase nu se pot vindeca fără spovedanie. Nici o vindecare nu va fi deplină sau suficientă fără spovedanie, dar, cu ajutorul spovedaniei, patimile se dezrădăcinează uşor. De aceea vă rog să acordaţi întotdeauna o deosebită atenţie spovedaniei, întotdeauna să vă pregătiţi cu grijă pentru ea şi să spovediţi cu sinceritate toate greşelile voastre. Şi eu m-am străduit întotdeauna să spovedesc fără grabă şi cu atenţie pe fiecare dintre voi şi am întrebat în amănunt, ca să nu rămână nimic pe conştiinţă. Iar dacă cineva, din nesăbuinţă, nu a spovedit totul cu sinceritate, să spovedească, să-i fie conştiinţa curată.

De duhovnic nu are rost să ne temem şi nici să ne ruşinăm de el nu trebuie. Duhovnicul ştie tot, ştie toate păcatele, deoarece la el nu numai unul, ci sute de suflete se spovedesc şi pe el nu-l uimeşti cu nici un păcat, oricât de mare ar fi păcatul şi oricât de greu. Dimpotrivă, fiecare păcat greu spovedit stârneşte în mine o deosebită grijă pentru suflet şi eu niciodată nu mi-am schimbat şi nu-mi pot schimba atitudinea faţă de suflet, oricare ar fi greşelile spovedite de el, ci, dimpotrivă, mai mult mă doare pentru el şi mă frământ şi mă îngrijesc de vindecarea şi mântuirea lui. De aceea, străduiţi-vă să nu ascundeţi nimic, străduiţi-vă să vă spovediţi curat. (Cuviosul Nicon, 6, p. 189)

Necesitatea spovedaniei amănunţite este adeverită nu numai de trăirile lăuntrice ale omului, dar şi de însăşi rânduiala spovedaniei, expusă în Molitfelnicul bisericesc.
Să fac o asemenea observaţie m-a îndemnat faptul că unii, ruşinându- se de duhovnic, din diferite motive caută mijloace de a nu spune la spovedanie totul în amănunt, vorbind în termeni generali sau aşa încât duhovnicul să nu poată înţelege clar ceea ce au făcut sau chiar tăinuind întru totul, crezând că-şi vor putea linişti conştiinţa prin diferite păreri pe care şi le fac în sufletul lor. Atunci vrăjmaşul mântuirii noastre ştie să le amintească într-un chip pervertit cuvintele Sfinţilor Părinţi şi chiar ale Sfintei Scripturi, ca să nu-l lase pe om, la spovedania cea mântuitoare şi necesară dinaintea duhovnicului, să spună păcatele aşa cum au fost făcute. Dar, dacă conştiinţa omului nu s-a pierdut, ea nu îi dă pace până când acesta nu spune la spovedanie totul în amănunt. Nu trebuie să spună amănuntele de prisos, care nu lămuresc esenţa lucrurilor, ci doar să le schiţeze frumos. Descrierea amănunţită a păcatului nu este străină de desfătarea cu amintirea păcatului; mai ales când e vorba de faptele desfrânate, Părinţii nu ne sfătuiesc să îngăduim ca inima, care iubeşte încă păcatul, să zăbovească şi să se desfăteze cu el. (Cuviosul Nicon, 20, p. 17)

Mulţi caută, ca pe ceva necesar, un duhovnic cu viaţă înaltă şi, negăsindu-l, se mâhnesc şi de aceea cât mai rar, parcă fără chef, merg la spovedanie. Aceasta este o mare greşeală. Trebuie să credem în însăşi Taina Spovedaniei, în puterea ei, nu în săvârşitorul tainei. Trebuie numai ca duhovnicul să fie ortodox şi după lege. Nu trebuie să dăm mare importanţă calităţilor personale ale duhovnicului, ci trebuie să credem şi să ştim că Domnul, Care lucrează în fiecare taină prin harul Său, lucrează în atotputernicia Sa independent de aceste calităţi. (Cuviosul Nicon, 20, p. 28)

Este foarte preţios să ai un duhovnic evlavios, cu care să te poţi sfătui şi să poţi lămuri unele sau altele dintre problemele vieţii duhovniceşti şi să discuţi pur şi simplu, ca prin discuţii duhovniceşti să-ţi încălzeşti inima rece şi să dobândeşti întărire duhovnicească în necazurile care te împresoară. Dar, dacă nu putem găsi dintr-odată un asemenea duhovnic, este foarte neînţelept să nu mergem la spovedanie. Este la fel ca atunci când cineva, neavând o mătură bună pentru a face curat în casa sa, nu va face curat deloc. Dacă nu ai o mătură bună, ia-o pe cea pe care o ai, numai să fie curat în casă. Sau, neavând lemne bune de foc, nu va face deloc cald în casă şi va îngheţa.

Alţii vor să facă din fiecare spovedanie o discuţie duhovnicească. Poate că este bine şi chiar necesar uneori, dar nu întotdeauna există această posibilitate, din pricina timpului şi din alte motive. In esenţa lor, aceste două lucruri sunt diferite. Odată doi tineri au mers la spovedanie la un duhovnic cu care până la spovedanie avuseseră nenumărate discuţii. In discuţiile lor, desigur, îşi expuseseră diferite păreri, poate, în dezacord unul cu altul şi, în general, ca în orice discuţie, au existat şi cuvinte de prisos şi abateri de la subiectul duhovnicesc. După spovedanie, aceşti tineri, în discuţia lor, au făcut referiri la felul în care i-a spovedit acel duhovnic. Unul a spus: „în timpul spovedaniei, când îmi permiteam să spun ceva, cerând oarecum explicaţie sau nefiind de acord cu observaţiile duhovnicului, el mă întrerupea cu asprime şi cu autoritate, spunând: «Dacă ai venit la spovedanie, căieşte-te cu smerenie, aici nu avem timp să judecăm». Acest lucru mi-a provocat o impresie proastă. Mi-a vorbit cu autoritate".

Trebuie să specific că timp era destul şi nu se poate presupune că duhovnicul nu a avut ce să spună - este clar că acesta era punctul lui de vedere în privinţa spovedaniei. (Cuviosul Nicon, 20, pp. 28-30)

Cine îşi mărturiseşte întru simplitatea inimii greşelile, cu duhul înfrânt şi smerit, cu dorinţa de a se îndrepta, acela va dobândi iertarea păcatelor şi pacea conştiinţei sale prin puterea harului lui Dumnezeu, care lucrează în Taina Spovedaniei. (Cuviosul Nicon, 20, p. 30)

Din amintirile unei fiice duhovniceşti: după câte ştiu eu, am făcut toate păcatele. Stareţul m-a întrebat: „Dar un cal ai furat?" I-am răspuns: .Nu". „Păi, vezi, nu ai făcut toate păcatele" - a spus stareţul, zâmbind. La cuvintele mele, că nu ştiu deloc să mă spovedesc, batiuşka mi-a spus: „Din spovedanie vei ieşi ca o sfântă". (Cuviosul Ambrozie, 1, Partea a Il-a, p. 25)

Pentru faptul că eşti atras de unele lucruri datorită neputinţelor, nu te descuraja şi nu te tulbura, ci străduieşte-te să îndrepţi acest lucru prin mustrare de sine şi prin spovedanie mai întâi înaintea Văzătorului de inimi Dumnezeu, iar din când în când şi înaintea părintelui duhovnic. Atracţiile pe care le ai să te înveţe să fii prudent şi să te păzeşti, prin frica de Dumnezeu. Lasă-te în voia lui Dumnezeu şi aşteaptă cu răbdare hotărârea cu privire la soarta ta. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a IlI-a, p. 77)

Fragment din Filocalia de la Optina, vol 1, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Filocalia de la Optina, vol 1"

• Ce este si cum trebuie facuta spovedania
  Publicat in : Religie
• Tinerii si spovedania
  Publicat in : Interviuri
• Spovedania: personala sau colectiva?
  Publicat in : Editoriale
• Spovedania prin telefon
  Publicat in : Editoriale
• Spovedania la distanta. Telefonul si internetul.
  Publicat in : Editoriale