Venirile harului

Venirile harului Mareste imaginea.

I. Odată, după o conferinţă care avusese loc în incinta mănăstirii, la care asistaseră monahi şi mireni, discuţiile noastre, ale participanţilor, s-au oprit asupra practicii neîncetate a Rugăciunii lui Iisus. Unul dintre mirenii mai vârstnici a început să ne vorbească despre propria sa experienţă, despre trăirile lui personale în timp ce spunea Rugăciunea lui Iisus. Cu toate că mărturisirile lui ne erau de folos, totuşi înfăţişarea lui transmitea mult mai multe lucruri decât frumoasele-i cuvinte:

- Când păstrăm numele Domnului pe buze, când rostim „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, numele Lui are gustul dulce al mierii.

Aici a făcut o pauză de parcă tocmai gusta din acea miere, iar expresia de pe figura lui s-a îndulcit în timp ce continua să ne vorbească:

- Numele Lui este atât de dulce, încât e bine să-l păstrăm necontenit pe buze, în măsura în care ne este posibil.

Ascultându-l pe acel credincios, dar mai ales privindu-l, îmi aminteam spusele părintelui Efrem Katounakiotul din Muntele Athos: „Sfântul Simeon Noul Teolog a beneficiat de experienţa Luminii Necreate încă de pe vremea când era mirean. Cât de mulţi oameni ne par nouă a fi mireni după înfăţişare, în timp ce pe dinăuntru ei sunt monahi!”

II. Din pricina numărului marc de suflete care-i cereau unui preot vârstnic şi mult îndrăgit de credincioşi sa-i pomenească la fiecare Proscomidie, părintele a rugat-o pe presviteră sa-l ajute; aşa cum se ştie, în timpul Proscomidiei preotul pregăteşte prescura şi se roagă pentru credincioşii care au adus pâinea şi vinul pentru Sfintele Daruri. Prin urmare, presviteră se afla în faţa uşii din partea de nord a iconostasului, acolo unde se află proscomidiarul şi unde pregătesc preoţii darurile pentru Sfânta Jertfă, părintele îi dădea un teanc de hârtii pe care erau scrise numele credincioşilor, iar ea le citea. Odată, pe când citea numele lor, rugându-se din toată inima pentru ei, s-a înălţat în aer, întocmai Sfintei Maria Egipteanca (ale cărei rugăciuni o înălţau un cot de la pământ) şi continua să se roage stând aşa, în acea stare de levitaţie.

III. După fiecare Sfântă Liturghie duminicală, părintele nostru duhovnic din Tesalonic le oferea credincioşilor învăţături pe diferite teme religioase. Intr-un an, el a ales să ne vorbească despre actele de milostenie creştină; pentru părinte, metodologia preferată era aceea de a dărui necondiţionat ori de câte ori faci o milostenie. De obicei, ne citea texte patristice sau fragmente din scrieri religioase în care se abordează tema milosteniei. Sfântul Ioan Gură de Aur sau unul dintre sfinţii al cărui nume era Grigorie, nu-mi amintesc exact care dintre ei, îi îndemna stăruitor pe creştini ca, dacă li se cere de pomană, să scoată din buzunare toţi banii pe care-i au la ei şi să-i dea celui care le cere, fără a-l întreba ceva, fără părtinire, fără a pune condiţii.

In faţa bisericii noastre erau întotdeauna câţiva ţigani care cerşeau în fiecare duminică. De parcă l-ar fi auzit pe părintele nostru vorbindu-ne despre îndemnul sfinţilor de a le oferi bani necondiţionat celor ce ne cer de pomană, numărul cerşetorilor a crescut simţitor. Desimii, roti cei ce ieşeau din biserică, plini de elan după cuvintele înălţătoare rostite de părintele nostru, le dădeau bani cerşetorilor. Pe de o parte, ne cam pufnea râsul văzând cât de mult sporise numărul cerşetorilor, dar, pe cealaltă parte, era minunat să fim martori la felul în care puneau în practică îndemnurile părintelui toţi credincioşii care-l ascultaseră.

IV. Un sfânt părinte athonit călătorea într-o maşină împreună cu un grup de turişti şi le oferea poveţe duhovniceşti. Turiştii l-au întrebat dacă le dă binecuvântare să înregistreze acele sfaturi, dar părintele i-a refuzat. Cu toate acestea, unul dintre turişti a decis să înregistreze totul pe ascuns.

Au călătorit astfel mult timp, vorbind despre diferite subiecte duhovniceşti; pe deasupra, părintele le-a făcut câteva destăinuiri legate de propriile sale experienţe sufleteşti referitoare la rugăciune - iar turistul cel neascultător se felicita că înregistra toate acele mărturisiri de taină.

După ce-au ajuns la destinaţie, bărbatul respectiv s-a grăbit să asculte înregistrarea făcută, nerăbdător să constate dacă toate acele minunate poveţe duhovniceşti împărtăşite de părintele athonit de-a lungul călătoriei lor se aflau înregistrate pe bandă. Spre marea uimire, înregistrarea consta numai din spusele celorlalţi turişti, însă de câte ori vorbise părintele nu se înregistrase nimic din ce rostise el; se auzeau clar motorul maşinii în care călătoreau şi alte zgomote din trafic, dar glasul părintelui nu se auzea. In absenţa binecuvântării, înregistrarea făcută pe ascuns nu conţinea decât discuţii fragmentate. Astfel, acea înregistrare a rămas o mărturie desăvârşită a consecinţelor negative şi penibile ale neascultării.

V. In timp ce vizita o mănăstire de maici, o tânără călătoare se odihnea în arhondaricul de lângă paraclisul mănăstirii. Era găzduită acolo de câteva săptămâni şi se obişnuise deja cu rânduiala rugăciunilor de noapte, când maicile se rugau în paraclis la slujba Utreniei. Dacă avuseseră o zi lungă, cu multe activităţi obositoare, maica stareţă le îngăduia maicilor să înlocuiască rugăciunile Utreniei cu Rugăciunea lui Iisus, pe care urmau s-o spună de atâtea ori cât stabilise ea.

Intr-o noapte în care se primise o astfel de binecuvântare, pe tânăra femeie a trezit-o din somn zgomotul unei cădelniţe de la uşa camerei în care se afla; era ca şi cum cineva cădea coridorul, dintr-o parte într-alta. Tânăra a presupus că la sfârşitul Utreniei maicile se hotărâseră să cădească şi arhondaricul. In dimineaţa următoare, ea i-a spus uneia dintre maici:

- N-am ştiut că o să slujiţi Utrenia azi-noapte, dar m-au trezit clopoţeii de la cădelniţa cu care a cădit pe coridorul arhondaricului una dintre măicuţe.

- Noi n-am slujit Utrenia noaptea trecută, i-a răspuns maica. Oricum, nici nu folosim cădelniţa cu clopoţei, numai părintele cădeşte cu ea. Dar cum aici, la mănăstirea noastră, nu avem preot acum, probabil că a fost părintele nostru duhovnic care a plecat la Domnul; el ne vizitează câteodată în duh.

VI. In timp ce aşteptam să înceapă slujba tunderii în monahism a unei rasofore, aceasta stătea în picioare, rugându-se în faţa icoanei Maicii Domnului, pentru care avea o evlavie profundă. Numai Dumnezeu ştie de ce, chiar în acel moment, candela aprinsă la icoană s-a răsturnat şi tot uleiul dinăuntru s-a vărsat peste rasofora aflată la rugăciune.

In Biserica Ortodoxă, uleiul are semnificaţii deosebit de importante: candelele se aprind cu ulei, la lumina lor atenuându-se întunericul fizic şi duhovnicesc din biserică - iar la Sfântul Botez, fiecare prunc este miruit cu ulei sfinţit. în limba greacă, termenul eleios' nu înseamnă numai „ulei de măsline” (fiind înrudit cu termenul „măslină”), ci înseamnă şi „milă”. A cere mila Domnului nostru echivalează cu a cere uleiul tămăduitor, balsam pentru sufletele noastre.

Aşa acoperită cu eleios (ulei de măsline) cum era, rasofora rămăsese încremenită în faţa sfintei icoane a Maicii Domnului. Părintele ei duhovnic s-a apropiat de ea şi i-a spus:

- Acesta este un semn că vei avea parte de multă milă.

Tot mai aproape de Dumnezeu. Povestiri despre incercari, povestiri despre biruinte; Editura Sophia

Cumpara cartea "Tot mai aproape de Dumnezeu. Povestiri despre incercari, povestiri despre biruinte"

 

Pe aceeaşi temă

08 Mai 2018

Vizualizari: 437

Voteaza:

Venirile harului 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

harul harul dumnezeiesc

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE