Motto:
"Pentru ca roada luminii e in orice bunatate, dreptate si adevar.
Incercand ce este bineplacut Domnului.
Si nu fiti partasi la faptele cele fara roada ale intunericului, ci mai degraba, osanditi-le pe fata. Caci cele ce se fac intru ascuns de ei, rusine este a le si grai.
Iar tot ce este pe fata, se descopera prin lumina,
Caci tot ceea ce este descoperit, lumina este" (Efeseni 5, 9 - 14)

Plecand de la acest text scris de Sf.

Ap. Pavel si adaptandu-l la unele situatii concrete de viata, la care putem fi martori fiecare dintre noi, fie intr-o pozitie de neutralitate, fie implicati emotional, intelectual ori chiar moral, prin coerenta noastra decizionala cu una din "tabere" sau puncte de vedere exprimate public, voi incerca, cu modestele mele puteri speculative, sa intru cu "bisturiul in maruntaiele" acestei expresii "Rau da' bun" si plecand de la aceasta, sa incerc sa explic ceea ce se poate intelege prin <teologia "tertului exclus">, avand in vedere principiul cauzalitatii si efectele "tertului exclus".

Bunatatea are ca opus rautatea, care ar fi lipsa ei, asa cum raul este lipsa binelui sau cum intunericul este lipsa luminii.

Insa bunatatea pentru a fi desavarsit buna, nu se poate sustine si cugeta fara a fi unita si intemeiata pe adevar si dreptate.

Asa cum reiese si din textul de mai sus, "roada luminii" nu este doar din bunatate, caci bunatatea fara adevar si fara dreptate, nu mai este bunatate ci se numeste, mai curand - rautate. Bunatatea nu poate exclude adevarul si dreptatea, ele trebuie incluse "ontologic" in ideea de bunatate, altminteri nu mai este desavarsit buna si absoluta, adica sfanta; intrucat se poate cugeta un fel de bunatate care are "relatii cordiale" cu minciuna si nedreptatea, care "face pace" intre principiile contrare, insa o astfel de bunatate nu da sfintenie.

Care sunt "roadele"? Aducem "roada luminii" sau ne facem partasi la "roada intunericului"?.

Prin acest tip de rationament putem intelege si expresiile aparent contradictorii "Rau da' bun" si "Bun da' rau".

Mantuitorul cand a alungat cu biciul pe negustorii din Templul de la Ierusalim, maniindu-se si mustrandu-i pe acestia, ar fi putut parea la prima vedere, in aceasta ipostaza a Sa desprinsa de context, ca fiind lipsit de bunatate, dar, de fapt era o manifestare a dreptatii Sale, care a ramas nedespartita de adevarul si de bunatatea Sa absoluta. Faptul ca, la Sinoadele ecumenice au fost excomunicati ereticii, fiind combatute ereziile lor, nu a fost o manifestare lipsita de bunatate a Sf. Parinti, ci ei au aparat bunatatea credintei marturisind cu dreptate adevarurile de credinta. Exemplele biblice pot continua: izgonirea protoparintilor din rai, potopul, pierderea Sodomei si Gomorei, suferinta lui Iov, pedepsirea egiptenilor, unele razboaie , bolile, existenta iadului, a raului in lume, etc.

Expresiile "Rau da' bun" si "Bun da' rau" sunt din aceeasi categorie cu sintagma "ne razboim cu pace" (vezi articolul cu aceasi denumire).

In sensul acesta gasim la Sf Grigorie de Nazianz urmatoarea afirmatie:

"Mai bine un razboi vrednic de lauda, decat o pace care te desparte de Dumnezeu".

Sabie, nu pace! zice si Sfantul Nicolae Velimirovici:

"Nu socotiti ca pace am venit sa aduc pe pamant; nu am venit sa aduc pace, ci sabie. Asa a grait Domnul. A se citi: "Nu am venit sa impac adevarul si minciuna, intelepciunea si prostia, binele si raul, dreptatea si silnicia, dobitocia si omenia, nevinovatia si desfranarea, pe Dumnezeu si pe mamona: ci am adus sabie ca sa tai si sa le despart, incat sa nu se amestece" (Invataturi despre bine si rau).

Cu ce sa le tai si sa le desparti, Doamne? Cu sabia adevarului. Ori cu sabia cuvantului lui Dumnezeu, ceea ce e totuna: fiindca adevarul este cuvantul lui Dumnezeu, si cuvantul lui Dumnezeu este adevarul. Apostolul Pavel sfatuieste: luati sabia duhovniceasca, care este cuvantul lui Dumnezeu.

Situarea noastra in sfera amoralitatii si mai mult cea din sfera imoralitatii este marcata implicit de culpabilitate. Nu e indicat, sa ramanem intotdeauna indiferenti, doar observatori neutri, ci uneori, e mai bine, chiar daca suntem constransi de imprejurari, sa semnam Status quo-ul cu una din partile beligerante, cu adeziune morala la una din tabere.

Aici este discernamantul, daca, cand si cu cine ma solidarizez. Contribui la o pace stramba ori ma implic intr-o lupta dreapta, alaturi de bine, aparandu-l. Ma razboiesc cu pace ori aleg apostazia.

Nu trebuie sa respingi ceea ce nu intelegi si ceea ce nu cunosti, inca…Alteori, nu poti sa-ti asumi un rol, o pozitie conflictuala, cand nu ti-ai dat seama care-i miza, care-i subiectul, care-i predicatul in propozitie.si ce ai de aparat sau de salvat.

De cate ori n-am asistat, fiecare, la cate o cearta intre 2, iar noi fiind doar spectatori, eventual arbitri, deci oricum nu parti in conflict, am stam pe margine nepasatori, privind cu detasare . La orice disputa care ne-a gasit si pe noi martori, putem sa auzim opinii de genul: eu am dreptate, ba eu am dreptate, iar al treilea sa zica: nici tu, nici tu nu aveti dreptate, iar acesta din urma, de fapt, sa aiba dreptate si sa faca pace.

Acesta poate fi "tertul exclus" sau dimpotriva "tertul inclus" si de implicarea sau neimplicarea lui sa atarne edificarea partilor, implicit pacea sau continuarea ostilitatilor.

De asemenea, putem intalni situatia si des se intampla: "cand 2 persoane se cearta si aceasta sa nu insemne, cu necesitate, ca nu se iubesc",. "sa se razboiasca cu pace", de exemplu in polemica de idei, asa cum poate fi si situatia: "de a se iubi cu toata ura" intr-o "colerica individuala" datorita unor pasiuni personale exacerbate pe moment.

Daca dorim sa intelegem aceste situatii cotidiene translandu-le in plan teoretic lucrurile se complica datorita situarii analizei in sfera paradoxurilor, a contradictiilor, a antinomiilor. In aceste cazuri este necesara nuantarea termenilor si utilizarea unui "bisturiu fin" al Dialecticii, al Logicii, a Hermeneuticii care sunt domenii ale Filosofiei, dar si a Teologiei Morale si a Misticii, intrucat metodele si instrumentele lor pot ajuta in acest demers, in aceasta "operatie pe cord", pe inima, pe suflet sau direct "pe creier", pe mintea omului.

Dialectica opereaza cu notiunile de teza si antiteza, logica utilizeaza notiunile de adevarat si fals, hermeneutica face o analiza critica a textelor fiind o metoda a interpretarii si intelegerii acestora. Punand accentul pe continut si semnificatie, indiferent de forma sau amanunte de redactare, hermeneutica se deosebeste astfel de exegeza. Alteori, e bine sa apelam la cunostinte de parapsihologie, psihanaliza, de limbaj neuro-lingvistic si obligatoriu si de duhovnicie.

Pentru a putea vorbi, totusi, de o teologie a "tertului exclus", trebuie sa operam cu mijloace specifice acestui domeniu si anume exegeza si duhovnicia, care este “stiinta sufletului”, insa fara a neglija celelalte instrumente ale filosofiei, precum si cele enumerate mai sus, constienti fiind ca, o abordare interdisciplinara poate fi mai bogata in a talcui expresiile: <Rau da' bun> sau <Bun da'' rau>, care mi se par foarte interesante, paradoxale, antinomice.

Intrucat exegeza este un comentariu la un text biblic, iar expresiile nu sunt din Sf. Scriptura, putem gasi un corespondent biblic si anume la (Matei 7,15) expresia "lupul imbracat in piele de oaie", iar la (Matei 10,16) se spune: "fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii". Putem, oarecum specula atunci, ca exista asa inversat si categoria "mielo-lup" sau in loc de modelul literar al "struto-camilei" sa gasim modelul, cvasi-congruient cu acesta a "porumbelului-sarpe".

Alte exprimari din registrul acesta mai gasim si in anectodica populara sau in apostrofarile de pateric: "bun.de nimic, capabil.de orice", "E smerit - mandruletu", "dreptul mandru si pacatosul smerit", etc.

Aceste formulari biblice sau literare nu este indicat sa ne trimita, intr-un mod pripit, la sentinte si prejudecati. "Omul se uita la infatisare, la chip, Dumnezeu priveste si cauta la inima omului" sau "Dumnezeu a ales pe cele "nebune" ale lumii ca sa rusineze pe cele <intelepte> si pe cele slabe , ca sa rusineze pe cele tari" (Sf. Scriptura).

Asadar, de multe ori ochiul poate fi amagit, simturile por fi inselate de aparente, mintea se poate iluziona cu erorile ei. Potrivit textelor invocate mai sus, omul poate fi: ori “nevinovat ca porumbelul”, insa ca "sarpele la intelepciune", ori "lup cu infatisare de oaie", dar la inima cu "narav" de lup; dupa cum poate sa mai fie sau "branza buna in burduf de caine" sau sa para smerit, desi este foarte orgolios.

Deci, exista si speciile: "Rau da' bun" si "Bun da' rau".

Pentru mai multa edificare sa navigam putin prin arealul filosofic si sa zicem ca, axioma tomista: "Mai multe adevaruri-nici un adevar" a postulat inca din sec. 13 "primatul" si unicitatea Adevarului, a Binelui, a Frumosului, a Luminii divine.care sunt valori absolute, iar Absolutului nu i se poate opune decat, cel mult Non-Absolutul, ne-Fiinta. deci, nu relativul: intunericul - ca lipsa a Luminii, raul - ca lipsa a Binelui .

Cu toate acestea si aceasta "axioma" este depasita.

In fata acestei axiome "de Aquino", viziunea "neo-maniheista" potrivit careia totul se zbate intre bine si rau, intre lumina si intuneric paleste intr-o "sumbra" obscuritate ideologica.

Marturie stau multe din textele scripturistice, cele de mai jos, ca si cele enumerate mai sus, acestea fiind doar cateva dintre ele si care constituie argumente in sprijinul celor afirmate. Potrivit acestora, principiile contrare pot coexista antinomic sau aparent, ele vadindu-se unul pe altul si unul prin altul, in sensul ca, binele se vadeste, mai lesne, ceea ce este prin oglindirea sa in rau, tot asa cum barbatul se vadeste, mai lesne, ceea ce este langa femeie, lumina si intunericul se descopera una pe alta; ambele ne invata ca, uneori, lumina stralucitoare orbeste si poate deveni intuneric, iar intunericul poate fi "pedagog spre lumina" si ca, Dumnezeu le-a creat, ca noi sa intelegem lucrarea Logosului si in felul acesta sa dobandim "stiinta" mai multa, prin sinteza: tezei cu antiteza, deci nu dialectic, ci "trialectic".

Adica, dincolo de lumina si intuneric sunt si alte realitati antinomice, aproape contradictorii: "cum este intunericul ei, asa este si lumina ei".

"Dar intunericul nu este intuneric la Tine si noaptea ca ziua va lumina. Cum este intunericul ei, asa este si lumina ei” (Psalm138,12)

"Ziua zilei spune cuvant si noaptea noptii vesteste stiinta" (Psalm 18,1-2)

"Lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o" (Ioan 1, 5).

"Deci iarasi le-a vorbit Iisus zicand: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii". (Ioan 8, 12) si cu toate acestea se vorbeste in Teologie si despre "intunericul divin".

De altfel si in iconografia ortodoxa, icoana Invierii il reprezinta pe Hristos infasurat in lumina, insa contururile sunt din ce in ce mai intunecate pe masura ce se apropie de silueta. Aceasta vrea sa evidentieze incognoscibilitatea si incomprehensibilitatea fiintei Sale, care ramane necunoscuta omului, “intunecata”, desi este infinit mai luminoasa in esenta ei.

Nici «logica aristotelica», care lucreaza numai cu «fals» si «adevarat», nu considera ca, dualismul sistemelor se bazeaza pe «principii obiective» fara un «tert exclus».

Cred ca, «tertul exclus» este salvarea din "prizonieratul" gandirii dialectice si, de asemenea, poate fi rezolvarea sistemelor duale in care suntem obisnuiti sa gandim, care te blocheaza in scheme de tipul X - Non X = Y. sau poate, «gandirea laterala», poate fi o punte interpretativa a realitatii, de "tip Z" - ca un corespondent al gandirii intuitive, creativ-speculative, asa cum a mai fost numita de filozofi ca Edward de Bono.

Insa "apofatismul de gradul 3", al cunoasterii si gandirii mistice, asa cum au denumit-o teologii, te pozitioneaza pe alta axa si perspectiva de interpretare si in alta dimensiune decat cea a suprafetelor(XY) sau cea a volumelor(XYZ); ea nu mai este nici gandire verticala, nici gandire laterala, nici sisteme duale de tipul: "lumina-intuneric”, "bine-rau", "adevarat-fals"; ea este peste lucrarile firesti ale mintii, mai presus de vedere, de simtire, de cunostinta, de intelegere, este mai presus de stiinta, ea este "nestiinta" sau "intunericul divin" (Dionisie Areopagitul).

Deci, de la un anumit nivel orice concept, teorie, gandire, etc, care isi propun sa descrie lumea sensibila si/sau inteligibila devin irelevante. Lumina creata, dar - mai ales- cea "necreata" are un spectru mult mai larg. Raza de lumina a curcubeului este o lumina in 7 culori…si curcubeul a fost pus ca "semn"; are un "inteles". Pentru fizicieni este un fenomen optic si meteorologic, pentru artisti un "simbol", pentru poeti o "metafora", pentru bibliofili si teologi este "o fagaduinta", s.a.m.d.

Exista o "fagaduinta" a decriptarii "semnelor" si a "simbolurilor", o stiinta a interpretarii "textelor", o hermeneutica transcedentala, etc si peste toate acestea troneaza ca o regina - "teologia mistica contemplativa"."vederea celor nevazute" si "intelegerea celor de ne-inteles" sau "mai presus de inteles" si "actiunea contemplativa"(Sf. Simeon Noul Teolog).

In teologia trinitara aritmetica sau limbajul matematic este depasit: 1+1+1 ≠ 3, 1+1+1=1. Nu exista triteism, ci monoteism, "Unul in Treime".

"Unitatea si trinitatea" este paradigma in care trebuie sa gandim realitatea, raporturile noastre cu noi insine, cu semenii, cu universul in care traim, cu divinitatea.

"Unitatea" este cifra de destin a divinului, dar si a umanului, data fiind unicitatea persoanelor trinitare, dar si umane, iar "Trinitatea" releva relationarea interpersonala si dumnezeiasca si omeneasca, eu-tu si el/ea, iar aceasta multime devine "noi" si "noi insine", in acelasi timp, in intelesul atat de unitate, cat si de trinitate, faptul ca: "tertul exclus" trebuie sa devina "tertul inclus".

Nu vom intelege mai nimic despre noi insine, daca ramanem in noi insine; privindu-ne in oglinda ne vom admira narcisist si vom ajunge, probabil la "slava desarta" ori la concluzia ca, suntem Feti Frumosi sau Ilene Cosanzene. De asemenea, realitatea inconjuratoare si adevarul lucrurilor sunt cunoscute de noi, oarecum, "ca prin oglinda, in ghicitura".

Daca ne vom privi prin ochii celorlati vom intelege mai mult despre noi; asta in masura in care cei din jur sunt onesti si sinceri in aprecierile lor si nu doar "ne canta in struna". Privirea idolatra a prietenilor desfigureaza, iar uneori critica "vrajmasilor" este ziditoare, edificatoare.

Daca, insa oglinda noastra, in care privim si ne privim, realitatea si pe noi insine, este Hristos, valoarea de adevar a judecatilor noastre, va inlocui valoarea lipsita de adevar a prejudecatilor noastre. Altminteri, ne aflam in urmatoarea situatie, cand zice Domnul: "Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre, iar judecatile voastre nu sunt ca judecatile Mele" (Isaia).

Ori ne regasim in cuvintele lui C.G. Jung: "A gandi este atat de greu incat cei mai multi judeca" (Tipuri psihologice).

Coborand cu aceste consideratii in cotidian, vom putea afirma ca: daca egoismul din cuplul conjugal: barbat - femeie se elimina prin aparitia copilului, acesta fiind un tert exclus initial, cat timp se ramane in bipolaritate, cand apare un copil putem vorbi de un tert inclus ulterior, care da sens - multiplu si deschide spre comuniune de iubire mai larga de doi si spre dialog generalizat.

Asadar, se profileaza, in toate exemplificarile de pana acum, prin tertus exclus: gandirea laterala, care poate fi salvatoare din captivitatea bipolaritatii, ca o raza de lumina care vine de undeva, de la cineva. ori chiar de la noi insine, daca privim si ne privim cu detasare, cu lepadare de sine. ori daca dorind sa obiectivam realitatea, reusim sa fim "obiectivi in subiectivitatea noastra" atunci cand o supunem observatiei sub lupa rationamentelor.

Prin urmare, malitiozitatea poate fi simulata ori disimulata, oarecum ludic si cu scop bun si fara substituire, atunci cand dorim sa jucam rolul justitiarului, ori a criticului literar, ori pe a lui Mefistofel, ori pe cel de avocat al diavolului, afisand "vindicativ, revansard" drapelul de lupta.

Daca in aceasta joaca de oameni mari exista un "protocol" acceptat de parti poate sa inceapa jocul, daca se fac pacate, trebuie regretate si evitate!.insa doar cele care fac rau, nu si cele care fac bine, prin efectele lor.

Exista in anumite situatii si "rau necesar", ingaduit de Sus, ca o pedagogie "spre mustrare, indreptare si inteleptire". Asta inseamna sa fii: "Rau, da bun".

"Roada luminii este in orice bunatate, adevar si dreptate (Efeseni, cap.5)". Insa, cand bunatatea este despartita de adevar si de dreptate, nu mai este bunatate, ci se numeste rautate.

Doamne, ajuta-ne noua sa aducem “roada luminii” si Te mai rugam, Doamne Iisuse Hristoase: „pe cei buni intru bunatate ii pazeste, iar pe cei rai buni ii fa cu bunatatea Ta, ca sa fim toti, Doamne, "rai da′ buni" ori "buni da′ buni" .Amin.

Pr. Alin-Cristian Preotu

.

• Perspectivele asezarii facultatii de teologie in socialul contemporan
  Publicat in : Religie
• Un punct de vedere al relatiei dintre stiinta si teologie
  Publicat in : Religie