Locasurile crestine de cult din secolul IV inainte
Odata cu incetarea persecutiilor, crestinismul devine mai intai religie tolerata (licita) si apoi religie dominanta, ocrotita si favorizata oficial de Stat, ca religie preferata a marii majoritati a locuitorilor imperiului roman. Cultul ei, care ia de atunci inainte o dezvoltare necunoscuta pina aci si devine din ce in ce mai solemn, mai plin de fast si de stralucire, se desfasoara acum nestingherit, in locasuri marete. Avem si cazuri (mai rare) cand vechi temple pagane sau sinagogi iudaice au fost transformate, cu unele modificari, in locasuri crestine de cult (templul Afroditei din Ancira in Asia Mica, Parthenonul din Atena, schimbat in biserica dedicata Sfintei Fecioare, templul lui Baal din Cavesus in Siria, o sinagoga din Tipasa in nordul Africii etc).
Biserica incepe sa faca acum uz de arta in constructia noilor ei locasuri de cult, utilizand pentru aceasta tot ceea ce realizase mai frumos arta pagana de pana atunci in arhitectura, pictura, sculptura etc, dar adaptand totodata formele vechi la spiritul nou si cerintele cultului crestin.
Exemplul cel mai stralucit in aceasta directie il da insusi imparatul Constantin cei Mare, care - inspirat si ajutat in parte de maica sa, Elena - initiaza si patroneaza constructia unor splendide si celebre biserici din Constantinopol, Roma, Ierusalim, Betleem si alte locuri din Tara Sfanta, legate de amintirea vietii Mantuitorului, a Maicii Domnului si a Sfintilor Apostoli. Exemplul acestora il imita mai tarziu Teodosie I, Arcadiu (sec. V) si Justinian (sec. VI).
In ceea ce priveste directia, sau orientarea, bisericile crestine erau indreptate de regula, inca de la inceput, cu altarul spre rasarit, asa cum si recomanda vechile Rnduieli bisericesti, scrise sau compilate in secolele III-IV. Gasim totusi si exceptii de la aceasta regula in epoca veche, ca la bisericile din Roma, orientate de obicei invers (cu altarul spre apus), ca si unele biserici din Rasarit (basilica lui Paulin din Tir, basilica invierii din Ierusalim s.a.).
Planul, forma si stilul arhitectonic al bisericilor din intreaga epoca paleocrestina (pana pe la sfarsitul secolului VI) sunt foarte variate : planul dreptunghiular, patrat, cruciform, poligonal, rotund etc. Asa de , ex. Biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, zidita de Constantin cel Mare, avea forma de cruce, ca si biserica Sf. Ioan din Efes (sec. VI) ; biserica Sfantului Mormant, zidita de urmasii lui Constantin cel Mare la Ierusalim, avea forma rotunda, ca si biserica inaltarii Domnului zidita de Sf. Elena langa Ierusalim, pe Muntele Maslinilor ; biserica Sfintii Serghie si Vach din Constantinopol si biserica Sf. Vital din Ravena (ambele in sec. VI) aveau forma de octogon (rezultat din inchiderea cu ziduri a spatiilor dintre bratele crucii interioare) ; aceeasi forma avea o biserica zidita sub Constantin cel Mare la Antiohia; catedrala Sf. Sofia din Edessa (inceputul secolului IV) si biserica Maicii Domnului din Amida erau constructii patrate ; biserica Maicii Domnului - Vlaherne din Constantinopol avea plan triconc (treflat), iar vechea biserica a Sfintei Sofia din Constantinopol (zidita de Constantin cel Mare) avea pe din afara forma unui dreptunghi alungit, iar inauntru forma de cruce, pe care i-o dadeau sirurile de coloane care imparteau interiorul.
Dar de timpuriu (chiar in cursul secolului IV) devine predominant planul dreptunghiular, alungit, pe care il recomanda si diferitele randuieli bisericesti. Acesta simboliza mai bine corabia salvatoare a Bisericii plutitoare pe marea valurilor si a furtunilor vietii si totodata aducea aminte de cele trei prototipuri simbolice vechi-testamentare ale locasului dumnezeiesc : corabia (arca) lui Noe, Cortul Marturiei (Tabernacolul sau Sicriul Legii) si templul lui Solomon.
Modul de constructie a bisericilor crestine n-a fost acelasi totdeauna si pretutindeni. El a evoluat de-a lungul vremii, modificandu-se dupa ideile diferite pe care le-au formulat teologii despre fiinta, rostul si simbolismul bisericii, sau dupa cerintele si nevoile cultului in continua dezvoltare, dupa gustul si conceptiile estetice predominante in diverse epoci si la diverse popoare crestine, dupa materialele si posibilitatile de care au dispus mesterii constructori si ctitorii si dupa evolutia vietii religioase in general, a carei expresie plastica este locasul de cult.
De aceea, incepand din sec. IV pana azi, s-au format mai multe moduri de constructie a bisericilor sau stiluri arhitectonice, dintre care cele mai importante sunt (in ordinea cronologica a aparitiei lor in istoria artei) :
a) in Rasarit;
1. stilul basilical si
2. stilul bizantin ;
b) in Apus :
1. stilul basilical ;
2. stilul romanic;
3. stilul gotic ;
4. stilul Renasterii ;
5. stilul clasicist (neo-clasic).
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.