Efectele şi calităţile Căsătoriei creştine. Cununia, ca orice taină, e un act sfânt ce se săvârşeşte într-un moment dat. Ea are însă urmări durabile. Ea crează o stare în care intră soţii pentru toată viaţa.
Dumnezeu împărtăşeşte celor ce primesc această Taină Harul care sfinţeşte şi înalţă legătura conjugală la rangul de icoană a unirii lui Hristos cu Biserica şi o face să fie una şi indisolubilă, aşa după cum şi unirea lui Hristos cu Biserica e una şi indisolubilă. Harul Cununiei ajută soţilor să-şi poată îndeplini îndatoririle căsniciei, naşterea şi creşterea de prunci, ajutorul reciproc şi ferirea de desfrânare. Pentru ca Harul să poată produce aceste efecte, se cade ca cei ce se cunună să nu fie pătaţi de păcate de moarte. Se cere să se afle într-o stare de curăţie sufletească şi trupească. Pentru dobândirea curăţiei sufleteşti e bine ca mirii, înainte de Cununie, să se mărturisească şi să se cuminece.
Am spus că Taina Nunţii fiind icoana unirii dintre Hristos şi Biserică este una şi indisolubilă. Aceste calităţi le-a avut, de altfel, căsătoria de la originea ei, dar fiind alterate, cu timpul, Mântuitorul le restabileşte şi le sfinţeşte. Domnul propovăduieşte unitatea căsătoriei, adică monogamia şi dezaprobă atât poligamia cât şi poliandria. Aceasta o face într-o discuţie cu fariseii, cărora, după ce le spune că monogamia e voită de Dumnezeu, întrucât Dumnezeu a creat un bărbat şi o femeie, adaugă: „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup" (Mt 19, 5). Sf. Apostol Pavel vorbeşte despre unitatea căsătoriei, arătând că e bine ca fiecare bărbat să-şi aibă soţia lui şi fiecare femeie soţul ei (1 Co 7, 2). Celebră, pentru dovedirea unităţii căsătoriei, este comparaţia dintre căsătoria creştină şi unirea lui Hristos cu Biserica (Ef 5, 21-33).
Monogamiei îi sunt opuse poligamia şi poliandria. Creştinismul admite ca după moartea soţiei sau a soţului, soţul rămas în viaţă să se poată recăsători. Sf. Ap. Pavel scrie că femeia măritată e legată de soţul ei numai atât cât trăieşte soţul ei, dar după moartea acestuia e liberă să se căsătorească cu cine vrea (Rm 7,2-3). Biserica Ortodoxă, luând în considerare slăbiciunea naturii omeneşti, admite ca cineva să fie căsătorit de trei ori, dar cununiile ce urmează după prima se săvârşesc într-un mod mai puţin sărbătoresc. Căsătoria a patra e interzisă. Cei căsătoriţi a doua oară nu pot fi clerici. Aceasta e o dispoziţie de natură canonică, nu dogmatică.
A doua calitate a Căsătoriei creştine e tăria sau indisolubiiitatea ei. Ceea ce înseamnă că odată săvârşită nu se mai poate desface decât prin moarte. „Ce-a împreunat Dumnezeu, omul să nu-i despartă" (Mt 19, 6; 1 Co 7, 10). Moartea poate fi fizică sau morală. Prin moartea morală se înţelege adulterul, întrucât prin el se nimiceşte iubirea ce menţine legătura dintre soţi. In cazul acesta Mântuitorul permite desfacerea căsătoriei. El spune: „Oricine va lăsa pe femeia sa - nu pentru desfrânase - şi se va însura eu alta, pmeurveşte" (Mt 19, 9). Pentru desfacerea căsătoriei din cauză de adulter, soţul inocent se poate căsători din nou, aşa după cum se poate căsători şi acela căruia i-a murit soţia. In caz că soţii divorţaţi s-ar hotărî să convieţuiască din nou, nu e nevoie să fie cununaţi a doua oară, deoarece Cununia primă i-a legat pe toată viaţa şi despărţirea lor a fost numai un incident trecător... Practica aceasta o aflăm în Rusia şi ea e susţinută şi de unii teologi ortodocşi mai noi".
In Biserica romano-catolică adulterul nu e un motiv de divorţ. Aici nu se admite desfacerea căsătoriei decât prin moartea fizică. Totuşi şi Biserica romano-catolică, având în vedere atât faptul că uneori convieţuirea soţilor devine imposibilă, cât şi interpretarea pe care o dau teologii romano-catolici spuselor Sf. Ap. Pa vel de Ia 1 Co 7, 10-11, admite şi ea despărţirea dintre soţi. Această despărţire însă nu e o desfacere a căsătoriei, ci numai o despărţire de pat şi de masă (quoad to rum et mensam).
Cei despărţiţi astfel nu se pot căsători cu altcineva, ci trebuie să rămână necăsătoriţi sau să se împace. Deci ei sunt despărţiţi numai de fapt, nu şi de drept. De drept, ei continuă să fie soţ şi soţie până la sfârşitul vieţii.
Teologia dogmatica si simbolica, vol II, Editura Renasterea
Cumpara cartea "Teologia dogmatica si simbolica, vol II"
-
Taina Nuntii
Publicat in : Sfintele Taine -
Barbatul - cap femeii
Publicat in : Editoriale -
Familia, imparatie a iubirii jertfelnice
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
De ce nu e permis sa fie mai multi nasi la Taina Nuntii?
Publicat in : Nunta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.