Teama de a nu rani iubirea celuilalt

Teama de a nu rani iubirea celuilalt

Dacă ar fi să rostesc o adevărată predică, nu doar un scurt cuvânt de învăţătură, aş spune doar două lucruri: Alexandru şi Alexandra, pentru că numele de Alexandru are în spatele lui foarte multă profunzime şi greutate.

Cu siguranţă că dumneavoastră cunoaşteţi semnificaţia numelui. Acest nume îi reprezintă pe bărbaţi în general şi profilul lor, acela de a fi războinici, de a apăra, de a ocroti pe celălalt. Are o vechime uluitoare. Vorbim de numele Alexandru încă din secolul al Vll-Iea înaintea erei noastre. Aşadar, iată doar atât: numele Alexandru şi Alexandra ar fi suficiente pentru o adevărată predică, pentru că, purtând acest nume, ei înşişi trebuie să devină o predică foarte grăitoare unul pentru celălalt şi, apoi, pentru semenii lor, începând cu părinţii după trup, continuând cu naşii şi cu ceilalţi din rudenia trupească, dar şi sufletească, spirituală, şi absolut cu toată lumea şi, bineînţeles, raportân- du-se corect la Dumnezeu.

Alexandru să predice prin viaţa lui, prin tot ceea ce Dumnezeu i-a dăruit ca valenţe, ca puteri sufleteşti. Trebuie cu adevărat să o apere, să o păzească, să o sprijine, s-o ocrotească, s-o călăuzească şi să-i dăruiască toate celelalte lucruri preafrumoase şi preabune miresei lui, soţiei lui, Alexandra. Nu mai prejos, Alexandra trebuie să facă toate acestea pentru Alexandru. Deşi noi facem prea mult caz, aţi auzit sila slujba Cununiei, că femeia trebuie să se teamă de bărbat, insa teama despre care vorbeşte Sfănta Scriptură este frica sau teama de a nu răni iubirea celuilalt, datorie deopotrivă a femeii faţă de bărbat, cât şi a bărbatului faţă de femeie.

Aşadar, iată că, astăzi, Alexandru şi Alexandra deopotrivă şi impreună s-au angajat, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor, să-şi facă numele o predică, iar viaţa lor să devină grăitoare unul pentru celălalt şi, apoi, aşa cum spuneam, pentru orice om pe care îl vor întâlni pe calea vieţii. Insă, ca să poată deveni o predică grăitoare, Alexandru şi Alexandra au nevoie de sprijin. Chiar dacă numele Alexandru ascunde în spatele lui putere, forţă, noi ştim că puterea vine de la Dumnezeu, fără de Care nu se poate face nimic. Dumnezeu ne-a demonstrat, aşa cum găsim în Sfintele Scripturi, că El este voinţa în sine, pentru că El este Dumnezeu Atotputernic, Atotţiitor, Atoatefăcător sau toate celelalte pe care noi le mărturisim în Simbolul de credinţă. Deci, cu ajutorul lui Dumnezeu, vor reuşi, într-adevăr, să-şi împlinească rostul, nu numai al numelui, ci şi al vieţii pe care au început-o astăzi. Noi nu ne îndoim ca va fi aşa, pentru că îi cunoaştem îndeaproape, avem doi oameni serioşi in faţă şi avem nădejdea ca vor reuşi. Cred că şi ceilalţi care sunteţi aici, de faţă, sunteţi în asentimentul meu. Vor reuşi si prin forţe proprii, şi cu ajutorul lui Dumnezeu, dar vor reuşi şi pentru că aşa au fost educaţi de părinţii lor, fiindcă părinţii lor le lasă zestre o experienţă de viaţă pe care ei, neapărat, trebuie să şi-o însuşească.

Noi ştim că experienţa nu se învaţă, se trăieşte, dar, dacă ni se lasă moştenire, putem beneficia pe deplin de ea. De asemenea, de o parte şi de alta, mirele şi mireasa au oameni de nădejde, îmi pare foarte bine că v-aţi ales naşi înţelepţi, nu doar că sunt cărunţi la tâmple, ci, asemenea părinţilor voştri după trup, au o experienţă de viaţă. Gândiţi-vă ce se întâmplă în lumea noastră contemporană, unde familia este foarte dezbinată şi societatea contemporană continuă s-o dezbine şi s-o submineze. Ştim prea bine că familia este nucleul societăţii şi, totuşi, în mod diabolic, se încearcă să se distrugă familia şi viaţa de familie. Or, v-aţi ales oameni care au familii solide şi care ştiu să vă călăuzească fără să ezite, ori de câte ori va fi nevoie să intervină în viaţa voastră, şi atunci când veţi fi bucuroşi, fericiţi şi împliniţi, şi atunci când viaţa vă rezervă necazuri, suferinţe, boală, încercări şi toate celelalte, de care nu suntem scutiţi niciunul dintre noi.

In aceste momente de aleasă bucurie, trebuie să vă mărturisesc că bucuria nu este doar a voastră, a părinţilor, a naşilor, a celor care vă înconjoară. Bucuria este şi a lui Dumnezeu, bucuria este şi pentru Maica Domnului, pe care am pomenit-o în rugăciunile noastre şi aţi auzit vorbindu-se despre ea şi în Sfânta Evanghelie. Bucurie este şi pentru Biserica noastră strămoşească, iar semnul acestei bucurii este prezenţa noastră, a slujitorilor Sfântului Altar. Bucurie este şi pentru ţara noastră, pentru că avem nădejdea că veţi pune umărul la reclădirea societăţii româneşti, trăind în ţară, muncind pentru ţara noastră şi bucurându-vă de neamul din care vă trageţi, lăsându-l moştenire urmaşilor urmaşilor voştri, precum a lăsat moştenire Ştefan cel Mare Moldova. Acum, ca să închei apoteotic cu profilul lui Alexandru sau al Alexandrei, am să vă rostesc câteva nume pe care le-aţi auzit, de altfel, într-un moment important al slujbei Sfintei Cununii, ca să vedeţi ce trebuie să aibă în vedere Alexandru şi pe cine trebuie să aibă ca model; este o temă de casă şi pentru mireasă, să mediteze cine trebuie să fie modelul vieţii ei. Şi spune aşa Sfânta Carte: „Mărit să fii, mire. ca Avraam. Binecuvântat să fii ca Isaac. Sa te înmulţeşti ca Iacov, umblând în pace şi lucrând îndreptate poruncile lui Dumnezeu. Şi tu, mireasă, mărită să fii ca Sara, să te veseleşti ca Rebeca, să te înmulţeşti ca Rahela, veselindu-te cu bărbatul tău şi păzind rânduielile legii, că aşa a binevoit Dumnezeu!” Amin!

Fragment din cartea "Amvon, vol. 4, Predici la Sfintele Taine si Ierurgii", Editura Renasterea

Cumpara cartea "Amvon, vol. 4, Predici la Sfintele Taine si Ierurgii"

 

Pe aceeaşi temă

12 Iunie 2019

Vizualizari: 1639

Voteaza:

Teama de a nu rani iubirea celuilalt 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

iubirea dragostea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact