Teologia nu are nimic în comun cu duhul ştiinţific sec. Cuvântul lui Dumnezeu, care ni se împărtășeșete întru Duhul Sfânt, schimbă sufletele, în timp ce cuvântul minţii nu produce nici o schimbare în interiorul nostru.
„Teologia este cuvântul lui Dumnezeu pe care îl primesc doar sufletele curate, smerite şi renăscute duhovniceşte. Cuvintele frumoase ale minţii omeneşti, nu pot vorbi sufletului omului, afară numai dacă ascultătorii sunt foarte lumeşti şi se mulţumesc în mod simplu cu cuvinte frumoase.
Teologia care se învaţă ca ştiinţă, de obicei cercetează lucruri istorice şi, prin urmare, ele se înţeleg în mod exterior. Deoarece lipseşte asceza patristică, nevoinţele lăuntrice, ea este plină de îndoieli şi semne de întrebare, întrucât omul nu poate înţelege cu mintea sa tainele dumnezeieşti, mai înainte de a le trăi, ca astfel să lucreze înlăuntrul său harul lui Dumnezeu” (Sf. Paisie Aghioritul, „Epistole”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2005, pp. 127-128).
Raţiunea întunecată şi patimile noastre sunt cele care nu-L lasă pe Iisus Hristos să se descopere înlăuntrul inimii. Numai cel luminat de harul divin este teolog adevărat.
Prin lucrarea Sfântului Duh, el devine astfel „savant duhovnicesc”.
Aşa cum este primejdios ca cineva să înoate îmbrăcat, la fel de primejdios este să se atingă cineva de teologie dacă are patimi. De aceea, neprihănirea este începutul teologiei. Cel care şi-a unit în chip desăvârşit simţurile cu Dumnezeu este iniţiat în teologie de Însuşi Dumnezeu. Dacă însă simţurile nu s-au unit cu Dumnezeu, este greu şi primejdios pentru cineva să teologhisească (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 113).
Cel ce este întru Hristos și Hristos întru el, acela trăiește în duhul teologiei dumnezeiești. Având înlăuntru roadele Duhului Sfânt, el poate fi teolog pentru că nu mai vorbește de la sine, după mintea lui, despre Dumnezeu și tainele Lui.
Numai când ne nevoim cu smerenie, cu pocăinţă şi rugăciune, ca să ne pustiim de patimi şi să ne curăţăm rugina duhovnicească pentru a deveni astfel buni conductori ai harului dumnezeiesc, doar atunci vom putea deveni teologi adevăraţi (Sf. Paisie Aghioritul, „Epistole”, p. 131).
Doar atunci când trăim tainele dumnezeieşti ca realitate, nu doar cu mintea, suntem cu adevărat teologi.
Cunoașterea duhovnicească înseamnă nu doar vorbire despre Dumnezeu din afara Lui, ci unire cu Dumnezeu într-un mod viu.
Trăirea celor mai presus de simțuri și de minte este posibilă şi rămâne singura cale de cunoaştere adevărată. De partea omului rămâne efortul ascetic de curăţire de patimi şi de lucrare a virtuţilor, iar ca împlinire, lucrarea propriu-zisă a Duhului Sfânt înlăuntrul omului.
„Cel care crede că poate cunoaşte tainele lui Dumnezeu prin teoria ştiinţifică exterioară se aseamănă cu acel lipsit de minte care vrea să vadă raiul cu telescopul. Toţi cei care se nevoiesc în duh patristic se fac teologi practici fiind cercetaţi de către harul Sfântului Duh.
Iar cei care au şi instruirea exterioară, pe lângă cea lăuntrică, a sufletului, pot descrie tainele dumnezeieşti şi le pot explica în mod corect, aşa cum au făcut mulţi dintre Sfinţii Părinţi. Dar dacă nu se înrudeşte cineva cu Sfinţii Părinţi şi vrea să traducă sau să scrie, va nedreptăţi şi pe Sfinţi şi pe sine şi lumea prin duhovnicia sa tulbure” (Ibidem, p. 128).
Este chemarea lui Dumnezeu și datoria noastră, ca și creștini, de a ne angaja în mod conștient în lupta duhovnicească, de a ne curăţi astfel sufletul de patimi, pentru a-L primi în noi pe Iisus Hristos, Domnul inimilor noastre, și de a-L mărturisi apoi prin propria noastră viață.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Relatia spirituala desavarsita a Maicii Domnului cu Duhul Sfant
Publicat in : Maica Domnului -
Cine este Duhul Sfant?
Publicat in : Sfanta Treime -
Si intru Duhul Sfant, Domnul de-viata-facatorul
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.