Ospatul fara meseni sau neglijarea Sfintei Impartasanii
Nu gresim atunci cand spunem ca mergem la Sfanta Liturghie pentru a ne hrani, mai exact, pentru a manca si a bea. Suntem invitati la acest ospat euharistic de fiecare data cand auzim cuvintele "Luati, mancati, acesta este trupul Meu...” si "Beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu...”. Cu toate acestea, la chemarea preotului "Cu credinta si cu dragoste sa va apropiati...”, din multimea de credinciosi, numai cativa pasesc spre solee pentru a primi Sfintele Taine.
Cina devenita Sfanta Taina
Cate cine nu s-au luat pana acum de-a lungul timpului, de la cele din palatele imparatesti pana la cele din casele omenilor de rand? Nenumarate. Insa numai una a ramas si va ramane peste timp in constiinta neamului omenesc, anume “Cina cea de Taina”.
Este numita “de Taina” nu pentru totul s-ar fi petrecut in ascuns - gasim de altfel descrierea acestui eveniment in Evanghelii -, ci pentru ca acum omenirea avea sa fie facuta partasa unei noi si minunate Taine, Euharistia.
Prin ea, Hristos cheama umanitatea la un alt plan al existentei, prin primirea acelei hrane care ii potoleste omului adevarata foame si sete. Mantuitorul ne intareste acest lucru in Evanghelia dupa Ioan: "Trupul este adevarata mancare si sangele Meu, adevarata bautura.” (In. 6, 55)
Precum Apostolii la Cina cea de Taina si noi, in mod tainic in Liturghie, putem fi "comeseni” cu Hristos. Astfel, El se ofera, tuturor celor ce-L primesc, "spre iertarea pacatelor si viata de veci.” Cei care nu-L primesc, refuza aceasta mare cinste, adica faptul de a sta "la aceeasi masa”, si implicit comuniunea deplina cu El.
Mai mult, pierdem si comuniunea deplina cu ceilalti membri ai comunitatii euharistice. Cu cat ne impartasim mai rar, cu atat ne apropiem de "periferia” Bisericii. Ne izolam pana la punctul in care nu mai putem aduce roade duhovnicesti, deoarece desi suntem in Biserica, traim de parca am fi in afara ei. Se ajunge aici din cauza faptului ca refuzam sa participam la Jertfa lui Hristos.
De aceea, nu poti sa nu ai o strangere de inima cand vezi terasele, barurile si restaurantele pline, iar bisericile goale. Sau cand vezi cozi interminabile in supermarket-uri, iar in biserici, doar cateva persoane care stau la impartasit. Ceva nu este in regula legat de perceptia noastra asupra ceea ce ne hraneste si ce ne zideste cu adevarat. Cu cat ne apropiem de Hristos, cu atat suntem vii, si cu cat ne departam, cu tot atat murim!
Ospatul Sfintei Liturghii
Sfanta Liturghie este praznuire, adica actualizare si intensificare a bucuriei cu Iisus Hristos inviat. In limba de origine (din care vine si la noi cuvantul "praznic"), praznuirea inseamna ospat, serbare sau mai exact masa oferita la ziua onomastica a cuiva. Prin urmare, cand mergi la ziua cuiva, esti prezent langa cel pe care il sarbatoresti. Iei parte la sarbatoarea pe care acea persoana a organizat-o.
Dupa cum la serbare, toti participantii sunt prezenti, dar mai ales persoana pentru care s-a organizat sau care a organizat serbarea, la fel si in Liturghie, sunt prezenti comunitatea si Hristos.
Cati ne intoarcem flamanzi de la serbarile prietenilor nostri? Oare ce motive putem invoca, la astfel de evenimente, atunci cand nu onoram invitatia de a gusta din cele pregatite noua? Se intampla foarte rar sa refuzam. De aceea, de cele mai multe ori, din dragoste fata de el ne ospatam.
Trist este faptul ca in Biserica, exceptia de mai sus a devenit regula. De la ospatul lui Hristos cei mai multi plecam flamazi. Ratam astfel posibiliatea de a gusta si a vedea ca "bun este Domnul”.
Probabil avem si o sumedenie de motive foarte bine intemeiate, caci altfel, faptul de a nu acorda suficienta importanta invitatiei si de a o trece cu vederea, nu face decat sa arate o mare lipsa de dragoste si de respect fata de Cel care ne-a adresat-o.
Tare ma tem insa ca motivele invocate de noi nu sunt doar "cele lumesti”, cat mai ales lipsa credintei si a dragostei. Cat de mult Il iubim si cat de mult credem in Hristos, se concretizeaza in ravna noastra fata de unirea cu El, prin Sfanta Euharistie.
Nu mi-am propus sa fac apologia desei sau rarei impartasanii si nici pe cea a impartasirii generale (ca in Biserica primara). In acest sens, nu exista reguli sau dispozitii general valabile. Fiecare trebuie sa discutam aceste aspecte, in particular, numai cu parintele duhovnic. El este cel care ne da dezlegare sau nu, si stabileste frecventa cu care ne putem impartasi, dupa masura in care i se dezvaluie taina inimii noastre.
Cele cateva randuri, se vor numai un semnal de alarma la nepasarea unora dintre noi fata de Sfanta Impartasanie, care arata totodata, neglijarea propriei mantuiri: "Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi.” (In. 6, 53-54)
Radu Alexandru
-
Pr. Dr. Gheorghe Ispas - Euharistia – Taina Unitatii Bisericii - Recenzie
Publicat in : Religie -
Euharistia - Cuprins
Publicat in : Euharistia - Taina Imparatiei
-
Euharistia - Taina Imparatiei
Publicat in : Euharistia - Taina Imparatiei
-
Euharistia - unirea intima cu Hristos
Publicat in : Sfintele Taine -
Prefata cartii EUHARISTIA. TAINA IMPARATIEI
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.