Temnitele si inchisorile comuniste din Romania
Cateva referinte despre numarul inchisorilor, activitatea, volumul de incarcerare, capacitatea si dispunerea lor geografica.
Introducere
Pentru a intra direct in tema si subiectul acestui material documentar, vom afirma, remarca si sustine ca reperele doctrinare comuniste demonstreaza ca acest curent politic a fost mai mult decat atat, a fost un sistem malefic ce are structura si modul de functionare foarte asemanatoare cu o religie. Valorile pe care le-a promovat au evidente conotatii negative daca le raportam la o viziune crestina. Modul de implementare a fost bazat pe doua coordonate: - mistificare; - teroare. Cu radacini in miscarile socialiste si anarhiste, comunismul a aparut intre ideologiile politico – filozofice, sub apanajul egalitarismului si bunastarii generalizate dar purtand in substratul discursului sau elemente cu evidente conotatii malefice. Evolutia lui a demonstrat, cum nu se poate mai explicit, modul in care diavolul a procedat si opereaza in istorie.
Dupa discursurile triumfaliste si dupa schema pe care s-a construit ideologia, comunismul s-a vadit mai degraba o religie sau, mai corect spus o utopie, ce aminteste de ereziile dualiste: - existand o lupta maniheica ce se da intre proletariat (Binele, Mesia) si burghezie (Raul) - in urma acestei inclestari violente si sangeroase se naste o noua era, paradisiaca, din care Raul (burgezia) a fost abolit, - iar cetateanul noului paradis a fost omul nou, comunist.
In implementarea pe care ideologia comunista a cunoscut-o in URSS au existat doua mijloace de manipulare care s-au folosit: minciuna si violenta, cu multiplele lor forme de manifestare. Exista o evidenta schimbare de optica intre comunismul marxist si comunismul bolsevic, desi amandoua isi declara aceleasi finalitati si au suprapuneri in cele mai multe aspecte. Diferenta este aceea ca Marx vedea nasterea revolutiei proletare ca un proces firesc rezultat din crizele provocate de evolutiile tehnologice, astfel ca implicarea factorului politic era oarecum secundara, pe cand in viziunea leninista revolutia politica este elementul declansator, dealtfel nici nu s-ar fi putut vorbi de crize provocate de tehnologie, cand aceasta era aproape o metafora pentru Rusia anului 1917. Debutand cu o lovitura de stat, comunismul in URSS se instaureaza sub auspiciile lui Lenin si evolueaza sub cizma necrutatoare a lui Stalin.
Cu toate ca vizeaza nasterea unui om nou, comunismul depersonalizeaza si deznationalizeaza, astfel substanta umana isi pierde consistenta ramanand doar invelisul corporal. Constiinta, sentiment, intr-un cuvant intreaga interioritate sunt dinaminate si se naste homo sovieticus, un humanoid ce are o grila morala conform careia orice este bun si sfant daca slujeste la victoria revolutiei. Prezenta demonului este demonstrata poate cel mai bine prin aceasta obstinatie cu care masinaria comunista vizeaza depersonalizarea, care duce neindoielnic la o demonizare. Se opereaza falsificarea tuturor valorilor, a istoriei si in consecinta a existentei insesi. Anii 1936-1938 sunt cunoscuti in istoria URSS ca anii terorii cand executiile se faceau zilnic de ordinul sutelor. Exista o evidenta violenta verbala la nivelul discursului oficial si se opereaza mutatii de baza in limbaj care si el isi pierde consistenta nascandu-se acel monstru lingvistic numit „limba (sau) limbaj de lemn”.
Liderii comunisti, atat cei sovietici cat si ceilalti, supusii lor mai mici, dar si cei din Asia ori de aiurea au un accentuat apetit pentru cultul personalitatii. Ceea ce va duce la manifestatii si frazeologii monstruoase dar si la ivirea unui panteon comunist ale carui personaje au ca trasaturi definitorii cruzimea si infinita admiratie de sine, un hybris nestapanit care ii va incita mereu sa-si devore supusii.
In Romania Mare miscarea comunista nu figura printre fortele politice care puteau fi luate in calcul. Din PSD se va desprinde aripa maximalista care va semna afilierea la a III-a Internationala (Comintern), in anul 1921, luand astfel nastere PCR. Modul cum aceasta grupare politica functioneaza atat inainte, cat si in timpul celui de al II-lea Razboi mondial demonstreaza ca se supunea fara cartire centrului de la Moscova. De acolo primea directive precise care erau aplicate in tara in cea mai deplina conspirativitate, astfel ca mai mult decat o grupare politica PCR sau PCdR era o agentie de spionaj. Constientizandu-se adevarata natura a miscarii comuniste in Romania, in anul 1924 partidul este scos in ilegalitate. Atat linia ce trebuia urmata cat si liderii sunt in continuare numiti de la Moscova. Spre acolo se indrepta speranta si privirea plina de admiratie a comunistilor romani. Inca de pe acum partidul era macinat de lupte intestine ce nu vor inceta niciodata...
Prin urmare, cea mai spectaculoasa „realizare” a sistemului comunist a fost represiunea, care a atins dimensiuni inspaimantatoare, un malaxor de vieti omenesti, implacabil si necrutator cu ajutorul caruia comunismul a reusit sa se mentina ca regim politic in Romania cinci decenii, timp in care a operat o uratire a interioritatii nationale si personale ce se dovedeste greu de remediat. Instaurata dupa model sovietic si de catre cadre sovietice Securitatea, bratul inarmat al partidului va fi dublata de Militie, o alta institutie represiva care la nivelul comunelor si satelor va prelua prerogativele Securitatii. In primii ani cadrele de Securitate vor fi formate in cea mai mare parte din oameni proveniti de la periferia vietii sociale, ajutati de consilierii sovietici. Ulterior se vor forma cadre autohtone, adesea scolite la Moscova. Daca in anii ’45 -’60 tortura si bataia erau principalele instrumente securistice, mai tarziu metodele se vor rafina, supravegherea si delatiunea vor deveni unelte represive difuze dar nu mai putin eficiente. Pe masura scurgerii timpului, desi puterea devenea din ce in ce mai sigura pe pozitia ocupata, aparatul Securitatii devenea si el din ce in ce mai stufos, semn ca, paradoxal, frica regimului de propria populatie crestea si ea.
Duritatea metodelor aplicate in anchetele Securitatii si regimul exterminant aplicat in penitenciare a determinat ca sa se realizeze o serie de anchete in aceasta privinta fara insa sa existe rezultate concrete notabile, aceasta fiind imposibil pentru ca raul nu era in neglijenta sau in excesul de zel al unor angajati ci la radacinile aparatului, Securitatea fiind o institutie criminala si represiva ce lupta impotriva propriei populatii. Intrat intr-un astfel de aparat, fundamental rau se producea fragmentarea constiintei si personalitatii omului, el putea fi tata bun acasa dar tortionar neintrecut la servici.
Cea mai mare forta a Securitatii si totodata cel mai mare succes al ei au constituit-o informatorii, privita din acest unghi Securitatea era un monstru cu nenumarati ochi si nenumarate membre care ii confereau ubicuitate. In 5 martie anul 1946 premierul britanic Churchill facea o declaratie prin care recunostea intrarea sub sfera de influenta sovietica a estului Europei, declaratia a fost considerata ca inceputul razboiului rece. Dar occidentul fusese constient inca din anul ’44 ca Stalin nu va intarzia sa colonizeze teritoriile respective iar cand procesul incepuse sa se desfasoare sub ochii lor nu putusera decat sporadic si firav sa lanseze slabe proteste, mai mult formale pe care sovieticii le-au ignorat cu nonsalanta. Dar sirul nesfarsit de crime si atrocitati care au inundat aceste tari nu pot fi privite de o constiinta morala occidentala ca straine. Vinovatia nu se opreste in puncte cardinale sau la granitele statelor ci in functie de implicarea in crima ea exista in mai mica sau mai mare masura. In masacre de asemenea dimensiuni nimeni nu ramane inocent, inocenta este cea care moare odata cu prima victima cunoscuta. Intr-un astfel de scenariu in care insidios si apoi extrem de violent in fruntea tarii se instaureaza o putere dominata de rau, care poate fi partitura pe care omul poate sa se salveze? Este evident ca pentru omul crestin, comunismul se constituie intr-o provocare. Fata-n fata cu comunismul crestinul este pus fata-n fata cu o forta demonica ce se manifesta in istorie intr-o forma fara precedent.
Dupa faza inselaciunii, dar fara sa o paraseasca definitiv el aplica cu voluptate morbida faza terorii. Stie ca pentru a stapani trebuie sa infricosezi prin urmare va porni malaxorul terorii generalizate. Primele victime vor fi potentialii concurenti si anume elitele politice. Prin scenarii regizate de Securitate si prin denigrarea facuta de presa partidele democrate de pe scena politica a Romaniei vor fi suprimate. Invective precum „fascisti” si „criminali de razboi”, „tradatori” sunt termenii in care presa controlata in totalitate de PCR ii va stigmatiza pe liderii politici in care populatia inca mai vedea o speranta pentru redresarea tarii si iesirea de sub teroarea rosie. Experimentul temnitelor si al muncii fortate din lagarele si coloniile comuniste a insemnat distrugerea clasei politice interbelice, eliminarea elitei intelectuale, exterminarea unui numar mare de clerici ortodocsi sau greco-catolici si, in general, represiunea impotriva tuturor persoanelor care s-au impotrivit instaurarii ,,democratiei populare". Incepand cu martie anul 1945, Partidul Comunist a declansat o teroare sistematica impotriva opozantilor politici, reproducand pe teritoriul Romaniei modelul Gulagului sovietic.
Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, in timpul regimului comunist, in Romania au existat 44 de penitenciare principale si 72 de lagare de munca fortata destinate detinutilor politici in care au patimit peste 3 milioane de romani dintre care 800.000 de oameni au murit. Ele se aflau sub coordonarea Directiei Generale a Penitenciarelor (cu toate modificarile de titulatura pe care le-a cunoscut de-a lungul vremii). Alaturi de conducerea centrala a DGP, responsabili pentru deciziile referitoare la tratamentul aplicat in locurile de detentie politica erau: comandantii de penitenciare, lagare si colonii de munca si loctiitorii lor, precum si ofiterii politici care asigurau reeducarea detinutilor conform directivelor partidului comunist. Locurile de detentie din perioada comunista ar putea fi clasificate in mai multe categorii, desi majoritatea detinutilor a trecut prin cel putin doua dintre ele.
Despre diferitele tipuri de inchisori
Penitenciarele reeducarii erau caracterizate prin aplicarea metodelor de tortura in vederea convertirii la ideologia comunista. Acestea au fost la Suceava, Pitesti, Gherla, Targu Ocna, Targsor, Brasov, Ocnele Mari, Peninsula. Inchisorile de exterminare a elitei politice si intelectuale: Sighet, Ramnicu Sarat, Galati, Aiud, Craiova, Brasov, Oradea, Pitesti. Lagare de munca: Canalul Dunare-Marea Neagra (Peninsula, Poarta Alba. Salcia, Periprava, Constanta, Midia, Capul Midia, Cernavoda, etc.), coloniile de munca din Balta Brailei. Inchisori de triaj si tranzit: Jilava, Vacaresti. Inchisori de ancheta: Rahova, Malmaison, Uranus. Inchisori pentru femei : Margineni, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbraveni. Penitenciare pentru minori : Targsor, Margineni, Cluj. Penitenciarele Spital: Targu Ocna si Vacaresti.
Despre diferitele metode de tortura
Abuzurile si incalcarile grave ale drepturilor omului au fost sistematic administrate in toate inchisorile si lagarele comuniste din Romania. Aici se aplicau cele mai dure metode de tortura. Cele mai utilizate metode de tortura au fost: lovituri aplicate in partile sensibile ale corpului; strivirea unghiilor; smulgerea parului din cap; bataia cu lopata; tratarea ranilor cu sare; crucificarea; bataia sistematica la talpi cu cravasa, obiecte din lemn sau cauciuc; arderea talpilor la flacara, lovituri cu un creion mai mare in testicole; batai cu saci de nisip. In lagarul de la Valea Neagra Peninsula, de exemplu, era aplicata ,,broasca“ prin care detinutii dupa ce se intorceau de la lucru, erau obligati sa topaie in pozitia ,,pe vin“, cu mainile pe solduri, fiecare tinand in spate un alt detinut. In lagarul de la Valea Neagra condamnatii erau obligati sa stea inghesuiti cate doi, o noapte intreaga intr-o cutie fara acoperis, etc.
O alta metoda folosita impotriva detinutilor a fost munca fortata. Conditiile de munca din lagarele si coloniile comuniste au fost dintre cele mai dure. Detinutii erau pusi sa munceasca pana la epuizare, in conditiile in care normele erau marite de la o zi la alta, iar hrana era un fel terci, lipsit de proteine. Neindeplinirea normei zilnice atragea pedepsirea ,,lenesului“ prin bataie la sezutul gol, atarnarea lui cu capul in jos sau aruncarea lui la carcera. La inceputul anilor 1950, in lagare ,,lucrau“ apoximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunare-Marea Neagra. De asemenea, lagare de munca fortata si centre de deportare au existat in intreaga tara, dar cele mai multe se aflau in partea sud-estica a Campiei Romane si sudul Dobrogei (Salcia, Urleasca, Salcioara, Jegalia, Periesi, Gradina, Satul Nou etc.).
Despre Zarca Aiudului - Izolarea
Cu toate ca dispozitiile din Codul penal comunist din 1948 (art. 28-44) interziceau, in genere, separatiunea individuala, admitind-o numai pentru condamnatii de drept comun si numai pentru o perioada de maximum 2 ani de la inceperea executarii pedepsei, in realitate condamnatii din sectiile speciale erau trecuti la izolatoare. Astfel de izolatoare se aflau la ,,zarca“ de la Aiud, ,,neagra“ la Sighet si Jilava, ,,cazinca“ la Suceava, etc.. Aici detinutii executau pedepse intr-o totala izolare, in conditii de mizerie si infometare. Un fenomen caracteristic al penitenciarelor a fost cel al suprapopularii inchisorilor. In cei mai multi ani ai detentiei, condamnatii politici au dormit pe jos, pe rogojini, in celule neincalzite. Spre exemplu, legionarii nu aveau dreptul la perna si asternut. Majoritatea unitatilor penitenciare nu erau dotate cu incalzire centrala, temperatura coborand drastic in celule in timpul iernii. Alimentatia si asistenta medicala erau deficitare. In general, alimentatia era aceeasi in intregul sistem penitenciar, cu deosebirea ca la sectiile pentru detinutii politici aceasta era foarte putina. In privinta asistentei medicale, aceasta era deseori absenta. Detinutii politici erau mai rar si mai greu vizitati de medic. Internarea in stationarul penitenciarului si repartizarea medicamentelor erau supuse unor restrictii speciale. In unele cazuri, pentru a se obtine o asistenta medicala mai buna, a fost nevoie sa se recurga la greva foamei. In multe cazuri de acest fel, detinutii au fost alimentati artificial si abuziv, impotriva vointei lor sau au fost lasati in cea mai crunta mizerie, alaturi de tineta cu fecale, saptamani intregi.
Monumente edificate pentru fostii detinuti politic
In perioada celor aproape 45 de ani de teroare comunista (1945-1989), Romania a devenit o tara a crimei organizate, a camerelor de tortura, a temnitelor si lagarelor de exterminare. In tot acest timp, un popor intreg a trait in spaima, in umilinta, minciuna si delatiune. Pentru a ascunde si a sterge urmele Genocidului rosu, securitatea, militia si justitia comunista au inceput inca din anul 1969, o vasta operatiune de selectare si distrugere a arhivelor proprii, precum si de falsificare a unor date si documente importante. Din numarul de detinuti politici, circa 15-20% au fost ucisi prin impuscare sau exterminati in inchisori ori lagare de munca fortata.
Trupurile lor au fost aruncate in gropile comune sau in mormintele fara cruce, care sunt raspandite de la Timisoara pana la Vladivostok. Alte mii de cetateni romani provenind din lumea taranilor instariti, a intelectualilor ori a militantilor partidelor istorice au fost ridicati in miez de noapte de la casele lor si ucisi prin impuscare pe marginile santurilor, in paduri sau au disparut fara urma. Numele si numarul tuturor acestor martiri nu se vor sti niciodata. In memoria si spre cinstirea lor, Asociatia Fostilor Detinuti Politic din Romania (AFDPR), prin filialele sale, a inceput inca din anul 1991 sa ridice monumentelecare vorr ramane peste timp drept marturie a ceea ce a insemnat comunismul. Unele din aceste monumente au fost ridicate in apropierea unor groaznice inchisori sau lagare ale mortii, cum sint cele de la Aiud, Poarta Alba, Gherla, Targsor, Pitesti, Insula Mare a Brailei, Baia Sprie, Nistru, Cavnic, Miercurea Ciuc, Suceava, Botosani sau Bicaz. S-au edificat monumente si in zonele in care a existat rezistenta anticomunista de amploare spre exemplu la Teregova, Caransebes, Sambata, Nucsoara, Meidanchioi, Chisindia, Rastolnita, Ibanesti, Manzalesti, Mesentea, Oravita, Vadu Rosca. In unele orase din tara s-au ridicat alte monumente precum la Alba lulia, Bistrita-Nasaud, Braila, Cugir, Calarasi, Drobeta Turnu Severin, Oradea, Resita, Satu Mare, Targoviste, Timisoara, dar si peste granita la Paris si Geneva.
Despre "Holocaustul rosu" sau crimele in cifre
Conform estimarilor facute de Florin Matrescu in cartea sa ,,Holocaustul rosu“ numarul persoanelor care au suferit in regimul comunist depaseste 3 milioane. Intre 28 iunie 1940 si 22 iunie 1941 au fost deportati in lagarele din Nordul Inghetat un numar de 300.000 de romani basarabeni si bucovineni. Intre anii 1945 si 1954, 500.000 de romani basarabeni si bucovineni au fost deportati in lagare. Intre anii 1946 si 1947, 200.000 - 350.000 de romani morti in urma foametei provocata de Stalin. Victor Barsan in cartea sa ,,Masacrul inocentilor", editura Bucuresti, 1993, deosebeste mai multe valuri de deportari. Intre 28 iunie 1940 si 22 iunie 1941, 300.000 de romani deportati. Intre anii 1944 si 1948 , 250.000 de romani deportati. Intre anii 1946 si 1947 , 300.000 de romani morti in urma fometei provocata de Stalin. La 6 iulie 1949 incepe a 3-a deportare masiva; 11.324 familii deportate. Intre anii 1954 si 1964, 300.000 de romani deportati in Rusia si Kazahstan. Anton Ovseyenco in ,,The Time of Stalin: Potret of a Tirrany", N.Y. Harper and Row, 1981 estimeaza numarul total al victimelor comunismului in Basarabia si Nordul Bucovinei la 1.500.000 de persoane. In ceea ce priveste Romania, conform lui Florin Matrescu, in cartea ,,Holocaustul rosu sau crimele in cifre ale comunismului international", grupurile masive de deportari si crime au fost: ,,capitularea fara conditii" de la 23 august 1944 a avut ca rezultat deportarea a 180.000 de soldati si ofiteri in lagarele gulagului sovietic (doar cateva mii s-au mai intors).
Recent, in mlastina raului Balti din Basarabia a fost descoperit un osuar romanesc compus din 50.000 schelete de soldati romani - din unitati ale Armatei Regale Romane, care in primavara 1944 au constituit prima linie de rezistenta impotriva Armatei Rosii. (citat din Mihai Vicol, "Un "Katyn" romanesc" - Romania Libera International, nr.320/04.08.96). Ocuparea tarii de catre Armata Rosie a insemnat un val de crime in randul populatiei civile, crime de proportii inca necunoscute, oameni ucisi doar pentru a fi jefuiti sau pentru a-si apara fiicele si sotiile de violuri. Colectivizarea fortata a taranimii (incepand din 1949) a afectat 12.000.000 de tarani; sate intregi au fost mitraliate si nimicite cu tunurile - provocand 30.000 de victime. Deportarile masive din perioada 1949 - 1960 s-au soldat cu inca 200.000 de tarani morti in lagarele de munca sau inchisori. Rezistenta armata din munti (1946 - 1958), unica in lagarul comunist, a mai adaugat un numar de victime. In cele 120 de inchisori si lagare de munca, au murit intre 150.000- 200.000 oameni. Cifrele globale ale holocaustului rosu in Romania sint diferite. Numarul total al detinutilor: 2.000.000 ( Filip Paunescu - ,,Cunoasterea si combaterea comunismului". 3.000.000 (Cicerone Ioanitoiu). Numarul total al mortilor in regimurile Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ceausescu, Iliescu (revolutie, Targu-Mures, mineriade, etc.) este greu de stabilit. Se descopera mereu noi gropi comune pe langa lagarele de munca si inchisori. Cifra avansata de Florin Matrescu este de 891.500 morti in genocidul comunist comis intre actualele granite ale Romaniei.
Despre marturii in oglinda din lagarul comunist
Cu sprijinul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului din Romania ziaristi de la Romania Libera si de la Libertatea au realizat interviuri cu tortionarii pe de o parte, dar si cu fostii detinuti politici. Un fost detinut politic care a trait pe pielea sa teroarea in Penitenciarul Giurgeni si fostul sef al acestei puscarii isi povestesc, dupa 50 de ani, experientele traite in doua tabere atit de diferite. De o parte este Alexandru Ioanitescu, trecut astazi de 80 de ani, fostul comandant de inchisoare si lagar comunist. Cei care l-au cunoscut de dincolo de gratii si-l amintesc ca pe o ,,bruta si o bestie ordinara", dar el spune ca pur si simplu, a muncit la viata sa ca un tip ,,sever si corect". Recunoaste doar ca subalternii ,,ii mai altoiau" pe detinuti, dar puscariasii inchisi din ratiuni politice isi meritau bataia, pentru ca ,,inecau orezul" si astfel subminau economia. De partea cealalta este Florea Dumitru, mutilat si umilit in inchisoare, batranul de peste 73 de ani spune acum ca l-a iertat deja pe tortionarul sau, desi ranile facute de batausii lui Ioanitescu si mizeria crunta din celula i-au ruinat pentru totdeauna sanatatea. Tortionarul Ioanitescu spune ca nu exista probe pentru judecarea lui, iar marturiile celor care au fost inchisi nu au sens. Victima lui, Dumitru, nu crede ca judecata ar mai avea acum vreun sens.
Despre Colonia de munca din localitatea Giurgeni
Una dintre inchisorile comuniste ale anilor ''60 din Insula Mare a Brailei a fost si colonia de munca de la Giurgeni, loc in care erau incarcerati detinuti contrarevolutionari. Conform ,,Dictionarului penitenciarelor din Romania comunista (1945-1967)", ,,reactionarii" traiau in conditii inumane. "Aveau un regim de munca fortata, fiind paziti de ciini dresati sa-i atace daca se prabuseau la pamint sau daca incercau sa se odihneasca. Mincarea era foarte proasta, iar setea - chinuitoare. Cei inchisi erau nevoiti sa bea apa din Dunare, iar in timpul lucrului - din baltile de pe teren. Prezenta sobolanilor in gropile care tineau loc de closet sau in depozitele de alimente a contribuit la declansarea unor epidemii: febra tifoida si leptospiroza". Una dintre cele mai grele activitati era considerata munca la orezarie cand detinutii erau obligati sa stea tot timpul in apa, incovoiati, pentru a plivi orezul. La Giurgeni au fost incarcerati numai detinuti politici intre anii 1960-1962 cand comandantul penitenciarului era Alexandru Ioanitescu. Maiorul a capatat experienta la penitenciarele de la Cluj ca loctiitor de comandant, la Aiud (1956-1958), pe aceeasi functie si apoi a fost mutat la Giurgeni. Prin mina lui au trecut mii de detinuti si chiar elita epocii. Tortionarul si l-a amintit pe poetul Radu Gyr.
La Giurgeni a devenit stapan peste 1600 de detinuti politici. ,,Cum sa nu le dau mancare? Pai, daca eu va spun ca aratau ca luptatorii! In societate nu se manca carne, dar la unitate se dadea de cinci ori pe saptamina. Sigur, mai mult subproduse, capatini, gheare, dar aveau in farfurie miros de carne. Odata, mi-a fost adus de la Jilava un lot. Erau prapaditi rau de tot. Batuti. Galbejiti. M-am dus la Lunca Dunarii personal sa-i primesc, venise un tren cu ei. M-am dus cu doua camioane si i-am incolonat cu garda, sa-i aducem la Giurgeni, era o distanta de vreo 7-8 kilometri. Dom''le, erau atit de prapaditi, ca o parte din ei au cazut pe drum. Apoi i-am scos la munca si unii au devenit niste luptaaori, dom''le. Lucrau in soare. Aveau o forta in ei!"relata in fata ziaristilor tortionarul. Rezultatele muncii desfasurate de ofiterul Ioanitescu la comanda penitenciarelor pe la care a trecut au ramas mentionate in arhive. Referatele Serviciului de Inspectii din cadrul Directiei Generale a Penitenciarelor scot la lumina portretul unui calau multumit de sine: conform documentelor, Ioanitescu ii lovea ,,in special pe detinutii cunoscuti ca elemente inrait-dusmanoase, preocupati de a sabota munca sau de a-i instiga pe ceilalti detinuti la nesupunere". In urma unor reclamatii ce vizau excesul de zel, Ioanitescu este retrogradat din functie si numit loctiitor al comandantului pentru paza si regim la lagarul de la Periprava. Dupa aproape 50 de ani de la acele momente, pensionarul Alexandru Ioanitescu neaga acuzatiile, pe care le considera simple rabunari ale unui alt ofiter. ,, Va spun sincer. Eu am fost sirguincios. Am muncit. M-am straduit. Acum sint batrin si nu vreau decit sa fiu lasat in pace sa-mi maninc in liniste pensia". Incaseaza 2.500 de lei noi, adica de peste patru ori mai mult decit o pensie medie in Romania.
Despre tortionari de ieri care astazi sunt cu pensii enorme
Considerat de detinutii care l-au cunoscut drept o ,,bestie ordinara", Ioanitescu crede astazi ca in tinerete si-a facut doar treaba pentru care lua chenzina. Devotamentul sau s-a vazut, spre exemplu, la Aiud, unde, in timpul unei greve a foamei, a dat ordin ca detinutii sa fie hraniti cu forta: printr-un tub virit pe git, le-a fost turnata toata portia de mincare si de apa. Intr-un interviu acordat ziarului ,,Romania libera" spunea: ,,Eram foarte sever, dar eram corect. Nu dur, sever. Aveam subalterni, dom''le... Ce insemna sa umblu eu cu bita printre ei? Dupa legile de atunci, erau vinovati. Nu primeam neaparat ordine in scris sa-i maltratam pe detinuti, dar iti cereau sa aplici regimul la maximum. Sa nu treci nimic cu vederea. Eu am lucrat dupa un principiu propriu. I-am separat: tarani, muncitori, intelectuali si militari. Pentru ca intelectualii, astia mai destepti, ii cam exploatau pe ceilalti. M-am purtat in asa fel incit n-am ce sa-mi reprosez“ relata multimit de el tortionarul. La fel ca si el Gheorghe Craciun, comandant de penitenciare, seful Securitatii Brasov, considerat cel mai dur tortionar, s-a dus in mormint cu multumirea ca si-a facut doar datoria si ca fostii detinuti politic si-au meritat soarta. Si acesta a trait la Cluj cu o pensie de zeci de milioaane de lei vechi, iar nimeni nu l-a tras la raspundere pentru faptele sale.
Despre Omul care si-a iertat calaul
Florea Dumitru a fost condamnat in anul 1959 la opt ani de inchisoare pentru uneltire impotriva ordinii sociale cind a fost pirit de invatatorul satului ca recita o poezie care critica regimul. Era ofiter, iar la recurs a primit patru ani. Florea este trecut de 73 de ani si traieste in localitatea Caracal, intr-un apartaemnt de doua camere. Reda cu lux de amanunte, de parca le-ar fi trait ieri, cifre, nume, locuri, fete pe care le-a trait in urma cu cinci decenii. N-a uitat ca numarul celulei in care a stat la Pitesti era 53, ca un coleg detinut era in clasa a XI-a si locuia in Bucuresti, pe strada Sepcari nr. 2, etaj 2, apartament 2, ca medicamentele de care avea nevoie un alt detinut erau Carbaxim si Antideprin sau ca portia zilnica de piine era de 250 de grame pentru cei care munceau, si doar de 100 pentru cei bolnavi sau inapti. Nici numele comandantului Coloniei de Munca Giurgeni, unde a stat patru luni, nu crede ca i se va sterge vreodata din minte: ,,La Giurgeni era Ioanitescu. Odata, a venit cind ne scoteau la munca, a luat o prajina mare si a inceput sa dea in stinga si-n dreapta. "Fir-ati voi sa fiti, va omor pe toti! Nenorocitilor, voi care subminati economia tarii!"a povestit fostul detinut politic. Dumitru Florea are o pensie de 1000 de lei si o indemnizatie de 800 de lei acordata fostilor detinuti politici. Precum Florea Dumitru, toti fostii detinuti politic au vii in memorie toate faptele si momentele grele prin care au trecut in temnitele si lagarele comuniste. Majoritatea dntre ei si-au iertat calaii si nu cer decit sa nu-i mai vada in functii de conducere, daca legea lustratiei a ramas tot nevotata.
Despre Legea cultelor dictata de Stalin
In august 1948 este promulgata ,,Legea pentru regimul general al cultelor“ Aceasta separa scoala de Biserica. Nici o confesiune, congregatie sau comunitate religioasa nu mai putea deschide sau intretine institutii de invatamint general. De asemeni se aduc restrictii severe privind activitatea in manastiri. Nu mai erau priviti in monahism, indiferent de virsta, decit absolventii scolilor de pregatire a clerului. Ceilalti erau primiti numai la virsta de 55 de ani barbatii si 50 femeile. Au fost desfiintate foarte multe manastiri. Iata citeva exemple ale evolutiei fenomenului. In Arhiepiscopia Iasilor, din 50 manastiri si schituri nu a mai ramas nici una. Daca in Romania anului 1958 mai erau consemnate 197 de manastiri si schituri, in anul 1987 existau doar 103. In timp ce in anul 1951 se consemneaza existenta a 10.000 calugari, in anul 1963 numarul lor era de aproximativ 1000. Din perspectiva comunista, monahismul romanesc trebuia sa intrupeze principiul apostolatului social. Calugarii contemplativi au fost obligati sa se transforme in muncitori pentru cauza noului regim social, in ciuda opozitiei pe care au manifestat-o la inceputurile regimului comunist“ ( Vasilica Militaru, Biserica din temnita, idem. p.34 )
Despre Moscova care dicta totul
,,Trebuie remarcat faptul ca tonul discursului acelor vremuri era dictat de la Moscova. Dupa ce, in prima faza a revolutiei bolsevice, au fost darimate bisericile si manastirile din Rusia, decapitindu-se toata ierarhia bisericeasca, Stalin va intelege ca este bine sa se foloseasca de institutia bisericeasca. In anul 1943, Stalin instaleaza in functia de patriarh al Bisericii ruse pe Serghie. Acesta va trasa de acum inainte politica bisericii in conformitate cu ideologia comunista. Urmatorul patriarh, Alexei, va organiza la Moscova in anul 1948 o conferinta eclesiastica, in cursul careia a fost definita politica pe care aveau s-o urmeze noile democratii populare. Asa se explica faptul ca, in primii ani ai regimului comunist, literatura ortodoxa romana a preamarit biserica mama a U.R.S.S“ (ibid. p.35) In noul context politic va fi instalat la Bucuresti noul patriarh Iustinian Marina care a colaborat cu statul comunist in vederea pastrarii tezaurului spiritual.
Regimul sovietic, si mai ales dimensiunea sa stalinista, a fost atras de conceptul “ingineriei sociale”, iar aceasta constructie societala nu putea sa nu interactioneze cu discursul teologic traditional a carui teza era “autocratie, ortodoxie, narodnost”. Concentrarea puterii statele si principiile partidului unic, caracteristice unei singure ideologii oficiale au configurat un puternic vector ateist si laicizant in societatea si mentalul colectiv ruse. Aceste directii de strategie politica intrau in coliziune cu optiunile fundamentale ale ortodoxismului rus, care prin scrisul lui Vladimir Soloviov criticase “patriotismul bolsevic zoologic”. In schimb, Berdiaev a insistat pe originile populare crestine asupra comunitarismului socialist.
Trebuie sa semnalam ca liderii sovietici nu au fost influentati in raporturile cu religia (ca doctrina si componenta institutionala) de ideea gramsciana a aliantei Partidului Comunist cu masele populare religioase3. In acest context, anticomunismul a devenit o batalie religioasa de prima importanta care a avut o mobilizare de masa in lumea catolica si ortodoxa. Controlul U.R.S.S. asupra tarilor estice si persecutiile religioase au condus la elaborarea de catre Papa Pius al XI-lea a Enciclicii asupra comunismului, document care alaturi de scrisorile pastorale, directivele episcopilor si buletinele oficiale ilustreaza spiritul de cruciada in lupta lui “Christos impotriva Diavolului si a barbariei moscovite”. In acest sens intr-un document papal din anul 1946, Suveranul Pontif a aratat etapele teroarei: “revolutia, violenta, suprimarea tuturor libertatilor, lupta de clasa, dictatura”. Analiza papala evoca “gigantesca masina colectivista” potrivit careia “paradisul lui Marx apare ca un trist si ironic paradis, fara speranta in care totul este supus logicii materialismului si distrugerii tuturor religiilor [...] comunismul semnifica mizerie, sclavaj, regim politienesc, camp de concentrare, moarte”.
Despre relatia Stat-Biserica in spatiul sovietic
Revenind la regimul sovietic si politica sa ateocomunista, trebuie sa enumeram cateva momente care au fost “copiate la indigo” de guvernele democrat-populare in perioada postbelica.
Dupa Sinodul de la Karlovat din anul 1920 au fost excomunicati marii ganditori mistici, Berdiaev si Bulgakov, patriarhul Tikhon a fost acuzat si arestat in anul 1922, sute de preoti ucisi sau mutilati, manastirile si bisericile distruse sau inchise, proprietatile bisericesti secularizate. Mitropolitul Serghei, succesorul lui Tikhon a realizat un compromis istoric “Declaratia de Loialitate” care a normalizat relatia Stat-Biserica, promitandu-se “credinta Sovietelor si recunoasterea Rusiei Sovietice ca stat-mama cetatenesc”. Desi persecutiile religioase au continuat in anii ''30, s-a constatat o resurectie religioasa a intelectualilor din Rusia.
Infrangerile militare din 1941-1942 l-au facut pe Stalin sa faca mari concesii Bisericii, Serghei a fost numit patriarh si primit in vizita la Kremlin, transferandu-se fostului periodic al Patriarhiei fondurile revistei “Bezbojnic” (“Ateul”). Emigratia ortodoxa rusa de la Karlovac (Iugoslavia) condusa de mitropolitul Anton (Khropovitsky) a sprijinit politica lui Hitler de distrugere a “regimului iudeo-masonic al U.R.S.S.”
Unii lideri ecleziasti au revenit in Uniunea Sovietica si au colaborat cu regimul comunist, cazul mitropolitului Serafim de la Paris fiind elocvent. Un aspect interesant este acela ca Biserica Ortodoxa Rusa a invocat solidaritatea slava pentru apararea “rodinei” (patria-mama) impotriva agresiunii hitleriste. Regimul stalinist a speculat afirmatia lui Dostoievski: “a fi rus inseamna a fi ortodox”, dar aceasta resurgenta religioasa era controlata de N.K.V.D. In acest sens, elita politica sovietica s-a folosit de unele personalitati din emigratia rusa de la Paris ca Alex. Kazem Bek (persan de origine), lider in anii ''20 al organizatiei “Tinerii Rusi”, admirator al lui Stalin, “noul Bonaparte” si revenit in U.R.S.S. ca secretar al Partiarhului la sfarsitul anilor ''40. Pe ansamblu reactiile emigratiei au fost dure la adresa politicii religioase a regimului, unii reprezentanti ca Ivan Solonevici scriind carti critice cum ar fi Rusia intr-un lagar de concentrare, unde arata ca “cel mai consistent fascism este in Rusia”. Represiunea stalinista a atins si armata de eli¬berare rusa condusa de Vlasov, dupa cum se stie predat de Aliati la Praga sovieticilor (1945).
Dupa cum sublinia C. Andriev in lucrarea sa Vlasov and the Russian Movement Liberation. exponentii dreptei ruse si militarii aflati in Germania anilor 1941-1945 (atamanul Baidakalov, Teneserov, Poremski, de fapt lideri ai centrului berlinez al emigratiei ruse - executati in anul 1949) afirmau: “religia va fi de o centrala importanta in viitoarea ordine cu o pozitie dominanta a Bisericii Ortodoxe”.
Stalin a extins represiunea asupra cercurilor militare si politice ale emigratiei ruse din Germania, dar si asupra iredentistilor ucrainieni, dintre care multi erau greco-catolici. Un impact deosebit in Occident a avut reintoarcerea prizonierilor italieni la Cremona (27 decembrie anul 1947); dupa acest moment, oameni de stanga ca C. Monteferrato au devenit din “rusofili, anticomunisti si antibolsevici”.
Despre Unitatea speciala, NKVD
In anul 1943 Stalin ordona infiintarea unei unitati speciale a N.K.V.D.care trebuia sa identifice si sa urmareasca pe toti cei care ar fi colaborat cu germanii si aliatii lor. Unitatea numita ,,Smers“ s-a constituit in Romania incepind din anul 1944 si a fost sprijinita de secretarul la Ministerul de Interne Teohari Georgescu pe numele real Baruh Tescovici. Numele romanesc va fi ,,Brigada Mobila“ si avea urmatoarele misiuni: sa convinga populatia ca intregul aparat de stat al ramurilor burgheze este vinovat de dezastrul tarii si trebuia neutralizat, iar in anumite cazuri chiar lichidat; partidele istorice deveneau automat agenturi ale spionajului fascist si imperialist si trebuiau desfiintate; unitatea trebuia sa lichideze elita intelectuala, economico-financiara si politica a tarii, care urma sa fie inlocuita cu noile cadre formate la Moscova; sa contribuie la crearea in Romania a unei societati de tip sovietic; sa constituie nucleul din care se va organiza noul serviciu de informatii al Romaniei si politia politica interna. ,,Brigada Mobila a fost organizata de seful I.N.U. pentru Romania, generalul A. Saharovski.
Pe plan intern unitatea a fost coordonata de generalul Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko), dar la vedere, seful ei era colonelul Boris Grunberg, care si-a schimbat numele in Alexandru Nikolski si va deveni general si unul dintre cei mai temuti sefi ai procesului de distrugere al elitei romanesti. Trebuie remarcata preocuparea acestor oameni de a-si schimba numele, de a se romaniza pentru a-si ascunde mai bine identitatea lor reala. Operatiunea de arestare a purtat numele de cod de ,,Gayaneh“, denumire data de Stalin si incredintata generalului Gheorghe Pintilie. Ea a inceput printr-un raport al Ministerului de Interne in care erau analizate: problema legionara, organizatiile subversive, Biserica, sectele religioase, partidele politice, elementele din fostul P.N.T. si care concluziona necesitatea declansarii arestarilor“ (ibid. p.37) In noaptea de 14 spre 15 mai 1948 sint arestati 15.000 de membri si presupusi sustinatori ai Miscarii Legionare iar din centrele universitare din Iasi, Bucuresti si Cluj au fost arestati 1000 de studenti. In 20 mai au fost arestati 3000 de ofiteri ai armatei romane, 2000 de membri ai P.N.T. si P.N.L....
Cu alte cuvinte, se observa ca treptat noua putere instituie ca lege suprema – teroarea. Populatia gulagului romanesc sporeste mereu pentru ca regimul sa se simta stapan deplin. Reteaua de penitenciare, spitale psihiatrice, lagare de munca si gropi comune este infiorator de densa si ea vorbeste despre cotele la care s-a desfasurat represiunea comunista, numarul celor ucisi si incarcerati ridicandu-se in jurul a 2.000.000 de persoane. Sighet, Aiud, Gherla, Jilava, Pitesti, Canal, Balta Brailei si multe alte locuri ale suferintei romanesti, la care se adauga inchisorile de femei Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbraveni constituie o geografie care pe de-o parte arata dimensiunile pe care crima comunista le-a avut in spatiul romanesc, iar pe de alta parte vorbeste de disperarea cu care natiunea romana nascuta crestina s-a impotrivit unui regim ateu si alogen. In luna mai anul 1946 lotul Antonescu este judecat si sunt efectuate executiile, iar dupa aceasta data incep sa fie descoperite si trambitate in presa o serie intreaga de „comploturi” in care protagonistii sunt nume marcante ale scenei politice. Din luna martie anul 1947 se declanseaza o serie de arestari intre membrii PNT si PNL, efectuate in maniera stalinista, adica in timpul noptii, fara mandat de arestare, fara ca celui arestat sa i se comunice motivul.
Asadar, in vara anului 1947 are loc operatiunea Tamadau, cand conducerea PNT este arestata cu exceptia lui Iuliu Maniu, care va fi arestat si el a doua zi, dupa acest eveniment. Arestarile erau precedate in presa de articole atat de incitante si violente incat oricine isi dadea seama ca procesele celor arestati erau deja consumate inainte chiar de a incepe. Pozitia puterii fusese exprimata si acesta era singurul criteriu de judecata in Romania acelei vremi. Pe de alta parte aceeasi putere opera o serie de rupturi in sanul celorlalte formatiuni politice, incercand atomizarea lor si folosindu-se pentru aceasta de oportunismul unora dintre membrii acestor partide, luand astfel nastere o serie de formatiuni minuscule ce puteau fi foarte usor controlate de PCR si cu care acesta se coaliza constient fiind ca anihilarea lor va fi mult mai lesnicioasa. Printr-o tactica similara sunt inlaturati liderii PNL si PSDI (Titel Petrescu), apoi „partenerii de drum” precum PNL-Tatarescu. Liderii politici vor fi concentrati la penitenciarul Sighet si supusi unui regim de izolare si infometare care viza exterminarea lor.
Nu mai au nume proprii, ei devin simple numere si acelea dictate de la centru. Aici se vor stinge rand pe rand nume marcante pentru politica si cultura noastra. Iuliu Maniu, omul politic recunoscut de occident ca o personalitate diplomatica de o probitate morala incontestabila sfarseste nestiut de nimeni in conditii de mizerie inimaginabile, intr-o celula din Sighet, mancat de viermi si singuratate. PCR-ul nu-si va uita adversarii sai ideologici cei mai acerbi, legionarii. Arestarile operate in sanul Garzii de Fier sunt de ordinul miilor iar anchetele la care sunt supusi cunosc o duritate extrema. Fascist devine sinonim absolut cu legionar, iar legionar este o eticheta intr-atat de stigmatizanta incat cel catalogat astfel nu si-o va putea sterge niciodata. Partidul era necrutator nu doar cu adversarii declarati dar chiar cu proprii membri. Procesul si executia lui Lucretiu Patrascanu sunt un exemplu edificator in acest sens. S-a constatat ca regimurile comuniste, in genere nu agreaza prea mult intelectualii si de cele mai multe ori cand ei se ratacesc prin esaloanele de conducere sunt inlaturati. Acesta a fost cazul si lui Lucretiu Patrascanu, procesul lui fiind unul desfasurat dupa reteta stalinista, cu acuzatii fantasmagorice de tradare si complot. Fara mila sau remuscari puterea comunista isi jertfea proprii fii, modelul era acelasi cu cel sovietic, unde cei mai apropiati colaboratori ai lui Stalin si cei mai cunoscuti doctrinari ai partidului cazusera rand pe rand.
Teama, frica de intelectualitate se va manifesta si prin metamorfozarea nefericita a uneia dintre principalele institutii de cultura romanesti, Academia, se produc epurari masive intre membrii ei si multi dintre ei ajung in intunecatul Sighet. Ziaristi, academicieni, poeti, oameni de stiinta, in masura in care nu au inteles sa incheie pact cu puterea politica criminala, au intrat in moara represiunii, platind cu viata sau cu anii tineretii lor verticalitatea morala pe care si-au impus-o. Dealtfel intelectualitatea a ramas de la inceput si pana in ultimele zile ale regimului comunist partea societatii care nu a incetat sa ridice glasuri protestatare, uneori mai vehemente altadata mai firave, dar niciodata nu a existat docilitate absoluta si de aici poate si incrancenarea si neincrederea pe care liderii comunisti au manifestat-o mereu fata de aceasta categorie sociala.
Pentru a reusi sa implice in procese politice de tradare nationala pe toti participantii la guvernarile anterioare se vor constitui loturi de inculpati care adesea nici nu se cunosteau intre ei si se brodeaza scenarii lipsite de sens din care probabil ca nici macar judecatorii nu intelegeau mare lucru. Noua institutie a acuzatorilor publici, preluata dupa patent sovietic, isi facea din plin datoria, acuzarile curgeau vertiginos si in loc de fapte concrete salile tribunalelor poporului rasunau de acuze precum „vampiri care au supt sangele celor mai buni fii ai poporului”. Astfel ajung in inchisoare personalitati stiintifice si economice care erau simpli tehnicieni ce incercasera intr-o perioada crunta ca cel de al II-lea Razboi mondial sa nu lase tara in colaps economic. Ei nu aveau apartenenta politica insa PCR-ul considera tradator pe oricine se situa in afara lui. Astfel elitele din toate domeniile vor fi nu doar inlaturate ci pur si simplu suprimate. Nici armata nu este crutata, criteriul politic functioneaza si in acest caz. Diviziile „Tudor Vladimirescu” si „Horia, Closca si Crisan”, venite cu tancurile sovietice vor constitui nucleul armatei RPR, vechea armata a Romaniei fiind distrusa, generali si strategi de marca putrezind in beciurile inchisorilor comuniste. Pentru reformarea armatei, ca si in celelalte sectoare, vor fi trimisi consilieri sovietici care, nu de putine ori vor intra in conflict cu ofiterii romani. Epurarile efectuate in armata, urmate adesea de arestari produc degringolada si in acest sector care isi demonstrase eficienta pe parcursul razboiului.
In 19 august anul 1948 comunistii infiltrati in Serviciul Special de Informatii care se afla sub conducerea lui Gheorghe Pintilie si Emil Bodnaras au arestat aproximativ 1000 de ofiteri S.S.I. La 1 decembrie este desfiintata Biserica greco-catolica si este arestata ierarhia ei. Arestarile se faceau inopinant si prin mijloace diverse. Parintele Iustin Parvu povesteste cum a fost ridicat in noaptea de 14 spre 15 mai din camera sa de preot slujitor la Seminarul din Roman si transportat cu o duba neagra. Parintele Zosim Oancea a fost arestat in noaptea de 7 spre 8 iulie din gara Copsa Mica iar in data de 10 iunie Parintele Arsenie Boca dadea declaratii la Securitate. Motivele arestarilor erau multiple: Parintele Zosim Oancea era invinuit pentru ajutorarea unor familii de crestini deja arestati, folosind banii din editarea unui calendar crestin-ortodox. Parintele Iustin Parvu a fost acuzat ca se afla incris pe o lista de donatori si sustinatori ai celor aflati in inchisoare. Preotul Gheorghe Chiriac, doctor in teologie si filosofie, a fost pus sub acuzare pentru ca a participat cu o suma de bani la ajutorarea unui proaspat iesit din inchisoare. Liviu Munteanu, protopop de Bistrita si rector al Institutului Teologic din Cluj a fost pus sub invinuire pentru ascultarea facuta fata de episcopul de Cluj care l-a indemnat sa emita o circulara ce indemna preotii la catehizarea credinciosilor interzisa de Legea Cultelor. Parintele Arsenie Boca a fost arestat pentru ca i-a ajutat cu alimente pe refugiatii din munti si pe cei parasutati care veneau din Germania sa ajute rezistenta romaneasca. Parintele Ioan Iovan, ucenic al parintelui Arsenie Boca, a fost condamnat la 25 ani de temnita grea. El a fost duhovnicul maicilor de la manastirea Vladimiresti si unul dintre cei mai insultati si calomniati preoti romani.
Cateva concluzii si incheierea
Asadar, fiind incapabil de creatie, comunismul a distrus fara sa poata pune nimic in schimb si, in urma acestei constatari a carei concretete e incontestabila, se impune ca, abordand comunismul ca regim politic sau ideologic, sa-l privim si din perspectiva teologica. „Antispiritul comunist” de care pomeneste parintele André Scrima este in fond acel suflu demonic care il strabate in toate cotloanele sale. Proteic si insidios, comunismul isi pastreaza constanta demonica in toate imprejurarile. Ca neam si persoane care am trecut prin experienta comunista, ni se impune ca datorie morala analiza si intelegerea acestei experiente la dimensiunea de experienta mistica ce ne-a pus in ecuatie relatia cu Dumnezeu si ne-a demonstrat ca, intr-un mod criptic, dar constant, vesnicia irumpe in timpul istoric.
Din punct de vedere crestin, singurul raspuns care ii poate fi dat comunismului este afirmarea a tot ceea ce el neaga: afirmarea libertatii, a spiritualitatii, a existentei lui Dumnezeu si, prin aceasta afirmare, intrarea in conflict direct cu comunismul. Omul crestin aplica faptelor, sistemelor si ideilor o grila de lectura crestina, ori, dupa o astfel de grila, comunismul este un construct al raului, menit sa perverteasca totul. Asemeni lui Satan, el il imita pe Dumnezeu, dar intr-un mod caricatural, maimutarit; spre deosebire de Dumnezeu care il vrea pe om liber si ii cere supunere din iubire liber consimtita, comunismul, ca si demonul il vrea pe om sclav supus, usor de manipulat, cu libertatea anulata si vointa pervertita. Intrarea in conflict cu sistemul devenea, prin urmare, o consecinta a incercarii de a-ti pastra umanitatea.
In cadrul celor intrati in temnitele comuniste, in functie de modul in care se raportau la trairea crestina, se disting mai multe categorii, astfel:
- cei care aveau o traire crestina intensa si inainte de a intra in detentie,
- cei care, desi aveau o educatie crestina, nu erau niste traitori autentici, crestinismul lor reducandu-se la un anume formalism, insa, in inchisoare, ei vor descoperi valoarea trairii crestine si vor intra pe via mistica la fel de intens ca si cei din prima categorie;
- mult mai redusi numeric, sunt cei care au intrat in inchisoare in totala necunostinta sau chiar in opozitie cu crestinismul, dar, intalnind in temnita pe cei care il practicau, sesizand seninatatea si impacarea cu care isi petreceau detentia, au inceput si ei sa practice rugaciunea si celelalte fapte crestine posibile intr-un asemenea spatiu;
- au existat, desigur, si detinuti care nu au avut o autentica traire crestina, dintre acestia administratia inchisorilor isi racola informatorii.
Tot din randul celor necredinciosi au fost cei care s-au sinucis sau au iesit din inchisoare socotindu-se invinsi si dorindu-si razbunarea.
Dar aceasta categorie a victimelor a fost foarte redusa numeric si foarte putini au supravietuit detentiei, caci lipsa de speranta si sentimentul zadarniciei, la care se adaugau conditiile de gulag, i-a descompus trupeste si sufleteste.
Deci, cei mai multi au intrat in detentie avand o educatie moral crestina, unii o traiau mai intens, altii mai putin, dar in momentul in care au devenit constienti ca toate puntile cu exteriorul le sunt taiate, ei au evadat in transcendent. Si, in ciuda ostracizarii extreme la care erau supusi, si-au castigat libertatea si fericirea, realizand ceea ce parea imposibil - izbanda in fata comunismului.
Parcurgand numeroase marturisiri ale experientelor carcerale, fie prin intermediul memorialisticii de detentie, fie redate nemijlocit de protagonisti, in interviurile realizate, se constata ca trairea religioasa si fenomenul crestin a cunoscut o manifestare plenara. Este neindoielnic ca spatiul ostracizant al temnitei devine prilej de adancire spirituala, intr-o asa masura incat se poate afirma, ca trairea crestina in temnitele comuniste a fost un fenomen de masa.
Altfel spus, in urma materialului consultat, a rezultat ca, in pofida tuturor eforturilor pe care sistemul comunist le-a facut, de inabusire a credintei si de descompunere interioara a persoanei umane, detinutii din inchisorile comuniste au reusit sa traiasca o viata in Iisus Hristos in toata plenitudinea ei. Demersul nostru introspectiv si retrospectiv printre oameni si fapte dintr-un timp al intunericului, cand Romania a fost luata in stapanire prin minciuna si violenta, de un sistem absolut demonic se vrea a fi o privire din perspectiva moral-crestina asupra unui fenomen care, dincolo de politic, economic, social are profunde semnificatii mistice si morale. Confruntarea omenirii, a Romaniei si a fiecaruia dintre noi cu fenomenul comunist nu este ceva ce se consuma exclusiv in istorie, ci confruntarea aceasta este o lupta intre Bine si Rau.
Noi, cei de azi, suntem datori s-o intelegem, sa ne-o asumam si sa constientizam care sunt solutiile salvatoare; consideram aceasta ca un act moral, atat fata de propria constiinta cat si fata de memoria celor ce s-au jertfit in aceasta lupta si, mai ales, fata de generatiile viitoare. „Condamnarea comunismului este astazi, mai mult ca oricand, o obligatie morala (s.n.), intelectuala, politica, sociala. Statul roman, democrat si pluralist, poate si trebuie sa o faca. Tot astfel, cunoasterea acestor pagini intunecate si triste de istorie romaneasca a secolului douazeci este indispensabila pentru noile generatii care au dreptul sa stie in ce lume au trait parintii lor. Viitorul Romaniei depinde de asumarea trecutului ei, deci de condamnarea regimului comunist ca inamic al speciei umane. A nu o face astazi, aici si acum ne va impovara pe veci cu vina complicitatii, fie si prin tacere, cu Raul totalitar.”
(http//www.presidency.ro/static/ordine/RAPORT_FINAL_CPADCR.pdf, p. 448.) Azi, cand se intrevede riscul unui cult al corporalitatii hedoniste, cand societatea nu mai este nici socialista, nici comunista, ci consumista, marturisitorii temnitei comuniste ne pot fi calauze spre esente. Agresiunea asupra persoanei umane nu se mai face prin teroare si crima, ci prin placerea senzuala, insidioasa si la fel de (daca nu si mai) destructiva pentru spirit.
Asadar, comunismul, ca incercare la care a fost supus crestinismul, a demonstrat ca omul nu se poate salva altfel decat prin credinta. Cu alte cuvinte, fara rugaciune, fara mila si dragoste fata de celalalt, fara efortul permanent de a intra in legatura cu Dumnezeu, omul supus experientei comuniste si, indeosebi, celei din inchisoarea comunista, risca sa se dezintegreze ca persoana umana. A vorbi despre dimnsiunea spirituala a universului carceral al Romaniei comuniste este o necesitate morala. Marturisitorii, martirii si mucenicii temnitelor comuniste trebuie sa funtioneze pentru noi, cei de astazi ca modele, ca repere morale, in caz contrar cunosterea experientei lor ar ramane doar la nivel rational si atat. Este necesar sa ne-o asumam efectiv intelegand ca ancorarea in Dumnezeu a fost singura solutie viabila atunci si ea este si astazi o salvare autentica a unitatii noastre fiintiale ca persoane si ca neam. Solutie unica, vesnica, imbatabila, ancorarea noastra in Dumnezeu, respectarea grilei morale crestine a fost si este barca de salvare din marasmul comunist, dar si din nebunia disonanta si grabita a lumii noastre, postmoderne, contemporane.
Material documentar realizat de Drd. Stelian Gombos.
Stelian Gombos
-
Nicolae Purcarea
Publicat in : Parinti -
Dumitru Uta
Publicat in : Parinti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.