Să revenim, după această introducere, la ideea de căsătorie de probă. Aşadar, o condamnăm. De ce? Pentru că distruge frumuseţea, ideea, tradiţia, tot ceea ce a fost frumos. Tot ceea ce se întâmpla bine nu se mai întâmplă. Dăţile trecute când am mai fost aici am făcut comparaţia, pe care şi Sfantul Pavel o face, între soţ-soţie şi Hristos-Biserică, lucru pe care îl citim şi în Apostol, la Cununie.
Când între soţ şi soţie apare o problemă, până la adulter chiar. Problema nu e ce se întâmplă - astea se pot trece cu vederea, se pot ierta, depinde de puterea fiecăruia de a ierta - problema e în altă parte: în jignirea pe care o aducem Mântuitorului Hristos ca Mire şi Bisericii ca Mireasă, pentru că Mireasa lui Hristos este Biserica. Dacă noi reprezentăm ca soţ pe Hristos în familie şi dacă soţiile noastre reprezintă Biserica în familie, ruptura este o mare nenorocire.
Foarte multe biserici în vechime erau nepictate şi erau vopsite în alb, un alb curat şi strălucitor, tocmai pentru ca biserica să fie prezentată oamenilor ca reprezentarea văzută a Bisericii spirituale - albă, curată, strălucitoare, ca o mireasă. Inchipuiţi-vă cum va fi dacă reuşeşte perioada respectivă de căsătorie de probă şi cei doi ajung
la căsătorie. Cum se va prezenta ea - cea încercată în căsătoria de probă - în faţa altarului în rochie albă de mireasă? Nu ştim asta şi Biserica nu mai poate să se pronunţe. Ce să mai zică? Să nu-i primeşti la Cununie? Ar fi foarte pedagogic. Fac preoţii aşa? Nu fac. Am mai spus asta: preoţii se silesc să placă oamenilor, enoriaşilor; predică, slujesc, organizează, fac totul ca să placă oamenilor. De aici vine şi o toleranţă: cu nunţi în post uneori, cu mireasa îmbrăcată oricum (transparentă etc.), naşa îmbrăcată aşa sau aşa, nuntaşii, cei care duc lumânările... Este ceva care nu mai corespunde cu sfinţenia Tainei.
Iar dacă facem caz de acestea, cum să nu facem caz de căsătoria de probă, când te duci în faţa primarului sau a ofiţerului de stare civilă şi te declari căsătorit, cu avantajele de scutiri de taxe şi celelalte, pe perioada pe care tu o declari?
Dacă răul este legiferat, oamenii nu îl mai disting
Asta ar fi cu căsătoria de probă, care ne aşteaptă ca lege. Fiind vorba de lege, trebuie să spunem că oamenii disting foarte greu binele de rău dacă răul este legiferat. Spre exemplu: avortul este legiferat; dacă e legiferat, foarte puţini înţeleg că este crimă, văzând că nu se întâmplă nimic. Dacă este permis legal, de ce să facem caz
de ceva? De aceea am vrea să nu fie permis.
Sigur că o să rămână un grup - mai mare sau mai mic, poate imens, dacă ajută Dumnezeu - care o să respecte multe aspecte ale tradiţiei noastre creştine pe de o parte, ale învăţăturii noastre creştine ortodoxe pe de altă parte. O să rămână acest grup, numai că grupul acesta nu mai reprezintă un popor. Observaţi că Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre popoare, nu despre naţii. Naţiunea este altceva decât poporul. Dumnezeu a permis să existe popoare. S-au despărţit, s-au răspândit popoarele, nu naţiunile. Aspectele naţionale sunt altceva decât aspectele de trăire ale unui popor.
Ce ne puteţi spune despre logodnă vizavi de căsătoria de probă?
Logodna se face azi şi peste un an se face Cununia. Asta e regula. Dar pentru că tinerii au devenit neserioşi, Biserica a unit slujba logodnei cu slujba Cununiei, ca nu cumva să se logodească şi să se culce pe-o ureche şi să nu se mai cunune niciodată, sau foarte târziu, sau să se despartă. Logodna nu-i o Taină, e o ierurgie, dar este ceva serios, este o promisiune, şi cu promisiunile nu te joci. Noi numim „logodnă” ce e în carte, adică o slujbă de vreo 6-7-8 minute, în care cei doi primesc inelele, adică îşi dau consimţământul şi promit unul altuia să se căsătorească.
In popor, logodna se mai numeşte şi „tocmeală” şi se face acasă. Din păcate nu este o slujbă pentru asta, dar trebuie făcută. Preotul se poate duce acasă să participe la această tocmeală, care este de mare importanţă. Mai înainte erau foi de zestre, acum nu mai sunt. Mai înainte nu erau divorţuri, astăzi sunt multe divorţuri. Mai înainte
adulterul era ceva rar, acum este ceva obişnuit, pentru că, după cum vedeţi, suntem obişnuiţi în toate felurile să amestecăm lucrurile. Am intrat odată la cineva în casă şi am întrebat: „Ce mai faceţi?”. „Ce să facem, părinte, vedem şi noi un film.” „Păi pierdeţi vremea?” „Nu. Este un film de familie.” „Ia să-l văd şi eu!”. Am stat acolo şi am văzut filmul acela „de familie”: vămi îşi lăsa nevasta şi-şi lua verişoara şi se ducea cu ea la pădure; unchiului îi murea nevasta şi-şi lua cealaltă mătuşă de nevastă etc. Zic: „Acesta-i film de familie?”. Zice: „Da, că-i pe pace”. „Cum pe pace? Asta-i pace, dacă se întâmplă lucrurile astea?”. Vedeţi? Ni se strecoară încet, încet, în cap, ideea că se poate, că e obişnuit.
Parintele Nicolae Tanase
Fragment din cartea "De la prietenie la iubire. Casatoria - taina iubirii crestine", Editura Agaton
Cumpara cartea "De la prietenie la iubire. Casatoria - taina iubirii crestine"
-
Cel mai frumos dar de Nunta
Publicat in : Editoriale -
Inmormantarea amana Nunta ?
Publicat in : Viata liturgica -
Nunta - suprema intalnire
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.