Botezul copiilor de-a lungul timpului

Botezul copiilor de-a lungul timpului Mareste imaginea.

Botezul copiilor (pedobaptismul) de-a lungul timpului

Inca de la inceputul crestinismului, Sfanta Taina a Botezului a fost actul prin care cineva devenea membru al Bisericii. Botezul se administra atunci in special maturilor, pentru ca lor era adresata propovaduirea Sfintilor Apostoli si ucenicilor lor. N-a trecut insa decat putina vreme si credinta in eficacitatea tainei a dus la extinderea ei asupra tuturor varstelor si starilor. Pe timpul Sfantului Apostol Pavel s-a ajuns, pana acolo, incat, unii au luat obiceiul de a se boteza in locul decedatilor spre a nu-i lipsi nici chiar pe ei de iertarea pacatelor. Mai mult decat simpla substituire simbolica, acest gest demonstreaza pe de-o parte spiritul de comuniune care domnea printre cei dintai urmatori ai lui Hristos-Domnul, pe de alta parte convingerea in necesitatea Botezului ca singura modalitate de dobandire a imparatiei cerurilor.

In 253 un oarecare Fidus intreba pe Sfantul Ciprian, pe atunci episcop al Cartaginei, daca trebuia sa se astepte ziua a opta spre a fi administrat Botezul unui prunc. Insasi intrebarea dovedeste ca exista practica botezarii la opt zile. Ciprian merge insa mai departe si, prin hotararea celui de-al treilea sinod cartaginez, stabileste ca Botezul trebuie administrat imediat dupa nastere. Din sinod i se trimise lui Fidus o epistola continand informatii deosebit de interesante. " In ce priveste pe copii, precizeaza epistola, spuneai ca nu trebuie botezati in ziua doua sau a treia, ci ca ar trebui urmat exemplul legii vechi a circumciziunii si, in consecinta, noul nascut sa nu fie botezat si sfintit inainte de ziua opta. Sinodul nostru a hotarat in cu totul alt fel. Punctul tau de vedere n-a fost aprobat de nimeni si noi toti am fost de parere ca nu trebuie refuzate nici unui om venit pe lume indurarea si harul lui Dumnezeu. Atata cat depinde de noi, trebuie sa ne grijim a nu se pierde vreun suflet. Ce-i lipseste, in cele din urma, celui pe care l-au plasmuit mainile lui Dumnezeu din sanul maicii sale? Dupa noi, se pare ca cei care vin la existenta (se nasc), cresc inca in perioada cand se afla aici jos, in sanul maicii. In realitate ceea ce este facut de Dumnezeu e desavarsit, din pricina maiestatii si lucrarii dumnezeiesti a Creatorului.

Pe scurt, orice prunc sau persoana mai in varsta sa primeasca la fel darul dumnezeiesc. E ceea ce dumnezeiasca Scriptura ne arata atunci cand ne infatiseaza pe Eliseu intins rugand pe Dumnezeu, deasupra copilului mort al vaduvei, cap langa cap, fata catre fata, astfel ca madularele profetului intinse deasupra copilului sa corespunda intocmai madularelor acestuia si picioarele unuia, picioarelor celuilalt. Daca se cerceteaza chestiunea dupa fire si dupa trupul omenesc, un copil nu poate avea aceeasi masura ca un adult; madulare mici nu se potrivesc exact unora mai mari. Dar ceea ce se exprima aici este egalitatea dumnezeiasca si duhovniceasca potrivit careia toti oamenii sunt de aceeasi masura si de aceeasi varsta; nu este cu putinta sa se stabileasca deosebiri de varsta si de crestere trupeasca decat in ceea ce-l priveste pe om, nu pe Dumnezeu : cu atat mai mult nu trebuie sa se spuna ca harul insusi, care este dat celor botezati, este mai mic sau mai mare, dupa varsta celor care il primesc. Nu! Duhul Sfant este dat in chip egal tuturor, nu dupa o masura proportionala, ci dupa o bunatate si bunavointa parinteasca. Caci Dumnezeu nu are preferinte dupa varsta si persoana, ci El este pentru toti, in imparatia harului ceresc, un tata care imparte egal".

"Tu adaugi insa ca piciorul unui copil in primele zile dupa nasterea sa nu este curat si ca fiecare se fereste sa-l sarute : aceasta inca nu este o piedica ca sa i se impartaseasca harul dumnezeiesc. Scris este doar : "Totul este curat Celui care este curat". Si nimeni nu trebuie sa aiba scarba fata de ceea ce Dumnezeu a binevoit sa faca. Pruncul este, iara indoiala, de-abia nascut. Totusi el nu este - atunci cand i se da harul si pacea (binecuvantarea) - astfel incat sa trebuiasca sa-ti fie scarba sa-l saruti, pentru ca fiecare dintre noi, sarutand acest prunc, trebuie sa cugete, potrivit credintei noastre, la mainile lui Dumnezeu din care a iesit si la aceea ca, intr-un fel, sarutand aceasta fiinta omeneasca de curand alcatuita si venita la lumina, noi imbratisam lucrarea lui Dumnezeu".

"Cat despre aceea ca circumciziunea iudaica se facea in ziua opta, trebuie spus ca avem aici un simbol si un fel de prima schitare, o figura care trebuia sa se plineasca (desavarseasca) la venirea lui Hristos. Caci ziua opta, adica cea dintai dupa ziua sabatului, trebuia sa fie aceea in care Domnul urma sa invieze, sa ne acorde viata si sa ne dea circumciziunea duhovniceasca ; aceasta a opta zi, adica prima dupa a sabatului, ziua Domnului, a precedat ca o icoana preinchipuind viitorul. Aceasta icoana a incetat atunci cand adevarul a venit si ne-a fost data circumciziunea duhovniceasca. "De aceea, credem ca nu trebuie sa fie impiedicat cineva sa primeasca harul dupa legea care a fost randuita,- noi socotim ca circumciziunea duhovniceasca nu trebuie sa fie impiedicata de circumciziunea trupeasca, ci ca fiecare om trebuie admis la harul lui Hristos. Pe deasupra, daca omul, atunci cand e vorba sa primeasca harul, ar putea fi impiedicat de ceva, apoi in acest caz cei vizati nu sunt decat adultii si varstnicii, pasibili de restrictii din pricina unor greseli grave. Si in acest caz insa, cei mai mari vinovati, dupa ce au pacatuit greu impotriva lui Dumnezeu, venind la credinta, obtin iertarea greselilor lor; nimeni nu este lipsit de Botez si de har. Cu atat mai mult atunci nu trebuie sa fie lipsit un copil care, fiind nascut de putin timp, n-a savarsit nici o greseala ; el a dobandit doar la prima sa nastere, ca decurgand din Adam, pricina aducatoare de moarte a vechii molimi ; e cu atat mai lesne sa obtina iertarea pacatelor, cu cat pacatele care i se iarta nu sunt ale sale, ci ale altuia".

Hotararea adoptata de sinodul cartaginez in frunte cu Sfantul Ciprian n-a facut decat sa "pastreze credinta statornica a Bisericii", precum observa Fericitul Augustin. Ulterior, un alt sinod tinut, in anul 418, de asemenea la Cartagina, a reluat problema botezului pruncilor si a condamnat pe cei ce ziceau ca pruncii n-au de ce sa fie botezati, intrucat sunt lipsiti de pacatul stramosesc si de orice pacate personale. Canonul 110 arata ca "...s-a hotarat sa fie anatema oricine tagaduieste sau zice ca pruncii nou-nascuti si copiii, fiind botezati din pantecele maicilor, nu se boteaza spre iertarea pacatelor si nici nu-si atrag ceva din pacatul stramosesc al lui Adam care ar trebui curatat prin baia renasterii, de unde urmeaza ca la acestia nu s-ar intelege forma Botezului spre iertarea pacatelor cea adevarata, ci cea mincinoasa... Decisi pruncii, care de la sine n-au putut savarsi nici unul din pacate, cu adevarat se boteaza spre iertarea pacatelor ca sa se curateasca intru dansii prin renastere, ceea ce si-au atras din nasterea cea dintai".

In aceeasi vreme un sinod local adunat in 416 la Mileve condamna si el pe cei care negau efectele harice ale Botezului asupra pruncilor, pe cei care excludeau pruncii de la primirea Sfintei Taine. Cele statornicite in vechime privitor la botezarea nevarstnicilor n-au rezolvat decat partial nedumeririle ivite. In plus, ereziile au creat alte framantari si au dus la noi complicatii. Pot fi dati ca exemplu hieracitii potrivit opiniei carora pruncii sunt incapabili sa primeasca botezul, pelagienii - nu admiteau ca pruncii ar avea la nastere vreun pacat de care sa se faca personal vinovati.

Existau in primele-veacuri destui crestini care se intrebau, bunaoara, ce folos aduce pruncilor Sfanta Taina a Botezului daca primind-o adesea mor, inainte chiar de a fi fost in stare s-o priceapa, si mai multi inca aceia care preferau, din motive duhovnicesti , sa intarzie botezarea celor mici.

Spre pilda Sfantul Grigorie de Nazianz marturiseste undeva ca n-ar dori sa experimenteze cineva teama prin care a trecut el cand, tanar fiind, se gasea pe mare si a izbucnit o furtuna care ameninta sa-i nimiceasca corabia. Pentru ca nu fusese botezat, il cuprinse o nesfarsita teama, nu ca va pieri in valuri, ci ca va trece in viata cealalta incarcat de pacate . E mai bine atunci, si aceasta constituie concluzia la care a ajuns, sa fii sfintit fara s-o stii, adica sa primesti Botezul de mic, decat sa mori fara pecetea initierii crestine.

Sfantul Vasile cel Mare apoi, intr-o cuvantare intreaga purtand titlul "Indemn la Sfantul Botez", critica obiceiul acelora care amanau botezul cat mai mult posibil, chiar pana in preajma mortii, nu din motive de pietate, ci din indiferentism ori din calcul. Dorind sa-si petreaca viata in huzur si placeri necinstite, unii isi inchipuie - observa renumitul ierarh - ca pot savarsi orice fapta, de vreme ce si asa Botezul le va ierta toate pacatele. Altii, in schimb, recurg la Botez tocmai pe patul mortii ca astfel sa aibe asigurat raiul si sa nu fie terorizati de teama.

Pentru o mai deplina lamurire a modului cum se prezenta situatia in primele veacuri crestine este necesar, credem, sa investigam si alte documente. Fara a avea pretentia de a fi exhaustivi, vom cita in ordine cronologica citiva scriitori si opere apartinand perioadei patristice. Astfel, ucenicul Apostolului Ioan, episcopul Policarp al Smirnei, marturisea in momentul martiriului sau : "De optzeci si sase de ani slujesc (lui Hristos)". Intrucit aceasta marturisire privind neindoeilnic timpul de cand s-a botezat o facea in anul 156, rezulta ca a primit Botezul in jurul anului 70 "in varsta frageda a copilariei" .

Putin mai tarziu Sfantul Iustin Martirul informeaza ca in vremea sa erau crestini, barbati si femei, avand 60 si 70 de ani. Or daca in prima jumatate a veacului al II-lea cand traieste Iustin existau crestini de 60 si 70 de ani, insemneaza ca ei au fost botezati cand erau inca mici 38.

Sfantul Irineu, nascut pe la 176 si fost ucenic al Sfantului Policarp, precizeaza la randul sau : "...Hristos a venit sa mantuiasca pe toti oamenii si anume, zic, pe toti care dobandesc de la El nasterea a doua pentru Dumnezeu, pe prunci si pe cei mici, pe tineri si pe batrani" .

Biserica, afirma marele teolog Origen, "a primit de la Apostoli traditia de a boteza pruncii. Caci stiau aceia, carora li se incredintasera secretele tainelor dumnezeiesti, continua el, ca in toti sunt intinaciunile pacatului care trebuie sa se spele prin apa si prin Duh" .

Scrierea Asezamintele apostolice redactata in jurul anului 400, dar transmitand traditii autentic apostolice, contine si ea indicatii despre practica botezarii pruncilor. "Botezati si copiii vostri si sa-i crestetri in supunerea si invatatura Domnului, caci zice : lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti".

Incepand cu veacul al III-lea, nu exista scriitor crestin care sa nu poata fi invocat in sprijinul pedobaptismului.

Intr-adevar, autoritatea bisericeasca s-a pronuntat destul de tarziu in problema botezarii celor mici si numai atunci cand s-a simtit trebuinta clarificarii unor nedumeriri. Practica era insa veche cat Biserica si tocmai de aceea pedobaptismul nu numai ca n-a fost interzis, ci recomandat cu multa caldura.

Pentru cei care pastreaza rezerve fata de marturiile literare de genul celor invocate, precizam ca ele sunt confirmate de numeroase date arheologice. Desenele gasite pe peretii catacombelor si inscriptii de pe pietrele funerare, toate apartinand primelor veacuri crestine, dovedesc ca Biserica a recurs la pedobaptism inca de la inceput.

Astfel, o inscriptie de pe un epitaf, aminteste despre "o preanevinovata fetita care a trait 9 zile si 5 ore si care se odihneste in pace in Hristos Dumnezeu". Alta inscriptie care, potrivit observatiei arheologului Orazio Marucchi, pomeneste de un copil "care fiind iubit cu caldura de mama sa si aceasta, intelegand ca nu are multe zile, a cerut Bisericii sa fie trecut la credinta" (sa fie botezat) si asa sa plece din lumea aceasta".

Mentionam alte doua inscriptii de pe epitafe, dintre care una se refera la un baiat in varsta de 80 zile identificat ca "neophitus", iar cealalta la o fetita numita "fidelis", moarta la 9 luni , termenii de neophitus si fidelis aratand ca e vorba de prunci botezati.

Indicatii epigrafice mult mai numeroase gasim in legatura cu botezul administrat copiilor de la 1 an la 12 ani. Asa bunaoara in Cimitirul din Chiusi (Italia) se gaseste urmatoarea piatra de la mormantul unui copil : "Melitus infans christianus fidelis = Pruncul Melitus botezat crestin". De asemenea, in acelasi cimitir Sfantul Calist, un epitaf poarta inscriptia : "Mateonata moarta la 1 an si 52 zile". Acesteia i se cere sa se roage pentru Dionisus "neofit" (nou botezat) in varsta de 1 an si 4 luni. O inscriptie romana datand din anul 382 zice : " Se odihneste in pace cel ce a trait 1 an si 4 luni si a fost ingropat la 6 ale calendelor lui octombrie...", dupa care urmeaza doua nume, probabil ale parintilor copilului.

Destule alte inscriptii se refera la o fetita "neophita", in varsta de 1 an si 5 luni, de un baietel, Apronianus, in varsta de 1 an, 9 luni si 5 zile, de Zosimos, "pistos ek piston = botezat, din parinti botezati", in varsta de 2 ani, 8 luni si 25 zile, de un copil care "pisti etetelisen = s-a sfarsit in credinta", despre Urcia Florentina care botezata fiind a trait 5 ani, 8 luni si 8 zile, despre doi frati Constantius si Iustus din care unul a murit ca "neofit" la varsta de 8 ani, 2 luni si 7 zile, celalalt "fidelis", adica botezat, la varsta de 7 ani, etc...

Din fresce si epitafuri ca cele mentionate rezulta deci trainicia si extensiunea practicii botezarii pruncilor in Biserica primara. Chiar daca Sfanta Taina nu se administra imediat dupa nastere, totusi temerea legata de imprevizibila moarte a determinat majoritatea crestinilor sa-si boteze copiii la varsta frageda. "Cutare copil, se precizeaza intr-o inscriptie, a trait 1 an, 10 luni si 15 zile ; a primit darul de sus si si-a dat sufletul Domnului in ziua 8-a cand a fost botezat.

Documente apartinand veacurilor VIII, IX si X arata si ele ca Botezul se administra imediat dupa nastere. Situatia se schimba cu veacul al XII-lea, mai ales in Apus. Pavlicienii, bogomilii, catarii, valdenzii, albigenzii, petrobrusienii, socinienii, etc, nemultumiti de formalismul care prindea radacini tot mai adanci in Biserica latina, incep sa lanseze atacuri impotriva Botezului pruncilor . Potrivit opiniei celor citati, nu Botezul asigura curatirea de pacate, el nemaifiind considerat taina, ci insasi hotararea credinciosului de a trai in deplina moralitate. Drept urmare in noile comunitati create erau primiti doar maturii in stare sa se decida singuri a nu mai savarsi raul, fara ceremonial, inclusiv Botezul.

Asemenea anabaptistilor, baptistii, adventistii, penticostalii, crestinii dupa Evanghelie etc, vor renunta si ei la botezarea copiilor mici pe motivul ca nu are temei biblic.

La drept vorbind, problema botezarii copiilor mici, desi n-am urmarit-o decat in evolutia ei istorica, este suficient de complexa spre a fi considerata inchisa prin simple referiri la trecut ori prin constatarea negarii de catre unii a oricarei traditii. Rezulta aceasta si din repunerea ei pe tapet in ultimii ani, mai ales de crestinii Bisericilor occidentale. E vorba de Bisericile reformate si evanghelice sau luterane, in egala masura de Biserica Romano-Catolica care, desi accepta si practica pedobaptismul, se intreaba tot mai insistent asupra rostului generalizarii acestuia. S-a ajuns aici din motive de ordin pastoral si totodata sociologic.

"Pentru ce m-ati botezat ?", intreaba unii tineri din Apus pe parintii parintii lor sau pastorii lor. "Nu eu sunt acela care am decis sa fiu crestin", continua ei. Si nu sunt singurii care adopta o astfel de atitudine. Unii parinti la randul lor spun : "In fond n-ar fi mai bine ca in loc sa ne botezam copiii, sa ne straduim sa-i crestem intr-o ambianta crestina ? Cand vor fi capabili sa inteleaga semnificatia Botezului si a angajamentului pe care il comporta, vor alege singuri". Sunt chiar preoti sau pastori din ce in ce mai rezervati in materie de botezare a pruncilor.

Crestinii simt tot mai mult nevoia de a-si profesa crezul in mod constient. In trecut calitatea de membru al Bisericii era legata de conformarea la obiceiuri si datini, fara apel deosebit la angajamentul personal, pe cand astazi conteaza in special convingerea. Astfel stand lucrurile destui credinciosi din Occident nu se mai multumesc sa urmeze formal practici de care nu sunt pe deplin constienti, iar preotii sau pastorii sunt obligati sa raspunda unor exigente cu totul altele decat in trecut .

Precizari:

Prima care se impune este aceea ca, din punct de vedere teologic, Botezul copiilor mici nu constituie o eroare, precum sustin unele culte si anumiti crestini, ci practica de veacuri a Bisericii, intemeiata pe traditii pastrate de la Sfintii Apostoli insisi. Cele dintai comunitati si, urmand exemplul lor, Biserica dintotdeauna a primit copiii la Botez fara a-i excepta si fara sa le impuna marturisirea personala si constienta a crezului sau angajamentului lor.

In al doilea rand trebuie sa retinem ca desi generalizata, practica pedobaptismului n-a fost in vechime unica admisa de Biserica, ci doar recomandata ca preferabila altora. Numai cand fundamentarea teoretica a respingerii pedobaptismului viza chestiuni de credinta, Biserica a intervenit spre a statua regula si randuiala.

In al treilea rand, Biserica s-a aratat mereu sensibila la scrupulele de constiinta ale adeptilor ei, cand doreau sa intarzie primirea Botezului si cand doreau sa-l grabeasca. Totdeauna a sustinut, insa, ca pentru dobandirea mantuirii si intrarea in imparatia cerurilor Botezul reprezinta o conditie sine qua non.

In al patrulea rand Botezul, ca orice alta taina, este Impreunat cu o serie de acte rituale supuse factorilor sociologici, pastorali si misionari, deci implicit cu o evolutie in timp si spatiu, acceptarea sau respingerea lor netrebuind sa duca insa vreodata la constatarea esentei dogmei necesar a ramane intangibila.

In fine, apare ca total eronata pozitia acelor crestini gata sa renunte la practica traditionala din simpla opozitie fata de Bisericile pe care le-au parasit, asadar din pricini de oportunitate. Se cuvine a fi luat in considerare exemplul trecutului cand, desi au existat tendinte si opinii felurite, pedobaptismul n-a dus totusi la ditrugerea unitatii Bisericii universale . Astazi nu poate fi decat regretabil ca Botezul, taina menita a lega crestinii intreolalta, devine pricina de disensiuni. In asemenea imprejurari se cuvine reamintit acel cuvant al Sfantului Apostol Pavel potrivit caruia eixsta "un Domn, o credinta, un Botez" (Efes. IV, 5).

19 Octombrie 2009

Vizualizari: 17906

Voteaza:

Botezul copiilor de-a lungul timpului 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Dan NicolaePostat la 2014-10-22 12:11

    In articol scrie: "Situatia se schimba cu veacul al XII-lea, mai ales in Apus. Pavlicienii, bogomilii, catarii, valdenzii, albigenzii, petrobrusienii, socinienii, etc, nemultumiti de formalismul care prindea radacini tot mai adanci in Biserica latina, incep sa lanseze atacuri impotriva Botezului pruncilor." Care sunt sursele care atesta aceasta afirmatie? Din ce gasim in istorie, inainte de Reforma protestanta, doar petrobrusienii contestau botezul copiilor, pe motive si intelegeri gresite despre mantuire. Valdenzii insa, il sustineau si il practicau. Gasiti mai multe detalii aici http://botezulcopiilormici.wordpress.com/2014/10/15/marturia-istoriei-valdenzii-sustineau-si-practicau-botezul-pruncilor-argumentul-x/ Apoi, in paralel cu Reforma, au aparut anabaptistii, cu sistemul lor "credobaptist", pe care l-au imprumutat apoi pe la 1600 baptistii. Deci, contestarea botezului copiilor este mai recenta decat cred unii. Recomand cartea lui Samuel Miller, "Botezul pruncilor, biblic si rational" pentru studiul argumentelor biblice, logice si dovezile istorice.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE