Cuvant la pomenirea Sfintei Maria Magdalena

• « Inapoi
• Inainte »

Cuvant la pomenirea Sfintei Maria Magdalena

Iubiti credinciosi, astazi nu o sa vorbesc ceva din cele ale credintei noastre, ci as vrea sa fac niste aprecieri in legatura cu sfanta pe care o pomenim astazi, Sfanta Maria Magdalena, cea intocmai cu apostolii, cea dintai care l-a vazut pe Domnul Hristos inviat, dupa marturia Sfantului Evanghelist Marcu (Marcu 16, 9). Sfantul Evanghelist Marcu spune ca daca a inviat Hristos in ziua cea dintai a saptamanii, S-a aratat intii Mariei Magdalenei din care scosese candva sapte draci. Si in Evanghelia care s-a citit la Sf. Liturghie astazi, s-a spus acelasi lucru, ca dupa Domnul Hristos mergeau si niste femei, intre care una, Maria Magdalena, pe care Domnul Hristos a mantuit-o de boli si din care a scos sapte draci (Luca 8, 2).

Sa stiti ca cuvantul sapte nu inseamna totdeauna sapte, matematic, ci inseamna un numar care reprezinta ceva mult. Sigur ca e mult si un drac sa il porti in tine, dar sapte. Bineinteles ca nu e vorba de draci in intelesul de fiinte dracesti, ci e vorba de dracii care tin loc dracilor, adica patimile. Patimile, dupa conceptia din Pateric, sunt dracii nostrii. Nu vine impotrivitorul, diavolul, de fiecare data sa-ti sugereze niste idei, ci ai inlauntrul tau deja niste deprinderi care iti schimba mintea spre rau. Poti avea si deprinderi care-ti schimba mintea spre bine, virtuti, numai ca, trebuie sa recunoastem, fiecare dintre noi ne-am pomenit in lumea aceasta stapaniti de rele, de relele celor dinaintea noastra, de relele care ni le-au dat altii, le-au pus in noi fara sa vrea si fara sa stie, pentru ca omul nu apare asa dintr-o data, ca si cand ar cadea de undeva, ci insumeaza in sine rautatile, pacatele, viciile si virtutile inaintasilor. Exista o asemanare cu parintii, nu numai fizica, ci si sufleteasca. Cunosc lucrurile acestea in special din scrierile parintelui Arsenie Boca si din cuvantarile lui, si din conceptia lui cat a ajuns pana la mine, chiar la tinerete. Parintele a pus accent pe aceasta corespondenta dintre omul insusi si oamenii prin care am venit in lumea aceasta. Spunea un cetatean de prin partile noastre, de la Fagaras: "Eu vad in copiii mei oglinda mea din tinerete, vad in copiii mei patimile mele de odinioara". Bineinteles ca putea vedea si virtutile, poate ca nu erau asa puternice, sau nu avea destule, sau nu erau niste realitati asa cum trebuia sa fie si atunci el vedea patimile lui in copiii lui. Acestia sunt dracii, asupririle dracesti din noi. Spune Domnul Hristos ca "din prisosinta inimii graieste gura" (Matei 12, 34) si spune Domnul Hristos ca "din inima omului pornesc gandurile cele rele, desfraurile, hotiile, usuratatea, vicleniile, hulele" (Matei 15, 19), toate pornesc din inima omului si acestea sunt cele care intineaza pe om.

Sfanta Maria Magdalena a fost una dintre persoanele asuprite de patimi, una dintre persoanele pe care le-a transformat Domnul Hristos si a facut-o din rea buna prin puterea Domnului Hristos. Noi nu avem puterea sa ne depasim pe noi insine, oricat am fi de luatori aminte la viata noastra, si oricat am sti lucrurile acestea nu ne putem realiza noi pe noi insine, ci avem trebuinta de ajutorul lui Dumnezeu. La calugarie se si zice cand il intreaba pe candidatul la calugarie: "Vei ramane in manastire pana la ultima suflare a ta?" El raspunde: "Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu". Noi contam pe ajutorul lui Dumnezeu. Si ajutorul lui Dumnezeu s-a dat Sfintei Maria Magdalena in intelesul ca a mantuit-o Domnul Hristos de boli, si a manuit-o de patimi, de draci. Si cand a inviat din morti, ca semn ca a inviat pentru pacatosi, S-a aratat Sfintei Maria Magdalena, cea odinioara pacatoasa, ca sa se stie ca Domnul Hristos a venit, cum a spus El Insusi, ca sa mantuiasca pe cei pacatosi. A zis catre Zaheu: "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia ca si acesta fiul lui Avraam este, ca Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cei pierduti" (Luca 19, 9-10). Sfantul Apostol Pavel spune ca "Hristos a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintii sunt eu" (I Timotei 1, 15).

Interventia Domnului Hristos e necesara in astfel de imprejurari, noi nu ne mantuim prin puterile noastre, ci ne mantuim prin puterea lui Dumnezeu, prin puterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Nu ne mantuim cum zic cei care urmeaza practici extra-crestine, practici de la pagani, si neglijeaza crestinismul, si zic ca omul cumva se mantuieste pe el insusi prin experienta, prin esecuri si succese, trage niste concluzii si asa se mantuieste. Noi nu credem asa, noi credem ca avem trebuinta de mantuire, de aceea zicem "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul".

Iubiti credinciosi, Sfanta Maria Magdalena este considerata ca fiind femeia pacatoasa pe care o prezinta Sfantul Evanghelist Luca in capitolul 7, de la versetul 37 pana la sfarsitul capitolului, care a mers si a udat cu lacrimi picioarele Domnului Hristos, le-a uns cu mir, le-a sters cu parul capului ei si Domnul Hristos a zis: "I se iarta pacatele cele multe pentru ca mult a iubit". A spus femeii pacatoase pe care de fapt nu o numeste evanghelistul Maria Magdalena, dar pentru ca indata la inceputul capitolului 8 e vorba si de Maria Magdalena, noi credem, si crede Biserica, ca Sfantul Evanghelist a facut aceasta legatura intre Maria Magdalena si femeia pacatoasa.

Si pentru ca e vorba de femeia pacatoasa care a udat cu lacrimi picioarele Mantuitorului si le-a uns cu mir, as vrea sa va pun in atentie o alcatuire de la slujbele noastre, si anume referitoare la ceea ce a facut femeia pacatoasa, o alcatuire care zice asa: "Lacrimi da-mi mie, Dumnezeule, ca oarecand femeii celei pacatoase si ma invredniceste sa ud precuratele Tale picioare, care din calea ratacirii pe mine m-au izbavit. Si mir de buna mireasma sa aduc Tie - fiti atenti ce s-aduc - viata curata, prin pocainta mie agonisita, ca sa aud si eu glasul Tau cel dorit: credinta ta te-a mantuit, mergi in pace". Femeia aceea pacatoasa avea lacrimi, noi nu avem lacrimi, sau avem lacrimi intamplatoare, si atunci cerem de la Domnul Hristos ce nu avem noi. De ce lacrimi ? Pentru ca Sfantul Isaac Sirul spune ca "lacrimile sunt semne in trup despre asezarea mintii". Sunt deci exteriorizari ale unei sensibilitati. Si atunci noi, pentru ca nu avem lacrimi, cerem si zicem "Lacrimi da-mi mie, Dumnezeule, - Mantuitorul e Dumnezeu - cum ai dat candva femeii celei pacatoase si ma invredniceste sa ud preacuratele Tale picioare, care din calea ratacirii pe mine m-au izbavit". Si femeia pacatoasa mai avea ceva, mir, mir de mult pret. Si zicem mai departe: "Si mir de buna mireasma sa aduc Tie viata curata - deci mirul nostru nu-i mir, ci viata curata, mirul nostru-i viata curata; cum se ajunge la viata curata ? Prin pocainta - prin pocainta mie agonisita, - de ce ? Ca avand lacrimile si viata curata, ca sa aud si eu glasul Tau cel dorit: - exprimarea adevarului care zice - credinta ta te-a mantuit, mergi in pace".

Si pentru ca Maria Magdalena a fost mironosita, putratoare de mir - asta inseamna mironosita - s-a dus cu mir la mormantul Domnului nostru Iisus Hristos sa completeze ceea ce a facut Sfantul Iosif din Arimateea si Sfantul Nicodim. Fiti atenti, ea nu s-a gandit - si nici celelalte mironosite nu s-au gandit - ca de fapt s-au implinit cele de inmormantare, au vrut sa duca si ele ceva din partea lor. Si poate ca si-au zis cam asa: Iosif si Nicodim si-au dus mirul lor, vrem si noi sa ducem niste mir la mormantul Mantuitorului, spre cinstirea Mantuitorului. Bineinteles, au pregatit mir, au cumparat miresme, si s-au dus cu el si nu l-au folosit. Stiti de ce vreau sa va spun lucrul acesta? Pentru ca Dumnezeu primeste si intentiile omului, nu primeste numai faptele omului. Sigur ca Domnul Hristos a primit mirul femeilor mironosite de care nu a mai fost nevoie si mai ales a primit inima lor cinstitoare. Si cu asta fac eu o legatura care-mi place tare mult.

Exista in Noul Testament o scriere numita Epistola catre Filimon. Eu nu stiu daca v-ati oprit vreodata cu destula atentie asupra acestei scrieri. E o scriere scurta, o epistola, o scrisoare de doua pagini, poate nici de doua pagini, nu-mi dau seama bine, scurta in orice caz. Scrisoarea aceasta e o scrisoare de recomandare. Cum s-a ajuns la scrisoarea aceasta ? Sfantul Apostol Pavel era arestat, era inchis intr-o inchisoare, la Roma sau la Cezareea. Cei mai multi zic ca la Roma. Si acolo la Roma, si acolo in inchisoare - sa nu precizam noi ceea ce nu e precizat - alaturi de Sfantul Apostol Pavel se mai gasea un rob fugar, un sclav care a fugit de la stapanul sau. Sfantul Apostol Pavel il cunostea pe stapanul fugarului si stia ca e crestin. Si ca-i crestin cumva prin influenta Sfantului Apostol Pavel. Lucrurile acestea le deducem din scrisoare, din felul cum e scrisa scrisoarea. Si acolo l-a castigat pe Onisim - asa se numea fugarul cela - pentru credinta in Hristos. Foarte frumos. Dar Sfantul Apostol Pavel, dupa ce l-a castigat pentru credinta in Hristos, l-a indemnat sa se intoarca la stapanul lui din Colose, la Filimon, si sa-i spuna: am gresit, iarta-ma, am sa raman in continuare in casa ta, am fugit, n-am facut bine, un fel de fiu risipitor care se intoarce la tatal lui. Acesta era un sclav care trebuia sa se intoarca la stapanul lui. Adica Sfantul Apostol Pavel - luati aminte - n-a zis: bine, acum esti crestin, poti sa traiesti oriunde, n-ai nici o obligatie, ci dimpotriva, l-a trimis de unde a plecat. De unde a plecat cu necinste, sa se pocaiasca cu cinste. Dar nu l-a trimis cu mana goala, ci cu o scrisoare de recomandare. Si scrisoarea aceasta de recomandare eu v-o pun la inima si va rog sa o cititi, si nu odata, ci de mai multe ori si sa cautati sa patrundeti intelesurile acestei scrisori, sa patrundeti sensibilitatea care reiese din scrisoare. Sf. Ap. Pavel i-a scris lui Onisim asa, intre altele: "Sufletele sfintilor se odihnesc intru tine, frate" - sfintii fiind credinciosii, crestinii. Deci esti un om care aduci in jurul tau o bucurie, o odihna. "Sufletele sfintilor se odihnesc intru tine, frate", atunci si pe Onisim acesta pe care ti-l trimit si care a devenit sfant intre sfinti, intre crestini, ar trebui sa-l odihnesti si pe el, adica sa nu-l mustri ca a plecat, sa nu-l certi, sa nu-l pedepsesti, ci sa-l primesti si sa-l odihnesti si pe el. Acum urmeaza ceva frumos, neinchipuit de frumos, ca de la Dumnezeu nu ca de la oameni. Zice Sf. Ap. Pavel: "Ti-l trimit pe el, chiar inima mea". Ti-l trimit pe el - ce-ti trimit? - nu un om din exteriorul meu, inima mea. Ori inima mea, ori el, e acelasi lucru. Si acum urmeaza iar ceva frumos: "Primeste-l pe el cum m-ai primi pe mine". Iubiti credinciosi, e ceva neinchipuit de frumos si poate nu-i frumos pentru cineva care citeste intai, si poate nu-i asa de frumos pentru cineva care citeste la tinerete, dar pentru cineva care a facut o experienta de o viata intreaga si s-a sensibilizat pentru lucruri de felul acesta, e coplesitor de frumos. "Ti-l trimit pe el, chiar inima mea. Primeste-l pe el cum m-ai primi pe mine". E extraordinar.

Iubiti credinciosi, am amintit lucrul acesta pentru ca eu fac o legatura intre femeile mironosite, cu mirul neintrebuintat dar cu mirul care reprezenta inima lor, si Sfantul Apostol Pavel, cu indemnul catre Filimon sa-l primeasca pe Onisim cum l-ar primi pe Sfantul Apostol insusi, sa odihneasca inima lui, sa primeasca chiar inima lui cand il primeste pe Onisim. Asa ceva au facut femeile mironosite. Am pregatit mirul, nu a fost cazul sa-l intrebuintam, dar corespondentul mirului, respectiv cinstirea noastra, iubirea noastra fata de Tine, asta ramane, si sigur ca primesti aceasta mai mult decat mirul pe care l-am pregatit si nu l-am intrebuintat.

As vrea sa mai adaug ceva la aceasta, si anume ca intre alcatuirile de la Sfintele Pasti este si o alcatuire care zice asa: "Femeile cele ganditoare de Dumnezeu, cu miruri in urma Ta au alergat, si pe Care ca pe un mort cu lacrimi Te cautau, s-au inchinat Tie si Pastile cele de taina Ucenicilor bine le-au vestit." Vorbim cu Domnul Hristos si avem in vedere femeile mironosite, intre care si Sfanta Maria Magdalena. si zicem: "Femeile cele ganditoare de Dumnezeu - acum mai nou e tradus femeile cele "inteleptite de Dumnezeu"; sa stiti ca-mi place mai mult expresia "ganditoare de Dumnezeu"; de ce? buna mea, Dumnezeu s-o odihneasca, cand ii venea in minte ceva frumos si ceva deosebit, zicea "mi-a adus Dumnezeu un gand"; asta inseamna sa fii ganditor de Dumnezeu, sa ai in vedere pe Dumnezeu, sa nu faci abstractie de prezenta lui Dumnezeu, sa te bucuri de existenta lui Dumnezeu si sa fii ganditor de Dumnezeu, adica ganditor cu gandul la Dumnezeu cu miruri - expresia cinstirii lor - in urma Ta au alergat, si pe Care ca pe un mort cu lacrimi Te cautau, s-au inchinat Tie si Pastile cele de taina Ucenicilor bine le-au vestit."

Tot intre alcatuirile frumoase de la Pasti - totul e frumos la Pasti, la Pasti e extraordinar - este si aceasta: "Pe Soarele cel mai inainte de soare, care a apus oarecand in mormant, mers-au de catre ziua cautandu-L ca pe o zi Mironositele fecioare, si una catre alta striga: O, prietenelor, veniti sa ungem cu miresme trupul cel purtator de viata si ingropat, trupul care a inviat pe Adam cel cazut si care acum este in mormant; sa mergem sa ne sarguim ca si Magii si in loc de daruri miruri sa aducem Celui ce nu in scutece, ci in giulgi este infasurat, si sa ne inchinam si sa plangem si sa strigam: O, Stapane, scoala-Te, Cela ce dai celor cazuti sculare!"

Iubiti credinciosi, nu stiu daca poate fi ceva egal cu aceasa alcatuire, care-i o alcatuire literara. Bineinteles ca lucrurie acestea nu s-au intamplat asa, adica s-au intamplat in fapt, dar nu s-au intamplat in gand, in exprimare. Dar e extraordinar de frumos. "Pe Soarele cel mai inainte de soare, care a apus oarecand in mormant - ganditi-va ce frumos; pe cine, cine a apus in mormant? Soarele; care soare? Soarele Cel mai inainte de soare, care a apus oarecand in mormant; noi vorbim in perspectiva trecutului, pentru ca lucrurile s-au implinit, nu se implinesc acum - mers-au de catre ziua - si acum iar urmeaza ceva frumos - cautandu-L ca pe o zi - cand e intuneric, doresti ziua, si L-au cautat inainte de rasaritul soarelui, inainte de zi, pe Soarele Cel mai inainte de soare care a apus oarecand in mormant, ca pe o zi - Mironositele fecioare, si una catre alta striga: O, prietenelor, - sigur nu au zis asa; e o alcatuire literara infrumusetatoare de slujbe, o minunatie - veniti sa ungem cu miresme trupul cel purtator de viata si ingropat, - adica ele aveau constiinta ca trupul pe care-l ung cu miresme nu-i un cadavru, ci este un trup purtator de viata; de ce? pentru ca dumnezeirea nu s-a despartit nici de trup in mormant, nici de suflet in iad, ci a fost pretutindenea, si cu trupul in mormant si cu sufletul in iad, si a fost si in rai impreuna cu talharul - trupul care a inviat pe Adam cel cazut si care acum este in mormant". Si acum se face o legatura pe care sigur nu au facut-o mironositele. Nu va opriti asupra faptului acestuia, eu totusi vi-l pun in atentie, vi-l pun in evidenta. De ce? Pentru ca s-ar putea intampla sa va vina si voua gadul acesta: asa ceva nu a fost! Nu a fost, si eu zic ca nu a fost, dar e frumos ca si cand ar fi fost, pentru ca in fapt a fost, n-a fost in exprimare. Si zice: "veniti sa ungem cu miresme trupul cel purtator de viata si ingropat, trupul care a inviat pe Adam cel cazut si care acum este in mormant". Si acum, referitor la Magi: "sa mergem sa ne sarguim ca si Magii - ce au facu Magii? au mers de departe la locul unde era Domnul Hristos dupa ce S-a nascut si au adus daruri; cui? Celui ce a fost infasurat in scutece, lui Dumnezeu intrupat cu incepere de copil; e o asociatie de idei frumoasa: s-au dus Magii sa-I aduca daruri aur, tamaie si smirna, stim aceasta din Evanghelia de la Matei, si stim din traditia Bisericii, din invatatura Bisericii - si in loc de daruri - deci in loc de aur, tamiie si smirna - miruri sa aducem - acum e nevoie de miruri, nu de alte daruri - Celui ce nu in scutece ci in giulgi este infasurat - infasurare in scutece, infasurare in giulgi, infasurare la nastere, infasurare la moarte; sunt niste lucruri foarte, foarte frumoase - si sa ne inchinam - ca si Magii sa ne inchinam - si sa plangem si sa strigam: O, Stapane, scoala-Te, Cela ce dai celor cazuti sculare!"

Eu nu pot face altceva acum decat sa va multumesc ca m-ati lasat sa ma desfasor, ca m-ati lasat sa ma bucur de gandurile acestea care va doresc sa va fie si voua spre bucurie.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Bine esti cuvantat, Doamne