Credinta si iubire

• « Inapoi
• Inainte »

Credinta si iubire

Cinstiti parinti, iubiti frati si iubiti credinciosi, zilele trecute aminteam o intrebare pe care Domnul Hristos a pus-o in legatura cu credinta, a pus-o unui om anume. Intrebarea "Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu?", intrebare pusa unui singur om sau despre care stim ca a fost pusa unui singur om. Intrebarea aceasta Domnul Hristos o pune tuturor oamenilor, toti oamenii trebuie sa raspunda la intrebarea daca cred in Fiul lui Dumnezeu, toti oamenii, si cei care cred, si cei care nu cred vor fi intrebati despre aceasta.

Mai este in Sf. Evanghelie inca o intrebare in legatura cu intrebarea aceasta, desi pusa altui om si la o oarecare distanta in timp. Intrebarea pe care i-a pus-o Domnul Hristos Sf. Apostol Petru dupa ce Domnul Hristos a inviat din morti, odata pe cand Se gasea impreuna cu 7 ucenici ai Sai intre care si Sf. Apostol Petru, la marea Tiberiadei, lacul Ghenizaret. Era dupa Invierea Domnului Hristos, Domnul Hristos a facut o minune cu prilejul acela, o pescuire minunata, alta decat cea relatata de Sf. Evanghelist Luca, si in imprejurarea aceea Domnul Hristos, dupa ce au mancat ucenicii, l-a intrebat pe Sf. Apostol Petru: "Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti tu pe Mine mai mult decat acestia?" La aceasta intrebare Sf. Apostol Petru a raspuns: "Da Doamne, Tu stii ca Te iubesc". L-a intrebat si a doua oara "Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti tu pe Mine?" Si a raspuns din nou Sf. Apostol Petru: "Da Doamne, Tu stii ca Te iubesc". Si l-a intrebat si a treia oara: "Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti tu pe Mine?" Si in fata celei de-a treia intrebari Sf. Apostol Petru s-a intristat, s-a mahnit. Poate si-a adus aminte de intreita lui lepadare, poate s-a gandit la altceva, nu avem de unde sa stim, stim doar ca Sf. Apostol Petru s-a intristat si a raspuns hotarat: "Da Doamne, Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc" (Ioan 21, 15-17). A raspuns: chiar daca nu Ti-as raspunde cu cuvantul, Tu imi cunosti inima, inima iubitoare fata de Tine, Tu stii ca Te iubesc.

E o bucurie pentru noi ca aceasta imprejurare a fost cuprinsa in Sf. Evanghelie. Caci daca nu ar fi fost cuprinsa in Sf. Evanghelie nu ar fi ajuns pana la noi. Nu ne priveste pe noi, il priveste pe Sf. Apostol Petru, dar putem invata si noi. Cand fac o paranteza la predicile pe care le spun, nu le spun oamenilor ca fac o paranteza, caci nu stiu ce e asta, zic: acum fac un ocolis. Si acum fac un ocolis. Si anume, vreau sa pun in atentie un lucru in legatura cu aceasta intrebare: "Ma iubesti tu pe Mine mai mult decat acestia, Ma iubesti tu pe Mine?". Ca aceasta intrebare, pusa de Domnul Hristos Sf. Apostol Petru, ne-o pune Domnul Hristos si noua. De fapt o pune tuturor oamenilor care cred in El. O pune tuturor pentru ca, desi il priveste in special pe Sf. Apostol Petru, intrebarea aceasta ne priveste pe toti. Daca ne gandim la Epistola I a Sf. Apostol Pavel catre Corinteni, la cap. 13, acolo se precizeaza ca "chiar daca ar avea cineva - Sf. Apostol Pavel zice despre el, de as avea eu - credinta atat de multa incat sa mut si muntii, daca nu am dragoste, nimic nu-mi foloseste" (I Corinteni 13, 2). O credinta care ar realiza lucruri extraordinare, pana la acea masura cat sa mute muntii, totusi nu e destula daca nu e unita cu iubirea. Stim ca Sf. Apostol Pavel, in legatura cu taierea imprejur, o chestiune care pe vremea aceea era luata in seama mai ales de catre iudaizanti, care ziceau ca daca vrei sa devii crestin trebuie sa treci prin legea lui Moise si trebuie sa te tai imprejur, Sf. Apostol Pavel a spus vorba hotarata: "In Iisus Hristos nici taierea imprejur nu foloseste nimic, nici netaierea imprejur - a dat doua raspunsuri la aceasta: intr-un loc a zis - ci credinta lucratoare in iubire - si in alta parte - faptura cea noua". Noi putem face legatura intre aceste doua raspunsuri, intre credinta lucratoare in iubire si intre faptura cea noua. De ce? Pentru ca credinta lucratoare in iubire urmareste sa formeze in credincios o faptura noua, un om nou, ceva ce nu a existat pana cand a ajuns omul la credinta in Dumnezeu, la credinta in Mantuitorul Hristos. Faptura cea noua.

Oprindu-ne putin la acest cuvant al Sf. Apostol Pavel, ca in Iisus Hristos nu foloseste nimic nici taierea imprejur, nici netaierea imprejur, ci credinta lucratoare in iubire, intelegem din ceea ce spune Sf. Apostol Pavel ca mai ales aceste doua lucruri ni se cer noua tuturor: o credinta care lucreaza iubire. Credinta si iubire. "De as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii, daca nu am dragoste, nimic nu-mi foloseste", nimic nu sunt. Asadar credinta trebuie unita cu iubirea. Sf. Apostol Pavel foloseste cuvantul dragoste. De ce? Pentru ca cuvantul "dragoste" care-i scazut in constiinta noastra, care pentru noi inseamna de multe ori ceva ce nu cuprinde dragostea, este un cuvant care ne arata ce inseamna sa iubesti. Stiti ca a fi drag, a-ti fi drag de cineva, de fapt inseamna sa-l iubesti. Iubirea trebuie sa cuprinda si indragirea. Sa-ti faci drag pe acela pe care-l iubesti. Daca nu ti-i drag, nu-l iubesti. Daca ti-i indiferent, nu-l iubesti. Daca esti nepasator fata de el, nu-l iubesti. Ce sa mai vorbim daca-l urasti, daca-l dispretuiesti, sigur nu-l iubesti. Undeva in Scriptura se spune ca "dragostea acopera multime de pacate" (I Petru 4, 8), pacate de felul acesta, adica unde este dragoste nu e ura, unde-i dragoste nu e dispret, unde-i dragoste nu e indiferenta, unde-i dragoste nu e nepasare, unde e dragoste se acopera multime de pacate prin dragostea care inlatura acele pacate si care pune in evidenta virtutile. Cand il iubesti pe cineva il iubesti cu defecte cu tot, si cand nu-l iubesti, nu-l iubesti nici cu calitati cu tot. Dar noi avem o porunca, porunca iubirii, si suntem verificati in legatura cu aceasta porunca in intelesul acesta ca Sf. Apostol Pavel zice ca nu-i destula credinta singura, oricat ar fi de mare, ca ea trebuie sa fie lucratoare de iubire, trebuie sa fie unita cu iubirea. In cap. 13 din Epistola I catre Corinteni Sf. Apostol Pavel pomeneste 15 insusiri ale iubirii, pe care daca le are cineva inseamna ca intr-adevar are si iubire, si daca nu are iubire trebuie sa le urmareasca macar pe acelea ca sa-si alcatuiasca iubire.

De fapt iubirea pana la urma se intemeiaza nu pe porunca, porunca doar dirijeaza iubirea, despatimeste iubirea. Nu se intemeiaza pe altceva decat pe o pornire a sufletului omenesc, adica noi avem capacitatea de a iubi. Insa trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice si pe aproapele ca pe noi insine, aceasta este masura, iar Sf. Apostol Pavel zice, vorbind despre dragoste: "Dragostea rabda indelung, dragostea este plina de bunatate, dragostea nu stie de pizma, nu se lauda, nu se trufeste, nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu pune la socoteala raul, nu se bucura de nedreptate, se bucura de adevar, dragostea toate le sufera, dragostea toate le crede, dragostea e plina de nadejde, dragostea toate le rabda, dragostea nu cade niciodata" (I Corinteni 13, 4-8).

Despre asa ceva e vorba in porunca iubirii si despre asa ceva ne intreaba Domnul Hristos si pe noi, pe noi credinciosii, daca cuprindem in sufletul nostru iubirea fata de El. "Ma iubesti tu pe Mine?" Ma iubesti tu pe Mine inseamna Ma iubesti tu pe Mine mai presus de orice? Iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti? Ai acea dragoste care are rabdare indelunga - "dragostea rabda indelung" - care are bunatate - "dragostea este plina de bunatate" - care are ingrijirea si de altul, pentru ca dragostea nu cauta ale sale, sau nu cauta numai ale sale, dragostea care nu stie de pizma, care inlatura invidia - pentru ca asta inseamna pizma, invidia, nemultumirea de binele pe care-l face cineva sau de inaintarea pe care o are cineva mai mult decat tu insuti - dragostea nu se aprinde de manie, inlatura mania, nu pune la socoteala raul, raul din prezent si raul de odinioara, pentru ca sunt multi oameni care neavand dragoste sunt pomenitori de rau. Ori Sf. Isidor Pelusiotul zice ca raul sa-l scrii pe apa, sa nu-l ai in vedere. Daca incearca cineva sa scrie pe apa, vede ca nu ramane nici o urma, oricat ar scrie, se astupa imediat linia pe care o faci. Raul sa-l scrii pe apa, sa nu-l ai in vedere, sa-l treci cu vederea. Si sunt oameni care neavand dragoste sunt pomenitori de rau, sunt chinuiti de pomenirea raului, de faptul ca nu pot uita, nu pot ierta un rau pe care i l-a facut cineva. De aceea Sf. Ioan cel ce a scris "Scara", poate ati citit, si poate ati citit si ati si uitat, spune in capitolul despre pomenirea de rau ca "Pomenirea de rau este rugina sufletului, viermele mintii, pacat neincetat, cui infipt in suflet, faradelege neadormita". Asa ceva spune el despre pomenirea raului, care este o realitate chinuitoare pentru omul care nu poate trece cu vederea, care nu poate sa fie plin de iubire si care nu poate sa inlocuiasca cu iubirea rautatea.

Iubiti credinciosi, asadar aceste doua, iubirea si credinta. Credinta si iubirea. Credinta lucratoare in iubire trebuie sa o avem in vedere cu totii pentru a duce o viata superioara, o viata linistita si o viata imbunatatita, o viata plina de bunatate, pentru ca unde-i iubire e fericire. Nu poti avea iubire fara sa fii fericit din iubire. Mai ales la tinerete oamenii sunt capabili de iubire mai mult decat la batranete, sunt mai proprii pentru iubire si de aceea mai ales la tinerete se poate pune accent mai mult pe iubire, dar in acelasi timp trebuie ca iubirea sa fie mantuita, sa fie salvata, sa fie curatita, sa fie purificata. Nu e mai fericit omul decat atunci cand iubeste si cand se stie iubit. Iubirea insa sa ne-o dirijam cu credinta si sa cautam din toate puterile sa raspundem pozitiv la intrebarea: "Ma iubesti tu pe Mine?" Si la fel la intrebarea "Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu?" Daca simtim cumva niste carente in sufletul nostru in ce priveste credinta si iubirea, sa cerem ajutorul cel de la Dumnezeu, constienti fiind ca "toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, pogorand de la Tine Parintele luminilor" si ca numai Dumnezeu poate sa implineasca ceea ce noi, cu puterile omenesti, nu putem implini. Dumnezeu sa ne ajute!

• « Inapoi
• Inainte »