Sa multumim Domnului!

• « Inapoi

Sa multumim Domnului!

Preacuvioase parinte staret, iubiti frati si iubiti credinciosi, la fiecare Sf. Liturghie se cuprinde si indemnul "Sa multumim Domnului!" La acest indemn raspundem cu cuvintele: "Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatalui si Fiului si Sf. Duh, Treimei celei de-o fiinta si nedespartite". Multumirea noastra este inchinarea noastra. Inchinarea noastra este recunostinta noastra.

Multumim Domnului pentru toate binefacerile. Si in rugaciunea pe care o rosteste preotul cand credinciosii canta "Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatalui si Fiului si Sf. Duh, Treimei celei de-o fiinta si nedespartite", multumeste lui Dumnezeu pentru tot ce face Dumnezeu pentru noi, pentru tot ce a facut, pentru imparatia pe care ne-a dat-o. Si multumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile, pentru cele stiute si pentru cele nestiute, pentru cele aratate si pentru cele nearatate si "Multumim Tie si pentru Liturghia aceasta - zicem noi - pe care ai binevoit a o primi din mainile noastre, desi stau inaintea Ta mii de arhangheli si zeci de mii de ingeri, heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, care se inalta zburand". Si apoi spune cu glas tare: "Cantare de biruinta cantand, strigand, glas inaltand si graind". Iar credinciosii spun atunci cuvinte ingeresti, cuvinte asemanatoare cu cele ale Heruvimilor, ale ingerilor, ale arhanghelilor: "Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de marirea Ta". E bine sa ne aducem aminte de aceasta si sa fim totdeauna recunoscatori si pentru Sf. Liturghie, si pentru toate binefacerile, si sa-I fim recunoascatori si Mantuitorului Dumnezeu dar sa le fim recunoscatori si multumitori si oamenilor care colaborand cu Dumnezeu, sunt angajati pentru binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu si prin mijlocirea oamenilor.

Am petrecut aici, la aceasta manastire, in tinda raiului, in casa lui Dumnezeu, la poarta cerului, in locul implinirilor, zile frumoase, zile de rugaciune, zile de invatatura, zile de cercetare de noi insine. Ne-am imbogatit sufleteste cu ceea ce am facut, cu ceea ce ni s-a oferit si aceasta este o binefacere a lui Dumnezeu si o binefacere a oamenilor, binefacerea celor care ne-au primit, care ne-au ocrotit, care ne-au dat posibilitatea sa fim in locul acesta binecuvantat de Dumnezeu. Si pentru ca suntem intr-o manastire, sa nu-i uitam nici pe ctitorii acestei manastiri, pe cei care cu voia lui Dumnezeu, cu darul lui Dumnezeu au lasat acest locas in care iata, am putut sa fim si in care inca suntem cu darul lui Dumnezeu, si pe care il vom purta atat ca loc binecuvantat, cit si pe oamenii care sunt invredniciti de Dumnezeu sa-si duca viata in locul acesta, ii vom purta in sufletele noastre.

Plecam. Plecam pentru ca cei care am venit nu suntem de aici. Trebuie sa plecam la rosturile noastre, unde ne-a asezat Dumnezeu. Ne ducem fiecare la rosturile noastre. Dar sa stiti ca nu plecam de tot. Si plecam, si ramanem. Si ramanem cu gandul aicea, plecam unde trebuie sa fim si ramanem aici cu gandurile, cu dorintele de bine. Si pentru ca nu plecam de tot de aici - si de fapt de nicaieri unde am fost vreodata nu plecam de tot - ducem cu noi tot ce ne-a fost spre bucurie. Ducem pe oamenii de aici in sufletul nostru si daca nu ne despartim nici de cei morti, ci ii purtam in suflet pe mai departe, cum sa ne despartim de cei vii? Nici nu putem sa ne despartim, si chiar daca ar fi o porunca sa ne despartim de ei, nu putem implini o astfel de porunca. Asa-i facut sufletul omenesc, sa cuprinda in el si sa nu se mai poata desparti de cei pe care ii cuprinde. Mergem cu ei cu tot, si ramanem si dupa ce plecam. Si toate acestea sunt cu putinta pentru ca suntem in atmosfera de iubire pe care o avem realizata prin credinta noastra, credinta noastra care-i lucratoare de iubire.

Cei de la noi stiu ca am mai spus eu, din cand in cand, ca daca ar fi sa ma intalnesc cu sfinti de dincolo de lumea aceasta, mai ales mi-as dori sa ma intalnesc cu Sf. Iosif din Arimateea, cu Sf. Evanghelist Luca si cu Sf. Ioan Gura de Aur. Bineinteles, cu orice sfant, este mare lucru sa te intalnesti cu un sfant, dar daca ar fi asa, sa-mi aleg eu sfinti cu care sa ma intalnesc, as alege pe Sf. Iosif din Arimateea pentru ca a fost cinstitor al Mantuitorului intr-o vreme cand ceilalti nu-L cinsteau. In vremea cand unii Apostoli s-au lepadat, el L-a inmormantat cu cinste. Si foarte interesant de stiut ca L-a inmormantat cu cinste un om care, bineinteles, L-a cinstit si in viata pe Domnul Hristos, dar un om care nu a avut o foarte mare legatura, in orice caz nu o legatura cum au avut Sfintii Apostoli. Sfintii Apostoli s-au departat, au stat cu frica, iar Sf. Iosif din Arimateea I-a oferit Domnului Hristos mormant, L-a inmormantat, L-a cinstit cand altii Il necinsteau sau cand altii nu-L cinsteau, si de aceea il am la inima.

Sf. Evanghelist Luca a cuprins in Sfanta sa Evanghelie niste lucruri care e bine sa le avem in vedere mereu. Am putea zice ca pilda cu fiul risipitor este o Evanghelie intreaga, e toata Evanghelia cuprinsa in pilda cu fiul risipitor, si aceasta o avem de la Sf. Evanghelist Luca. A pastrat-o Sf. Evanghelist Luca. Pilda cu samarineanul milostiv, atat de odihnitoare si atat de luminatoare. Istorisirea despre talharul cel credincios e extraordinara. Daca nu era Evanghelia de la Luca nu erau nici acestea. Fiind Evanghelia de la Luca, sunt si acestea. E si Zaheu in constiinta noastra, e si femeia pacatoasa care L-a uns cu mir pe Domnul Hristos, a varsat lacrimi pe picioarele Lui. Sunt niste lucruri extraordinare. Toata Evanghelia e frumoasa si buna, am pomenit de pescuirea minunata zilele trecute, am pomenit de cele in legatura cu Inaltarea Domnului Hristos, toate acestea sunt in Evanghelia de la Luca. Asa ca tare mi-ar fi drag sa-l intalnesc pe Sf. Evanghelist Luca, sa-i spun ca tare mult imi plac cele ce le-a cuprins in Evanghelie, pe care numai el le-a cuprins in Evanghelia sa, si sa-i spun ca ma bucur si de ceea ce a scris despre cei doi care au mers spre Emaus, dintre care unii zic ca unul a fost Sf. Evanghelist Luca.

Si apoi Sf. Ioan Gura de Aur. Sf. Ioan Gura de Aur pentru ca a fost pogorator. Nu a fost un om aspru, a fost un om intelegator al neputintei omenesti, un om care s-a coborat la neputinta omeneasca si i-a ajutat pe oameni, si tot ce a scris Sf. Ioan Gura de Aur, ce a ajuns la noi, e datator de bucurie. Ganditi-va mai ales la cuvantul acela de la Pasti, care e coplesitor. Nu exista ceva de masurile cuvantului Sf. Ioan Gura de Aur de la Pasti, de masurile datatoare de nadejde cum este cuvantul acela de la Pasti. E extraordinar, e ceva ce-ti da bucurie. Si stiind lucrurile acestea, nu se poate sa nu doresti - daca intr-adevar pretuiesti lucruri de felul acesta - sa te intalnesti cu Sf. Ioan Gura de Aur.

De altfel noi ne intalnim cu sfintii. Si cu Sf. Evanghelist Luca, si cu Sf. Ioan Gura de Aur, si cu Sf. Iosif din Arimateea, ne intalnim cu ei prin ceea ce stim despre ei. La noi la manastire a fost candva un episcop armean. A fost aceasta inainte poate cu vreo 30 de ani. A veni la noi cu mitropolitul Nicolae Mladin. Este ceva frumos: a venit vorba despre Sf. Grigorie Luminatorul care a fost increstinatorul armenilor. Si venind vorba despre asta, el mi-a spus ca la ei exista o legenda. Anume ca un copil citea din scrierile Sf. Grigorie Luminatorul si nu intelegea. Si atunci, din carte - fiti atenti, din carte - a iesit Sf. Grigorie si i-a explicat, i-a dat lamuriri copilului aceluia. Ceea ce ma intereseaza pe mine si ceea ce e frumos, extraordinar de frumos, e faptul ca Sf. Grigorie a iesit - de unde? - din carte. Nu a venit de sus, nu a venit dintr-o parte, dintr-alta, ci a iesit din carte. Sa stiti ca toti iesim din carti daca am scris o carte. Fiecare iesim din ceea ce am scris. Iesim noi insine. Asa iese si Sf. Evanghelist Luca din Evanghelia sa. Bineinteles, iese cumva in umbra pentru ca el ni-L scoate la iveala pe Domnul Hristos, dar in ceea ce a scris el, impreuna cu Domnul Hristos, in ceea ce a scris despre Domnul Hristos, iese si Sf. Evanghelist Luca. Cand ne gandim la Sf. Iosif din Arimateea, la cinstea pe care I-a facut-o Domnului Hristos inmormantandu-L, la cinstirea pe care I-a adus-o, iese de acolo si Sf. Iosif din Arimateea. Ni-l aduce in fata Sf. Evanghelist Luca si toti ceilalti Evanghelisti caci toti il pomenesc. Din scrierile Sf. Ioan Gura de Aur iese Sf. Ioan Gura de Aur.

Si am pomenit lucrul acesta pentru ca, daca e vorba sa ne aratam multumirea si recunostinta, acum si totdeauna si in vecii vecilor, si in vesnicie si in vremea de acum, daca e sa ne aratam recunostinta - si nu putem sa nu ne-o aratam fata de cei care ne-au primit si ne-au cinstit si ei, si ne-au omenit, cum zice romanul - daca e vorba sa facem lucrul acesta, iata, avem si un sprijin in Sf. Evanghelie de la Luca in legatura cu minunea vindecarii celor zece leprosi.

Stiti ca numai Sf. Evanghelist Luca cuprinde in Evanghelia sa o relatare despre vindecarea a zece leprosi pe care a facut-o Domnul Hristos. Si nu s-a oprit numai la istorisirea in sine ci a adaugat si ce s-a intamplat indata dupa ce Domnul Hristos i-a vindecat de la departare pe cei zece leprosi. I-a trimis sa se arate preotilor, pe drum ei s-au vindecat si Sf. Evanghelist Luca tine sa informeze ca dintre cei zece, unul s-a intors. S-a intors la Domnul Hristos, a cazut la picioarele Lui si preamarea pe Dumnezeu si multumea pentru vindecare, in timp ce ceilalti nu s-au intors. Si Domnul Hristos a zis: "Oare nu s-au vindecat zece? Unde sunt ceilalti noua?" (Luca 17, 17). Deci Domnul Hristos astepta si pe cei noua sa-si arate recunostinta. Noi vrem sa fim ca cel unul care s-a intors. Vrem sa fim ca acel unul, sa ne intoarcem la Dumnezeu si sa ne intoarcem la oamenii care ne-au primit si care ne-au omenit si care au stat cu noi si au fost bucurosi de prezenta noastra.

Iubiti credinciosi, va spuneam mai zilele trecute ca tare mult imi place mie o istorisire a Sf. Evanghelist Ioan despre spalarea picioarelor. Apoi sa stiti ca in aceasta istorisire se cuprinde si ceva ce priveste recunostinta. Sf. Vasile cel Mare intrebat fiind "Cum trebuie sa-si arate cineva recunostinta fata de binefacator?" zice ca asa, avand sentimentul pe care l-a avut Sf. Apostol Petru cand nu voia sa-L lase pe Domnul sa-i spele picioarele. Adica sa zica cum a zis Sf. Apostol Petru: "Doamne, Tu sa-mi speli mie picioarele?" (Ioan 13, 6), adica sa ma invrednicesc eu de o astfel de binefacere? Sa te socotesti mai mic decat binefacatorul, asta inseamna.

Si mai e ceva. In Sf. Evanghelie mai avem inca o istorisire despre felul cum a inteles Domnul Hristos sa primeasca binefacerile, cinstirea care I s-a adus. Si anume, se spune ca o femeie, inainte de sfanta Sa patimire, L-a cinstit pe Domnul Hristos turnand peste El mir de nard de mult pret. Unii dintre ucenicii care erau de fata au socotit ca nu face bine femeia cu ce face, ca nu a facut bine cu ce a facut, ca ar fi trebuit sa se vanda mirul, sa se dea banii saracilor, au gasit ei niste motive ale lor. Si atunci Domnul Hristos a randuit ceva care a ramas in Sf. Evanghelie. Prima data a zis asa: "Nu faceti suparare femeii" (Matei 26, 10). Cam uitam noi lucrurile acestea. Sa stiti ca cuvintele sunt vesnice, chiar daca au fost spuse intr-o imprejurare oarecare, totusi cuvintele raman vesnice. Le-a spus ucenicilor "Nu faceti suparare femeii" ca sa auzim noi si sa stim si noi, sa nu fim oameni care inmultim supararea, ci sa fim oameni care inmultim bucuria. "Nu faceti suparare femeii". Si apoi a adaugat: "Oriunde se va propovadui Evanghelia aceasta, sa se spuna si ce a facut ea, spre pomenirea ei". Oriunde se va propovadui Evanghelia. Ce inseamna? Acolo unde se va spune despre Intruparea Mea, despre Intruparea Fiului lui Dumnezeu, acolo unde se va spune despre cuvintele Mele, despre propovaduirea Mea, despre Rastignirea Mea, despre moartea Mea pe Cruce, despre Invierea Mea, despre Inaltarea Mea, sa se spuna si ce a facut femeia aceasta, spre pomenirea ei. Ca sa invatam si noi sa fim recunoscatori, si sa fim multumitori, si sa fim indatoritori si indatorati fata de toti aceia care fac ceva, care au facut ceva in viata lor pentru noi, pentru viata noastra.

Ne ducem cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ganduri bune si vrem sa lasam ganduri bune. Sfarsesc cu ceva care imi place mult si cu ceva ce spun adeseori la noi, la manastire. Si aume ca in 1971 la manastirea noastra au fost doi crestini din Germania. Au stat cateva zile la noi si venind vorba despre o institutie bisericeasca de ajutorare a epilepticilor, o institutie numita Betel - casa lui Dumnezeu inseamna pe evreieste, cuvantul e evreiesc - venind vorba despre faptul ca un parinte de la noi a lucrat candva in institutia aceea, vreo cateva luni, trei luni, la ajutorarea bolnavilor, ne-au spus ca la intrare la Betel e scris:

"Pace celor ce vin,

bucurie celor ce raman,

binecuvantare celor ce pleaca"

Noua ne-a placut tare mult cuvantul acesta: "Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca" si atunci ei au scris in cartea de onoare a manastirii: "Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca doresc doi crestini din Germania tuturor celor ce, in urma lor, vor vizita aceasta manastire".

Lasam si noi urarea aceasta aici, pentru cei de aici si pentru noi, care plecam: pace, bucurie si binecuvantare. Dumnezeu sa ne ajute!

• « Inapoi