Masura credintei

• « Inapoi
• Inainte »

Masura credintei

Cinstiti parinti, iubiti frati si iubiti credinciosi, ramanem si astazi in sfera credintei. In Sfanta Evanghelie de la Ioan, in capitolul 9, in legatura cu vindecarea unui om orb din nastere se spune ca Domnul Hristos, intalnindu-l dupa ce omul a primit vedere pentru ca s-a spalat in lacul Siloam, asa cum i-a randuit Domnul Hristos, dupa ce omul a dat marturie despre Mantuitorul, Mantuitorul l-a intalnit si l-a intrebat: "Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu?" (Ioan 9, 35).

E o intrebare pe care Domnul Hristos a pus-o unui singur om, in cuprinsul Evangheliei nu mai gasim o astfel de intrebare pusa unui om anume, si cu toate acestea, intrebarea aceasta este de importanta pentru toti oamenii. Odata si odata toti oamenii vor trebui sa dea raspuns la intrebarea: "Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu?"

Sigur ca raspunsurile pot fi diferite. Omul acela care a fost intrebat "Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu?" a raspuns printr-o intrebare, si a zis catre Domnul Hristos: "Cine este, Doamne, ca sa cred in El?" Domnul Hristos i-a dat raspunsul: "L-ai si vazut, ca este Cel care vorbeste cu tine". Si atunci omul acela a raspuns clar: "Cred, Doamne". Si si-a unit raspunsul prin cuvant cu un raspuns prin fapta: s-a inchinat Domnului Hristos. E un raspuns deplin. Un raspuns deplin in sensul ca raspunsul la intrebarea "Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu?" nu se da numai cu cuvantul, ci cuvantul trebuie insotit cu fapta. In cazul omului aceluia, fapta a fost inchinarea.

Inchinarea e o marturisire, o marturisire de credinta. Cine nu crede nu se inchina. Cine se inchina dovedeste prin inchinare o apartenenta la Cel caruia Ii aduce inchinare. Bineinteles ca si credinta si inchinarea pot avea mai multe trepte, mai multe grade. Sunt unii oameni care raspund la intrebarea daca sunt credinciosi cu un raspuns de multe ori nesecondat cu viata, nesecondat cu fapte de credinta si raspund doar cu cuvantul "da, cred". Si socotesc ca a nu tagadui pe Dumnezeu Cuvantul inseamna credinta in Dumnezeu. Ori nu-i asa. Multi dintre oameni nu-L tagaduiesc pe Dumnezeu cu cuvantul, dar Il tagaduiesc cu comportarea lor. Spun cu cuvantul ca sunt credinciosi, iar comportarea lor este de necredincios. Astfel de oameni Sfantul Apostol Pavel i-ar categorisi ca "mai rau decat necredinciosii".

Poate ca unii dintre voi v-ati oprit asupra unui cuvant al Sfantului Apostol Pavel cuprins in Epistola I catre Timotei, in capitolul 5, acolo unde Sfantul Apostol Pavel reglementeaza felul cum trebuie tratate vaduvele pe care le ingrijeste Biserica. Si acolo, intre altele zice Sfantul Apostol Pavel: "Daca vreun credincios are in casa sa vaduve, sa se ingrijeasca de ele". Sa poarte el grija de vaduvele din casa lui ca sa nu fie ingreunata Biserica. Biserica are de ingrijit multe vaduve si daca cineva nu ingrijese pe cei din casa sa, pe vaduvele din casa sa, si le lasa in seama Bisericii, Biserica e ingreunata, pe cand daca le ingrijeste el, Biserica are mai putine vaduve de ingrijit. Si Sfantul Apostol Pavel cu prilejul acesta face o afirmatie si zice asa: "Daca cineva - se intelege cineva dintre cei care se socotesc credinciosi - nu poarta grija de ai sai si mai ales de ai casei sale, a cazut de la credinta si e mai rau decat un necredincios" (I Timotei 5, 8).

Noi de obicei credem ca sunt doua categorii de oameni: credinciosi si necredinciosi. Iata ca Sfantul Apostol Pavel mai introduce o categorie de oameni, "mai rau decat necredinciosii". Deci credinciosi care-si implinesc datoriile, necredinciosi care se declara necredinciosi si care traiesc viata de necredinciosi, si credinciosi care nu sunt credinciosi si nu fac fapte de credinciosi, se declara doar credinciosi, si zice Sfantul Apostol Pavel ca acestia sunt mai rau decat necredinciosii. Nu putem vorbi despre credinta in Dumnezeu fara sa amintim acest text din Epistola I catre Timotei a Sfantului Apostol Pavel, in care apare o categorie care in celelate scrieri ale Noului Testament nu o gasim, dar iata, o gasim la Sfantul Apostol Pavel: mai rau decat necredinciosii.

In Sfanta Evanghelie avem mai multe locuri din care ne dam seama de angajarea prin credinta sau neangajarea prin necredinta in fata lui Dumnezeu. Si anume, in Sfanta Evanghelie se pomeneste despre credinta mare si se pomeneste si de putina credinta. In Sfanta Evanghelie de la Matei in capitolul 8, acolo unde este scris despre sutasul din Capernaum si in Sfanta Evanghelie de la Luca, in varianta de la Luca despre sutasul din Capernaum, in capitolul 7, primele 10 versete se spune ca Domnul Hristos S-a minunat de credinta sutasului care atunci cand Domul Hristos a zis "Voi veni si-l voi tamadui" - pe servitorul sutasului - el a raspuns "Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul meu. Zi numai cu cuvantul si se va tamadui servitorul meu. Ca si eu sunt om sub stapanire si am sub stapanirea mea ostasi si spun unuia: Du-te, si se duce, si altuia: Vino, si vine, si slugii mele: Fa aceasta, si face". Sfantul Evanghelist Matei precizeaza ca Domnul Hristos S-a minunat de sutas. Mare lucru. Sa stii ca a existat un om de care S-a minunat Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos S-a minunat de sutas. Si a zis ca nici in Israel nu a gasit atata credinta cat a gasit la sutasul care nu era din Israel, care probabil nu cunostea scrierile din Vechiul Testament, scrierile din Scriptura, dar avea un simt, era rational. Isi dadea seama ca cineva care are putere, are putere nu numai din apropiere, ci are putere si din departare si isi arata intemeierea credintei lui pe ceea ce a spus.

E o credinta mare. Nu foarte mare, sa stiti ca altii au avut credinta mai mare decat sutasul din Capernaum. Ganditi-va, cineva care a suferit ca martir, de exemplu Sfanta Cristina pe care o pomenim astazi. A avut de intampinat impotriviri mari la care nu stim daca sutasul ar fi putut face fata. El nu a ajuns sa se confrunte cu astfel de situatii, dar cata credinta a avut era o credinta mare, o credinta angajanta, o credinta mantuitoare.

Sa stiti ca Evanghelia in general nu ne prezinta performante. In alte scrieri, din afara Noului Testament de pilda, gasim si niste aprecieri mult mai adanci. Gasim niste informatii care vorbesc de o credinta mult mai mare decat a sutasului. Dar pentru ca in legatura cu sutasul din Capernaum se spune ca multi de la Rasarit si de la Apus vor veni si vor sta in imparatia lui Dumnezeu cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov, vor sta la masa, la ospat cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov, noi credem ca credinta sutasului este o credinta angajanta si o credinta de la care putem incepe cu totii, si daca o avem, intr-un fel ne este destula pentru a ajunge la lucrari pe care le face credinta. Sfantul Isaac Sirul, de exemplu, vorbeste despre o credinta a unor oameni care au ajuns sa tagaduiasca in fata constiintei lor realitatile din jurul lor. De pilda cei trei tineri care au intrat in cuptorul Babilonului, ei au stiut ca focul arde, nu au tagaduit ca focul arde, dar pentru ei focul nu mai avea importanta ca arde sau nu arde pentru ca aveau credinta ca Dumnezeu poate sa racoreasca focul care arde, poate sa stinga focul care arde. Si au intrat in cuptorul Babilonului cu incredintarea ca Dumnezeu intervine, ca intervine si frange legile naturii. Spune undeva Sfantul Ioan Gura de Aur ca daca era foc, de ce nu ardea? La asa ceva nu s-au gandit cei care ne-au propus calea mantuirii prin Evanghelie. Domnul Hristos nu a vorbit de asa ceva, ci a vorbit despre o credinta pe care o pot avea toti.

Femeia cananeanca, si ea este prezentata in Evanghelie ca una care avea credinta mare. Chiar a zis Domnul Hristos: "O, femeie, mare este credinta ta, fie tie precum voiesti" (Matei 15, 28). In ce a constat credinta mare a femeii? In faptul ca a angajat-o fata de Domnul Hristos in rugaciune si a avut o rugaciune staruitoare, si cand Domnul Hristos i-a spus ceva, chiar ceva ce s-ar fi putut sa nu-i placa ei, ca nu e bine sa iei painea copiilor si sa o arunci cainilor, ea a zis: da Doamne, e drept, nu e bine si eu zic tot asa, nu e bine sa iei painea copiilor si sa o arunci cainilor. Nici nu-mi trebuie, daca eu sunt caine, mie nu-mi trebuie painea, imi trebuie numai faramiturile care cad din paine, ca si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor. Deci mie imi trebuie faramiturile, da-mi faramiturile. A si scris cineva o carte - "Faramituri de la masa Domnului". Si Domnul Hristos cand a auzit aceste cuvinte - si sigur ca Domnul Hristos a zis asa tocmai ca sa declanseze un astfel de raspuns, Domnul Hristos stia ce va raspunde femeia - a zis: "O, femeie, mare este credinta ta, fie tie precum voiesti". Iata credinta mare.

Cu toate acestea, mai gasim in Sfanta Evanghelie si oscilari in credinta. Si anume, daca ne gandim la tatal fiului lunatic, la acel tata care avea un fiu pe care il chinuia un demon si il arunca in foc si in apa, si producea multa neliniste in jurul lui si multa mila celor din jurul lui. S-a dus intai la ucenicii Domnului Hristos si ucenicii Domnului Hristos, care au primit puterea sa calce peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrasmasului (cf. Luca 10, 19), nu au putut sa-l scoata, in cazul acela nu au putut sa-l scoata. Si asa, infrant de o situatie pe care o dorea altfel, omul s-a dus la Domnul Hristos. S-a gandit probabil ca ce nu pot face ucenicii poate face Invatatorul. Insa si-a prezentat rugaciunea ca o rugaciune nu de credincios, ci de necredincios, sau de credinta amestecata cu necredinta. I-a prezentat Domnului Hristos situatia si a zis la urma: "De poti ceva, ajuta-ne noua, fie-Ti mila de noi" (Marcu 9, 22). Cu alte cuvinte, s-ar putea sa poti, s-ar putea sa nu poti. Infrangeri am avut de la ucenici, acum s-ar putea sa am o infrangere in fata Ta. Si-a introdus cererea cu cuvintele "daca poti ceva". Nu sunt sigur ca poti, s-ar putea sa nu poti, eu incerc, "daca poti ceva, ajuta-ne noua, fie-Ti mila de noi". Si Domnul Hristos la aceasta zicere cu indoiala i-a raspuns: "Daca poti crede, toate sunt cu putinta pentru cel credincios". Pe de o parte necredinta omului, pe de alta parte invitatia la credinta din partea Domnului: "toate sunt cu putinta pentru cel credincios". Si atunci omul s-a cercetat pe el insusi intr-o clipa, si-a dat seama probabil ca s-a dus cu necredinta, cu oscilatie, cu indoiala, cu framantare, cu nesiguranta, si-a dat seama de toate acestea si a zis: "Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele". Cu alte cuvinte, si cred, si nu cred. Cred, ca doar am venit la Tine, cred, ca doar Iti fac o rugaminte, dar nu sunt sigur ca imi poti implini dorinta, deci si cred si nu cred. "Ajuta necredintei mele", adica ajuta-ma pe mine care sunt si credincios si necredincios, care am viata amestecata si cu credinta si cu necredinta, si cu credinta si cu indoiala. Si Domnul Hristos nu a zis - cum ar crede unii ca ar fi trebuit sa zica, sau cum cred unii ca Domnul Hristos numai in cazuri de deplinatate a intervenit - pai nu ai credinta destula, nu am ce-ti face, iti mai trebuie credinta, ci i-a implinit cererea. Dumnezeu are un plan cu oamenii. Sunt oameni credinciosi care totusi nu primesc dar de la Dumnezeu in intelesul in care isi doresc ei, stie Dumnezeu de ce. Noi suntem in mijlocul tainelor, inconjurati de taine, sunt taine ale vietii noastre pe care nu le stim.

Sa stiti ca mie foarte mult imi plac partile acestea din Sfanta Evanghelie, datatoare de nadejde. Aceasta e o parte din Evanghelie datatoare de nadejde. Si stiind acest lucru, noi putem avea incredintarea ca Dumnezeu ne ajuta si daca nu avem credinta cat ar trebui sa avem. Cu credinta atat cat avem stam in fata Domnului Hristos si Domnul Hristos ne poate ajuta si ne ajuta pentru cat dam noi, pentru cat avem noi.

Iair, ganditi-va si la Iair, mai marele sinagogii, care avea o fata bolnava pe moarte, s-a dus la Domnul Hristos, Domnul Hristos a plecat impreuna cu Iair la casa lui sa il ajute, intre timp Iair a fost informat ca fiica lui a murit. El astepta ca Domnul Hristos are atata putere sa o vindece vie fiind, dar nu se astepta s-o poata si invia din morti. Si a inceput sa aiba oscilatii in credinta. Si Domnul Hristos i-a zis: "Nu te teme; crede numai si se va mantui" (Luca 8, 50). L-a incurajat la credinta, de la putina credinta a vrut sa-l aduca la mai multa credinta. Si a inviat pe fiica lui Iair.

Asa e Evanghelia, datatoare de nadejde. Ca nu ne prezinta numai varfuri de oameni credinciosi, numai culmi de traire religioasa, ci ne prezinta si situatii care nu sunt asa de datatoare de orientare in sensul in care ar gandi altii, ci ne dau orientari in sensul acesta, ca Dumnezeu ne ajuta. Ajuta Dumnezeu. Sfintii ucenici ai Mantuitorului - stiti ca au fost imprejurari in care ei, care L-au urmat pe Domnul Hristos si care au crezut in Domnul Hristos, care au primit putere sa faca minuni - totusi nu au avut destula credinta, nu au avut destula siguranta in credinta. Sa ne gandim la furtuna de pe mare, la potolirea furtunii de pe mare, cand ei, alarmati ca sunt in situatia de a muri, de a se scufunda, L-au trezit pe Domnul Hristos si Domnul Hristos a zis catre ei: "Unde-i credinta voastra?" (Luca 8, 25; Marcu 4, 40). Asa de putin credinciosi sunteti? Cand a fost vorba de vindecarea fiului lunatic, la interventia tatalui sau, si ucenicii nu au putut sa-l vindece, L-au intrebat pe Domnul Hristos: "Noi de ce nu am putut sa-l vindecam?" Si in Sfanta Evanghelie de la Matei este raspunsul Domnului Hristos: "Pentru necredinta voastra" (Matei 17, 20). Ganditi-va, erau socotiti necredinciosi sau putin credinciosi ucenicii care au aratat si credinta. "Pentru necredinta voastra. Caci - zice Domnul Hristos - de ati avea credinta cat un graunte de mustar, ati zice muntelui acestuia: Ridica-te de aici si arunca-te in mare, si asa s-ar intampla".

Stim apoi ca ucenicii au rugat pe Domnul Hristos sa le dea mai multa credinta. In ce imprejurare? In Sfanta Evanghelie de la Luca, in capitolul 17, se spune ca Domnul Hristos le-a zis ucenicilor Sai: "De-ti va gresi fratele tau, cearta-l si daca se va intoarce, iarta-l". Si fiti atenti: "Si de-ti va gresi de sapte ori intr-o zi, si de sapte ori se va intoarce zicand: Rau imi pare, tu sa-l ierti". Si atunci ucenicii au zis catre Domnul Hristos: "Da-ne mai multa credinta!" (Luca 17, 3-5) Cata credinta avem noi, nu-i destula ca sa facem ce ne spui Tu acum. Am facut cu credinta noastra altele, am venit dupa Tine, am lasat totul, Te-am ascultat, am staruit langa Tine, dar daca ne ceri si aceasta, da-ne mai multa credinta. Nu ne este destula credinta care o avem ca sa facem lucrul acesta, de sapte ori intr-o zi sa iertam pe cineva care ne tot necajeste. Da-ne mai multa credinta.

Stim apoi ca a fost si imprejurarea in care Domnul Hristos le-a vorbit ucenicilor si ucenicii se simteau entuziasmati de ceea ce le-a spus Domnul Hristos, cititi aceasta in capitolul 16 din Sfanta Evanghelie de la Ioan. Si au zis la un moment dat ucenicii, asa, entuziasmati de cuvintele Domnului Hristos: "Iata, acum vorbesti deschis si nu spui nici o pilda. Acum am cunoscut si am crezut ca de la Dumnezeu ai iesit". Si Domnul Hristos, asa cumva intrebator, poate intr-un fel ironic, a zis catre ei: "Acum credeti? Iata, soseste ceasul, si a si sosit, ca voi sa va duceti fiecare la ale sale, iar pe Mine sa Ma lasati singur" (Ioan 16, 29-32). Daca credeti, atunci ramaneti cu Mine. Ori o sa faceti fapte de necredinciosi. Sfantul Apostol Petru chiar s-a lepadat de trei ori de Domnul Hristos, s-a lepadat hotarat, asa ca si cand nu L-ar fi cunoscut niciodata si nu ar fi stiut niciodata despre Domnul Hristos, el care zicea "voi merge cu Tine si la temnita si la moarte". Si Domnul Hristos la Cina cea de Taina a si zis catre Sfantul Apostol Petru: "Simone, Simone, iata satana v-a cerut sa va cearna ca pe grau. Si Eu M-am rugat pentru tine ca sa nu scada credinta ta. Si tu intorcandu-te, intareste pe fratii tai" (Luca 22, 31-32). E un cuvant pe care il gasim in Sfanta Evanghelie de la Luca in legatura cu Cina cea de Taina, in capitolul 22: "Simone, Simone, iata satana v-a cerut sa va cearna ca pe grau. Si Eu m-am rugat pentru tine ca sa nu scada credinta ta. Si tu intorcandu-te, intareste pe fratii tai".

Am amintit lucrurile acestea pentru ca sa vedem ca in realitate lucrurile nu sunt asa cum ni se pare noua cateodata, ca toate au mers foarte, foarte bine si noi nu putem fi ca ucenicii. Uite ca putem fi si noi ca ucenicii. Cum? Cu oscilatii in credinta, cu nesiguranta, cu indoiala, cu ezitari. Important este sa nu ne caracterizeze lucrurile acestea. Pe Sfantul Apostol Petru lepadarea nu l-a caracterizat, a fost o cadere de moment, pe care el a regretat-o. Indata a iesit afara si a plans cu amar. Ucenicii, si ei de la putin au ajuns la mult, si atunci putem indrazni si noi cu credinta cata o avem, daca facem faptele credintei, sa mergem pe calea credintei si vom creste in credinta. Ni se va limpezi intelegerea, ni se va limpezi mintea, vom avea incredintarea cata trebuie, vom ajunge la convingeri si convingerile sunt structurale, fac parte din fiinta noastra, din fiinta omului. Cand ai ajuns la convingeri, nu te mai clinteste nimeni din convingeri. Pana ai doar informatii, pana cand nu esti inca statornicit in credinta, nu esti statornicit in convingeri, poti avea oscilatii si important este sa te trezesti. Intr-o rugaciune de la Maslu se spune "Tu esti Cela ce ai zis: De cate ori vei cadea, scoala-te si te vei mantui". De cate ori vei cadea, scoala-te si te vei mantui. Sa ai incredere.

Sfarsesc consideratiile acestea cu un episod din Sfanta Evanghelie de la Marcu peste care poate ati trecut, si anume, se spune in Sfanta Evanghelie de la Marcu ca un om statea la marginea Ierihonului, era lipsit de vedere, si afland ca trece Domnul Hristos, a inceput sa strige: "Iisuse, Fiul lui David, miluieste-ma!" (Marcu 10, 47). Si oamenii au vrut sa-l opreasca, sa nu mai strige, ii deranja strigatul lui. Si il indemnau sa taca. Si el tot zicea in continuare si Domnul Hristos a zis sa-l cheme pe om la el. Si s-au dus oameni din multime si au zis catre omul acela: "Ai incredere, scoala-te! Te cheama" (Marcu 10, 49). Eu as zice ca acesta este un cuvant potrivit ca motto la toata Evanghelia. Nu e spus de Domnul Hristos, e spus de oameni, de oameni din multime.

Ai incredere, scoala-te! Te cheama. Sa avem totdeauna constiinta aceasta ca Dumnezeu ne cheama, ca Dumnezeu ne asteapta, ca Dumnezeu ne vrea, ca Dumnezeu ne este favorabil, dar pentru aceasta trebuie sa ne ridicam din caderile noastre, sa recunoastem caderile noastre, putina noastra credinta si sa vrem sa avem mai multa, sa avem totdeauna constiinta ca Domnul Hristos ne cheama si sa avem incredere in aceasta chemare. Dumnezeu sa ne ajute!

• « Inapoi
• Inainte »