Porunca cinstirii

• « Inapoi
• Inainte »

Porunca cinstirii

Iubiti frati si iubiti credinciosi, in seara aceasta, ultima in care spun cuvant cu prilejul acesta, voi starui putin cu gandul asupra unei chestiuni care gandesc eu ca e de mare insemnatate si care se leaga de ceea ce am spus seara trecuta. Seara trecuta am vorbit despre porunca iubirii si acum vreau sa spun ceva despre porunca cinstirii.

Iubirea si cinstirea sunt legate una de alta. Cine cunoaste Noul Testament poate sa se gandeasca la un cuvant al Sfantului Apostol Pavel din Epistola catre Romani, capitolul 12 unde citim: "Cu iubire frateasca unii pe altii iubiti-va, in cinste unii altora dati-va intaietate" (Romani 12, 10).

Asadar Sfantul Apostol Pavel leaga porunca iubirii de cinstire. Ar putea cineva sa se intrebe totusi unde este in Sfanta Evanghelie de pilda, vreun cuvant al Mantuitorului nostru Iisus Hristos care ne porunceste cinstirea. Sa stiti ca nu exista. Si atunci cum putem vorbi despre o porunca a cinstirii? Stiti cum? Asa, ca porunca cinstirii e cuprinsa in porunca iubirii. Cand iubesti pe cineva il si cinstesti si daca nu-l si cinstesti, sigur nu-l iubesti. Asa ca porunca cinstirii e legata de porunca iubirii.

Dar iata ca sunt cuvinte in Sfanta Scriptura in care e pomenita si cinstirea, cinstirea anume. Cuvantul pe care l-am amintit din scrierile Sfantului Apostol Pavel unde se spune pe langa "iubiti-va" si "cinstiti-va". Si nu numai "cinstiti-va unii pe altii" adica respectati-va, ci chiar dati-va intaietate in cinstire. O sa vedem noi care este masura cinstirii. Dar daca nu exista o porunca expresa a cinstirii in intelesul: "cinsteste pe fratele tau sau pe aproapele tau", este totusi o porunca care ne pune in fata datoria de a cinsti, si anume porunca a cincea din Decalog privitoare la parinti: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta". Aceasta este o porunca indiscutabila. N-avem voie nu numai sa fim necinstitori ai parintilor, ci n-avem voie nici macar sa nu-i tinem in respect pentru ca se spune: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta". Si in Vechiul Testament sunt cuvinte foarte hotarate in privinta cinstirii de parinti si in privinta celor care sunt necinstitori de parinti si zice ca "Cel ce va vorbi de rau pe tatal sau sau pe mama sa, sa moara negresit".

Porunca cinstirii fata de parinti, observa un parinte duhovnicesc, un sfant, sfantul Chiril din Alexandria, este pusa intre poruncile care-L privesc pe Dumnezeu si poruncile care-l privesc pe aproapele. In primul rand e Dumnezeu, in al doilea rand sunt parintii, prin care Dumnezeu ne-a adus in aceasta lume si apoi vin ceilalti oameni. Suntem in aceasta lume pentru ca a vrut Dumnezeu sa fim, si suntem in aceasta lume pentru ca avem niste parinti sau am avut parinti. Am putea zice chiar avem. De ce? Pentru ca chiar daca nu mai traiesc parintii nostri, parintii nostri raman parintii nostri, nu ne putem desparti de ei. Porunca este neconditionata. Nu se spune ca sa-i cinstesti daca sunt vrednici de cinstire si sa nu-i cinstesti daca nu-s vrednici de cinstire. E neconditionata: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta". S-ar putea intampla ca unii sa nu fie multumiti cu parintii care-i au. Din pricina parintilor. Si cu toate acestea porunca ramane: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta". Este si o fagaduinta legata de aceasta porunca: "Ca sa traiesti bine si multi ani pe pamant".

Iubiti credinciosi, Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Timotei, in prima epistola, are un cuvant pe care il gasim in al cincilea capitol in care da indemn celor care au vaduve in casa lor: mame, bunici sau pe altcineva care e in situatie de vaduva, deci persoana care are nevoie de ajutor, reglementeaza felul in care trebuie sa se poarte cei din casa cu vaduvele si zice asa: "Daca cineva are in casa sa vaduve sa ingrijeasca el de ele" (I Timotei 5, 4), ca sa fie despovarata Biserica, sa nu trebuiasca sa faca Biserica ceea ce trebuie sa faca omul in casa sa. Deci daca un credincios, un crestin, are in familia sa persoane care trebuie ajutate - Sfantul Aposol Pavel se refera la vaduve in special - zice sa ingrijeasca de ele. Si apoi adauga un cuvant neasteptat si zice ca: "Daca cineva nu ingrijeste de ai sai si mai ales de ai casei sale, acela a cazut de la credinta si-i mai rau decat un necredincios" (I Timotei 5, 8). Daca luam aminte la cuvantul acesta al Sfantului Apostol Pavel ne dam seama ca el ii imparte pe oameni in trei categorii: credinciosi, necredinciosi si mai rau decat necredinciosii. Cine sunt aceia? Cei care se prezinta a fi credinciosi si fac fapte de necredinciosi.

Tot acolo Sfantul Apostol Pavel arata conditiile in care o vaduva se poate bucura de ajutorul Bisericii. Intre altele zice: "Daca a fost femeia unui singur barbat, daca si-a crescut copiii, - si o chestiune de cinstire - daca a spalat picioarele sfintilor" (I Timotei 5, 9-10). Ce inseamna aceasta? Inseamna ca daca a fost cinstitoare de crestini e vrednica sa fie ajutata de Biserica. Aceasta inseamna sa speli picioarele sfintilor. Toti crestinii erau considerati ca sfinti, oameni pusi deoparte pentru Dumnezeu si intre chipurile de cinstire era si spalarea picioarelor.

Domnul Hristos ne-a dat si El pilda in ce priveste cinstirea de oameni. Am spus parca ieri seara cuvantul ca Mantuitorul nostru este Dumnezeu care spala picioarele omului. Ce inseamna aceasta? Ca il iubeste pe om si il cinsteste pe om. E cinstitor de oameni. Si e firesc sa fie cinstitor de oameni Dumnezeu daca a primit sa Se uneasca cu omul. Si aceasta s-a intamplat la Cina cea de Taina cand Domnul Hristos a spalat picioarele ucenicilor si dupa ce a spalat picioarele ucenicilor s-a asezat din nou la masa si a zis asa: "Voi Ma numiti pe Mine Invatatorul si Domnul si bine ziceti caci sunt. Deci daca Eu, Domnul si Invatatorul v-am spalat voua picioarele voastre si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora" (Ioan 13, 13-14). Nu a ramas in randuiala Bisericii noastre spalarea picioarelor ca fapt in sine, dar duhovniceste neaparat trebuie sa se intample. Ce inseamna sa speli picioarele cuiva? Inseamna sa te pleci inaintea lui, sa te smeresti inaintea lui pe de o parte, deci sa-l cinstesti, sa-l cinstesti mai presus de ceea ce esti tu insuti. Si mai inseamna ceva: sa-l cureti. De obicei oamenii sunt inclinati sa scoata in evidenta rautatile celor din jurul lor, rautatile aproapelui, ori Domnul Hristos ne invata sa ne spalam unii pe altii. Aceasta inseamna ca trebuie sa inlaturam necuratiile si desigur ca o minte curata, o minte buna in general, nu scormoneste in gunoaie, ci inlatura si spala, curateste. Asa ca duhovniceste neaparat trebuie sa avem in vedere porunca Mantuitorului de a ne curati unii pe altii, de a ne smeri unii in fata altora ca sa-i cinstim pe oameni.

Domnul Hristos a primit cinstire din partea mai multor oameni, printre care si din partea unei femei care a varsat mir asupra Lui. Cu prilejul acela s-a facut o nemultumire intre cei care erau de fata si unii ziceau ca femeia a facut rau ca a varsat mirul acela peste Domnul Hristos in loc sa se fi vandut mirul acela "cu mai mult decat trei sute de dinari si sa se fi dat banii saracilor" (Marcu 14, 5). Era o parere a celor din jur. Stiti cat era trei sute de dinari? Pretul a trei sute de zile de lucru. De unde stim? De acolo ca intr-o pilda, pilda cu lucratorii tocmiti la vie, se spune ca s-a tocmit stapanul ca sa le dea pe zi un dinar. Pai daca o zi de lucru costa un dinar inseamna ca trei sute de dinari era pretul a trei sute de zile de lucru. O suma destul de mare. Si atunci Domnul Hristos a zis: "Nu faceti suparare femeii. Ea, ce a avut de gand sa faca, a facut" si a adaugat la urma: "Oriunde se va propovadui Evanghelia aceasta, se va spune si ce a facut ea, spre pomenirea ei" (Marcu 14, 6-9). Cand citesti asa cuvantul dintr-o data, mergi mai departe si zici: Da, uite a randuit Domnul Hristos sa fie pomenita femeia aceea care a fost cinstitoare. Dar daca staruim putin cu gandul asupra acestui cuvant ne dam seama ce inseamna lucrul acesta in comparatie cu Evanghelia. Zice: "Oriunde se va propovadui Evanghelia", adica oriunde se va spune despre Intruparea Fiului lui Dumnezeu, cum ar zice Domnul Hristos: despre Intruparea Mea, despre Nasterea Mea din Fecioara, despre Botezul Meu, despre invatatura Mea, despre minunile Mele, despre schimbarea Mea la fata, despre Jertfa Mea, despre Invierea Mea din morti, despre Inaltarea la cer, oriunde se va propovadui Evanghelia, sa se spuna si ce a facut aceasta femeie spre pomenirea ei. De ce? Pentru ca cinstirea trebuie pomenita ca sa invete si altii sa fie cinstitori de oameni.

Si in sfarsit, in Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel gasim si masura cinstirii: "Nu faceti nimic din duh de cearta, nici din slava desarta, ci cu smerenie unul pe altul socoteasca-l mai de cinste decat el insusi" (Filipeni 2, 3). Am vazut ca Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani zice: "Cu iubire frateasca unii pe altii iubiti-va, in cinste unii altora dati-va intaietate". Acelasi lucru il spune Sfantul Apostol Pavel si in Epistola catre Filipeni, unde spune ca suntem datori cu cinstire mai presus de cinstirea cu care ne cinstim pe noi insine, ca aceasta inseamna sa dai intaietate in cinstire. Deci daca porunca iubirii este la masura iubirii de sine, "sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti", cu cinstire suntem datori mai mult decat cu atata cat vrem noi sa fim cinstiti de altii.

In istorisirile despre oameni care au inteles cuvantul Mantuitorului aflam ca Sfantul Antonie cel Mare, intalnindu-se cu Sfantul Ilarion care era incepator, dar care promitea sa inainteze mult in viata duhovniceasca, cand l-a vazut Sfantul Antonie cel Mare pe Sfantul Ilarion venind catre el a zis: "Bine ai venit luceafarule care rasari dimineata", iar Sfantul Ilarion a zis catre Sfantul Antonie: "Pace tie stalpule care luminezi lumea". Sunt niste podoabe de gand acestea. Sunt niste lucruri care iti plac cand le auzi si cred ca sunt extraordinar de frumoase cand le si implinesti, cand te alcatuiesti dupa ele, cand faci si tu ceea ce au facut sfintii ca sa fie preamarit Dumnezeu. Aceasta inseamna sa te angajezi in cinstire.

Am pomenit despre cinstirea fata de oameni dar intai de toate trebuie sa ne gandim la preamarirea lui Dumnezeu, la cinstirea Maicii Domnului, la cinstirea sfintilor, la ceea ce tine de ceea ce e mai presus de noi, pentru ca daca suntem datori sa-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice, suntem datori cu cinstire, cu preamarire, mai ales fata de Dumnezeu si de oamenii lui Dumnezeu, cu cinstirea cuvenita. Asa incat sa nu uitam niciodata de datoria de a fi preamaritori de Dumnezeu si de datoria de a fi cinstitori de oameni incepand cu masurile pe care le avem, ca sa putem avea masuri tot mai mari.

Dumnezeu sa ne ajute!

• « Inapoi
• Inainte »