Taina Intruparii

• « Inapoi
• Inainte »

Taina Intruparii

Cuvioase parinte staret, stimati studenti, la biserica nu am zis asa pentru ca Biserica nu are studenti, societatea are studenti, Biserica are credinciosi, si nu e deosebire intre intelectuali si neintelectuali, intre invatati si neinvatati, toti sunt credinciosi; "Toti suntem credinciosi" se zice la Liturghia arhiereasca inainte de a se incepe. Cand se spala pe maini arhiereul, diaconul zice: "Cati sunteti credinciosi", iar arhiereul zice "Toti suntem credinciosi". Toti suntem credinciosi, la o biserica exista cler si popor, exista cler, preotie, si exista credinciosi, credinciosii de rand. Alte categorii in Biserica nu exista. In societate insa, exista studenti, deci aici putem sa ne adresam studentilor.

Sa stiti ca eu pentru studenti am venit. De aceea tot intreb daca au venit studenti multi, pentru ca vreau sa fie studenti multi in intalnirile noastre. De ce? Pentru ca studentii reprezinta o categorie speciala pentru societate, se pregatesc intelectual, sunt oameni de care depinde intr-un fel viitorul societatii, viitorul tarii, studentii inseamna ceva. Si pentru ca sunt tineri promit prin faptul ca sunt modelabili, si pentru ca sunt intelectuali promit sa inteleaga ceea ce vrem sa le spunem. Sa stiti ca eu de obicei, cand ma duc undeva, la o conferinta, imi dau seama ca sunt tare multi participanti care nu sunt studenti. Ma bucur si de oamenii simpli, dar eu totdeauna ma pregatesc nu pentru oamenii pe care ii intalnesc in biserica, ci pentru oamenii pe care nu-i intalnesc in biserica, pentru oamenii care ar putea sa primeasca niste sugestii, niste puncte de reper in gandirea lor, oameni care ar putea, dupa aceea, de acolo, de la o sala de cultura, sa ajunga in biserica. Acesta e scopul, de fapt, si aici eu am venit pentru studenti. Daca nu erau studenti, sa stie parintele ca nu veneam. Pentru ca am si eu rosturile mele la manastire. Unii, dupa ce ma intorc, zic: "Parinte, v-am simtit lipsa!" Si eu zic ca imi pare bine ca mi-ati simtit lipsa, asta inseamna ca imi simtiti si prezenta. Asa ca e important sa fii acolo unde te stiu oamenii si unde te cauta oamenii, dar iata ca mai sunt si imprejurari in care absentezi de unde trebuie sa fii si esti prezent unde esti chemat. Am spus ca am fost si anul trecut si mi-a placut, si am venit sa-mi placa si anul acesta.

In seara aceasta voi vorbi despre taina Intruparii. Cand zicem asa simplu "taina intruparii" ne gandim la doua lucruri: la taina si la intrupare. Ne gandim, insa fara sa putem preciza despre ce taina e vorba si despre ce intrupare. Daca am zice "taina Intruparii Fiului lui Dumnezeu" - de fapt aceasta va fi - e mai pe inteles. Se poate vorbi si despre taina intruparii, simplu, fara sa ne gandim la taina Intruparii Fiului lui Dumnezeu, pentru ca orice intrupare, orice existenta umana este o taina. Omul este o taina. Lucrurile din jurul nostru, toate, ascund niste taine. Suntem inconjurati de taine, adica am zice de secrete, pentru ca, pana la urma, taina asta inseamna, secret, un lucru pe care nu-l stii, un lucru pe care nu-l poti descoperi deplin, un lucru care nu ti se comunica deplin, un lucru pe care nu-l poti intelege deplin, un lucru care ramane taina. "Taina nu sufera ispitire" se spune intr-o alcatuire de la sarbatoarea Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos in care vorbim cu Maica Domnului: "De Dumnezeu Nascatoare Fecioara, ceea ce ai nascut pe Mantuitorul, maica te-ai aratat lui Dumnezeu Cuvantul pe care L-ai purtat in sfintele tale brate, - si dupa aceea, ca si cand s-ar fi trezit cel care vorbeste cu Maica Domnului, zice - taina nu sufera ispitire." E o taina. E o taina ca L-ai nascut pe Mantuitorul. E o taina ca te-ai facut Maica buneivointe a Tatalui, e o taina ca ai nascut si ai purtat in brate pe Dumnezeu Cuvantul Intrupat. E o taina. Si taina nu sufera ispitire. Daca incerci sa analizezi taina, daca incerci sa descoperi taina, daca vrei s-o faci inteleasa, in momentul in care o faci inteleasa nu mai este taina. Ori, asa ceva nu se poate face. Biserica noastra este o Biserica cu taine, cu taine in intelesul de lucruri neintelese, in intelesul de secrete, mistere.

Dar mai este Biserica noastra si lucratoare de taine, de cele sapte Taine care sunt lucrari sfinte intemeiate de Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care se lucreaza in Biserica pentru mantuirea credinciosilor si care, desi au o parte vazuta, in principal au ceva nevazut, care este taina, este neinteles de noi, sunt taine ale credintei noastre.

Deci am avea in consideratie doua feluri de taine: tainele care se lucreaza in Biserica, si anume cele sapte Sfinte Taine, ca lucrari sfinte cuprinzatoare, de neinteles, lucrari vazute cuprinzatoare de nevazut, lucrari din afara cuprinzatoare de ceea ce nu putem noi cugeta si spune. Si mai avem tainele credintei noastre, in intelesul ca propovaduim adevaruri la care mintea omeneasca nu poate ajunge. Si chiar am amintit ca se spune "taina nu sufera ispitire". Ce inseamna asta? Taina nu poate fi elucidata. E taina, ramane taina, ne plecam in fata tainei si atata tot. Venim cu credinta in fata tainei, ne smerim in fata necunoscutului si primim ceea ce ni se descopera si ceea ce ramane taina. Bine, dar atunci cum se poate vorbi despre taina Intruparii? Si despre taina Intruparii Fiului lui Dumnezeu? Pai n-am de gand sa elucidez o taina. Am de gand sa afirm o taina.

Am zis ca in jurul nostru sunt o multime de taine. Viata insasi este o taina: o traim si nu o putem defini. O traim si nu o putem cuprinde cu cuvintele. O traim si nu putem spune ce este. Deci viata este o taina. Existenta fiecaruia dintre noi este o taina. Poetul Nichifor Crainic are o poezie intitulata "Lauda" sau "Metanie", in care are si urmatoarea afirmatie:

"Sunt duh invelit in naluca de huma,

Sunt om odraslit dintr-un tata si-o muma

Dar sunt neraspunsa-ntrebare."

Deci ce sunt? Duh. "Duh invelit in naluca de huma", in huma, in materie. "Sunt om odraslit dintr-un tata si-o muma", stiu ca am parinti, stiu ca am venit prin parinti, si totusi sunt "neraspunsa-ntrebare", sunt o intrebare. O intrebare la care nu i se poate da raspuns. Nici eu personal nu-mi pot da raspuns, nici altii nu pot da raspuns, sunt o taina, sunt neraspunsa intrebare. Si mai departe vine cu o explicatie, cu o lamurire, cu un fel de elucidare la cuvantul acesta: "Sunt duh invelit in naluca de huma", adica intr-o materie care astazi e si maine nu mai e. Dupa o viata pe care o traim in aceasta huma, in acest invelis de huma, in aceasta stare care are la temelie un tata si o muma, dupa ce traiesc ca neraspunsa intrebare o viata intreaga, naluca de huma se duce, se descompune, nu mai e huma, nu mai e aparenta de huma. Adica "naluca" in sensul ca azi esti si maine nu mai esti. Si atunci ramane duhul, care-i vesnic, naluca de huma nu mai exista, dar se reface nu ca naluca, si nu ca huma, ci ca o realitate in care traim in vesnicie si prin care marturisim in vesnicie ca suntem odrasliti dintr-un tata si o muma. Marturisim impreuna cu noi pe ai nostri, pe inaintasii nostri. Si apoi vine cu explicatia lamuritoare in ceea ce priveste existenta umana, si zice:

"Nici maica nu stie ce tainica norma

Imi dete din carnea-i - vremelnica forma"

Si acum urmeaza ceva extraordinar de frumos:

"Neant inflorit in minune".

Deci, daca intreb pe mama, care-i cea mai in masura sa spuna cine sunt, cum am venit in aceasta lume, cum am odraslit dintr-un tata si-o muma, mama nu stie - "Nici maica nu stie ce tainica norma" - ce lege m-a adus in forma in care exist. Si mama a fost, a asistat la ceea ce s-a lucrat in ea ca sa exist, nu a contribuit cu nimic la alcatuire in mod constient - il realizez asa si asa - ci mai mult a asistat. S-a facut suport al existentei. Psalmistul spune, vorbind cu Dumnezeu si gandindu-se la alcatuirea umana, "Slavescu-Te ca sunt minunat intocmit" (Psalm 138, 14), cuvinte pe care le gasim in psalmul 138, unde face si niste aprecieri in legatura cu alcatuirea in sine: "Ca ochii Tai au vazut samburele din care am rasarit", ca "Ai vazut cand s-au alcatuit in pantecele mamei mele madularele mele". "Slavescu-Te ca sunt minunat intocmit". Iata o taina, taina existentei, taina pe care nu o poate elucida nici mama care

 "nu stie ce tainica norma

Imi dete din carnea-i - vremelnica forma"

dar asa de mult e lucrarea acelei "tainice norme" incat realizeaza din neant, din nimic, poate nu din nimic dar din asa de putin si asa de putin cunoscut, o minune:

"Neant inflorit in minune".

Ce e omul? O minune. Nu numai omul e o minune, toate existentele cate sunt in jurul omului, facute de Dumnezeu, deci nefacute de om, sunt minuni. Orice lucru pe care-l privesti, din natura inconjuratoare, este o minune. Numai ca noi, traind intre minuni, si fiind noi insine o minune, asa suntem de obisnuiti cu lucrurile din jurul nostru incat nici nu ne mai minunam de ele. Ni se par ceva firesc. Ni se pare firesc ca dupa intuneric vine lumina, ca dupa lumina zilei vine intunericul de noapte, ni se par firesti schimbarile anotimpurilor, stim precizia cu care se intampla toate acestea, sunt taine toate acestea pentru noi, dar nu le mai luam in seama pentru ca traim in ele, ne-am pomenit in ele si atunci, daca le stim de cand suntem si de cand am inceput sa pricepem, ni se par lucruri obisnuite. Ori, in realitate, toate sunt minuni. Si ganditi-va cat sunt de complicate lucrurile din jurul nostru, orice faptura a lui Dumnezeu, cat ar fi de mica, e in realitate o minune prin faptul ca este foarte complicata. Nu ne mai gandim la ceea ce spune fizica, de pilda despre alcatuirea atomului, nu ne gandim la ceea ce spune botanica, de pilda despre alcatuirea polenului, a unui graunte de polen, nu ne gandim la ceea ce spun stiintele naturii in general despre transformarile care sunt in jurul nostru. De pilda, Sfantul Vasile cel Mare zice ca Cel care a facut chitii cei mari din mare, acela este care a facut si acul albinei. Cat e de mare chitul si cat e de mica albina, si acul albinei e facut de Cel ce a alcatuit lumea aceasta. Numai ca noi nu stim lucrurile acestea, nu ne gandim la ele, nu le avem in vedere, nici nu suntem orientati spre asa ceva, ca sa ne minunam si noi cu psalmistul si sa zicem: "Marescu-Te ca sunt minunat intocmit" sau, privind lucrurile din jurul nostru, sa zicem: "Cat de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut" (Psalm 103, 25). Si daca zicem, de multe ori zicem ca o formula de ritual, nu ne revarsam minunarea pe care o avem, adica noi repetam niste cuvinte care nefiind ale noastre, nici nu exprima convingerile noastre, ci sunt mai mult spuse ca sa ne indrepteze spre convingeri, spre noi convingeri, sa ne intareasca in convingerile pe care inca nu le avem, sa ne aduca convingerile pe care nu le avem, sa ajungem si noi la o intuitie a acestor realitati. Deci nu numai la cunostinta exterioara, cunostinta informativa, ci sa ajungem la o cunostinta launtrica, la o cunostinta structurala.

Dragi studenti, in aceasta perspectiva privind lucrurile, fara indoiala ca nu putem sa spunem ceva anume despre Intruparea Fiului lui Dumnezeu. Candva, la Timisoara, am vorbit despre "Cine este Iisus Hristos?" De ce am ales acest subiect? Pentru ca despre Domnul Hristos se spun multe de catre multi, de catre oameni competenti si necompetenti. Singura care poate spune ceva in mod competent despre Domnul Hristos este Biserica noastra. Daca cineva priveste de-a lungul istoriei felul cum s-au raportat din punctul de vedere al intelegerii, din punctul de vedere al afirmarii, adevarurile despre Domnul Hristos, constatam ca sunt foarte diferite parerile oamenilor si orientarile lor. Ma gandesc acum la o carte, o carte pe care am intalnit-o inca pe vremea cand eram student la Teologie si facea parte din biblioteca manastirii de la Sambata. Fiind trecator pe acolo, am ajuns, ca student sau imediat dupa ce m-am asezat la manastire, am ajuns la o carte, "Iisus Hristos la aprecierea secolelor". E o carte pe care am gasit-o din nou acum, de curand, si pe care am dat-o la un pastor evanghelic sa o citeasca pe casete pentru mine. E o carte de informare. Sigur ca am invatat la Istoria Bisericii destule despre afirmatiile care s-au facut despre Domnul Hristos.

Si atunci se pune o intrebare: daca atatea s-au gandit si atatea s-au afirmat despre Domnul Hristos, din acestea ce trebuie sa-mi aleg? Unde-i adevarul? Cine-mi poate garanta ca ceea ce cred eu e adevarat? Nu cumva ar putea sa fie adevarat ceea ce spun altii? E o intrebare pe care si-o poate pune cineva care inca nu este angajat intr-o raportare reala si hotarata in ceea ce priveste credinta in Domnul. Pentru noi Iisus Hristos este o persoana istorica, dar nu numai atat. Este un om, dar nu numai atat.

Biserica noastra, in alcatuirea numita Simbolul credintei - Crezul - in legatura cu marturisirea credintei despre Iisus Hristos, dupa ce marturiseste credinta in Dumnezeu-Tatal, marturiseste credinta in Iisus Hristos si ne pune pe noi sa o marturisim. Si asa cum zicem "cred intr-unul Dumnezeu", fara sa mai repetam cuvantul "cred", trebuie sa presupunem ca urmeaza sa zicem tot "cred" si "intr-unul Domn Iisus Hristos". Cuvantul "cred" de la inceputul Crezului se refera la toate cate sunt cuprinse in Crez. Deci "cred intr-unul Dumnezeu", cred "si-ntr-unul Domn Iisus Hristos". Si spunem cine este Domnul Iisus Hristos dupa credinta noastra, dupa credinta Bisericii: "Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii; Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat", deci Fiu al lui Dumnezeu, Unul-Nascut, asta inseamna Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat.

Sa stiti ca cuvantul acesta "Nascut din Tatal" este un cuvant pe care noi nu-l intelegem, e o taina, si arata deofiintimea lui Dumnezeu-Fiul cu Dumnezeu-Tatal. Noi credem intr-un Dumnezeu Treimic. Unul in fiinta si intreit in persoana. E o taina. Si ramane taina. Nimenea nu poate elucida aceasta taina. Toate comparatiile care s-au facut, toate asemanarile care s-au facut sunt insuficiente. Si in orice caz nu pot demonstra rational suprarationalul. Noi traim intr-o logica a ratiunii, iar Dumnezeu ne descopera ceva mai presus de ratiune. Nimenea nu zice ca trebuie sa rationezi ca sa intelegi lucrurile credintei, ci zice ca trebuie sa crezi ca sa le intelegi. Astfel credinta noastra este mijlocul de a primi tainele - Sfantul Isaac Sirul spune ca "credinta este usa tainelor" - prin credinta ajungem la tainele lui Dumnezeu. Iar daca minimalizam lucrurile lui Dumnezeu si vrem sa le facem rationale, cum au incercat ereticii sa faca, deviem de la credinta, punem in locul credintei ratiunea, coboram supralogicul in logic si nu mai avem o credinta, ci avem o gandire despre lucrurile in care se crede, care ni s-au descoperit pentru ca sa credem in ele.

Deci cred "intr-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu". Cu precizarea "Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii". E ceva mai presus de intelegere, taina nu sufera ispitire. Apoi explicatia: "Lumina din Lumina, - asa cum o lumina, o lumanare care arde, focul unei lumanari il poti continua in alte multe, asa si Dumnezeu Cel unul in fiinta si intreit in persoane Se exprima prin Fiul Sau care e - Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, Unul Nascut Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii". Este "Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut", cu precizarea ca e nascut, nu e creat. Pentru noi ar fi mult mai pe inteles daca ni s-ar spune ca Fiul lui Dumnezeu este unul dintre fiii lui Dumnezeu si ca e creat. Am putea intelege rational lucrul acesta si ne-ar fi mai la indemana. Ori ni se spune clar: "Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii"; ni se spune ca e "nascut iar nu facut", ca e "de o fiinta cu Tatal" si ca prin El "toate s-au facut". Sunt tainele credintei noastre. Asa ceva nu se spune despre omul de rand, ca a existat inainte si s-a intrupat si asa mai departe, ci se spune clar ca omul incepe cand incepe. Nu a avut o viata inainte de a se intrupa. Au fost in istoria Bisericii si oameni care au afirmat ca sufletele sunt preexistente. Ca a creat Dumnezeu toate sufletele la inceput si ca le trimite in lume pe rand. Sunt teorii - nu crestine - ca sufletul traieste mai multe vieti succesive, la perioade mai mici sau mai mari revenind in lume in alt trup, si asa mai departe.

Acestea nu ne privesc pe noi pentru ca noi nu credem nici in preexistenta sufletului, nici in reincarnare. Fiul lui Dumnezeu insa, existent din vesnicie, Si-a facut cale catre om intrupandu-Se ca om. Stim din invatatura Bisericii, si mai ales din invatatura Bisericii intrupata in slujbele Bisericii, ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut om din Preasfanta Fecioara Maria. Asta se exprima in Simbolul credintei. In Simbolul credintei se exprima faptul ca Cel prin Care toate s-au facut "pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din cer", a gasit o cale de a Se apropia de om prin pogorare. Prin fire a ramas ceea ce a fost si a primit ceea ce n-a avut, firea omeneasca. Fiul lui Dumnezeu, din Preasfanta Fecioara Maria, S-a nascut ca Dumnezeu adevarat si om adevarat.

Lucrul acesta se exprima foarte bine in slujbele de la Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, de la sarbatoarea Nasterii. Sunt douasprezece zile in care Biserica e preocupata de Intruparea Fiului lui Dumnezeu, de nasterea ca om a Fiului lui Dumnezeu, si in aceste douasprezece zile, din 20 decembrie pana in 31 decembrie inclusiv, la slujbele Bisericii noastre se fac mereu aprecieri in legatura cu faptul ca Fiul lui Dumnezeu a ramas ceea ce a fost si a luat ceea ce n-a fost, este Dumnezeu adevarat si om adevarat si ca aceasta unire intre firea dumnezeiasca si firea omeneasca s-a realizat in pantecele Fecioarei Maria care este, dupa invatatura Bisericii, Nascatoare de Dumnezeu. De ce este Sfanta Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu? Poate cineva sa-L nasca pe Dumnezeu? Ca sa-L nasti pe Dumnezeu ar trebui sa fii inainte de Dumnezeu. Si totusi Biserica nu are nici o ezitare cand e vorba sa spuna ca Sfanta Fecioara Maria L-a nascut pe Dumnezeu. "Pe Preasfanta, Curata, Preabinecuvantata, Marita Stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii sa o pomenim". E o exprimare pe care o auzim de atatea ori si o spunem la sfintele slujbe ale Bisericii noastre. Zicem cu totii: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, - deci Nascatoare de Dumnezeu - miluieste-ne pe noi!" Ce intelegem noi prin aceasta, ca Maica Domnului e nascatoare de Dumnezeu? Ce intelege Biserica, pentru ca noi am preluat in credinta noastra exprimarile Bisericii, invatatura Bisericii, propovaduirea Bisericii. Ce intelege Biserica prin aceea ca Maica Domnului, Preasfanta Fecioara Maria, e Nascatoare de Dumnezeu?

Sa stiti ca cuvantul "nascatoare" - theotokos, Nascatoare de Dumnezeu - e intrebuintat aici in Rasarit, in Ortodoxie in special, iar in Apus nici nu exista un cuvant corespunzator cu "Nascatoare de Dumnezeu", nu se accentueaza faptul ca Maica Domnului e Nascatoare, dintr-un fel de evitare a cuvantului. In limba franceza de pilda, se spune "M?re de Dieu", Mama lui Dumnezeu. Dar se evita cuvantul "nastere", cuvantul "nascatoare". Ori Biserica are aceasta exprimare, aceasta invatatura, si aici in Rasaritul nostru si in limba romana si in limba greaca, in limbile slave, se intrebuinteaza cuvantul "Nascatoare de Dumnezeu". "Bogorodnite" in limba slava. "Theotokos" in limba greaca. In Apus insa nu se intrebuinteaza. Nu ca nu cred acelasi lucru, dar evitand lucrul acesta la nastere, poate pentru ca sa nu se materializeze in constiinta credinciosilor lucruri in legatura cu nasterea. Important este sa stim ca Biserica invata ca firile, firea omeneasca si firea dumnezeiasca, s-au unit de la Buna Vestire, de cand a zis Preasfanta Fecioara Maria "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau!" (Luca 1, 38). Din acea clipa Duhul Sfant S-a pogorat peste Maica Domnului, Puterea Celui Preainalt a umbrit-o si Cel Care S-a nascut din ea a inceput sa Se intample tainic ca norma, mai presus de obisnuit, pentru ca Maica Domnului L-a nascut pe Domnul Hristos fara contributie barbateasca. Daca lucrurile s-ar fi petrecut obisnuit atunci n-ar fi fost in lucrare firea dumnezeiasca. Ori firea dumnezeiasca a fost in lucrare in acest inteles in Maica Domnului, ca ea a ramas ceea ce s-a stiut a fi de vreme ce "nu stiu de barbat". N-a stiut de barbat, si totusi a nascut pe Mantuitorul lumii, care e Dumnezeu adevarat si om adevarat. Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat si om adevarat nascut din Preasfanta Fecioara.

Asa se ajunge la gandul ca Maica Domnului este Nascatoare de Dumnezeu, nu ca a nascut pe Fiul lui Dumnezeu Cel nascut din Tatal, ca Fiu al lui Dumnezeu, ci L-a nascut ca Fiu al lui Dumnezeu unit cu omul, a nascut pe omul unit cu Dumnezeu si atunci nu a fost numai nascatoare de om cu care s-a unit candva, dupa conceptia ereticilor, firea dumnezeiasca, de exemplu, la Botez. Unii dintre eretici spuneau ca la Botez firea omeneasca s-a unit cu firea dumnezeiasca in intelesul ca atunci cand S-a pogorat Duhul Sfant, cand a fost vazut Duhul Sfant deasupra Domnului Hristos, atunci s-a unit firea dumnezeiasca cu firea omeneasca, si la patimirea Domnului Hristos, cand a fost rastignit, cand a zis Domnul Hristos "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?" (Matei 27, 46), atunci s-a departat firea dumnezeiasca de firea omeneasca. Sunt ganduri ale ereticilor. Biserica nu invata asa. Biserica invata ca din clipa in care Fiul lui Dumnezeu S-a unit cu firea omeneasca, S-a unit neimpartit si nedespartit, neamestecat si neschimbat, pentru vesnicie. Nu exista posibilitatea ca firea dumnezeiasca sa paraseasca firea omeneasca sau firea omeneasca a Domnului Hristos sa paraseasca firea dumnezeiasca. S-au unit pentru vesnicie. Deci Fiul lui Dumnezeu intrupat S-a botezat, Fiul lui Dumnezeu intrupat S-a rastignit, Fiul lui Dumnezeu intrupat in om a inviat din morti, Fiul lui Dumnezeu intrupat in om S-a inaltat la ceruri. Toate lucrurile acestea noi le afirmam pentru ca nu exista posibilitatea, dupa conceptia Bisericii, dupa invatatura si propovaduirea Bisericii, ca firile acestea in persoana Mantuitorului sa se mai desparta vreodata. Si asa se intampla ca lucrurile au valoare mantuitoare. E adevarat ca firea dumnezeiasca nu patimeste, caci nu poate patimi, pe cruce, dar faptul ca omul cu care s-a unit firea dumnezeiasca este om adevarat si Dumnezeu adevarat, nedespartit de Dumnezeu, in firea omeneasca s-a intamplat patimirea si faptul ca a patimit Domnul Hristos, ca om adevarat unit cu Dumnezeu, aduce mantuirea.

Sunt niste lucruri, sa zicem, intr-un fel poate de subtilitate, dar asa invata Biserica si asa trebuie sa credem noi. Si noi de aceea suntem ortodocsi, pentru ca credem asa. Asa ne invata slujbele de la sarbatoarea Nasterii Domnului Hristos.

Prin urmare, taina Intruparii nu sufera ispitire. Noi afirmam ca asa e. Cunoasteti poate alcatuirea aceea: "Taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta, prin tine, Nascatoare de Dumnezeu celor de pe pamant s-a aratat; Dumnezeu intr-o unire neamestecata intrupandu-Se si Crucea de bunavoie pentru noi luand; prin care inviind pe cel intai zidit, a mantuit din moarte sufletele noastre". Foarte frumos. Vorbim cu Maica Domnului. Ii spunem Maicii Domnului ceva, ceva care ii da ei intaietate, o pune in atentia noastra. Ce-i spunem? "Taina cea din veac ascunsa - taina pe care nu a stiut-o nimeni, decat Dumnezeu - si de ingeri nestiuta - nici ingerii nu au stiut ca Fiul lui Dumnezeu Se va intrupa - prin tine, Nascatoare de Dumnezeu - vorbim cu Maica Domnului si zicem Nascatoare de Dumnezeu, nu-i zicem numai Mama lui Dumnezeu, ci zicem Nascatoare de Dumnezeu - celor de pe pamant s-a aratat." Oamenii au ajuns sa inteleaga aceasta taina nestiuta de ingeri, aflata si de ingeri prin intruparea Fiului lui Dumnezeu. Taina aceasta s-a aratat celor de pe pamant, oamenilor, prin nasterea Fiului lui Dumnezeu, prin intruparea Fiului lui Dumnezeu din Preasfanta Fecioara Maria. "Dumnezeu intr-o unire neamestecata intrupandu-Se - ce inseamna aceasta? Ca a ramas Dumnezeu Dumnezeu si omul om intr-o unire care Il mentine pe Dumnezeu Dumnezeu si pe om il mentine ca om si aceasta s-a intamplat prin Maica Domnului - si Crucea de bunavoie pentru noi luand; - a luat Crucea de bunavoie Cel ce este Dumnezeu adevarat si om adevarat, patimirea a primit-o, n-a fost silit sa patimeasca - prin care inviind pe cel intai zidit, - adica pe Adam si pe toti cei din Adam care cred in El - a mantuit din moarte sufletele noastre".

Iata o alcatuire scurta care vorbeste despre taina care-i si aratata si nearatata. Sfantul Maxim Marturisitorul spune undeva ca ceea ce intelegem din taina e putin fata de ceea ce e taina. Deci taina este si aratata si nearatata. In principal este nearatata. In secundar este aratata. Stiti ca Sfantul Apostol Pavel are o afirmatie in Epistola I catre Timotei: "Mare este taina crestinatatii" (I Timotei 3, 16). Insusi crestinismul are o taina, e o taina. "Mare este taina crestinatatii. Dumnezeu S-a aratat in trup". E o afirmatie de la inceputurile crestinismului, nu e un adaos din secolul X, XV. De la inceputurile crestinismului se spunea cuvantul acesta: "Mare este taina crestinatatii". Cum, de ce e mare? "Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, S-a vestit de oameni, S-a vazut de ingeri, S-a propovaduit intre neamuri, S-a crezut in lume si S-a inaltat intru slava". Da. Taina care ramane taina, si cunoscuta si necunoscuta, si stiuta si nestiuta, prea putin stiuta si prea mult necunoscuta. Poate nici in vesnicie - si eu cred ca nici in vesnicie, cand vom cunoaste mult mai mult - nu vom cunoaste nepatrunsul. "Bucura-te ca auzul l-ai patruns cu nepatrunsul". Totdeauna vom avea o neintelegere a lucrurilor mai presus de noi. Stiti ce inseamna sa elucidezi o taina? Inseamna sa fii mai mare decat taina. Tot ce face omul - si face multe -, tot ce studiati voi in facultatile pe care le faceti, mai ales in facultatile tehnice, tot ce studiati la scoala este mai prejos de om. Pentru ca tot ce face omul e mai prejos de el, omul fiind creatorul. Dar omul cand are in fata o taina pe care nu o poate intelege, atunci e mai mic decat taina si taina e mai mare decat el.

Sunt niste sugestii, sunt niste lucruri pe care as vrea sa le aveti in vedere, mai ales acum, la sfarsitul secolului XX, cand se pun atatea probleme in legatura cu Domnul Hristos. De altfel noi daca suntem incredintati de lucrurile acestea, nu numai pentru ca le-am primit de la cineva care e competent in chestiune, de la cineva care nu diminueaza pe Domnul Hristos, ci Il inalta, ramanem statornici in credinta noastra. "Inalta-Te mai presus de ceruri, Dumnezeule, si peste tot pamantul fie slava Ta", aceasta e atitudinea Bisericii. "Inalta-Te mai presus de ceruri, - Te stim mai presus de ceruri - Dumnezeule, si peste tot pamantul fie slava Ta" sunt niste cuvinte pe care le spune preotul dupa ce a binecuvantat pe credinciosi cu Sfantul Potir in mana si a zis: "Mantuieste Dumnezeule poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta!". Asezand pe Sfanta Masa Sfintele Daruri si tamaind Sfintele Daruri in semn de cinstire, zice: "Inalta-Te mai presus de ceruri Dumnezeule si peste tot pamantul fie slava Ta". Numai cand e asa, pentru constiinta noastra, pentru gandirea noastra, numai cand Il avem pe Domnul Hristos mai presus de ceruri, Il avem unde este El de fapt. Daca cineva vrea sa-L coboare la nivelul omului si tagaduieste unirea firii dumnezeiesti cu firea omeneasca, nu poate avea decat cel mult un geniu. Si fata de geniu nu ai o raportare religioasa. Biserica Il tine pe Mantuitorul acolo unde este El si daca noi suntem convinsi de lucrul acesta, in cazul acesta suntem luminati de Duhul Sfant, Duhul Sfant avand ca rost si aceasta, sa-L preamareasca pe Mantuitorul.

Cei care cititi Noul Testament desigur v-ati intalnit, citind Sfanta Evanghelie de la Ioan, la capitolul 16, cu cuvantul spus de Domnul Hristos despre Duhul Sfant: "El pe Mine Ma va preamari" (Ioan 16, 14). Iar Sfantul Apostol Pavel spune in Epistola catre Galateni si in Epistola catre Romani ca Duhul este acela care ne descopera ca suntem fii ai lui Dumnezeu si ne face sa zicem "Avva Parinte!" (Galateni 4, 6). Adica sa ne raportam la Dumnezeu ca la Parintele nostru. Asta n-o face ratiunea. Asta n-o face puterea omeneasca. "Fericit esti Simone, fiul lui Ion?, ca nu trup si sange ti-a descoperit tie aceasta" (Matei 16, 17). Cand Sfantul Apostol Petru a spus "Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu", Domnul Hristos a intampinat aceasta marturisire: "Fericit esti Simone, fiul lui Ion?, ca nu trup si sange ti-a descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu Cel din ceruri". Fara interventia lui Dumnezeu, fara interventia Duhului Sfant, care este a treia persoana a Sfintei Treimi, care e tot Dumnezeu, fara interventie de sus nu se poate ajunge la primirea acestui lucru mai presus de lume, la primirea tainei Intruparii Fiului lui Dumnezeu. Asa ca pentru noi, care suntem indrumati de Sfanta noastra Biserica, pentru noi care am depasit toate parerile si toate afirmatiile necredinciosilor, eterodocsilor, toate afirmatiile necrestinilor, toate afirmatiile ereticilor, pentru noi e sigur lucrul acesta ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut om intru unire neamestecata, ca Fiul lui Dumnezeu e mai presus de ceruri, ca Domnul nostru Iisus Hristos e mai presus de ceea ce poate omul cugeta si spune. In fata tainei ne plecam cu mintea.

In alcatuirea pe care am amintit-o, de la sarbatoarea Nasterii Domnului, unde se spune "taina nu sufera ispitire", se spune mai departe "numai cu credinta toti o primim strigand cu tine si zicand: - cu Maica Domnului, caci vorbim cu Maica Domnului - Negraite Doamne, slava Tie!". Negraite Doamne, slava Tie! Adica e mai presus de ceea ce putem noi spune cu cuvantul, si de aceea aducem slava, pentru ca taina nu sufera ispitire, nici nu incercam sa rascolim in adancuri de taina, ci o primim si strigam catre Domnul Hristos impreuna cu Maica Domnului: "Negraite Doamne, slava Tie!" Si dealtfel, toate lucrurile acestea aduc maretia lui Dumnezeu in fata constiintei noastre, si aduc totodata si maretia Maicii Domnului ca Nascatoare de Dumnezeu.

Si noi spunem despre Maica Domnului in alcatuirile de la slujbe - eu va atrag atentia asupra faptului ca slujbele noastre au un continut adanc, toata teologia Bisericii noastre se cuprinde in slujbele noastre si slujbele noastre sunt angajante pentru noi in cunostinta si traire religioasa. Spiritualitatea ortodoxa este o spiritualitate bazata pe sfintele slujbe ale Bisericii. De aceea va atrag atentia sa urmariti cele afirmate la slujbe si sa le meditati. De pilda, in contextul acesta, ne putem gandi la Maica Domnului care este afirmata la sfintele slujbe mai presus de minte si de cuvant. - "Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte si de cuvant, care ai nascut negrait sub ani pe Cel fara de ani, credinciosii cu un gand te marim". Cum e Maica Domnului? "Mai presus de minte si de cuvant". Ce inseamna aceasta? Ca mintea nu intelege pe Maica Domnului in maretia ei si cuvantul nu o poate exprima. Alcatuirea aceasta este Irmosul de la Inaltarea Domnului Hristos. Iar la Rusalii zicem asa, vorbind deasemenea cu Maica Domnului: "Se intuneca toata mintea a cunoaste nasterea ta". Sta uluita mintea, nu poate sa inteleaga, isi da seama ca neintelesul e mai presus de inteles. Apoi vorbim cu Maica Domnului si spunem: "Nu se pricepe toata limba a te lauda dupa vrednicie; si se intuneca si mintea cea mai presus de lume a-ti canta tie, una, de Dumnezeu Nascatoare; insa fiind buna primeste credinta, ca stii dragostea noastra cea dumnezeiasca, credinciosii cu un gand te marim".

Nu poti vorbi despre Intruparea Fiului lui Dumnezeu fara sa te referi la Maica Domnului. Ori daca la Maica Domnului referindu-ne, o stim mai presus de minte si de cuvant, stim ca mintea nu poate cunoaste maretiile ei, nasterea ei cea mai presus de fire, toate acestea sunt mai presus de minte. Daca asa e cu Maica Domnului si Maica Domnului totusi e om, atunci cu Dumnezeu cum e? Daca i se pare cuiva ca Il cunoaste pe Dumnezeu si nu se uimeste de Dumnezeu - Sfantul Isaac Sirul, si tare mult imi place mie cuvantul acesta, zice: "Inca nu a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minuneaza de Dumnezeu". Numai cu uimire poti sta in fata lui Dumnezeu. Daca stai fara uimire, daca nu te minunezi de Dumnezeu - inseamna ca inca nu ai cunoscut pe Dumnezeu, nu te-ai intalnit cu Dumnezeu. In fata lui Dumnezeu trebuie sa ramai coplesit, uluit de maretia lui Dumnezeu.

Zicem vorbind cu Maica Domnului: "Spaimantatu-s-au toate de dumnezeiasca marirea ta, ca tu, Fecioara neispitita de nunta, ai avut in pantece pe Dumnezeu Cel peste toate si ai nascut fiu pe Cel fara de ani, Cel ce daruieste pace tuturor celor ce te lauda pe tine". Spaimantatu-s-au in sens de s-au uimit. Asa de mare a fost uimirea, incat a stat ca intr-un fel de spaimantare cine a cunoscut marirea Maicii Domnului. "Spaimantatu-s-au toate de dumnezeiasca marirea ta". O marire, dar nu o marire obisnuita. Si un om obisnuit are o marire a lui. Noi suntem mari prin faptul ca purtam in noi chipul lui Dumnezeu. E o marire a noastra, o marire pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Dar Maica Domnului are o marire mai presus de marirea obisnuita, o marire de care s-au spaimantat toate: "de dumnezeiasca marirea Ta". Si marirea aceasta a Maicii Domnului, daca e asa de mare si spaimantatoare, atunci cum va fi marirea lui Dumnezeu in fata constiintei noastre, daca l-am intalni pe Dumnezeu, daca ne minunam de Dumnezeu? Iar daca nu ne minunam de Dumnezeu, inca nu ne-am intalnit cu Dumnezeu, inca nu L-am cunoscut pe Dumnezeu.

Dragi studenti, acestea sunt lucrurile pe care am vrut sa vi le pun in atentie. Ar mai fi inca ceva, si hai sa nu pierdem ocazia si in privinta aceasta, si anume Intruparea Fiului lui Dumnezeu dupa Intruparea cea din istorie. Fiul lui Dumnezeu S-a facut om ca sa-l aiba pe om in maxima apropiere. Sfantul Maxim Marturisitorul spune undeva ca nu faptul ca omul a fost pacatos L-a adus pe Dumnezeu sa Se faca om, ca sa-l mantuiasca pe om, ci el zice ca Fiul lui Dumnezeu S-ar fi intrupat si in conditia ca omul n-ar fi pacatuit. Pentru ca ceea ce L-a facut pe Dumnezeu sa Se faca om este iubirea lui Dumnezeu fata de om. Iubirea L-a facut pe Dumnezeu sa Se uneasca cu omul ca sa-l ridice pe om pana acolo unde e firea omeneasca ridicata in persoana Fiului lui Dumnezeu intrupat. Aceasta inseamna ca Dumnezeu a ales calea aceasta de a Se apropia de om ca sa-i dea posibilitate omului sa se apropie de Dumnezeu. "Dumnezeu pe pamant S-a pogorat si omul la cer s-a suit" se afirma in slujbele de la Nasterea Mantuitorului. "Dumnezeu pe pamant S-a pogorat - prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu - si omul la cer s-a suit" prin Inaltarea Fiului lui Dumnezeu. Si aceasta nu numai pentru Domnul Hristos e real, ci pentru toti credinciosii care in procesul de mantuire trebuie sa se uneasca cu Domnul Hristos si sa aiba calea aceea pe care a mers Domul Hristos, Domnul Hristos facandu-si cale cu fiecare dintre noi catre cer.

Intruparea Fiului lui Dumnezeu a adus si o alta intrupare, intruparea Lui din Sfanta Liturghie. Fiecare Sfanta Liturghie este o sarbatorire cuprinzatoare, cuprinde in ea Intruparea Fiului lui Dumnezeu, prin faptul ca Cinstitele Daruri ce sunt puse inainte se prefac in Trupul si Sangele Mantuitorului cu care se impartasesc credinciosii, ca Domnul Hristos sa-Si continue Intruparea si in madularele Sale. Biserica noastra invata, potrivit invataturii Sfantului Apostol Pavel, ca credinciosii sunt madulare ale Trupului lui Hristos. Fiind madulare ale Trupului lui Hristos si noi trebuie sa fim purtatori de Hristos, hristofori. Cine se uneste cu Domnul Hristos, e purtator de Hristos, e hristofor. Cine se uneste cu Dumnezeu-Tatal e teofor. Cine se uneste cu Duhul Sfant e pnevmatofor. De fapt, cine se uneste cu una din persoanele Sfintei Treimi, se uneste cu toate persoanele Sfintei Treimi. Fiul lui Dumnezeu, cand S-a Intrupat, a adus in Preasfanta Fecioara Maria si pe Dumnezeu-Tatal Care a umbrit-o, si pe Dumnezeu-Duhul Sfant Care S-a pogorat peste ea, asa incat Maica Domnului a devenit locas al Preasfintei Treimi.

O alcatuire de la Maslu, in care vorbim cu Maica Domnului, ne aduce in suflet constiinta ca Maica Domnului este locas al Preasfintei Treimi si ca ne poate ajuta sa fim si noi locasuri ale Preasfintei Treimi. "Pe tine, preacuratul palat al Imparatului ceresc, ceea ce esti mult laudata, te rog curateste mintea mea cea intinata cu tot felul de pacate si o fa locas curat al dumnezeiestii Treimi ca sa laud si sa maresc puterea ta si mila ta cea nemasurata, fiind mantuit eu netrebnicul robul tau".

Intruparea se realizeaza in Maica Domnului pentru noi, se realizeaza in Sfanta Liturghie pentru a fi si noi purtatori de Dumnezeu, se realizeaza in Sfanta Liturghie pentru a Se intrupa in continuare Domnul Hristos in noi. Si aceasta este o taina. Sa nu-si inchipuie cineva ca poate elucida taina aceasta. Ori crezi in taina, ori nu ai taina. Ori te bucuri de cat poti sa stii, si celelalte le lasi in seama lui Dumnezeu, ori n-ai cum sa intelegi lucrurile lui Dumnezeu, pentru ca sunt mai presus de noi.

Va multumesc frumos pentru ca mi-ati dat posibilitatea sa spun aceste ganduri, care doresc sa ramana ganduri de sfarsit de secol pentru cei care, cu ajutorul lui Dumnezeu, vor trece in secolul urmator. Sa ducem mai departe invatatura Bisericii, sa cautam sa ne impropriem gandurile acestea din sfintele slujbe. Eu v-am facut o sinteza din ceea ce invata Biserica prin sfintele slujbe, din ceea ce invatam noi despre Domnul nostru Iisus Hristos Care este mai presus de minte si de cuvant, mai presus de ceea ce poate omul cugeta si spune, si care trebuie sa fie si pentru noi ceea ce este in mod obiectiv: Dumnezeu adevarat si om adevarat, Dumnezeu facut om pentru iubirea de oameni, ca sa ajungem si noi la indumnezeire prin lucrarea Fiului lui Dumnezeu care S-a facut om. Dumnezeu sa ne ajute!

• « Inapoi
• Inainte »