Revelatia divina sta la baza invataturii de credinta a Bisericii. Adevarurile mantuitoare care se afla in aceasta, au fost vestite mai intai prin patriarhi si prooroci ai Vechiului Testament si dupa aceea intr-un mod desavarsit, prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat. Apostolul Pavel scrie in epistola catre evrei: “In multe randuri si in multe chipuri, Dumnezeu a vorbit parintilor nostri prin prooroci, iar in zilele acestea ne-a grait noua prin Fiul” ( Evrei,1,1-2).
Data fiind bogatia de sens a acestei invataturi, cu totul deosebita de cele omenesti, ea a fost deseori interpretata si inteleasa in cu totul alt sens decat cel pe care il dorea Mantuitorul. Din aceasta cauza Sfintii Apostoli au formulat unele definitii scurte , pe care le intanim intercalate in scrierile lor.
Biserica crestina isi va insusi acesta metoda apostolica nu numai pentru marturisirea credintei adevarate la botez, ci si pentru marturisirea publica a celor care participa la Sfanta Liturgie. In acest context, ea va dezvolta cuprinsul acestor mici formule in simboluri de credinta. Asa se explica aparitia inainte de anul 200 a simbolului zis apostolic. Biserica ortodoxa a preferat de la inceput simbolul niceo-constantinopolitan, a carui origine de la primele doua sinoade ecumenice i-a asigurat o autoritate in intreaga Biserica crestina.
Aparitia acestor formulari mai extinse ale credintei a fost determinata de dezbinarile provocate de ereziile din acea vreme. Astfel, cele mai mari controverse teologice vor determina Biserica Ortodoxa sa formuleze dogma Sfintei Treimi si dogma hristologica.
Biserica a inchinat duminica de astazi Sfinilor Parinti de la sinodul IV ecumenic. Daca sinodul III ecumenic condamna erezia lui Nestorie si formuleaza dogma unirii ipostatice, adica a unirii celor doua firi, dumnezeiasca si omeneasca in persoana lui Hristos, sinodul IV ecumenic condamna erezia monofizita. In acesta erezie se sustinea ca dupa unirea lor firea omeneasca a Mantuitorului a fost absorbita de cea dumnezeiasca. Marturisind credinta Bisericii, sinodul subliniaza, in definitia data, realitatea celor doua firi si felul unirii acestora: cele doua firi, dumnezeiasca si omeneasca sunt unite in chip neimpartit si nedespartit, neamestecat si neschimbat.
Era important sa se pastreze si in marturisire realitatea celor doua firi in Hristos. Daca cele doua firi nu ar fi unite in Hristos, El s-ar manifesta cand ca pur omenesc, cand ca pur dumnezeiesc. Prin cuvintele omenesti nu ar vorbi Dumnezeu Cuvantul, iar in faptele si patimirile omenesti nu s-ar manifesta nimic dumnezeiesc. In ambele cazuri ne-ar ramane inaccesibil ca Dumnezeu. In acest sens Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca Hristos a realizat mantuirea noastra prin patimiri si prin minuni. Prin minuni se arata in chip neschimbat ceea ce era, iar prin patimiri se arata pastrand in chip neschimbat ceea ce s-a facut. Prin amandoua ne-a daruit desfiintarea pacatului si harul indumnezeirii.
In concluzie, trebuie sa retinem ca daca firea omeneasca din Hristos a fost pe deplin indumnezeita, la fel se va petrece si cu noi cei care ne unim cu El. Nu exista separatie intre creatie si Creator dimpotriva, creatia suspina dupa El.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.