Rugaciunea a constituit si constituie un element important in viata credinciosilor tuturor religiilor. Este dialogul omului credincios cu fiintele divine personale. Rugandu-se, omul isi arata dependenta sa fata de divinitate, multumind pentru darurile primite, laudand-o pentru puterea si creatia Sa si mai ales Ii cere ajutor. Se pun insa intrebarile : Cum trebuie sa fie facuta rugaciunea pentru a fi ascultata de Dumnezeu si care este cea mai desavarsita rugaciune ? Fiecare religie a incercat sa dea raspuns la aceste doua intrebari.

Astfel, in multe religii idolatre a predominat ideea ca rugaciunea trebuie sa fie alcatuita din multe cuvinte (Matei VI, 7) si rostita in continuu pentru a fi primita de Dumnezeu (1 Regi XVIII, 26-29). In religia monoteista revelata a lui Israel a avut loc o oarecare deformare a felului de a se ruga omul. De aceea, vedem ca Iisus condamna modul fatarnic si formalist in care se rugau multi iudei (Matei VI, 5 ; Luca XVIII, 10-14). In crestinism, aceste intrebari au primit raspuns de la insusi Dumnezeu prin cea de a doua persoana a Sfintei Treimi, Iisus Hristos, intemeietorul crestinismului, care a dat ca model de rugaciune "Tatal nostru".

Multi comentatori subliniaza importanta Celui care a dat aceasta rugaciune, Iisus Hristos, pentru a deduce de aici importanta acestei rugaciuni pentru gandirea si viata crestina. Astfel, plecand de la faptul ca rugaciunea este ridicarea inimii catre Dumnezeu, mijlocul de a vorbi cu Dumnezeu al sufletului omenesc si ca ea presupune doua persoane : Dumnezeu Caruia i se aduce rugaciunea si omul care se roaga, se scoate in evidenta faptul ca cea mai potrivita formula de rugaciune nu o poate da decat cel care cunoaste perfect atat pe Dumnezeu cat si pe om. Aceste conditii nu le putea indeplini nimeni altul decat Dumnezeu-Omul-Iisus Hristos, care, ca Fiu al lui Dumnezeu, cunoaste pe Dumnezeu in mod desavarsit, dupa cum insusi spune : "Nimeni nu cunoaste pe Tatal afara de Fiul." (Matei XI, 27). Insa Iisus Hristos cunoaste si pe om in mod desavarsit, atat datorita atotstiintei Sale dumnezeiesti, cat si datorita faptului ca fiind si om adevarat, lipsindu-I doar pacatul, in timpul vietii Sale pe pamant a cunoscut nevoile, suferintele si bucuriile omenesti. Astfel, in R. D., Dumnezeu descopera celor ce cred in El felul cum sa se roage, precum si continutul rugaciunii lor, pentru ca ei sa fie ascultati si cererile lor sa fie implinite.

Biserica crestina a dat inca de la inceput importanta cuvenita acestei rugaciuni, introducand-o in cultul public.

Textul Rugaciunii Domnesti

Rugaciunea Domneasca ni s-a transmis de catre Sf. Evanghelist Matei (VI, 9-13) si de catre Sf. Ev. Luca (XI, 2-4) sub doua forme cu unele diferente de text. Din compararea celor doua texte se observa ca textul de la Sf. Evanghelist Luca este mai scurt decat cel de la Sf. Evanghelist Matei. Astfel, in textul de la Sf. Luca lipsesc : a) cuvintele "nostru care esti in ceruri" din adresare ; b) cuvintele : "faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant", din prima parte a rugaciunii si c) cuvintele : "ci ne izbaveste de cel viclean", de la sfarsit. Aceste diferente au fost observate inca din primele secole crestine si s-a pus problema : care forma este cea originala sau cel putin se apropie mai mult de cuvintele rostite de catre Iisus ? Carui fapt se datoresc aceste diferente de texte ? Care este textul original al acestei rugaciuni ? Ca raspuns la aceste intrebari au fost emise mai multe solutii : a) Iisus nu a dat o rugaciune exact formulata ; b) Domnul Iisus Hristos a invatat "Tatal nostru" de doua ori, sub doua forme diferite ; c) Sfantul Evanghelist Luca a reprodus mai exact cuvintele Mantuitorului, deoarece a pastrat mai bine circumstantele in care a fost data rugaciunea si pentru ca textul lui este mai scurt ; d) Sf. Evanghelist Matei a pastrat textul original al R.D. , e) Atat Sf. Matei cat si Sf. Luca au transmis fidel textul R.D. care era in uz in comunitatea lor ; f) Incercari de reconstituire a formei textului original al R.D.

In favoarea acestor solutii s-au adus diferite argumente. Noua ni s-au parut mai convingatoare cele in favoarea solutiei ca Sf. Matei a pastrat textul original al R.D., de aceea le si expunem mai jos :

a) Deoarece Sf. Matei combate vorbaria in rugaciuni (VI, 7-8), era imposibil ca sa se contrazica imediat dupa aceea prin amplificarea R.D. Aceasta prevenire, desigur ca a impiedicat si pe copisti de a amplifica textul respectiv.

b) Formulele specifice Sf. Matei au o culoare semitica si chiar "rabinica", care este in perfecta armonie cu restul R.D. Este greu de crezut ca un amplificator ar fi reusit o asemenea perfecta imitatie.

c) R.D. in forma de la Sf. Matei se prezinta ca un poem in doua strofe de cate cinci stihuri, cu rime si hiatusuri, in perfect acord cu procedeele poetice de la Qumran. Aceasta armonie poetica este inexistenta in textul Sf. Luca. Este mai usor de acceptat ca un prescurtator a deformat un poem semitic, pe care n-a stiut sa-l redea in traducerea sa greaca, decat a admite ca "adaosurile" de la Sf. Matei au fost adaugate de catre un literat abil, care a tinut sa transforme in poezie proza de la Sf. Luca.

d) Din studierea scrierilor Sf. Luca, s-a observat ca acesta are o tendinta permanenta spre scurtime, omitand voluntar detaliile pe care le socotea de prisos. Astfel procedeaza cu fericirile, pe care le reduce de la opt sau noua (Matei V, 3-11) la trei sau patru (Luca VI, 20-22) ; cu pilda semanatorului, in care o samanta a dat roada 30, alta 60 si alta 100 (Marcu IV, 8 si Matei XIII, 8) si numai la Luca (VIII, 8) a rodit insutit. De asemenea, Sf. Luca omite repetitiile sau dubla intrebuintare. Astfel Sf. Luca ignora a doua inmultire a painilor (Marcu VIII 1-19) ; blestemarea smochinului (Marcu, XI, 12-14, 20-25), deoarece pare a fi o dubla intrebuintare cu parabola smochinului (Luca XIII, 6-9 ; XVII, 6). etc. In urma acestor observatii s-a facut judicioasa remarca : in cazul R.D., Sf. Luca nu a procedat inca o data conform obiceiului sau, din dragostea de sobrietate, sa inlature din textul Sf. Matei ceea ce i s-a parut inutil sau neesential.

e) Sf. Matei scriind pentru crestinii recrutati dintre evrei, era normal sa redea textul rugaciunii asa cum a rostit-o Iisus, in timp ce Sf. Luca scriind pentru crestinii recrutati dintre pagani, sa omita ceea ce era de neinteles sau greu de inteles pentru ei.

f) Pentru intelegerea corecta a R.D. din textul Sf. Luca este necesar sa se introduca asa-zisele "adaosuri" din textul Sf. Matei.

Limba originala si forma literara a Rugaciunii Domnesti

Limba in care s-a pastrat cel mai vechi text al R.D. este limba greaca, deoarece atat Evanghelia dupa Matei, in forma ei actuala, cat si Evanghelia dupa Luca au fost scrise in limba greaca. Aceasta realitate impune ca interpretarea acestei rugaciuni sa se faca luand ca baza textul grec. Cercetatorii acestei rugaciuni au constatat insa ca ea are un bogat substrat semitic. Acest lucru este evident si din faptul ca toate cele 48 de cuvinte ale rugaciunii sunt asezate in fraze dupa regulile sintaxei limbilor semitice, ceea ce duce la concluzia ca textul grec al Rugaciunii Domnesti, care ni s-a pastrat pana astazi, nu este cel original, ci este o traducere servila a unui original in limba aramaica - limba vorbita pe timpul Mantuitorului in Palestina, sau in limba ebraica - limba oficiala pentru rugaciuni a iudaismului ortodox. De aceea, la analizarea acestei rugaciuni trebuie sa se tina cont de substratul semitic care se afla in ea.

In ceea ce priveste forma literara a R.D. putem afirma ca atat din textul grec, cat si din retroversiunile lui care s-au facut fie in aramaica fie in ebraica, reiese clar ca aceasta rugaciune este o creatie poetica. Mantuitorul a folosit si in acest caz procedeele tehnice poetice ale stilului oral al epocii Sale, ca de altfel si in alte ocazii, indeosebi in parabolele Sale, pentru ca aceasta sa poata fi retinuta cu usurinta.

P.S. Damaschin

.