Chenoza

Chenoza Mareste imaginea.

 

Chenoza

 

Pentru ca Fiul lui Dumnezeu sa poata umple firea omeneasca de "slava" Sa, (In. 1, 14), a trebuit sa-Si faca proprie aceasta fire prin Intrupare, adica sa se faca Ipostasul ei. Aceasta "impropriere" a firii omenesti reprezinta smerenia firii lui Dumnezeu sau asa zisa chenoza.

 

Locul scripturistic clasic pentru cele doua stari este cel de la Filipeni 2, 6-11: "Care, Dumnezeu fiind in chip, n-a socotit o stirbire a fi El intocmai cu Dumnezeu, ci S-a desertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-se asemenea oamenilor,  si la infatisare aflandu-se ca un om, S-a smerit pe  Sine, ascultator  facandu-se pana la moarte, si inca moarte pe  cruce. Pentru aceea si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a daruit lui  nume, care este mai  presus de orice nume; ca intru numele Lui, tot genunchiul  sa se plece, al celor ceresti si al celor pamantesti si  al celor de dedesubt.

Si sa marturisesca toata limba ca  Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu Tatal".

 

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca Hristos a realizat mantuirea noastra prin patimiri (ca manifestari ale chenozei) si prin minuni (ca semne ale puterii dumnezeiesti manifestate prin trup). Prin minuni Se arata in chip neschimbat ceea ce era, iar prin patimiri Se arata pastrand in chip neschimbat ceea ce S-a facut. Prin amandoua ne-a daruit desfiintarea pacatului si harul indumnezeirii.

 

Fiind de o fiinta cu Tatal, Iisus putea sa se arate in omenitate cu marirea si puterea dumnezeiasca, insa pentru mantui­rea noastra, a voit sa ia chip de rob si, trecand prin patima si savarsind mantuirea, sa intre ca Mantuitor in marirea lui Dumne­zeu si stapanirea tuturor. Marirea in care intra Hristos prin moarte este propria Lui marire vesnica (In. 17, 22) de care se impartaseste acum si firea omeneasca. Astfel ca urcarea Lui la Tatal este o intoarcere la Tatal (In. 16, 28).

 

Aratarea lui Dumnezeu Cuvantul este o mare taina (I Tim. 3, 16). In ce chip Cuvantul dumnezeiesc, nemarginit in putere si marire, a devenit subiect al naturii umane, lucrand in trup si conditii omenesti si potrivindu-se acestora, desi are toate insusirile dumnezeiesti?

 

Incercand sa raspunda la aceasta intrebare, teologia protes­tanta a cautat sa rationalizeze misterul si a elaborat inca din sec. XVI si, cu deosebire in sec. XIX, o serie de teorii chenotice neconforme cu dogma unirii ipostatice de la Calcedon.

 

Teologii protestanti mai vechi, urmand lui Luther, dupa care natura umana primeste insusiri dumnezeiesti, inteleg chenoza ca o golire de intrebuintare, adica, desi natura umana poseda insusiri divine, acestea nu se arata sau nu se intrebuinteaza complet si continuu sau ca o ascundere a intrebuintarii, adica natura umana face numai un uz ascuns, tainic, de insusirile dumnezeiesti pe care le-a primit. Dar, cum observa Andrutsos, chenoza ca deser­tare de intrebuintare, facand despartire intre ceea ce se intre­buinteaza si ceea ce nu se intrebuinteaza, duce la nestorianism, iar ca ascundere a intrebuintarii, duce la dochetism, caci, in acest caz, "ori sunt aparente patimile Domnului, ori trebuie sa admitem doua firi omenesti in Hristos, una ascunsa si una vizibila".

 

Incepand din sec. al XIX-lea, unii teologi protestanti printre care si Thomatius, extind chenoza asupra naturii divine insasi care s-a restrans sau ingustat prin intrupare. Intruparea este chenoza reala, radicala. Cuvantul intrupat pastreaza fiinta dumnezeiasca, dar se automargineste benevol, renuntand la actual­izarea insusirilor sale (atotputernicia, omniprezenta, atotstiinta), ca sa se transpuna cu totul in planul vietii umane. In starea de umilire, Hristos nu este decat virtual Dumnezeu, neavand constiinta ca este Dumnezeu si fiind limitat real de condi­tiile firesti ale vietii pamantesti (Gess). Pe aceeasi linie, s-au inscris in vremea din urma si alti teologi protestanti ca: Liebner, Haufman, Ebrard, Hahh si altii. Fata de aceste teorii este de observat ca nici Sfanta Scriptura nici Sfinta Traditie nu vorbesc de o chenoza reala in sens de renuntare din partea Cuvantului intrupat la punerea in lucrare a insusirilor sale dumnezei­esti .

 

Desi Sfanta Scriptura infatiseaza starea de umilire a lui Hristos, totusi arata mereu ca este Dumnezeu adevarat si lucreaza ca Dumnezeu adevarat, avand aceasta constiinta si activand cu putere dumnezeiasca, facand ceea ce face Tatal, astfel incat cine vede pe Fiul vede pe Tatal. Definitia Sinoadelor IV si VI Ecumenice dupa care cele doua firi se pastreaza in Hristos nedespartite impreuna cu lucrarile lor proprii sunt de asemenea impotriva unei chenoze radicale. De asemenea, Sfintii Parinti precizeaza sensul unirii ipostatice si apreciaza mereu prezenta dumnezeirii Mantuitorului in toata activitatea Lui, fara anularea demnitatii, dar si fara restrangerea divinitatii. Sfantui Ioan Damaschin spune: "Prin faptul ca, Cuvantul s-a facut trup, nici Cuvantul nu a iesit din granitele dumnezeirii Sale si nici din maririle Sale proprii demne de Dumnezeu si nici trupul pentru ca s-a indumnezeit nu si-a schimbat firea lui si insusirile lui firesti. Caci au ramas si dupa unire firile neamestecate, iar insusirile acestora nevatamate. Activitatea Lui omeneasca n-a fost lipsita de activitatea Lui dumnezeiasca, iar activitatea Lui dumnezeiasca n-a fost lipsita de cea omeneasca, ci fiecare se considera impreuna cu cealalta".

 

Chenoza trebuie explicata cu raportare la planul mantuirii, conceput si realizat de intelepciunea si puterea lui Dumnezeu, in si pe temeiul iubirii sale fata de lume. Prin atotputernicia  Sa si pentru  a  fi accesibil noua, Dumnezeu poate sa patrunda  in formele noastre de existenta fara sa le anuleze si fara ca prin aceasta sa renunte la exercitiul vreunei  insusiri dumnezeiesti. Cea mai justa prezentare si intelegere a problemei  chenozei cu pastrarea  formulei  calcedoniene  este aceasta:  "Prin  chenoza credem ca trebuie sa intelegem aceasta impletire a firii  dumnezeiesti  in existenta si activitatea sa cu firea omeneasca, aratandu-le  oamenilor dumnezeirea nu altfel decat in chipul  smerit al omului, iar celorlalte persoane ale Sfintei treimi nu  separa­ta , ci intr-un intreg cu firea omeneasca. Nu se poate intelege in nici un caz chenoza in sensul ca pe langa ceea ce-i  omenesc nu s-a manifestat si prezenta firii dumnezeiesti ."

 

Teologia ortodoxa sustine cu tarie ca in starea de umilire Mantuitorul  a pastrat intacta firea dumnezeiasca si numai prin aceasta cale a indumnezeit firea omeneasca. Impletirea intre cele

doua firi  este posibila in masura in care luam in considerare faptul ca cele doua firi sunt unite in ipostasul divin al Mantuitorului. Din punct de vedere ortodox, persoana este cea care face

posibila  impletirea  dintre  cele doua firi,  divina si umana, astfel ca Mantuitorul sa se infatiseze Sfintei Treimi ca Dumnezeu adevarat,  iar oamenilor cu intreaga natura umana. Daca nu se ia in considerare unirea celor doua naturi, divina si umana,  in Persoana Mantuitorului Hristos, se cade in separatia nestoriana si se trece cu vederea peste procesul de indumnezeire a firii omenesti.

 

.

22 Octombrie 2006

Vizualizari: 7926

Voteaza:

Chenoza 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE