Preotia lui Hristos si preotia sacramentala si imparateasca

Preotia lui Hristos si preotia sacramentala si imparateasca Mareste imaginea.


Preotia lui Hristos si preotia sacramentala si imparateasca

 

Preotia este o lucrare sfanta si sfintitoare. In toate timpurile preotia a existat si s-a exercitat dupa felul popoarelor respective. La inceput a existat preotia popoarelor pagane, in mijlocul carora a aparut apoi poporul ales, Israel, cu preotia lui, randuita de Dumnezeu.

 

Popoarele pagane aveau o preotie idololatra, adica erau inchinatoare la idoli. Ce erau acesti idoli, si jertfele ce li se aduceau si cine primea aceste jertfe, ne-o spun clar Sfintele Scripturi. Idolii oamenilor, zice Psalmistul, "sunt argint si aur, lucruri de maini omenesti. Gura au si nu graiesc, ochi au si nu vad, urechi au si nu aud, nari au si nu miros, maini au si nu pipaiesc, picioare au si nu umbla, si nu vor glasui cu gatlejul lor. Ca nu e duh in gura lor" (Ps. 113, 12-15; 134, 15-17).

 

Unor asemenea idoli ajunsesera sa se inchine si iudeii, influentati de popoarele pagane, atat in Egipt, cat si in Canaan. Ba, chiar le jertfeau idolilor pe fiii si fiicele lor. "Si au varsat sange nevinovat, sangele fiilor si al fiicelor lor (iudeii), pe care le-au jertfit idolilor din Canaan si s-a spurcat pamantul de sange" (Ps. 105, 38; Lev. 18, 21; 20, 3; Ier. 7, 30-31, 32, 35; Iez. 16, 20).

 

La randul sau, sfantul apostol Pavel arata precis cui se aduceau aceste jertfe, in realitate. Ca zice: "Deci ce spun eu? Ca ce s-a jertfit pentru idol e ceva? Sau idolul este ceva? Ci (zic) ca cele ce jertfesc paganii, jertfesc demonilor si nu lui Dumnezeu. Si nu voiesc ca voi sa fiti partasi ai demonilor". Si pentru ca crestinii din Corint fusesera convertiti dintre pagani, iar unii mai participau inca si la jertfele paganesti, impartasindu-se din ele, Apostolul le explica pacatul ce savarsesc "Nu puteti sa beti paharul Domnului si paharul demonilor; nu puteti sa va impartasiti din masa Domnului si din masa demonilor" (I Cor. 10, 19-21).

 

O preotie sfanta si sfintitoare, in felul ei, este preotia Vechiului Testament. Aceasta preotie iudaica, randuita de Dumnezeu prin Moise se numeste levitica, dupa semintia lui Levi, aleasa ca semintie preoteasca, al carei prim arhiereu a fost Aaron, fratele lui Moise. Inaintea acesteia, Vechiul Testament aminteste de un alt Mare Preot, numit Melchisedec, regele Salemului, caruia Avraam i-a adus jertfa, paine si vin, ca celui ce era "preotul Dumnezeului Celui Preainalt, atunci a primit de la el binecuvantarea" (Facere 14, 17-20), dupa biruinta lui (Avraam) asupra imparatilor Kedarlaomer, a regilor uniti cu el si a regelui Sodomei. Despre acest "Melchisedec" rege al dreptatii si rege al Salemului, adica al pacii", se spune ca este: "fara tata, fara mama, fara spita de neam, neavand nici inceput al zilelor, nici sfarsit al vietii, ci, asemanat fiind Fiului lui Dumnezeu, el ramane pururea" (Evr. 7, 1- 3). El e prototipul lui Hristos, Care (Hristos) ca Dumnezeu e fara mama; iar ca Om este fara tata.

 

Preotia levitica, incepand cu Aaron, era o preotie ierarhica cu: arhierei, preoti care slujeau la altar si cu levitii, ajutoarele lor. Slujirea preoteasca consta in aducerea de jertfe de animale, spre ispasire, sau curatire si alte feluri de jertfe de multumire etc., ei faceau rugaciuni, citeau si explicau Legea, catre popor, savarseau taierea imprejur a copiilor de parte barbateasca, supravegheau pazirea Legii si conduceau poporul, dupa randuielile mozaice. Ei cunosteau proorociile, rostite si scrise de prooroci despre venirea lui Mesia Hristos, despre care Isaia le spunea ca se va naste dintr-o Fecioara (Isaia 7, 114). El va fi vandut de Iuda pe 30 de arginti (Zaharia 11, 12; Matei 26, 15; 27, 3) ; apoi rastignit pe cruce intre doi talhari precum citisera ei in proorocul Isaia 53, 1-12). Totusi ei asteptau un Mesia razboinic cu un Imparat puternic care sa cucereasca, pentru ei, toata lumea.

 

Noul Testament vorbeste si el de o preotie deosebita, de origine divina. Mai intai de Preotia lui Hristos, Dumnezeu-Omul, Care este numit: "Preot in veac, dupa randuiala lui Melhisedec". Asa il numeste Psalmistul: "Tu esti Preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec" (Ps. 109, 4; Evr. 5, 6; 7, 17). In aceasta calitate sau slujire "El a fost uns de Tatal, din vesnicie spre Arhieria supraomeneasca", dovada ca El a fost hirotonisit de Dumnezeu". Acest adevar il marturisesc si alti sfinti Parinti, a caror cugetare o concentreaza Sfantul Ioan Damaschin. El afirma chiar ca Dumnezeirea Lui L-a uns pe Hristos care inseamna Uns: "Caci El insusi S-a uns pe Sine: Ca Dumnezeu a uns corpul cu Dumnezeirea Lui, iar ca Om a fost uns. Dumnezeirea e ungerea umanitatii (Lui), caci El e si Dumnezeu si Om".

 

Ca Dumnezeu, Fiul este si imparat din vesnicie, dupa cum este si invatator, sau Prooroc, dupa intrupare, cand a devenit si Arhiereu (Preot). Ca si slujirea Lui de invatator, Domnul a indeplinit si slujirea Sa preoteasca, in timpul activitatii Sale, cand vindeca bolnavi si scotea demoni, dar indeosebi cand a instituit Sfanta Euharistie, la Cina cea de Taina, dand porunca apostolilor: "Aceasta sa faceti" spre pomenirea Mea" (Luca 22, 19; I Cor. 11, 24-25). Apoi, cand ii trimite la propovaduire, inainte de inaltarea Sa la cer, si cand le porunceste : "Mergand invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua; si iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 19-20). Era acum imputernicirea lor cu intreita slujire. Tot dupa inviere, aratandu-Se lui Luca si Cleopa, la Emaus, savarseste cu ei Cina cea de Taina, cand prin binecuvantarea painii (si vinului) cu care ei se impartasesc, li se deschid ochii si-L cunosc, iar El s-a facut nevazut de ei (Luca 24, 13-32). Despre slujirea Domnului ca imparat si Arhiereu, Sfantul Ioan Hrisostom scrie: "imparat, Hristos este de-pururea, pe cand Arhiereu a devenit cand a luat trup, cand S-a produs Jertfa".

 

Preotia lui Hristos avea sa inaugureze si sa instituie o noua preotie, care conditiona si o Noua Lege (Ieremia 31, 31-33; Evr. 7, 11- 12, 18, 28). Legea Veche s-a dat pe temeiul preotiei levitice, adica a lui Aaron, din semintia lui Levi, pe cand Legea Noua este data de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care dupa trup se trage din "semintia imparateasca a lui Iuda, dintru care se pogora Domnul, Preotul cel dupa randuiala lui Melchisedec.  Si vezi taina: precum semintia lui Iuda mai inainte, era imparateasca si apoi prin Hristos s-a facut si preoteasca, asa si Hristos mai inainte era imparat, ca Dumnezeu totdeauna si mai inainte de a Se face Om, iar apoi in vremile cele mai de pe urma, S-a facut si Arhiereu, cand a luat asupra Sa trup omenesc si cand a produs lui Dumnezeu jertfa in vremile tainelor si asupra Crucii".

 

Dupa cum s-a spus, mai sus, orice preotie isi are Legea ei, care o conditioneaza, preotia fiind temeiul Legii (cf. Evr. 7, 11-12). In Legea Veche intai s-a randuit preotia lui Marcu (Iesire 29, 5-10), apoi s-a dat Legea mozaica a sa (Iesirea 30, 31, 34-40) ; adica preotia cea dupa randuiala lui Aaron. "Domnul Hristos", Preot dupa randuiala lui Melchisedec, initiaza o noua Preotie, divina, temei al Noii Legi (Matei 26, 26-28) ; pe care El o aduce. "Deci daca s-a introdus o alta Preotie, trebuia si un alt Testament (asezamant) (Evrei 7, 11-12, 18 ; 8, 6-8), fiindca nici preot nu poate fi fara asezamant, fara legi si ordinatiuni (preotie), si nici ca luand alta preotie, a intrebuintat-o tot pe cea dinainte" (adica pe cea levitica a Vechiului Testament). "Preotia s-a mutat" din semintie in semintie, din cea ierarhica, adica din cea sacerdotala, in preotie imparateasca, ca astfel sa fie aceeasi si imparateasca si sacerdotala. Si priveste taina cea mare : intai este cea imparateasca, si numai dupa aceea s-a facut sacerdotala, dupa cum s-a facut si cu Hristos, ca imparat-este de-a pururea, pe cand Arhiereu a devenit, in timp...

 

Cum nu exista jertfa fara preot si preot fara jertfa, conditionandu-se una pe alta, Mantuitorul Hristos a fost si Mielul de Jertfa si Preotul propriei Lui jertfe. Miel, despre care Apostolul iubit scrie, reproducand cuvintele proorocului Ioan Botezatorul, cand Il descopera lumii: Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29) ; El insusi S-a facut Preotul propriei Sale jertfe". Dar cum S-a facut El Insusi si Jertfitor, si Mielul jertfit, ne-o lamureste Marele Dascal al Ortodoxiei astfel : "El insusi a fost si Preotul jertfitor si victima (Mieul) de jertfa, Mielul adevarat al lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii (jertfit) pe Cruce, noul altar. Acelasi a fost si Jertfa si Preotul jertfitor. Fireste, Jertfa dupa trup si Preot dupa Duh. Acelasi a adus si l-a si adus (jertfa), insa dupa trup".

 

Din Preotia Lui divina, Domnul lasa Bisericii cele doua feluri de preotie crestina ale Noului Testament, si anume: preotia harica, speciala si sfintitoare,- apoi, "preotia imparateasca", generala, sau de obste, sau duhovniceasca. Prima, Preotia sacramentala a fost transmisa de Domnul Hristos, Arhiereul cel Mare, numit "Apostolul si Arhiereul marturiei noastre" (Evr. 3, 2). "Pastorul si Episcopul (Pazitorul) sufletelor noastre", sau mai marele pastorilor (I Petru 22, 25  5, 4) Care a strabatut cerurile si a sezut de-a dreapta tronului slavei in ceruri" (Evr. i, 1), dupa ce a transmis Apostolilor harul preotiei Sale, prin suflarea Sfantului Duh, asupra lor, in Ziua Invierii - Despre acest moment important, Sfantul Ioan apostolul, reproducand cuvintele Domnului, scrie : "Si Iisus (aratandu-li-se) le-a zis iarasi : "Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan 20, 21-23).

 

Aceasta Preotie ierarhica, primita de Apostoli - in ziua Invierii - prin suflarea Duhului Sfant asupra lor, ei au transmis-o apoi ierarhiei bisericesti, prin hirotonie, sau prin punerea mainilor. Din textul amintit se intelege clar ca Preotia implica si duhovnicia, adica puterea de a ierta si pacatele marturisite, in Taina Spovedaniei, sau a Marturisirii. Cand Mantuitorul trimite - inainte de Inaltare - pe apostoli la propovaduire si la intreita slujire, pe care o implica Preotia harica, le porunceste: "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le (sfintindu-le prin Sfintele Taine) in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua, si iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 19-20).

 

Credinta si primirea Sfintelor Taine sunt conditia imperioasa a mantuirii. De aceea precizeaza Domnul, la trimiterea Apostolilor in lume: "Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura, Cel ce va crede si se va boteza se va mantui; iar cel ce nu va crede (si nu se va boteza) se va osandi" (Marcu 16, 15-16). Din aceste doua texte - ca si din altele (ex., cel al instituirii Sfintei Euharistii, Matei 28, 26-28 ; Luca 22, 19-20 ; Fapte 2, 42 ; 20, 7 ; I Cor. 10, 16 ; 11, 24-25) se intelege intreita slujire preoteasca, prin care ei (slujitorii Bisericii) trebuie sa continue opera Lui de: a pastori (conduce), a invata si a sfinti, prin savarsirea Sfintelor Taine.

 

Explicind textul din Ioan (20, 21- 23), Sfantul Chiril al Alexandriei spune, clar : "Acum (in ziua Invierii) Domnul a sfintit pe Apostoli (prin suflarea Duhului Sfant asupra lor) si pastori si invatatori ai lumii si (Arhierei) savarsitori ai dumnezeiestilor Lui Taine". La acelasi text, Sfantul Ioan Hrisostom explica: "Acum ucenicii au primit puterea spirituala si harul apostolesc (incluzind preotia); dar nu ca sa invie morti si sa faca minuni (care-s harisme extraordinare si temporale), ci, ca sa ierte pacatele (har special, apostolesc al Preotiei, permanent). Caci deosebite sunt harismele Domnului. De aceea a adaugat: "Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate..., aratand ce fel de putere le-a dat".

 

In pofida acestui adevar biblic, evident, recunoscut, de aproape doua mii de ani, de intreaga Biserica, pana la marea Reforma din sec. XVI, protestantismul, aparut la acea data - cu toate ramurile si cu sectele lui, contesta aceasta preotie sfintitoare, de succesiune apostolica- Iata explicatia pe care o da acestui text o personalitate marcanta, protestanta : "Diferenta intre interpretarile acestui verset nu duce atat la natura puterii acordata ucenicilor prin cuvintele lui Iisus (Matei 16, 19 ; 18, 18), cat la determinarea celor care o exercita. Traditia Catolica si traditia Ortodoxa cred ca este vorba de (preotime) membrii tagmei preotesti (cum afirma Conciliul Vatican). Traditia protestanta crede insa ca este vorba de "cel care este adevaratul organ al Duhului (Sfant)".

 

Harul preotesc - cu intreita-i slujire - transmis de Domnul Apostolilor prin punerea mainilor, ei l-au transmis, prin hirotonie ierarhiei Bisericii: diaconi (Fapte 6,5), preoti (Fapte 14,23; II Tim. 1,6 ; Tit. 1, 5); si episcopi (Fapte 20, 28; I Tim. 5, 1-2; Iac. 5, 14 ; I Tim. 4, 14; Tit. 1, 5). La inceput, slujitorii Bisericii purtau si alte nume, deosebit de cele ale treptelor ierarhice, ba uneori incluzandu-le. Aceste numiri erau ale harismelor pe care le primeau slujitorii, si uneori chiar si credinciosii. Astfel ei se numeau si: prooroci (Fapte 13, 1), evanghelisti (I Cor. 12, 28-31), precum si "pastori si invatatori" (Efes. 4, 11); dar si "igumeni", sau "capetenii cu vaza" (Fapte 14, 22, 23 ; Evr. 13, - 7, 17) etc.

 

Toate aceste denumiri erau purtate si de apostoli, episcopi preoti si diaconi (ex. diac. Filip, Fapte 8, 5, 13-40) ; dar si de unii credinciosi (I Cor. 12, 7-11, 28;  13, 1-8;  14, 1-13). De aceea Apostolul recomanda crestinilor sa asculte de ele si sa se supuna pastorilor lor. "Ascultati pe (igumenii) mai marii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avand a da seama de ele, ca sa faca aceasta cu bucurie si nu suspinand, caci aceasta nu v-ar fi de folos" (Evr. 13, 17). Sfantul Ioan Gura de Aur vede in acesti "igumeni", sau "mai-marii" pastoritilor pe "pastorii", care pastoresc "turma". El nu-i numeste episcopi", ci "mai marii pastoritilor", ceea ce echivaleaza cu episcopi, dar si cu preotii; caci pastoratia este si a unuia si a celorlalti, unul peste Eparhie, ceilalti peste parohiile lor. De aceea indemnul Apostolului priveste deopotriva si pe unii si pe ceilalti". "Cel ce cinsteste pe episcop, sau preot, ca slujitorul lui Dumnezeu si pe Dumnezeu va cinsti ; iar cel ce se invata a dispretui pe preot, cu timpul va dispretui si pe Dumnezeu. Cand cineva se poarta cu evlavie fata de preot, cu atat mai mult se va purta fata de Dumnezeu. Chiar de ar fi preotul rau, totusi Dumnezeu vazand ca pentru cinstea Sa tu te porti cu cuviinta catre cel ce nu este vrednic de cinste, iti va rasplati tie dupa dreptate. Ca daca cel ce primeste prooroc in nume de prooroc, plata proorocului va lua; apoi si cel ce se pleaca si este supus preotului".

 

Un alt comentator, vorbind de supunerea pastoritilor catre pastorii lor, talcuieste asa : "Aici Apostolul Pavel intelege prin "povatuitorii (mai-marii) vostri pe episcopi si arhierei". Ca zice : "Supuneti-va unor arhierei si episcopi ca acestora ai vostri, fratii mei crestini". Trebuie sa precizam aici daca credinciosii trebuie sa se supuna si sa asculte si de pastorii cei rai : si de care anume pastori rai nu trebuie a asculta si a-i urma ?

 

Pastorii rai pot fi intelesi in doua feluri: cei care nu se abat de la dreapta invatatura a Bisericii, ci o propovaduiesc, pastrand-o nestirbita, dar au o viata compromitatoare (betie, imoralitate si lacomie, etc), pe care Biserica si credinciosii ii tolereaza, desi dauneaza, scandalizand pe multi credinciosi. Biserica ii sanctioneaza, prin diferite pedepse canonice, spre indreptare. Exista, insa o alta categorie de "pastori rai", cei care se abat de la dreapta credinta a Bisericii, cazand in erezii, sau schisme, pe care Biserica, dupa diferite incercari de a-i indrepta, iar ei refuzand, ii exclude, considerandu-i "pagani si vamesi" (Matei 18, 17), sau ii da "anatemei" (Gal. 1, 7. 9; I Cor- 5, 1--5) ; sau "satanei" (I Tim. 1, 19-20).

 

Pe toti acestia, care pretind ca propovaduiesc in numele lui Hristos, ca prooroci si facatori de minuni, Domnul insusi si apostolii ii numesc : "apostoli mincinosi". (II Cor. 11, 26; Apoc. 2, 2); "hristosi mincinosi" (Matei 24, 2 ; Marcu 13, 22), "prooroci mincinosi" (Mat. 7, 15 ; 24, 11 ; Marcu 13, 22 ; Luca 6, 26 ; Fapte 13, 6 ; II Petru 2, 1 ; I Ioan 4, 1 ; Apoc. 16, 13 ; 19, 20 ; 20, 10) , si "invatatori mincinosi" (II Petru 2, 1).

 

Relativ la acesti propovaduitori aroganti, iesiti de sub ascultarea Bisericii, Domnul spune, clar : "Multi imi vor zice in ziua aceea (a Dreptei Judecati) : Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni am tacut ? Si atunci voi marturisi lor : Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine, cei ce lucrati faradelegea" (Matei 7, 21-23). Deci toti cei iesiti de sub ascultarea Bisericii, facandu-se ei singuri prooroci si invatatori, lucreaza "faradelegea".

 

Cat priveste pe cei "rai" ca imorali, dar care nu tradeaza credinta, despre asemenea pastori, de care trebuie sa asculte credinciosii, Hrisostom graieste, ca raspuns acestei obiectiuni : "Dar pe cine numesti rau? Cand e vorba de credinta (eretica), apoi fugi si te departeaza de dansul, de ar fi nu numai om, ci chiar inger din cer; iar daca e vorba de viata lui, nu, cerceta cu amanuntime". El da exemplu pe carturarii-si fariseii care stateau pe "scaunul lui Moise", care desi erau trufasi si imorali, respectau Legea. "Tu insa - zice Marele Dascal - nu te uita la vorbe, ci la faptele lor, fiindca din cauza moralului lor nimeni nu se va vatama"... Ai vazut, deci, ca nu e vorba de (caderea din) credinta, ci de viata si de fapte".

 

Teofilact combate si el pe cei ce confunda preotii imorali, cu ereticii. "Dupa ce zici crestine ca arhiereul si preotul (povatuitorul) tau este rau? De este rau dupa credinta, adica are dogme (invataturi) ereticesti si hulitoare, fugi de dansul, macar de ar fi si inger din cer; iar de este rau dupa viata si petrecere, supune-te lui; ca despre unii ca acestia vorbeste Mantuitorul: "Toate cate va vor zice voua faceti-le, si paziti-le, dar dupa faptele lor nu faceti, ca ei zic, dar nu fac" (Matei 23, 3).

 

Iar despre eretici: episcopii si propovaduitori si stricatii in credinta, zice mai sus Pavel (Evr. 13, 9) sa nu ne lasam influentati de invataturile lor (eretice)". Tot in legatura cu pacate de conduita morala, Sfantul Ioan Hrisostom vede in preot pe "Ingerul Domnului", avand in vedere slujirea lui., El zice : "Nu stii ce este preotul ? Nu stii ca este ingerul Domnului ? Nu cumva el poate spune ale sale? Daca il dispretuiesti, nu pe dansul il dispretuiesti, ci pe Dumnezeu, Care l-a hirotonit pe el".

 

Dar ce ? zici tu : Dumnezeu ii hirotoneste pe toti, chiar si pe cei nevrednici ?" "Nu pe toti - zice exegetul - ii hirotoneste Dumnezeu, insa prin toti lucreaza - chiar si prin cei nevrednici - pentru mantuirea poporului. Ca daca Dumnezeu a vorbit pentru popor printr-un magar si prin Balaam printr-un om spurcat, cu atat mai mult prin preot (care poarta harul). Deci, ce nu face Dumnezeu pentru mantuirea noastra? Ce nu graieste El? Prin cine nu lucreaza? Ca daca El a lucrat prin Iuda, si prin cei ce prooroceau (fals) proorocii mincinosi (Matei 7, 15, 22-24) carora le va zice: "Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea" (Matei 7, 23); si altii inca scoteau draci, cu atat mai mult va lucra (Domnul) prin preoti... Asadar, fiecare sa se ingrijeasca de ale sale. Daca preotul are o credinta stricata, chiar inger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar daca invata drept, nu te uita la viata, ci la cuvintele lui".

 

Am amintit,  ceva mai inainte de "proorocii mincinosi", calificati ca "lupi rapitori" (Matei 7, 15) si de cei care au avut unele daruri, sau harisme cu care prooroceau,  scoteau demoni  si faceau multe  minuni (Matei 7, 21-23), dar pe care Domnul la dreapta Judecata nu-i va recunoaste, indepartandu-i ca pe niste "blestemati", care au lucrat "faradelegea".  Lucrul  pare   curios  si  paradoxal.  Cum trebuiesc intelese aceste  idei ? Sunt,  desigur,  si false  minuni  pe  care le  fac  unii falsi crestini, cu ajutorul diavolului. "Unii ca acestia - zice Sfantul Pavel - sunt apostoli mincinosi, lucratori vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este (insa) de mirare, deoarece insusi satana se preface in inger de lumina. Nu este deci lucru care daca si slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptatii, al caror sfarsit va fi dupa faptele lor" (II Cor. 11, 13-15). Despre astfel de credinciosi care se lasa amagiti de satana  si de lucratorii lui, Apostolul graieste iara: "Lucrarea lui satan (va fi) insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca n-au primit  iubirea  adevarului,  ca  ei sa se  mantuiasca. Si de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciunii, ca sa fie osanditi toti cei ce n-au crezut adevarului (mantuitor), ci le-a placut nedreptatea" (II Tes. 2, 9-12). Asa au fost ereticii de tot felul. De la Arie preot din Alexandria Egiptului - care tagaduia Dumnezeirea lui Iisus Hristos, -  condamnat la Sinodul I Ecumenic (325); Nestorie, patriarh al Constantinopolului, negand   omenitatea  perfecta a lui Iisus Hristos, dupa care sufletul rational a fost inlocuit cu divinitatea Lui, condamnat fiind de Sinodul III ecumenic, la 431 si altii; iar in cele din urma protestantismul  si  sectele.  Intre  preotii  si  credinciosii care au parasit Biserica Ortodoxa infiintand la noi secta lor, "Tudorista",  sau  "Crestini   dupa   Scriptura   amintim   pe   fostul   p-eot Tudor Popescu de la Biserica "Cuibul cu Barza", din Capitala, si pe fostul  diacon Dumitru   Cornilescu - traducatorul  Bibliei  lor,  dupa Luther - si  care  au creat  aceasta miscare  in  1922,  caterisiti,   apoi, de Biserica.

 

Exista insa - dintru inceput - in "via Domnului" o alta categorie de lucratori, care au fost daruiti de sus; cu anumite daruri duhovnicesti - slujitori ai Bisericii, sau simpli credinciosi. Unii dintre acestia il marturiseau pe Domnul, doar cu gura, despre care se spune ca "nu vor intra in Imparatia cerurilor" (Matei 7, 21). Intre acestia unii au avut  darul  proorociei,  altii pe cel  al  alungarii  demonilor,  sau pe al facerii de minuni, in numele Domnului (cf. Matei 7, 21-23). Se stie ca la inceputul Bisericii "multi barbati erau inzestrati, de sus, cu daruri extraordinare. Unii primisera darul de a patrunde mai adanc in tainele iconomiei divine si a cunoaste viitorul. Acestia erau proorocii Testamentului Nou. Altii aveau darul de a scoate in numele Domnului duhurile necurate (demonii) din oameni, iar altii aveau darul de a face diferite minuni. Aceste daruri sunt "daruri harismatice", sau "gratiale", pentru ca li s-au dat unora sau altora nu pentru vrednicia lor personala, ci in mod gratial din partea lui Dumnezeu. In I Corintem 12, 4-11, apostolul insira 9 daruri harismatice cu care a fost inzestrata Biserica din Corint (cp. sl Efes. 4, 11). Primirea si impartasirea acestor daruri nu era-insa totdeauna conditionata de o viata cu adevarat crestina si virtuoasa. Unora ca acestora Domnul le va da "in ziua aceea" "marturia, ca nu i-a cunoscut niciodata ca sunt ai Sai".

 

Daca si harismaticii trebuie sa asculte de Biserica si de pastorii ei (cf. I Cor. 12, 28 ,- 14, 1-5), care si ei sunt si harismatici (cf. Efes. 4, 11), cu atat mai mult ceilalti crestini, ba chiar si stapanirea de Stat. De aceea, dupa ce recomanda, mai intai supunere si ascultarea de Biserica si pastorii Ei, Domnul si apostolii dau acest sfat tuturor - pastori si pastoriti. "Dati, deci, Cezarului (Stapanirii de Stat) cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu" (Matei 22, 21, Marcu 14, 17,- Luca 20, 25). Ordinea este, insa, intai Dumnezeu si Biserica Lui, apoi Statul. Caci : "Cine nu asculta de Biserica este "pagan si vames" (Matei, 18, 17) adica excomunicat din Biserica si "dat anatemei" (Gal. 1, 7-9) si "satanei" (I Tim 1, 20).

Sfintii Apostoli Pavel si Petru justifica fiecare in felul sau, supunerea catre stapanirea lumeasca. "Tot sufletul (omul) sa se supuna inaltelor stapaniri, caci nu este stapanire decat de la Dumnezeu ; iar cele ce sunt de Dumnezeu sunt randuite... Caci ea (stapanirea) este slujitoarea lui Dumnezeu spre binele tau (crestine) ; iar daca faci rau, teme-te ; caci nu in zadar poarta sabia ; pentru ca ea este slujitoare a lui Dumnezeu si razbunatoarca maniei Lui asupra celui ce savarseste raul. De aceea trebuie sa va supuneti, nu numai pentru manie, ci si pentru, constiinta... Ca pentru aceasta platiti si dari. Caci (dregatorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, staruind in aceasta slujire neincetat" (Rom. 13, 1, 4-6).

 

Dupa Sf. Ioan Gura de Aur ,- "Dreptul principal al unei astfel de legiuiri este al lui Dumnezeu... adica aceasta este poruncita de Dumnezeu - ...Ca anarhia pretutindeni este un mare rau si cauza tuturor tulburarilor".

 

Deci ordinea este : Dumnezeu, Biserica si apoi stapanirea lumeasca. Asa recomanda si Sfantul apostol Petru. "Supuneti-va, pentru Domnul, oricarei oranduiri omenesti, fie imparatului, ca inalt stapanitor, fie dregatorilor,  ca  unora  ce sunt  trimisi  de  el,  spre  pedepsirea facatorilor de rele..., caci asa este voia lui Dumnezeu, cu voi, prin faptele voastre cele bune, sa inchideti gura oamenilor fara minte si fara cunostinta... Dati tuturor cinste, iubiti fratia, temeti-va de Dumnezeu, cinstiti pe imparat (stapanirea)" (I Petru 2, 13-17).

 

Din aceste texte clare, se intelege precis ca: Apostolul Pavel deduce de asemenea toata puterea statului de la Dumnezeu. Si ca fara stirea si invoirea lui Dumnezeu nici nu exista ceva in lume. Si atunci este clar ca nici autoritatile Statului nu pot sa existe si sa fiinteze fara stirea si invoirea lui Dumnezeu". Supunerea este poruncita de Dumnezeu, chiar cand stapanirea este pagana - cum a fost cea romana, primele secole, persecutand pe crestini, cum a fost mai apoi Iulian Apostatul etc. Numai cand se cere crestinilor renegarea credintei si adorarea stapanitorilor (romani) numai atunci crestinii adevarati au preferat martirajul. In asemenea situatie crestinii au refuzat supunerea (imparatilor si stapanirilor pagane), preferand moartea martirica, la care mergeau slavind pe Hristos.

 

Prin urmare, Preotia, fiind de origina divina, primeaza stapanirii lumesti, de aceea trebuie cinstita in chip deosebit. Dupa Marele "Dascal al Ortodoxiei", Preotia este slujire ingereasca. "Preotia - zice el - se savarseste pe pamant, dar are randuiala cetelor ceresti. Si pe foarte buna dreptate, ca slujba aceasta n-a randuit-o un om sau Inger, sau Arhanghel, sau alta putere creata de Dumnezeu, ci insusi Mantuitorul. Sfantul Duh a randuit ca preotii, inca pe cand sunt in trup, sa aduca lui Dumnezeu aceeasi slujba pe care o aduc ingerii in ceruri. Pentru aceea preotul trebuie sa fie atat de curat, ca si cum ar sta chiar in cer, printre puterile cele ingeresti.

 

Mai socotesti, oare, ca mai esti printre oameni si ca mai stai pe pamant, cand vezi ca Domnul sta jertfa pe Sfanta Masa, iar pe preot stand langa jertfa, rugandu-se, cand vezi ca toti se inrosesc cu impartasirea, cu cinstitul Sange al lui Hristos? Mai socotesti, oare, ca mai esti printre oameni si ca stai pe pamant? Mai socotesti oare, ca te-ai mutat dintr-odata in cer, ca ai scos din suflet orice gand trupesc si ca priveste numai cu sufletul gol si cu mintea curata cele din ceruri. O, minune!  O, iubire de oameni a lui Dumnezeu".

 

Preotia are si puterea data ei de Domnul, de a lega si a dezlega pacatele oamenilor, "putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici ingerilor, nici arhanghelilor. Nu s-a spus ingerilor, ci oamenilor : "Oricile veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer ; si oricite veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer" (Matei 18, 18)- Au si stapanitorii pamantului puterea de a lega ; dar leaga numai trupurile. Puterea de a lega a Preotilor insa, "leaga sufletele si strabate cerurile : Dumnezeu intareste sus, in ceruri, cele facute de preoti jos, pe pamant. Stapanul intareste hotararea data de rob. Ce altceva a dat Dumnezeu preotilor decat toata puterea cereasca.  Domnul  a spus :   "Carora  veti ierta pacatele, se vor ierta si carora le veti tine vor fi tinute" (Ioan 20, 23).

 

Preotia, precum s-a spus, este mare Taina si lucrarea ei este numai a lui Dumnezeu, preotul fiind numai persoana sfintita, purtatoare de har. "Totul este al harului (Domnului). Preotul este dator sa deschida gura, iar celelalte toate Dumnezeu le lucreaza. El (preotul) tine numai locul unui sfetnic. Dumnezeu lucreaza totul, Dumnezeu face toate... Proaducerea sau Jertfa (lui Hristos) aceeasi este, chiar de ar face-o Pavel, sau Petru, sau oricine altul - aceeasi este pe care Hristos a dat-o ucenicilor Sai, si pe care acum preotii o savarsesc".

 

Iata maretia si divinitatea Tainei celei mari a Preotiei, prin care se savarsesc toate celelalte Sfinte Taine si ierurgii, prin care lucreaza harul Sfintei Treimi, in numele Careia sunt ele savarsite. Deosebit de preotia harica, de hirotonie si de succesiune apostolica, ca singura care le savarseste pe toate celelalte Taine, Noul Testament ne vorbeste si de o alta preotie duhovniceasca, "imparateasca", sau generala a tuturor crestinilor, primita prin Taina Botezului, Mirungerii si Euharistiei. Aceasta "preotie imparateasca", nu este unica si nici independenta, ci ea deriva din Preotia harica, de hirotonie si de succesiune apostolica; iar amandoua decurgand din Preotia lui Hristos. El a transmis aceasta Preotie harica Apostolilor, prin suflarea Duhului Sfant asupra lor, in ziua invierii, cum s-a spus, iar Apostolii au transmis-o ierarhiei Bisericii, prin hirotonie. Succesiunea Preotiei este, deci : Hristos, Apostolii, cu ierarhia bisericeasca : episcop, preot, diacon si cea "imparateasca".

 

Protestantismul, insa, cu toate ramurile si sectele derivate din el, nu recunoaste decat preotia generala, in pofida tuturor textelor nou-testamentare, cunoscute si amintite, mai inainte. Sfantul apostol Petru vorbeste clar despre aceasta "preotie imparateasca", in doua texte, (preotie inferioara celei ierarhice, de hirotonie si de succesiune apostolica, din care deriva, si care este singura sfintitoare, prin harul Sfintelor Taine. Despre aceasta preotie sfintitoare, a ierarhiei bisericesti vorbeste si Sfantul Petru in I Petru 5, 2-35, ca si Apostolul Neamurilor in I Tim. 3, 1-10 ; 5, 17-22 ; Tit 1, 5-9.

 

Primul text, care vorbeste despre "preotia imparateasca", graieste astfel : "Si voi (crestinii) insiva ca pietre vii, ziditi-va drept casa duhovniceasca, preotie sfanta, ca sa aduceti jertfe duhovnicesti, bine-placuta lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos" (I Petru 2, 5). Cum se vede din acest text are si aceasta "preotie imparateasca" rolul de a aduce: "jertfe duhovnicesti, bineplacute lui Dumnezeu". Din aceasta preotie imparateasca fac parte toti crestinii, care au primit cele trei Taine: Botezul, Mirungerea si Sfanta Euharistie, sau impartasania; adica si barbati si femei, din care unii pot fi si infirmi: orbi, schiopi, ologi etc. Preotia ca Taina, de succesiune apostolica, nu poate fi primita, insa decat de barbati, valizi si fara defecte corporale, sau psihice.

 

Preotia imparateasca are si ea o intreita "slujire", la nivelul ei, ca: imparat, prooroc, sau invatator, si preot. De aceste trei feluri de slujire a ei vorbeste Sfantul Ioan Gura de Aur astfel : "Dumnezeu ne-a uns si ne-a pecetluit pe noi intru Hristos si ne-a dat arvuna Duhului in inimi" (II Cor. 1, 21-22). Ungerea aceasta urmeaza si completeaza Botezul, cu harismele ei. Adica ne-a dat Duhul, care le-a facut pe amandoua (ungerea si pecetluirea), facandu-ne deodata si prooroci si preoti si imparati, fiindca acestia se ungeau in legea veche. Noi crestinii, insa, nu numai una din aceste demnitati avem, ci pe toate trei, si inca cu prisosinta ,- caci si de imparatie (a lui Dumnezeu) avem a ne bucura, si preoti devenim, proaducandu-I jertfa trupurile noastre, precum zice Apostolul: "Sa infatisam trupurile voastre ca pe o jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu, ca inchinarea voastra duhovniceasca" (Rom. 12, 1) ; si, apoi, devenim si prooroci, fiindca noua ni s-au descoperit toate cele ce ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (I Cor. 2, 9).

 

"Jertfele spirituale" sunt nenumarate si de multe feluri. Ele se numesc spirituale, sau duhovnicesti, pentru ca sunt facute si aduse "in duh smerit. Intre acestea Sfantul apostol Petru aminteste de : binecuvantarea si slavirea lui Dumnezeu (I Petru, 1, 3; 4, 11),- de "omul tainic al inimii, cu "duh bland si linistit" (3, 4), de smerenie (3, 8 , 5, 5) ; de nerasplatirea raului cu rau, ci cu binecuvantare 3, 9); de inima infranta si smerita, ca altar pe care se aduc aceste jertfe, si in care este sfintit Hristos (3, 7-9 ; 15-16) ; de dragoste nefatarnica, ce "acopere multime de pacate" (4, 8) ; de dreptate (3, 14) ; de rugaciunea, milostenia si compasiunea, iertarea, curatenia sufleteasca, rabdarea in suferinta (1, 6-7; 3, 14; 4, 8-11) etc. De altfel, orice lucrare facuta spre binele aproapelui, dar facuta in numele Domnului, e tot o "jertfa duhovniceasca" (4, 9-11). Aceste "jertfe spirituale" trebuie sa fie aduse lui Dumnezeu, in general, tot prin Biserica, prin preotii slujitori, care le unesc cu jertfa euharistica. De la el, Hristos, "Preotul in veac", sau Arhiereul cel Mare, le primeste ca ale Sale, le asimileaza jertfei Sale si asa le aduce Tatalui; caci aceasta inseamna: "sa aduceti jertfe duhovnicesti bineplacute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos". Orice lauda la adresa Lui, orice rugaciune, orice act de sfintenie, sau de slujire este o jertfa. Ele sunt aduse deopotriva lui Dumnezeu Tatal si lui Hristos insusi ca Dumnezeu intrupat". Prin urmare, astfel de jertfe sunt  bineplacute  lui  Dumnezeu,  nu  atat, si nu numai pentru ca sunt "spirituale" sau "duhovnicesti", ci si mai ales, pentru ca ele sunt aduse "prin Iisus Hristos", si facute in numele Lui (I Petru 4, 9-11).

 

Sfantul Chiril Alexandrinul, vorbind si el despre "jertfele duhovnicesti", scrie : "Noi crestinii suntem si noi jertfelnic, adunati intr-o unitate spirituala, iradiind ca o buna mireasma credinta in Hristos si aducand prin El lui Dumnezeu Tatal, ca o tamaie binemirositoare ofrandele virtutilor noastre".

 

Sfantul Ioan Gura le Aur vorbeste si de altfel de jertfe, chiar trupesti, care sunt socotite ca jertfe supreme. "Sunt - zice el - si alte jertfe, si cu adevarat arderi de tot, adica trupurile mucenicilor. Acolo si sufletul si trupul, sunt jertfe, si acolo este miros de buna mireasma. Daca vrei, poti si tu singur sa proaduci o astfel de jertfa. Caci ce este daca nu-ti vei arde trupul in foc (ca martirii) de vreme ce poti a-l arde si cu altfel de foc, ca de pilda cu focul saraciei de bunavoie, cu acel al necazurilor... Omoara-ti dara si tu trupul, si rastigneste-l, si atunci vei lua si tu cununa acestei mucenicii... Jertfa aceasta este buna si nu are nevoie de preot, ci numai de cel ce o proaduce. Aceasta jertfa este buna, ca desi este savarsita jos pe pamant, totusi imediat se ridica  sus".

 

Cele doua preotii (imparateasca-subiectiva, si cea obiectiva-slujitoare si sfintitoare a obstei crestine) nu pot lucra valabil una fara alta, fiindca ele se intregesc una pe alta in Hristos. "Credinciosul particular reflecta aspectul subiectiv al preotiei lui Hristos, aducand persoana sa (sau si darurile sale)" ,- dar intrucat aceasta nu e jertfa comuna, acum e Persoana lui Hristos (euharistic), aspectul acesta al preotiei comune a lui Hristos il reflecta preotul slujitor comun. Aceste doua preotii se intregesc, implinind impreuna pe plan bisericesc integritatea Preotiei lui Hristos. Nici una nu este intreaga fara cealalta" spune undeva P.C. Parinte prof. Staniloae.

 

Al doilea text care vorbeste despre "preotia imparateasca" graieste astfel: "Iar voi crestinii sunteti semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu, ca sa vestiti in lume bunatatile Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa cea minunata. Voi care odinioara nu erati popor, iar acum sunteti poporul lui Dumnezeu ; voi care n-aveti parte de mila, iar acum sunteti miluiti" (I Petru 2, 9-10).

 

Expresia "preotie imparateasca", exprima de fapt doua slujiri: preoteasca si imparateasca, subintelegandu-se si cea invatatoreasca sau prooroceasca. Aceasta expresie o aflam in Apocalipsa 1, 6 unde citim : "Si (Hristos) ne-a facut pe noi imparatie (sau imparati), (si) preoti ai lui Dumnezeu si Tatal Sau". Tot in aceasta scriere Domnul Hristos este numit si imparat, dar si crestinii: "Si i-ai facut pe ei (Hristoase) Dumnezeului nostru imparatie (imparati) si preoti si vor imparati (crestinii) pe pamant" (Apoc. 5, 10).

 

Interpretii acestor texte ( I Petru si Apoc. 1, 6 ; 5, 10), in acord cu cei de mai inainte spun si ei : "Fiecare crestin care se boteaza este adica si prooroc, pentru ca a vazut (prin credinta) cele ce omul trupesc nu le-a vazut, si a auzit cele ce urechea trupeasca nu le-a auzit; este preot, pentru ca este dator a se aduce pe sinesi jertfa vie sfinta si bine placuta lui Dumnezeu, precum zice insusi Pavel (Rom. 12, 1). Este (si) imparat (fiecare crestin), pentru ca s-a facut fiu dupa har al cerescului imparat, pentru ca are sa se faca in cealalta viata mostenitor al imparatiei, si ca, in viata aceasta, imparateste si stapaneste peste cugetele cele rele, si e mai presus de toata lumea si decat toate lucrurile lumii". In vechime se ungeau imparatii, proorocii si preotii cu untdelemn sfintit". Dar acum noi crestinii ne ungem cu Duhul Sfant, cu untdelemnul cel gandit, fiindca a dat Dumnezeu in inimile noastre arvuna si zalogul Sfantului Duh, iar de vreme ce ne-a dat noua arvuna, ne va da noua si partea si totul. Iar arvuna numeste toate darurile Sfantului Duh care se dau celor vrednici in viata aceasta, fiindca dupa acelasi Pavel: "Din parte cunoastem si in parte proorocim" (I Cor. 3, 9). Atunci insa vom lua darul cel desavarsit, cand se va arata Hristos intru slava Sa, in veacul viitor".

 

S-a vazut in textele din Apocalipsa ca crestinii sunt numiti si imparati si preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Iisus Hristos, imparatind cu El si aici, in viata pamanteasca, in duh, si in viata viitoare, cu ingerii si cu sfintii. Crestinii sunt "imparati" pentru ca poarta pe cap o cununa imparateasca, semnul biruintei asupra patimilor; si sunt "preoti" pentru ca s-au adus pe ei insisi lui Dumnezeu jertfa vie (bine) placuta".

 

Imparatia si preotia de care se vorbeste in textele amintite trebuie inteleasa - cum s-a amintit, mai intai, ca viata traita aici si apoi in viata vesnica, in cer, cu ingerii si sfintii. De aceea : "Am fost chemati la lumina credintei din orice popor si limba (ca crestini), pentru ca eliberati (de jugul pacatului, prin botez) sa fim invatati a prooroci. Si asa suntem pusi a imparati (stapani) pamantul ; dar nu acest pamant creat si intunecos, ci acel pamant nou pe care l-a fagaduit Domnul celor buni, blanzi si placuti Lui"  (aluzie la II Petru 3, 13).

 

Am amintit de felul cum o anumita Biblie (sectara) falsifica si unele texte biblice si chiar termenii ierarhiei : episcop, preot si diacon, prin : supraveghetor, batran si slujitor. Intre textele care falsifica termenii ierarhiei este si cel din Epistola lui Iacob, care vorbeste de doua Taine a Preotiei si a Sfantului Maslu. Textul graieste astfel : "Este cineva bolnav intre voi ? Sa cheme preotii (Bisericii) si sa se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn (sfintit), in numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si Domnul il va ridica, si de va il facut pacate se vor ierta lui" (Iacob 5, 14-15)

 

La acest text, "Noul Testament Ecumenic (protestant), in explicatia de la subsol, scrie : "Acest verset reia cele trei teme din versetul precedent: iertarea pacatelor, rugaciunea si vindecarea. Acest Testament explica astfel : "Pentru ca Ungerea este facuta in numele Domnului, ca si Botezul, ea manifesta credinta Evangheliei in puterea Domnului inviat si vizeaza un caracter ritual. Traditia Catolica (ca si cea Ortodoxa) leaga, de acest text, Taina Mirungerii bolnavilor, sau a Sfantului Maslu. Aceasta identitate este contestata de traditia Reformei in mod general".

 

Iar la v. 15 aceeasi traducere "Oecumenique" explica : "Verbele a mantui si a ridica, pot sa insemne fie insanatosirea bolnavului, fie mantuirea eshatologica care nu ar implica in chip necesar tamaduire. Totusi unele afinitati cu istorisirile evanghelice despre minuni, ca : "Credinta ta te-a mantuit" (Marcu 5,. 34, 41), sau: "Ridica-te,.., credinta ta te-a mantuit" (Luca 17, 19) fac mai degraba a ne gandi la puterea Domnului de a vindeca bolnavul si de a mantui pe pacatos. Legatura intre boala si pacat este adanc inscrisa in mentalitatea biblica, ceea ce explica pentru ce Noul Testament leaga iertarea pacatelor si vindecarea trupului, ca semn al invierii... Dupa unii, aceasta marturisire a pacatelor ar fi legata de Ungere. Pare mai degraba ca mentiunea iertarii pacatelor sa fi atras acest indemn la marturisirea greselilor".

 

Un alt text a carei traducere e falsificata si de amintita traducere "Oecumenique", ca si de traducerea Cornilescu, este cel din Epistola catre Evrei 7, 24. La acest text traducerea "Oecumenique" reda textul astfel.: "Dar El, pentru ca ramane vesnic, poseda o preotie exclusiva". Acelasi termen grec "aparayaton" este redat in Biblia Cornilescu, tradus dupa Luter, prin parafraza : "(preotie) care nu trece de la unul la altul" (Evr. 7, 24), expresie care denatureaza complet ideea textului. Dupa aceasta traducere in Noul Testament nu se poate vorbi decat de preotia levitica, "dupa randuiala lui Aaron", si "preotia exclusiva a lui Hristos". Aceasta, pentru ca dupa conceptia protestanta nu exista preotie ierarhica, de succesiune apostolica, ci numai preotia generala sau "imparateasca". De aceea, pentru a fi consecventi cu aceasta idee, au falsificat si inlocuit toti termenii ierarhici, cum s-a spus de "episcop", prin "supraveghetor"; cel de "preot", prin "presviter", sau "batran ; iar "diacon", prin "slujitor". Asa se falsifica Biblia.

 

Traducerea exacta a acestei expresii "aparabaton" este "preotie vesnica", sau "netrecatoare", iar nu : "care nu trece de la unul la altul". Din pacate, acest fel de traducere o aflam si in Noul Testament, tradus de Gala Galaction, in 1937, dupa care s-a trecut si in Biblia, sau Sfanta Scriptura a Bisericii Ortodoxe. In ambele citim : "Aici insa, Iisus, prin aceea ca ramane in veac are o preotie care nu mai trece la altul" (Evr. 7, 24). Aceasta traducere, cum se vede clar, in acest text, nu se deosebeste prea mult de cea luterana si de cea a lui Cornilescu. Ne mira cum a putut face raposatul in Domnul, Gala Galaction un astfel  de  imprumut,  din traducerea  sectara. De  aceea  gasind in manile crestinilor ortodocsi Testamentul Galaction si Biblia oficiala a Bisericii, zadarnic incercam sa-i convingem ca este traducerea gresita a acestui verset, caci ei dau raspunsul: aceasta e traducerea Bisericii Ortodoxe. Ba, si sectantii ne raspund la fel, ca traducerea lor, la acest text este identica cu cea a Bisericii Ortodoxe. Iata cum se perpetueaza zeci de ani, traducerile gresite ale diferitelor texte, sau numai cuvinte. Iar sectarii gasesc justificari si din Biblia, sau Noul Testament-Gala Gadaction.

 

O traducere corecta a acestui verset o aflam in Biblia sau Sfanta Scriptura, editia 1915 si in Noul Testament tradus de fostul patriarh Nicodim, editia 1941. Aci citim: "Iar Acesta (Hristos), ca unul ce ramane in veci, are si preotie netrecatoare" (Evr. 7, 24).

 

Am aratat textele clare si precise care vorbesc de Preotia lui Hristos, de preotia transmisa de El Apostolilor, in ziua invierii Sale, prin punerea mainilor Lui peste ei (Ioan 20, 23), transmisa de ei, apoi, episcopilor, preotilor si diaconilor, prin hirotonie, sau punerea mainilor, cum s-a vazut, explicit, iar din aceasta preotie, de hirotonie, decurge preotia imparateasca, sau generala, a tuturor crestinilor, care primesc Botezul, urmat indata de Mirungere si de Sfanta Euharistie, sau impartasire. Aceasta preotie imparateasca este in ascultare de preotia ierarhica si colaboreaza cu ea, in cultul liturgic, in activitatea samarineana a ingrijirii si vizitarii bolnavilor ca si in cea misionara etc. Ea nu lucreaza insa independent de preotimea Bisericii.

 

Aceasta este deci invatatura Noului Testament nefalsificata, despre cele doua preotii ; si asa au pastrat-o intacta Biserica Ortodoxa si cea Romano-Catolica, de-a lungul celor doua milenii.

 

Pr. Ioan Mircea

 

 

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 6677

Voteaza:

Preotia lui Hristos si preotia sacramentala si imparateasca 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE