Asta inseamna sa iubesti!

Asta inseamna sa iubesti! Mareste imaginea.

Am citit aceasta povestioara care m-a impresionat foarte mult si ca orice lucru frumos si folositor, incerc sa o impart cu voi. Iarasi sper ca printre aceste randuri sa gaseasca fiecare din noi gandul cel frumos.

"Cu cativa ani inainte de cel de-al doilea razboi mondial, exista un cuplu care se iubea foarte mult. De fiecare data barbatul, in orice ocazie, incerca sa-si arate dragostea fata de ea. Ea era frumoasa, sensibila, dar si firava din punct de vedere al sanatatii.



Incepand razboiul, barbatul este nevoit sa mearga pe front, unde trece prin foarte multe incercari si de multe ori ca prin minune scapa sa nu fie ucis. Se ruga in fiecare zi sa-l ajute Dumnezeu sa traiasca pentru a se intoarce acasa langa sotia pe care atat de mult o iubea.

Fiecare gand al sau era sa o stranga din nou in bratele sale si-i dadea putere sa reziste foamei, frigului si ranilor. Cand se termina razboiul, mai fericit ca niciodata porneste catre casa parca plutind…

In drum, aproape de satul sau, se intalneste cu un prieten de familie care dupa bucuria de a-l revedea viu si intreg, incerca sa-l consoleze pentru incercarea prin care trec…

- "Care incercare?" intreba nelinistit barbatul.

- "Inca nu ai aflat?. sotia ta a avut o infectie foarte grea, a scapat cu viata dar acum chipul ei este deformat." Raspunse prietenul trist.

Barbatul cade aproape lesinat si ramane plangand cu amar pe marginea drumului…

Spre seara ajunge acasa. Sotia lui, dupa bucuria revederii si multumind lui Dumnezeu pentru minunea de-al tine in viata, se asaza la masa si… realizeaza ca multiubitul ei sot si-a pierdut vederea in razboi! Crezand ca printr-o rana de razboi a ramas orb, nu-l intreaba niciodata despre acest lucru pentru a nu suferi si mai mult. Ii acorda ingrijirea cuvenita cu multa dragoste si traiesc efectiv fericiti inca cincisprezece ani.

Dupa acesti cincisprezece ani si suferinta unei boli aprope incurabile, pe patul suferintei sotul ii inchide ochii multiubitei sale sotii si… ii deschide pe-ai lui!

Pentru cincisprezece ani s-a prefacut ca este orb ca sa nu ii mareasca suferinta…"


Asta inseamna sa iubesti!!. Sa te faci pe tine orb pentru a nu rani pe celalalt. De cele mai multe ori este nevoie sa inchidem ochii, pentru ca adesea privirea noastra este mai grea decat credem si cel pe care-l privim poate fi si mai impovarat de greutatea unei priviri pline de invinuire.

Multi isi pierd curajul sa lupte cu ei, sau cu incercarile prin care trec tocmai pentru faptul ca noi i-am privit cum nu trebuia! Viata le poate deveni si mai grea caci nu ii vedem durerea sufletului ce sta sub handicapul sau, sau uratenia sa, sau oricarei alte deformari a frumusetii; ori a viciului ce a pus stapanire pe el, ori a depresiei cu care se lupta…

Dar, pentru a inchide ochii este nevoie sa iubesti!. nu devenim orbi din indiferenta sau prostie, si nici din dorinta de a marginaliza; ci, din sensibilitate, din politete si marinimie sufleteasca de care dam dovada.

Este nevoie de iubire pentru a te comporta simplu si firesc?. din cate se pare da! Este nevoie sa iubesti pentru a nu-l face pe celalalt sa se simta jignit sau invinovatit. Nu noi sa fim motivul pentru care el sufera, ci ar fi mantuitor sa-l ajutam, sa-i alinam pe cat putem durerea. Nu asta face si Hristos in vietile noastre?. Cred ca ne priveste cu ochii inchisi, caci altfel nu am putea privi noi in ochii Lui vazandu-ne cat de vinovati suntem in Fata Lui.

Si ma gandeam cat de rar in zilele noastre auzim cazuri de genul acesta. Parca s-a “racit” dragostea, parca nu mai avem putere sa iubim, sau poate am devenit prea egoisti?

Altadata relatiile erau mult mai lungi, mai frumoase, mai fericite. Exista o frumusete si un dor sfant intre cei doi. Un simplu gest, o mica floare, o privire era izvor de bucurie, tresaltarea inimii si lacrimi de fericire.

Si acum… nu auzi decat despartiri si tristete. Scandaluri si acuze. Toti se vaita de ceilalti. Toti ii invinuiesc pe ceilalalti. Foarte putini sunt cei care-si asuma vinovatia si responsabilitatea unei despartiri. Nu mai putem iubi?. nu mai putem ierta? Nu mai are nicio importanta pentru noi dragostea?. sau pur si simplu suntem atat de inrobiti cu dragostea pentru noi insine incat cel de langa noi devine povara?

Cu totii stim ca pentru a reusi o relatie, o casnicie, trebuie ca amandoi membri sa contribuie prin iubire la fericirea si frumusetea vietii celuillalt. Din batrani se spune ca “dragostea-i ca flacara, dar se intretine cand arunci lemne in foc…” si astfel putem sa iubim continuu.

In nicio carte nu scrie, sau nimeni nu a spus ca a iubi inseamna NUMAI fericire… dar a iubi inseamna a dori binele si fericirea celuilalt. Inseamna a renunta la egoism si mandrie, a te smeri pentru a fi pace, a te ruga nadajduind, a te multumi si a multumi pentru putinul pe care il ai, a fi fericit vazand ca este fericit si celalalt, a trai inaltator…
A iubi este intelepciunea vietii… A iubi inseamna o inima desteapta… A iubi inseamna invatatura care vindeca si nu omoara, care mangaie si nu extermina!

Poate ca printre cei ce citesc aceste randuri exista si pareri opuse, ganduri ca nu ar trebui ca eu sa scriu despre relatiile de iubire, caci nu stiu "cat de greu" este… Probabil au dreptate, dar ca orice Preot sufar mai mult decat puteti sa stiti cand vad o inima ranita, o lacrima pe chipul frumos al celuilalt.
Iubirea cu greu indura asa ceva…"

Arhim. Siluan Visan

.

Despre autor

Siluan Visan Arhim. Siluan Visan

Senior editor
153 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2011

Pe aceeaşi temă

24 Mai 2021

Vizualizari: 52473

Voteaza:

Asta inseamna sa iubesti! 4.90 / 5 din 20 voturi. 8 review utilizatori.

Cuvinte cheie:

iubirea dragostea

Comentarii (8)

  • ion staniciPostat la 2013-12-07 20:55

    O frumoasa si sugestiva poveste parinte. Sper din tot sufletul sa fim din ce in ce mai multi cei care iubim, respectam si intelegem care este calea cea dreapta. Suntem inconjurati de persoane care inca nu au inteles rolul lor aici.Intr-adevar, iubirea aproapelui te elibereaza! Am gresit mult in viata pana acum..Am invatat insa sa nu mai repet greselile trecutului, sa traiesc prezentul si sa ma bucur de viitor! Ma rog pt cei dragi mie si nadajduiesc intr-o lume mai buna! Va felicit pentru mesajele frumoase pe care ni le transmiteti!

  • miron elenaPostat la 2013-12-07 20:36

    Nemaipomenit de frumos acest material .ma emotionat pina la lacrimi.aveti perfecta dreptate .am un baiat casatorit si un nepotel extraordinar.pentru al ajuta sa aiba o bucata de piine mai buna ,miam luat crucea si am plecat pe meleaguri straine sa muncesc ca mai apoi sai ajut nu numai pe copilul meu ci fam lui sa nu sufere si ei cum am suferit eu ,in speranta ca ei vor fi fericiti si eu alaturi de ei.dar din pacate nu e asa.traiesc ca doi straini in casa,mereu nu au timp,nu vad acea dragoste sanatoasa,crestineasca,nu stiu unde vor ajunge.mereu ii rog sa ea aminte ca viata e unica e sfinta treb sai multumim bunului dzeu in orice moment al vietii noastre pt tot si pt toate.eu sint singura de o viata pot spune ,avind un sot alcolic am trebuit sa renunt, si sami educ copilul singura.multumesc bunului dzeu si maicii Sale pt ca mau ajutat

  • Constanta SzlavicsPostat la 2013-12-07 16:09

    O Doamne, ce poveste frumoasa! Fara iubire, viata este searbada si realizam ca iubim, doar cand ne pasa de cum simt cei din jur, decat de cum simtim noi insine!Fericirea celui de langa noi, trebuie sa primeze! Multumesc.

  • vasile tanasePostat la 2013-12-06 10:27

    Emotionanta si dureros de reala este iubirea povestita despre cei doi soti si nu am cum sa nu-mi amintesc de o situatie cat de cat asemanatoare in care viitoarea mea sotie avea inima stransa de emotie ca luase nota maxima la un examen de sesiune iar eu urma sa intru dupa ea la examinare si imi spunea ca mai bine ar fi luat ea o nota mai mica iar eu sa iau nota maxima. Bunul Dumnezeu I-a ascultat rugaciunea si a potolit intristarea ei caci si eu am nota maxima. Aceste trairi sunt fapte de jertfa de sine pe altarul iubirii pentru celalalt si Blandul nostru Mantuitor a marturisit ca o mai mare jertfa decat aceea de a-ti da viata pentru celalalt, din iubire, nu exista sau ca principala si cea mai mare porunca din lege este sa iubesti pe Domnul Dumneziul tau din tot sufletul tau, din toata inima ta si din tot cugetul tau iar pe aproapele tau ca pe tine insuti . Cred ca principala trasatura care ne face sa ne asemanam Bunului Dumnezeu este puterea de a iubi .Va multumesc mult pentru acest articol Preacuvioase Parinte Arhimandrit si Domnul nostru Iisus Hristos sa va rasplateasca pe masura osteneala dumneavoastra .

  • Mihaela TzutzuPostat la 2013-12-04 10:05

    va multumesc din suflet. aveam asa mare nevoie de aceasta alinare. orice inima simte cand iubeste si cand este iubita, dar mai ales cand nu este iubita si mai ales inima de femeie...dar cred ca Dumnezeu stie de ce ne-a pus in piept o asa inima. despre mine, cei din jur spun ca sunt "prea simtitoare" si ca voi muri de inima. eu nu vad un defect in asta...ma simt bine cand iubesc, dar vad asa de clar cand nu sunt iubita. sa ma ajute Bunul sa ma smeresc si sa nu-mi cer osanda. poate asa platesc pentru pacatele mele. va multumesc inca o data. ati spus ca suferiti cand vedeti o inima ranita, preot fiind si eu ma gandesc acum de cate ori mi-am intristat duhovnicul care m-a vazut plangand de nenumarate ori. plecam de la el usoara ca un fulg si el ramanea impovarat. iertati-ma, nu ma plang, ma consider un om care pot sa impart bucurie, doar ca aici pe Pamant sunt putine situatiile in care iubesti si esti iubit de aceeasi persoana. poate o relatie parinte - copil, duhovnic - fiu, prieten - prieten, sotii intre ei...dar sunt rare aceste legaturi. pornim de la iubire sincera, apoi apar ispitele, ne trag in jos dorintele materiale, amintirile pacatelor tineretii. dar tu simti in continuare ca iubesti, duhovnicul te ajuta sa lupti, cunosti binecuvantarea Tatalui, mergi alaturi de sotul tau orice ar fi, cauti Imparatia si toate celelalte vin la tine, casa, masa, masina...si simti o multumire, o ocrotire, dar sotul tau vrea mai mult. vrea casa mai frumoasa, tu vrei camin, vrea bunastare pentru copiii care nu se arata, tu vrei copii...tu simt ca toata viata ai vrut doar iubire si familie implinita si pentru tine totul e iubirea iar intr-o zi auzi asa in urechile tale "pentru mine nu e totul iubirea"...e vocea sotului tau pe care tu il iubesti. si uite asa te trezesti si inveti sa nu-ti lipesti inima de nimic de pe Pamant. datoria sotului este sa te iubeasca iar a sotie sa-l asculte pe sot...sa ma ajute Bunul Dumnezeu sa-mi pastrez inima simtitoare iar duhovnicului meu sa-i dea tarie sa ma povatuiasca sa-mi pastrez credinta...sus pana la CER! va multumesc parinte Siluan Visan

  • CORINA GEORGIUPostat la 2013-12-04 09:05

    Parinte...este minunata istorioara si post-discursul. Din pacate....vremurile salbatice pe care le traim sunt incompatibile cu aceasta iubire curata, cu altruismul si derivatele acestora! Cei mai multi avem inima impietrita si traim intr-o nesimtire sufleteasca crancena! Macar....daca am intipari in minte faptul ca, nu ramanem aici vesnic, nu aceasta de aici este viata cea adevarata si...intr-o zi va trebui sa dam socoteala si ptr. lipsa iubirii. IUBIREA aproapelui este porunca dumnezeiasca, nicidecum un sfat sau...o poveste!

  • Marta AndruPostat la 2013-12-04 08:50

    Frumose randuri, dureros ceea ce se intimpla din pacate. Se pare insa ca putini oameni mai stiu ce vor, multi sunt si dezechilibrati, multi nici nu mai vor sa auda de Dumnezeu. S-a nascut si o "moda" in a sari din iubit in iubit, din sot in sot sau din concubin in concubin. Nu mai este nici o rusine, chiar daca sunt si copii la mijloc. Uneori iubirea devine sufocanta, eu insami am trait asa ceva, cu un dependent afectiv, care nu vroia sa auda de Dumnezeu, de spovada, de impartasanie... E dureros cind vezi ceea ce se petrece in jurul tau... Nu putem decit sa ne rugam pt asemenea oameni...

  • sorin boicuPostat la 2013-12-04 00:19

    este foarte adevarat, acest sentiment se simte...si de cel care nu a trait aceea dragoste,ci vazand durerea si chinul tinerilor care se despart...eu spun din propria experienta ca om.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE