Puterea Numelui
 

Prezenta lui Dumnezeu in Numele Sau

Am in fata mea icoana lui Hristos. Privirea care ma scruteaza poarta un nume inscris in nimbul ei. Eu sunt cel ce sunt! "Numele mai presus de orice nume" (Filip. 2, 9) devine vazut. Acest "Eu sunt cel ce sunt", descoperit lui Moise in rugul aprins, ma invita la fiinta. Numele Sau ma strabate ca o para de foc si revitalizeaza duhul meu si inima mea, se impregneaza la fel ca imaginea icoanei. Prezenta!

 

Oricine a trait in desert cunoaste frumusetea, dar mai ales constrangerile. Situat intr-un univers ostil poruncilor lui Hristos si, implicit, lui Hristos insusi, crestinul de azi este un om al desertului. Dar in cartea Pelerinului rus, acesta relateaza cum anume invocarea Numelui Lui il face sa experieze in inima sa prezenta imparatiei lui Dumnezeu. Exista numerosi calugari si asceti ce se hranesc numai cu Numele lui Iisus, unii potrivit alegerii lor, altii din necesitate, cum este cazul eremitilor. Departe de a transmite si de a desemna numai idei si sentimente, acest Nume include o incarcatura energetica. A o invoca il face prezent pe Dumnezeu in om pana in inima desertului din metropolele de azi.

 

Avraam si Sara si-au schimbat numele dupa tulburarea provocata in viata lor de intalnirea cu cei trei in-geri de la stejarul Mamvri! Si, inainte de a-Si descoperi imaginea, Cel Atotputernic isi descopera Numele Sau si ii cheama pe cei alesi, Avraam, Isaac si Iacov, pe numele lor. Cu siguranta Il "atingem" si "ne unim" cu Cel pe care Il chemam pe nume. A numi inseamna a face prezent, iar Numele este locul de intalnire a creaturii cu Creatorul. Aceasta convingere, bine intemeiata la evreii Vechiului Testament, face ca numai Marele Preot sa indrazneasca sa pronunte acest Nume o data pe an in Sfanta Sfintelor.

 

Imnul trinitar al Trisaghionului: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!", adresat Celui intreit Sfant la inceputul fiecarei rugaciuni si inainte de citirea Apostolului la Liturghie, contine energia prezentei trinitare.

 

Tulburat de zamislirea tainica a Mariei, logodnica sa, Iosif este avertizat in vis de a-L numi pe Prunc la nastere: "ii vei pune numele Iisus" (Mat. 1,21). Icoana a Tatalui Cel nevazut, Hristos este si El Numele lui Dumnezeu ce Se face trup, ca Persoana a Doua a Sfintei Treimi, in care locuieste energia divina. "Om desavarsit si Dumnezeu desavarsit" (Sinodul de la Calcedon), El intrupeaza doua naturi intr-o singura persoana, de unde un singur nume.

 

Ca si in Evanghelie, Numele lui Hristos este icoana sa verbala. Iar daca interdictia oricarei imagini cul-tuale merge in Vechiul Testament alaturi de interdictia de a pronunta Numele lui Dumnezeu, in icoana lucrurile se schimba, panoul de lemn si pigmentii devin locul prezentei mistice a persoanei reprezentate, loc unde inscrierea Numelui poarta energia fiintei numite cu credinta si iubire. Aceasta inscriere a Numelui si aceasta asemanare formala cu modelul sunt cele care formeaza icoana, ce-i confera identitatea, dimensiunea ipostatica ce creeaza relatia, spre deosebire de idolul inchis in neant. Pavel Florenski precizeaza ca icoanele se exprima prin linii si culori. Acestea alcatuiesc Numele scris in culori, pentru ca acesta este chipul lui Dumnezeu, lumina spirituala a fetei unui sfant, daca nu chiar Numele divin inscris in persoana Sa sfanta.

 

Prin intruparea sa, Cel ce spune "Eu sunt cel ce sunt" (les. 3,14) sterge distanta infinita dintre pamant si cer. Chipul nevazut al lui Dumnezeu Se descopera in Hristos, Nume pe care fiecare om poate de acum inainte sa-l pronunte in Duhul Sfant. Iar a-l pronunta cu adevarat inseamna unirea cu Hristos, a carei consecinta este relatia intima cu El. Ca si icoana, Numele exprima divino-umanitatea, prezenta nu numai reala, ci si tainica.

 

Cosmosul cu o mie de fatete, Cuvantul, icoana, Euharistia, "Numele care este mai presus de orice nume" formeaza, impreuna cu aproapele, despre care va fi vorba mai tarziu, un nod de legatura cu ramificatii puternice, apogeu al prezentei divine.

 

in cartea Apocalipsei, cei alesi sunt insemnati pe frunte cu Numele lui Hristos si al Tatalui (Apoc. 14, 1). in afara de aceasta, se vesteste ca slugile Domnului "ii vor vedea fata si numele Lui va fi pe fruntile lor" (Apoc. 22, 4). Icoana anticipa Parusia, iar rugaciunea Numelui il inscrie progresiv pe Dumnezeu in inima persoanei, trup-suflet-duh.

 

Invocarea Numelui

Stimulat de curiozitate si intrigat, Moise se intoarce spre rugul care ardea si nu se consuma, de unde o voce il intampina spunandu-i sa se descalte, renuntare si gest de umilinta necesar inainte de primirea celuilalt. Exclamatia sa "Care este Numele Tau?" reia intrebarea pusa de oameni de-a lungul secolelor. Descaltandu-se de sandale, el se supune Celui ce va preschimba curand viata sa.

 

La randul sau, David il infrunta dezarmat pe oponentul sau. Dezgolit de forta umana, el ii raspunde filistinului: "Tu vii spre mine cu sabie si cu sulita si cu pavaza; eu insa voi merge spre tine in numele Domnului Celui-Atotputernic, Dumnezeul oastei lui Israel, pe care tu ai ocarat-o astazi" (I Sam 17, 45). Psalmii marturisesc aceeasi incredere in forta unica a lui Dumnezeu (Ps. 71, 5). Interzicerea imaginii, formulata la inceputul Legamantului, este dublata de a treia porunca a Decalogului, ce interzice rostirea in desert a Numelui lui Dumnezeu (les. 20, 7). Aceasta porunca conduce la limitarea severa a rostirii Numelui in iudaism. Dar, de vreme ce "Cuvantul trup S-a facut" (In. 1,14), invocarea Numelui joaca un rol primordial in crestinism, pentru ca "unde sunt adunati doi sau trei in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Mat. 18, 20). Unirea crestinilor in "adevar", adica in Duh, antreneaza prezenta lui Hristos.

 

In Sfanta Scriptura abunda textele sfinte ce arata importanta invocarii Numelui. Sfantul Pavel scrie ca "daca cu gura ta vei marturisi ca Iisus este Domnul, si-n inima ta crezi ca Dumnezeu L-a inviat din morti, te vei mantui" (Rom. 10, 9). Mai mult, "Dumnezeu L-a preainaltat si I-a darui Lui nume care este mai presus de orice nume, pentru ca-ntru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor dedesubt si sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu-Tatal" (Filip. 2, 9-11). Oamenilor de diferite nationalitati, ce-i ascultau uimiti pe fiecare dintre Apostoli vorbindu-le in limba lor in ziua Cincizecimii, Petru le declara ca in zilele de pe urma, "tot cel ce va chema numele Domnului se va mantui" (Fapt. 2, 21 si 4, 12). Insusi Iisus le spune ucenicilor Sai: "Daca veti cere ceva in numele Meu, Eu il voi face" (In. 14, 14) si "Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; si voi randuiti sa mergeti si roada sa aduceti si roada voastra sa ramana, pentru ca Tatal sa va dea orice veti cere intru numele Meu" (In. 15, 16). Cand le spune in final apostolilor sa nu copieze vorbaria inutila a paganilor din timpul rugaciunii, le lasa acestora rugaciunea prin excelenta catre Tatal din cer: "Sfinteasca-Se numele Tau!" (Mat. 6, 9).

 

Mentionat in Vechiul si Noul Testament de 853 ori si, respectiv, 171 de ori, cuvantul inima recupereaza pentru Parintii Bisericii si ai pustiei o realitate profunda, pe care o exprima deosebit de bine profetul Ieremia atunci cand spune ca Dumnezeu nu mai vrea sascrie poruncile Sale pe table de piatra, ca in vremea lui Moise, ci in strafundurile fiintei, adica in inima (Ier 31, 33). Este crucial sa pazim intrarea in inima - templul lui Dumnezeu - si sa o protejam de orice pata, pentru ca iubirea dezinteresata izvoraste dintr-o inima curata, unde are loc orice convertire adevarata, insa urmasul sau indepartat din secolul al VII-lea d. Hr., marele parinte spiritual Isaac Sirul, exclama: "care este semnul ca un om a atins curatenia inimii? Si cand stie omul ca inima sa a ajuns la curatenie? Raspuns: Atunci cand el considera ca toti oamenii sunt buni si atunci cand nici un om nu-i mai pare necurat si patat, atunci el este cu adevarat curat in inima sa"; acesta este de acum inainte "plin de mila fata de toate cele create". De aici intelegem ca pentru a face binele omul trebuie sa fie el insusi curat.

 

In mai multe randuri "cel fara de pacat" revine asupra importantei inimii curate, insistand asupra importantei privirii in viata duhovniceasca: "daca ochiul tau drept iti devine piatra de poticnire, scoate-l si arunca-l de la tine, ca mai bine iti este sa piara unul dintre madularele tale, iar nu tot trupul sa-ti fie aruncat in gheena" (Mat. 5, 29). "Iubitilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu; si ce vom fi inca nu s-a aratat. Stim ca, daca El Se va arata, noi vom fi asemenea Lui, pentru ca-L vom vedea pe El asa cum este" (I In. 3,2) prin harul unei inimi curate. Fereastra spre inima, ochiul este un organ vital, pazitor al inimii, atat de drag parintilor duhovnicesti, care implica in mod necesar o pazire a ochilor. Rezultade aici ca alegerile vitale din zilele noastre se fac in legatura cu televiziunea si cu media in general!

 

Omul este impartit intre minte si inima, lucru sugerat si de butada "inima are propriile sale cai, pe care mintea nu le cunoaste". Numita frecvent rugaciunea lui Iisus sau, cu prea multa lejeritate, rugaciunea inimii - pentru ca numai marii parinti duhovnicesti au acces la ea - rugaciunea Numelui: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine (sau pe noi) si ma mantuieste ", cuvinte carora li se adauga uneori cuvantul pacatosul, nu este altceva decat rugaciunea vamesului din Evanghelie (Luc. 18, 13). Ea urmareste sa realizeze coborarea mintii in inima, care nu este considerata doar un organ fizic si psihic, ci si centrul spiritual al omului. in fata imaginatiei omului cazut, invocarea Numelui permite stergerea imaginilor uneori foarte puternice pe care imaginatia le produce si care asalteaza sufletul si mintea. Aceasta rugaciune elibereaza mintea de imaginile inconsistente si de raceala automatizata ce il invaluie pe om atunci cand acesta este lasat in voia lor; ea permite concentrarea si il reuneste pe om in inima curatita de patimi. Mintea refocalizata ce coboara in inima se indreapta pur si simplu spre intalnirea cu Hristos.

 

Daca icoana conduce spre aceasta si poate sa sustina efortul la inceput, aceasta rugaciune are loc totusi dincolo de orice imagine, se retrage din fata acestora in drumul ei spre Lumina necreata, trecand prin "intunericul orbitor". Dar trebuie sa fim constienti ca numai cativa oameni, condusi de parinti duhovnicesti adevarati, ajung la rugaciunea curata. Invocarea cu credinta si dragoste a Numelui lui Iisus pastreaza aducerea aminte de Dumnezeu si pune inceput locuirii Cuvantului in inima. Aceasta consumare a Numelui o pregateste pe cea a Cuvantului si a Sfintelor Daruri euharistice. Aceasta poate izvori din icoana si face sa se iveasca imaginea. in aceasta rugaciune insistenta asupra divinitatii lui Iisus vine impreuna cu afirmatia ca El este "Calea, Adevarul si Viata" (In. 14, 6).

 

Invocarea Numelui constituie esenta Liturghiei. La Vecernia de sambata, la strana se canta: "Invierea lui Hristos vazand [...], Numele Tau numim". Mentionarea Numelui revine constant in Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur: "Si ne da noua cu o gura si o inima sa preaslavim prea cinstitul si de mare cuviinta Numele Tau". Mai apoi, "Numele Tau numim [...] Fie Numele Domnului binecuvantat!"

 

Fiecare crestin este botezat in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh! Aceasta explica obiceiul crestinilor ortodocsi de a-si face cruce in timpul Liturghiei si al celorlalte slujbe. Nimic mai natural daca intelegem forta acestui semn. El este simbolul Crucii, prin care Hristos a biruit moartea, si invocare a Sfintei Treimi a carei energii pot astfel sa se raspandeasca. Prezenta icoanei inaltarii Sfintei Cruci printre cele douasprezece praznice imparatesti ale anului liturgic incearca sa reaminteasca acest lucru. Iar cuvintele ("Eu sunt Cel ce sunt") in icoanele lui Hristos se inscriu cu exactitate in crucea din interiorul nimbului.

 

indemnul Sfantului Pavel adresat Tesalonicenilor de a se ruga fara incetare (I Tes. 5, 17) corespunde invocarii Numelui, care savarseste Euharistia si anima icoana, pentru ca toate lucrurile facute in numele lui Hristos primesc pecetea Duhului. Aceasta rugaciune a Numelui ne indeamna sa facem totul in Numele Sau, sa ramanem in amintirea Numelui Sau si sa fran-gem painea in Numele Sau.

 

Pastratoare a Numelui, Biserica cheama pe fiecare om dupa numele sau: "Andrei, te botez in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh; Antonie, te iert si te dezleg de pacatele tale in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh; se impartaseste roaba lui Dumnezeu Maria cu scump trupul [...]". In icoanele sfintilor, inscrierea numelui lor joaca un rol foarte important. Prin el, se vesteste unicitatea omului, valoarea sa inestimabila in ochii lui Hristos care vine sa caute oaia pierduta (Mat. 18, 12). Cand rugaciunea Numelui este infaptuita in fata icoanelor, chiar si in intunericul ce impiedica distingerea trasaturilor, se dezvolta o convergenta profunda, perceptie a unei prezente discrete, dar foarte reale.

 

Inainte de impartasire, preotul exclama: "Sfintele sfintilor", credinciosii raspunzand: "Unul sfant, unul Domn Iisus Hristos, intru marirea lui Dumnezeu-Tatal. Amin". Incapabil de a pronunta fara Duhul Numele lui Hristos in adevar, omul este inca si mai incapabil, fara Duhul, de a primi cu vrednicie Trupul Sau de foc. Astfel, crestinul adevarat este cel care invoca in toata vremea Numele Celui de trei ori Sfant.

 

Autor al unei opere remarcabile despre rugaciunea Numelui, Ignatie Briancianinov (1807-1867) a fost unul dintre primii care a subliniat ca duhul rugaciunii lui Iisus si cel al Liturghiei corespunde celui al icoanelor si cantarilor liturgice al epocii de aur din Rusia secolelor al XIV-lea si al XV-lea.

 

Memoria Numelui

Suflarea este viata! De unde si invitatia Parintelui monahilor rasariteni, Sfantul Antonie cel Mare, de a-L respira pe Hristos, invitatie reluata apoi de conducatorul isihastilor, Sfantul Ioan Scararul (f 603): "Amintirea lui Hristos sa fie una cu suflarea voastra". Amintirea si repetarea neincetata a Numelui, ca si intalnirea din icoana, aduc dupa ele concentrarea gandirii asupra persoanei amintite. Sfantul Ioan Gura de Aur se angajeaza sa persevereze in invocarea Numelui, astfel incat inima noastra sa bea pe Domnul, iar Domnul sa bea inima noastra, ambele alcatuind astfel o singura inima. De asemenea, trebuie ca ochii nostri sa-L consume pana cand El transforma privirea noastra, ochii nostri devenind ochii Lui!

 

In timpul instituirii tainei Euharistiei la Cina cea de Taina, Iisus ii cheama pe ucenici sa faca de acum inainte acelasi lucru in amintea Lui. Astfel, Euharistia este "aducere-aminte", ca si rugaciunea Numelui ce inscrie icoana in inima si duh.

 

"Intru numele Tau am nadajduit" (Is. 26, 8), suspina profetul Isaia. Uitarea Numelui lui Hristos inseamna uitarea Lui. Uitarea Lui echivaleaza cu lipsa Euharistiei din creatie si suprimarea sursei vietii. Rugaciunea Numelui ocupa astfel un loc privilegiat si unic printre rugaciunile de diferite forme, infaptuind putin cate putin cuvintele lui Hristos: "Asa cum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi, daca nu veti ramane intru Mine" (In. 15, 4), pentru ca "Eu am venit ca viata sa aiba si din belsug s-o aiba" (In. 10, 10). Simpla, cu ajutorul careia oricine nadajduieste spre o viata adevarata in Hristos, aceasta rugaciune vizeaza esentialul, scapa de contingentele spatiului si timpului prin practicarea ei in tot locul si in orice vreme.

 

Daca mintea neinduhovnicita ramane carnala si imprumuta majoritatea imaginilor din lumea patimilor, pronuntarea numelui lui lisus o uneste progresiv cu inima, transformata in Templu al Duhului Sfant. Porunca iubirii lui Dumnezeu cu toata mintea, cu toata inima si cu toata puterea isi gaseste aici inceputul realizarii sale. Cei doi piloni ai vietii spirituale sunt, pentru Sfantul Ioan Scararul, aducerea aminte de Dumnezeu si invocarea Numelui, care este o arma redutabila in lupta contra patimilor.

 

Imagine noetica incarcata de simboluri vitale, icoana este purtatoarea unei prezente mistice, spatiu deschis spre convertirea privirii ratacite. Creat dupa chipul lui Dumnezeu, omul are ca vocatie sa actualizeze aceasta imagine umbrita de pacat, sa devina la randul sau Cuvant, in acest sens purtator al Numelui inscris in strafundul fiintei sale. Despatimit, el poate iubi cu o iubire curata si poate ajunge la o transparenta care-l face sa devina ochi, receptor al luminii divine devenita vedere a lui Dumnezeu.

 

In sfarsit, Sfantul Isaac Sirul ne invita sa ne aducem aminte in toata vremea de Dumnezeu, ca si El sa-si aduca aminte de noi, pentru ca, scrie Sfantul Ioan Evanghelistul: "celor cati L-au primit, care cred intru numele Lui, le-a dat putere sa devina fii ai lui Dumnezeu" (In. 1, 12). Daca icoana marcheaza o irumpere a vesniciei in timp, pe care-l transfigureaza, invocarea Numelui divino-umanizeaza timpul si ii ofera acestuia o savoare proprie vesniciei. De vom fi deposedati si privati intr-o zi de toate, Numele inscris in icoana lui Hristos - IC XC / Eu sunt cel ce sunt! - ramane singurul bun inalienabil.

 

Michel Quenot

• Numele de botez
  Publicat in : Editoriale
• Cate nume dam copiilor la Botez?
  Publicat in : Viata liturgica
• Sfantul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin
  Publicat in : Calendar ortodox
• 113 de ani de la nasterea parintelui Arsenie Boca
  Publicat in : Religie