Supravietuirea unei natiuni

Supravietuirea unei natiuni Mareste imaginea.

Tot mai mult am inceput sa am sentimentul ca noi, romanii, ca natiune, am ajuns sa supravietuim. Sa supravietuim, nu sa traim. De la o zi la alta, de la o saptamana la alta, de la un an la altul. Iar legea supravieturii este una singura: fiecare pentru el. Tot mai indiferenti, tot mai nepasatori si putin dispusi sa-l mai intelegem pe cel de langa noi, fara sa mai privim in stanga, in dreapta, nici macar in urma, parcurgem fiecare zi "in fuga’, asemenea unui sportiv care nu-si doreste altceva decat sa ajunga cat mai repede la finish-ul cursei.

Pe fond am devenit o natiune trista, blazata, dezbinata, lipsita de vlaga, fara repere, fara modele de urmat si cu o scara a valorilor facuta zob. Biserica, un pilon de stabilitate pentru romani in perioade vitrege, este lovita aprig din toate partile. Atrasa direct sau indirect in tot felul de dispute si scandaluri, pe care uneori le gestioneaza bine, alteori mai putin, confruntata cu provocari si din exterior dar, din pacate si din interior, in fata "asaltului’ a tot felul de alte credinte, religii si secte in cautare de adepti si in Romania (subiect tratat mai pe larg in articolul "Binecuvantare la kilogram"), Biserica are de dus, ea insasi, o cruce grea in aceste vremuri iar misiunea sa nu este deloc usoara. De la inceputul acestui an putem enumera scandalul cu imaginile dintr-un calendar aparute pe un site strain care prezentau asa - zisi preoti ortodocsi romani in ipostaze sexy, polemica iscata in jurul incinerarii regizorului Sergiu Nicolaescu, disputa cimitire private vs. cimitirele mitropoliilor, mediatizarea intensa a unor infractiuni in care au fost implicati, din nefericire, slujitori ai Bisericii, mai nou polemica din jurul revizuirii Constitutiei cu atitudinea fata de definitia familiei si casatoriile gay, toate acestea, dar si altele, sunt lovituri, mai mult sau mai putin subtile, aplicate Bisericii Ortodoxe Romane care au avut ca rezultat, conform unor cercetari sociologice, scaderea increderii romanilor in aceasta institutie fundamentala a statului roman. Potrivit studiului, doar 66 la suta dintre romani au incredere in Biserica, fiind pentru prima data cand increderea scade sub 70 la suta. Ce constatam in schimb, iar asta fara sa ne-o spuna vreun sondaj? Constatam o crestere a ratei infractionalitatii, a criminalitatii, a violentei juvenile, a consumului de droguri, o promovare intensa a non-valorilor, a promiscuitatii, a vulgaritatii. Si mai stim ca suntem pe locuri fruntase la numar de avorturi, la mortalitate infantila, la divorturi sau in ceea ce priveste numarul mamelor-minore. 
 
Intr-o astfel de situatie, in mod normal ar trebui sa privim spre sistemul educational pentru a incerca sa gasim niste raspunsuri. Lasand la o parte ceea ce numim generic educatia "celor 7 ani de acasa", (care se pare ca a devenit, din pacate, un concept perimat sau de care foarte multi nu au auzit), observam ca sistemul social-educational este intr-un regres continuu de ani buni. Desi statul ar trebui sa incurajeze si sa faciliteze integrarea individului in societate, in Romania, copiii si parintii deopotriva sunt aruncati de la bun inceput in paienjenisul unor situatii birocratice, de multe ori fara iesire. Alocatiile mai mult simbolice acordate copiilor, lipsa locurilor din crese si gradinite, brambureala cu plasarea asa-zisei clase 0 (daca sa fie la scoala sau la gradinita), numarul redus de locuri din scolile generale, programa greoaie si in continua schimbare, toate acestea se repercuteaza negativ asupra copiilor si parintilor. Lucruri care ar fi trebuit sa fie clare, simple, precis stabilite, chestiuni formale, se transforma intr-un adevarat razboi al nervilor, din care adultii ies storsi de energie, iar micutii total zapaciti. Ce vedem mai departe? O rata a abandonului scolar in crestere, un numar al absolventilor care promoveaza Bacalaureatul tot mai mic, din ce in ce mai multe cazuri de elevi care confunda scoala cu platourile de filmare a productiilor XXX sau cu ringul de box, dar si dascali care se fac de ras la examenul de titularizare sau care, in schimbul unor sume de bani, prefera sa-si tradeze meseria. Nu mai auzim nimic despre rezultatele olimpicilor nostri, nimeni nu mai vorbeste despre asa ceva, nu mai stim nimic despre performantele studentilor romani, unii dintre ei activand la universitati de prestigiu din strainatate, iar despre realizarile cercetatorilor sau a celor care aduc plusvaloare in societate nici atat. Facand o paranteza, din pacate, aici si mass-media are partea ei de vina (si inca una, cred eu, destul de mare), renuntand si pierzandu-si rolul sau primordial, acela de a informa publicul larg si transformandu-se mai mult intr-un instrument de rafuiala politica si preferand sa promoveze vulgul, snobismul si prostul gust, sa mediatizeze mahalaua, incultura (sau subcultura daca vreti), sa scoata in lumina reflectoarelor tot ce se afla la periferia unei societati, in detrimentul a ceea ce este cu adevarat valoros si important pentru o natiune sanatoasa. Iar motivul des invocat in acest caz, ca asta ar cere publicul, nu sta in picioare pentru ca nu cred ca oamenii au trimis petitii, scrisori, la posturile tv ca sa vada chilotii nu stiu cui sau daca X s-a culcat cu Y ori alte astfel de asemenea aberatii.

Revenind, daca sistemul educational are menirea (cel putin teoretic, pentru ca la noi nu prea se intampla) de a-l ajuta pe individ sa se integreze optim in societate, sistemul sanitar are datoria de a-l reda societatii atunci cand, din diferite motive, omul se imbolnaveste si apeleaza la acesta. Bun, dar cine sa o faca in conditiile in care, doar in ultimii sase ani si doar intr-o tara, in speta Franta, au emigrat aproape 4.000 de medici romani?! Cu siguranta sunt alte mii de medici care au plecat in Anglia, Germania, Italia, Spania, SUA etc, ceea ce ma face sa ma intreb cine a mai ramas la spitalele din tara? O intrebare oarecum retorica, pentru ca multe unitati sanitare s-au inchis sau au fost desfiintate nu stiu in baza carei judecati, iar cazurile de malpraxis, tot mai multe, cu consecinte deosebit de grave reprezinta un indicator in privinta calitatii personalului sanitar autohton. Cu siguranta, mai avem inca medici valorosi, care fac tot ce depinde de ei pentru salvarea unui pacient, pentru alinarea suferintei aproapelui, si o fac pentru ca isi iubesc cu adevarat meseria, nu au uitat de juramantul lui Hipocrate si au preferat sa ramana aici, in niste conditii vitrege, sa-si practice meseria, dar stiti ce-mi spunea unul dintre acestia, un renumit chirurg ortoped, cadru universitar, de la Spitalul Floreasca? Ca dintre studentii pe care-i are la Facultatea de Medicina, doar 20% isi dau cu adevarat interesul pentru ceea ce invata si o fac cu pasiune, iar dintre acestia cei mai multi spun ca vor sa plece din tara dupa terminarea studiilor! Este efectiv stupefiant si este mai mult decat un semnal de alarma! Sa-ti internezi copilul pentru o banala operatie de polipi, asa cum s-a intamplat la Sibiu, si sa-l aduci acasa intre patru scanduri, sa-ti internezi copilul pentru o operatie la mana stanga si el sa fie operat la dreapta sau sa-ti fie nenorocit micutul pe viata pentru ca medicul nu i-a pus bine ghipsul (si multe, multe alte cazuri, tratate mai pe larg in articolul SOS, vietile copiilor nostri) sunt situatii strigatoare la cer, care tin de o medicina primitiva. De cati morti o mai fi nevoie pentru ca cei care au atributii sa ia masurile care se impun?

As fi vrut, in context, sa ma refer si la clasa politica, la cei care au in mainile lor destinul unei natiuni, la cei care pot face ca lucrurile sa functioneze bine sau dimpotriva, dar nu cred ca mai este cazul. Ceea ce vedem cu totii in fiecare zi ca se intampla este elocvent pentru ceea ce inseamna calitatea acestei clase politice iar pana la urma, asa cum spunea Iorga, fiecare popor isi are conducatorii pe care-i merita.

Articolul se intituleaza "Supravietuirea unei natiuni" dar cat timp oare o vom mai putea face? 
 
Adi Ionescu

Despre autor

Adi Ionescu Adi Ionescu

Colaborator
20 articole postate
Publica din 12 Mai 2011

27 Iunie 2013

Vizualizari: 1983

Voteaza:

Supravietuirea unei natiuni 5.00 / 5 din 2 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Elena Lupescu Postat la 2013-06-27 03:17

    Doamne ajuta! Poate ar trebui sa ne rugam pentru toti, sa ne dea Dumnezeu mintea cea buna.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE