Pentru blandete si rabdarea scarbelor

Pentru blandete si rabdarea scarbelor

Pentru blandete si rabdarea scarbelor

Pomenit-a Avva Zosima pentru un oarecare monah ca i-a spus cum ca avusese un batran foarte bland, si pentru bune-savarsirile lui si minunile care lucra, toata latura aceea il avea pre el ca pre un inger al lui Dumnezeu. Iar odata oarecine, indemnat fiind de diavolul, a venit si l-a ocarat pre batran cu cele mai aspre dosadiri inaintea tuturora. Atuncea staretul, stand si privind catre gura lui, a zis: Harul lui Dumnezeu este in gura ta, fratele meu. Iar acela s-a indracit si mai mult si a zis: Asa, vicleanule si mancaciosule batrane, graiesti acestea ca sa te arati bland? Staretul i-a raspuns: Asa, frate, adevarate sunt toate cate graiesti. Zice-se ca dupa toate acestea cineva l-a intrebat pre batranul: Oare nu te-ai turburat, Avva? Nu, a zis el, ci-mi simteam sufletul acoperit de Hristos. Si zicea fericitul Zosima: Cu adevarat dator este cel ocarat a multami unora ca acestia, si a avea pre dansii, de este cu adevarat patimas, ca pre niste doftori ce tamaduiesc ranele sufletului sau; iar de este nepatimas, ca pre niste facatori de bine ai sai, si ca pre niste mijlocitori ai imparatiei Cerurilor.

 Zis-a iarasi Fericitul Avva Zosima: Fiind eu inca in manastirea cea din Tir, a venit la noi un batran imbunatatit. Apoi citind noi la Cuvintele batranilor - caci iubea fericitul Zosima a le citi pre acestea totdeauna, si ca pre aerul ce rasufla le avea pre ele, si din citirea acelor Cuvinte s-a umplut de roada a toata buna savarsire - am venit la povestirea batranului aceluia, asupra caruia venind talharii, i-au zis: Am venit sa luam toate din chilia ta. Atuncea el le-a raspuns: Toate cate veti vrea, fiilor, luati! Deci au luat toate lucrurile lui si s-au dus, lasand un sacusor. Atuncea batranul, precum este scris, luandu-l, a alergat dupa dansii, strigand: Fiilor, luati ce ati uitat in chilia voastra! Iara ei minunandu-se de nerautatea batranului, au intors iarasi inapoi toate cate luasera din chilia lui, si caindu-se, ziceau intre dansii: Cu adevarat om al lui Dumnezeu este acesta!

Deci dupa ce am cetit cuvantul acesta, mi-a zis batranul: Priceput-ai, parinte? Ca mult m-a folosit pe mine cuvantul acesta. Iara eu l-am intrebat: Cum, parinte? Si mi-a zis: Oarecand, petrecand eu in locurile cele de pre langa Iordan, am citit povestirea aceasta, si minunandu-ma de batranul, am zis: Doamne, Cela ce m-ai invrednicit sa viu in chipul acestor sfinti batrani, invredniceste-ma sa umblu si pre urmele lor. Acestea rugandu-ma la Dumnezeu, si avand intru mine aceasta dorinta, trecand doua zile, cum sedeam in chilie, am simtit pre unii ca au venit la chilie, carii si stand la usa, au batut. Iara eu cunoscand ca sunt talhari, am zis intru mine: Multumesc lui Dumnezeu! Iata vreme sa arat roada dorintei. Si deci deschizand, i-am primit pre ei cu blandete, si aprinzand lumina, am inceput a le arata lor lucrurile, zicand catre ei: Nu va turburati. Cred Domnului ca nu voi ascunde nimic de la voi. Iar ei mi-au zis: Ai aur? Si am raspuns lor: Da, am trei bani, si am deschis vasul inaintea lor. Si luand pre aceia, si toate lucrurile, s-au dus cu pace. Iara eu - zicea fericitul Zosima - glumind, am zis catre batranul: Ce a urmat dupa aceea? Oare s-au intors ca si cei de la batranul cel mai dinainte de noi? Si a raspuns indata: Sa nu sloboada Dumnezeu! Caci nici n-am voit aceasta, ca sa intoarca ce au luat.

Vedeti dar - a incheiat Avva Zosima - ce sporire si slava catre Dumnezeu i-a dat dorinta si gatirea lui. Ca nu numai nu s-a mahnit pentru luarea tuturor lucrurilor care avea, dar s-a si bucurat, ca si cum s-a invrednicit de un lucru cu adevarat prea mare. Si fiindca am pomenit de aceasta povestire, a zis Zosima, spunandu-va toate cate v-am zis, cum ca de am suferi putin pre fratele nostru cand se iuteste sau se scarbeste, putem si sa castigam sufletul lui.

Pr. John Chryssavgis

Pe aceeaşi temă

04 Mai 2015

Vizualizari: 13439

Voteaza:

Pentru blandete si rabdarea scarbelor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact