Exista cateva lucruri despre om si eternitate pe care le inveti inca inainte sa fi aflat ca exista Dumnezeu: nasterea, casatoria si moartea. Vii pe lume, ii cunosti pe ai tai, iti faci prieteni, iubesti, te casatoresti, dai nastere altei vieti, mor ai tai, iti mor prieteni, iti duci viata mai departe, imbatranesti, te pregatesti de drum si apoi mori. Inevitabil. Mori, insa, ... de tot? Cum adica, de tot?! Adica dispari cu totul, sau exista un suflet care traieste si dupa moartea trupului?
Noi, credinciosii, credem ca sufletul este vesnic si ca, dupa moartea trupului, acest suflet se infatiseaza la o prima judecata a lui Dumnezeu, numita si judecata particulara, in care pacatele personale vor determina locul in care va ajunge sufletul pana la a doua venire a Mantuitorului. Abia atunci va avea loc judecata definitiva, dupa ce atat cei vii, cat si cei morti din toate veacurile, care vor invia, se vor prezenta in fata Domnului, la judecata de obste. Abia atunci sufletul va fi mantuit pentru eternitate sau osandit vesnic, spune Biblia. Desigur, multi nu sunt de acord cu cele spuse mai sus si exista chiar si pretinsi crestini care cred ca moartea omului inseamna in egala masura disparitia sa trupeasca si cea sufleteasca, dar nu despre acest lucru vorbim acum. Noi admitem ca sufletul trece de judecata particulara si ca, in rai sau iad, el isi asteapta judecata de obste. Mai mult, stim ca Biserica a randuit rugaciuni pentru cei raposati, dar mai stim si ca exista confesiuni si culte crestine care se opun acestor rugaciuni, pe motiv ca cei vii nu au cum sa intervina pentru cei morti si ca ele nu sunt argumentate biblic.
Iata, asadar, intrebarile care apar in aceasta chestiune. Pot cei vii sa se roage pentru cei morti, sau acest lucru este o inventie lumeasca fara baza in Sfanta Scriptura? Pot rugaciunile schimba ceva din starea sufletului dupa moarte? Au ritualurile pentru raposati justificare sau in ele s-au amestecat si parti absurde, straine de invatatura Bisericii?
Conform Bibliei, cei vii pot si trebuie sa se roage pentru cei morti. Iata ce citim in Vechiul Testament, la II Macabei 12, 43-46: Si, facand adunare de bani dupa numarul barbatilor care erau cu el, doua mii de drahme de argint a trimis la Ierusalim, sa aduca jertfa pentru pacat. Foarte bun si cuvios lucru pentru socotinta invierii mortilor! Ca de n-ar fi avut nadejde ca vor invia cei care mai inainte au cazut, desert si de ras lucru ar fi a se ruga pentru cei morti. Si a vazut ca celor ce cu buna cucernicie au adormit, foarte bun dar le este pus. Drept aceea, sfant si cucernic gand a fost ca a facut curatenie pentru cei morti, ca sa se slobozeasca de pacat. La acest text se adauga toata invatatura Mantuitorului despre invierea mortilor si viata vesnica din Noul Testament, precum si faptul ca toata aceasta invatatura este bazata pe iubire, care nu dispare o data cu moartea cuiva. Cele doua alaturate arata limpede ca daca cei vii se roaga pentru cei morti, a caror judecata nu este inca definitiva, pacatele acestora pot fi „slobozite“.
Totusi, sa observam ca cei care respecta porunca biblica o fac deseori cu prea multa osardie, adaugand ritualurilor bisericesti elemente straine, care vin din traditia populara si pe care - de multe ori - le aplica aproape fanatic. Astfel, pe langa slujba de inmormantare si parastasurile randuite de Biserica, multi credinciosi fac tot felul de bizarerii, cum ar fi udarea din belsug a mormantului, pentru ca raposatul sa nu sufere de sete! Iar daca nu reusesc, traiesc cu un imens sentiment de vinovatie, de ca si cum cel plecat ar avea nevoie de apa din aceasta lume. Asemenea credinte primitive n-au nimic in comun cu ceea ce i se intampla sufletului dupa moarte si sunt mostenite din folclorul pagan, in care se crede ca sufletul „neimpacat“ prin diverse practici va reveni pentru a se razbuna pe cei care nu-l cinstesc cum se cuvine.
Ar fi mult mai bine sa invete crestinii ceea ce spune Biserica, nu babele speriate de cine stie ce demoni din preistoria pagana, si sa se roage pentru linistea si iertarea celor morti ai lor, nu pentru prostiile spuse printre ulucii gardului. Caci, dupa cum se spune in Scriptura, cu adevarat desertaciune este tot omul ce traieste (Psalmi 37, 7). Abate ochii mei de la desertaciuni si ma invioreaza in caile Tale! (Psalmi 68, 37). Cel ce umbla dupa desertaciune este om lipsit de minte. (Pilde 12, 11).
Cristian TABARA
Lumea credintei, anul II, nr 2(7)
-
Mosii de toamna - Pomenirea mortilor
Publicat in : Editoriale -
Pomenirea mortilor - Mosii de iarna
Publicat in : Parastas - Pomana -
Pomenirea mortilor
Publicat in : Viata liturgica -
Mosii de iarna - Pomenirea mortilor
Publicat in : Parastas - Pomana -
Mosii de vara - Pomenirea mortilor
Publicat in : Viata liturgica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.