Ortodoxia ca metoda de vindecare

Ortodoxia ca metoda de vindecare Mareste imaginea.


Ortodoxia ca metoda de vindecare

Preotul, Parintele Filip, a inceput convorbirea:

- In predica, spuse el, ati vorbit de trei trepte ale vietii duhovnicesti, care sunt curatirea, luminarea si indumnezeirea. Cred ca ati scris despre asta si in carte. Ati mai spus, daca nu ma insel, ca prin metoda evlaviei ortodoxe suntem vindecati si astfel putem ajunge sa-L cunoastem pe Dumnezeu. Aceasta imi aminteste de ceea ce ati scris in Psihoterapia ortodoxa, anume ca Ortodoxia este un tratament vindecator si o stiinta, si ca ea trebuie privita numai in acest fel. As vrea sa va intreb: Cum ati ajuns la aceasta concluzie ? Este o invatatura a Sfintilor Parinti sau o concluzie si un gand propriu ? Socotesc intrebarea absolut necesara, pentru ca am obosit de atata gandire teologica individuala. Fiecare face speculatii, pornind de la subiecte teologice si duhovnicesti, pana intr-atat incat se ajunge la o mare confuzie. Cum ati ajuns la aceasta concluzie ?

Cum am ajuns la concluzia ca Ortodoxia este un tratament vindecator

- Da, sunt intr-adevar dator cu niste explicatii. Trebuie sa recunosc ca eram foarte dezamagit de moralismul ce precumpanea la multi crestini. Si cand spun moralism, nu inteleg nicidecum moralitatea - pe care o respect, caci pana si trupul trebuie sfintit si curatit; ci inteleg mentalitatea conform careia trebuie sa vedem toate lucrurile in chip exterior si trupesc. Fariseii din vremea Mantuitorului aveau principii morale si idei de acest fel; totusi n-au fost in stare sa-L primeasca pe Hristos. Chiar si acum ma intristez la gandul ca in Biserica precumpanesc atatea conceptii diferite.

Multi teologi expun o anume invatatura a lui Hristos sau a Sfintilor Parinti si, fara a avea experiere personala, dau propria analiza. Apar astfel concepte care de fapt "ucid" omul si chiar viata insasi. Fiind eu insumi un om al vremii mele, a trebuit uneori sa fac fata unei asemenea situatii. Pe cand eram student la universitate, am vizitat Muntele Athos si am intalnit oameni sfinti care traiau Predania Ortodoxa. Am vazut limpede deosebirea intre vietuirea dupa Predania Ortodoxa si viata pe care am intalnit-o in alte cercuri religioase. In acelasi timp, cu ajutorul profesorilor mei de la universitate, am inceput sa studiez textele patristice. In plus, eu si unii dintre colegii mei ne-am ocupat multa vreme de manuscrisele Sfintelor Manastiri din Sfantul Munte. Aceasta alaturare - studierea textelor patristice in mijlocul atmosferei si vietuirii parintilor atoniti indumnezeiti - mi-a deschis noi cai de comunicare cu viata Bisericii. Am inceput sa gandesc altfel. La aceasta am fost ajutat mai ales de studierea Sfantului Grigorie Palama. Cred ca Sfantul Grigorie Palama este unul dintre Parintii care pot avea o mare inraurire si pot aduce mult folos crestinilor de astazi. Teologia sa, care este teologia Bisericii, este revelatoare. Incepand de atunci, am ajuns sa cunosc si alti oameni sfinti din Sfantul Munte, dar si din afara lui - atoniti in inima si in vietuire; si astfel am ajuns la concluzia ca Ortodoxia nu poate fi o filozofie sau o etica seaca, ci o metoda de vindecare. Ea il vindeca pe om. Teologia ortodoxa se leaga mai degraba cu medicina, decat cu filozofia. Am sa pomenesc etapele cele mai caracteristice ale parcursului meu.

L-am studiat pe Sfantul Maxim Marturisitorul. Ma preocupa subiectul dragostei. Am vrut sa aflu ce anume este dragostea adevarata, deoarece se spun atatea lucruri despre ea. Cele Patru sute de capete despre dragoste ale Sfantului Maxim Marturisitorul mi-au starnit curiozitatea. Insa, citind Capetele Sfantului Maxim, mi-am dat seama ca vorbeau mai ales despre vindecarea omului. Sfantul Maxim Marturisitorul arata ce este mintea omului, cum se imbolnaveste, cum este tamaduita. Mai vorbeste si despre patimi si felul in care ele se vindeca; despre miscarile sufletului omenesc, ce pot fi firesti, impotriva firii si mai presus de fire. El leaga dragostea de nepatimire. Am inteles si ca dragostea este "vlastarul nepatimirii"; este "foc al nepatimirii", cum spune Sfantul Ioan Sinaitul.

Pentru ca cineva sa poata ajunge la dragostea dumnezeiasca trebuie mai intai sa fie tamaduit. Caci, pe de o parte, este dragostea ce cauta ale sale, adica egoismul, iar pe de alta parte, dragostea care "nu cauta ale sale", intreaga stradanie a Bisericii sta in a-l duce pe om de la dragostea egoista si utilitarista la dragostea jertfelnica. Dar aceasta presupune vindecarea omului.

Mai tarziu m-am ocupat in special de Filocalie. Dupa cum se stie, Filocalia, culegerea mai multor lucrari ale Parintilor trezvitori, este o scriere a Bisericii, compilata, in forma sa finala, de Sfantul Nicodim Aghioritul si de fostul episcop al Corintului, Macarie Notaras. Ea poarta subtitlul: "in care, cu ajutorul moralicestii filozofii a faptuirii si vederii dumnezeiesti, mintea este curatita, luminata si desavarsita". Acolo am vazut ca toate textele trimit la vindecare. Ele vorbesc despre felul in care mintea omului se imbolnaveste si cum este ea tamaduita.

Ca student, am citit foarte mult si am continuat studierea Sfantului Grigorie Palama, marele isihast atonit, pe care Predania l-a numit teolog, asezandu-l intre cei patru mari teologi ai Bisericii, alaturi de Sfantul Ioan Teologul, Sfantul Grigorie Teologul si Sfantul Simeon Noul Teolog. In disputa cu Varlaam am intrezarit calea care trebuie urmata pentru a teologhisi in chip mantuitor. El vorbeste de sfanta isihie sau linistire si de mestesugul isihiei, subliniind ca este singurul mestesug vindecator care duce la vederea Luminii celei necreate, urmata de cunoasterea lui Dumnezeu si de mantuirea omului. Omiliile sale, cele mai multe tinute pentru obstea credinciosilor sai din Tesalonic, sunt uimitoare. Vorbeste acolo despre odihna (Sambata) lui Dumnezeu si a omului, despre tamaduirea patimilor, rugaciunea mintii, vederea Luminii celei necreate etc.

L-am studiat indelung si pe Sfantul Grigorie Teologul. Opera sa m-a facut sa-mi dau seama ca teologi ai Bisericii trebuie numiti "cei care au ajuns la vederea lui Dumnezeu" (theoria), cei care mai inainte si-au curatit inima de patimi sau, cel putin, se straduiesc sa se curete de ele. Vorbind de A Doua Venire, el scrie ca Dumnezeu insusi va fi "lumina pentru cei cu mintea curatita"; ba chiar mai mult, "dupa curatia lor". Aceasta este ceea ce numim imparatia Cerurilor. Iar Dumnezeu insusi va fi "intuneric celor care si-au orbit puterea intelegatoare"; si chiar mai mult, "pe masura orbirii lor". El chiar numeste intunericul acesta "instrainare de Dumnezeu". Deci mi-a devenit limpede ca preotul nu "da bilete" pentru ca omul sa intre in Rai, ci il tamaduieste, astfel ca Dumnezeu sa se faca pentru el lumina - si aceasta este imparatia Cerurilor - iar nu intuneric, adica iad si instrainare.

Ingaduiti-mi sa spun ca mi-am dat seama de toate aceste lucruri nu doar prin studierea cartilor patristice. Pe de o parte, am intalnit parinti duhovnicesti plini de har - "preschimbati" de harul lui Dumnezeu - si prin ei am putut intelege scrierile patristice; pe de alta parte, prin experienta mea pastorala. Ca duhovnic, vad zilnic cum, pe langa spovedanie, este nevoie si de tamaduire. Multi se spovedesc, dar nu se tamaduiesc. Este nevoie de un mestesug aparte, astfel ca omul sa se poata vindeca de patimi.

Toate aceste lucruri (si inca multe altele pe care nu le pot aminti aici) m-au facut sa cred ca trebuie sa privim Ortodoxia ca pe un tratament si o stiinta a vindecarii.

Ortodoxia este stiinta vindecarii

- Pot sa va intrerup ? - intreba Athanasie. Am ascultat analiza cu mare interes si nu as vrea sa va contrazic. Respect cercetarile dumneavoastra asupra acestui aspect delicat al vietii duhovnicesti.  Insa mi se pare ca folosirea anumitor termeni este usor suparatoare. De pilda, ati spus mai intai ca Ortodoxia il vindeca pe om, iar apoi ati tras concluzia ca este o "stiinta a vindecarii". Nu inteleg cuvantul "stiinta". Ce legatura are Ortodoxia cu stiinta ? Ca om de stiinta, socotesc ca stiinta formuleaza enunturi conceptuale si face cercetari la nivelul omului. Cum putem sustine ca Ortodoxia este o stiinta a vindecarii ?

- Imi place punctul dumneavoastra de vedere. Nu neg ca multi au venit la mine cu aceleasi ganduri dupa publicarea cartii mele. Cred totusi ca nu este o problema esentiala. Folosesc cuvantul stiinta (episti-mi) in sensul lui originar, derivat de la verbul epista-mai care inseamna a cunoaste intocmai. Deci stiinta inseamna aici metoda corecta pe care o folosim spre a ne tamadui. Medicina se numeste si ea stiinta, intrucat cunoaste calea prin care trupul omului este tamaduit. Daca acceptam ca Ortodoxia il tamaduieste pe om, atunci cred ca avem dreptul sa sustinem ca este si o stiinta, deoarece cunoaste calea adevarata prin care omul se tamaduieste. Nu cred ca acceptarea acestui fapt ridica vreo problema.

- Asta este limpede, raspunse Athanasie, si pot sa inteleg. Dar aveti atestari patristice pentru acest fel de a vedea lucrurile ? Cu alte cuvinte, folosesc Parintii acest termen ?

- Problema nu este daca Parintii folosesc termenul, ci daca noi putem sa-l folosim, daca Biserica intr-adevar cunoaste calea adevarata a tamaduirii omului, deci daca termenul are un temei. Ce vrea sa spuna termenul ? Aici este problema. Sfintii Parinti ai Bisericii n-au sovait sa foloseasca termeni care nu se aflau in Sfanta Scriptura, spre a infatisa adevarul pe care il are Biserica. De pilda, Parintii din veacul al IV-lea aplicau termenul deofiinta (avand aceeasi esenta) lui Hristos si spuneau ca Hristos are aceeasi esenta cu Tatal. Cativa conservatori au reactionat, spunand ca termenul este nescriptural, adica nu e pomenit in Sfanta Scriptura si deci nu-l putem folosi. Ei i-au invinovatit pe Parinti si pentru ca termenul fusese folosit mai inainte de catre eretici - Pavel din Samosata il folosise, desi cu alt inteles. El identifica deofiintimea cu identitatea ipostasurilor. Sfintii Parinti, socotind ca este drept sa adopte termenul, il desprind de intelesul identitatii ipostasurilor si arata ca persoanele Sfintei Treimi au aceeasi fiinta sau esenta, insa ipostasuri aparte. Astfel ei au statornicit ca persoanele Sfintei Treimi au fiinta sau esenta de obste si existenta aparte. Iar cand au folosit termenul ipostas, l-au definit ca esenta cu insusiri. La fel au facut si cu termenul persoana. Desi, in vremea lor, persoana avea intelesul de infatisare exterioara sau masca si slujea in chip desavarsit invataturii eretice a lui Savellie, Parintii au identificat persoana cu ipostasul, au adoptat termenul, i-au dat continut ontologic si l-au aplicat persoanelor Sfintei Treimi. Deci problema este intreaga atmosfera pe care o poarta cuvintele, iar nu cuvintele in sine.

Dar in ceea ce priveste subiectul aflat in discutie, as putea spune ca Sfintii Parinti folosesc si ei termenul stiinta. Am analizat aceasta in cartea mea. As vrea totusi sa prezint un pasaj deosebit de la Sfantul Grigorie Teologul: "Cu adevarat mestesug mai presus de toate mestesugurile si stiinta mai presus de toate stiintele imi pare a fi calauzirea omului, faptura cea mai indaratnica si cea mai felurita". Sfantul Dionisie Areopagitul foloseste de mai multe ori termenul stiinta, chiar pentru starea vederii dumnezeiesti (theoria). Vorbind despre un teolog ce cunostea lucrurile dumnezeiesti, el scrie: "Era in chip intelept si stiintific incercat in lucrurile dumnezeiesti". Sfantul Grigorie al Nyssei vorbeste si el de mai multe ori despre ingrijirea terapeutica si mestesugul vindecarii. Si, bineinteles, acela care stie adevarata metoda de vindecare poate fi numit om de stiinta (terapeut).

Credinta ortodoxa este legata de tamaduire

- Eu cred, spuse Vasile, un om cu principii conservatoare, ca trebuie sa vorbim cu precautie despre asemenea lucruri. Sunt si eu de acord ca trebuie sa ne tamaduim traind in Biserica; dar nu credeti ca exista primejdia sa tagaduim temelia Ortodoxiei, care este credinta ? Cand sustinem ca Ortodoxia este un tratament vindecator si o stiinta, nu credeti ca exista primejdia sa trecem cu vederea credinta ?

- Se poate sa apara unele primejdii. Depinde cum privim tamaduirea si cum privim credinta. Cred ca ar trebui sa ma explic. Prin tamaduire, multi inteleg formularea caracterului si comportamentului social, adica plaseaza tamaduirea intr-o atmosfera moralizatoare. Ne ducem la preot si spunem: "Parinte, am furat". Iar el raspunde: "Pe viitor sa nu mai furi..." E si acesta un procedeu. Dar tratamentul vindecator al Bisericii nu se ispraveste aici. Sau, iarasi, multi incearca sa devina buni nefacand pacate in chip exterior, avand virtuti, insa dispretuiesc Predania ortodoxa.

- Deci cu alte cuvinte, ce este tamaduirea ? Cum o intelegeti ?

- O sa ajungem si la tamaduire. Dar va rog: sa nu schimbam subiectul. Discutam daca se poate accepta sau nu folosirea expresiei "Ortodoxia este un tratament vindecator si o stiinta". Deci cand vorbim de tamaduire, insa desprinzand-o de Descoperirea dumnezeiasca si de Predania ortodoxa, riscam, desigur, sa o schimbam. Si mai este o primejdie care pandeste peste tot. Este posibil sa vorbim despre credinta in chip cu totul abstract; sa intelegem prin ea cateva principii rationale si obiective pe care trebuie sa le primim in mod logic, crezand ca aceasta este mantuirea.

Astfel traiesc teologii care lucreaza in chip intelectual si de aceea atatia oameni vorbesc astazi despre teologia academica. Dupa parerea mea, tratamentul nu se poate desprinde de credinta ortodoxa, caci unul presupune existenta celeilalte. As vrea sa analizez ceva mai mult aceste lucruri.

Termenul ortodoxie este alcatuit din doua cuvinte: orthi (adevarat, drept) si doxa. Doxa inseamna credinta, invatatura si slava. Cele doua cuvinte se leaga strans unul cu celalalt. Dreapta invatatura despre Dumnezeu inseamna adevarata si dreapta slavire a lui Dumnezeu. Caci daca Dumnezeu este abstract, atunci rugaciunea catre acel Dumnezeu este abstracta. Daca Dumnezeu este personal, atunci rugaciunea dobandeste un chip personal. Dumnezeu a descoperit adevarata credinta, adevarata invatatura. Spunem deci ca invatatura despre Dumnezeu si toate cele ce tin de mantuirea omului sunt Descoperirea lui Dumnezeu, iar nu descoperire omeneasca. Totusi Dumnezeu a descoperit adevarul unui popor care fusese pregatit. Iuda, fratele Domnului, intiseaza acest lucru foarte bine, spunand: "Rugandu-va sa stati vitejeste pentru credinta aceea care odata s-a dat sfintilor" (Iuda 1, 3)- in acest loc, ca si in multe altele asemanatoare, este vadit ca Dumnezeu Se descopera pe Sine sfintilor - adica poporului care a ajuns la o anumita treapta de crestere duhovniceasca, ce-l face in stare sa poata primi Descoperirea dumnezeiasca.

Sfintii Apostoli au fost intai vindecati, apoi au primit Descoperirea. Iar ei au impartasit Descoperirea fiilor duhovnicesti, nu doar prin invatatura, ci in primul rand facandu-i sa se nasca din nou du-hovniceste, in chip tainic. Noi primim dogmele si randuielile, altfel spus, primim credinta descoperita si ramanem in Biserica spre a fi tamaduiti. Caci credinta este, pe de o parte, Descoperire dumnezeiasca pentru cei curatiti si tamaduiti, iar pe de alta parte, este calea cea dreapta spre a ajunge la tamaduire, pentru cei care au ales sa urmeze "calea".

Arhimandrit Hierotheos Vlachos

25 Iulie 2012

Vizualizari: 6145

Voteaza:

Ortodoxia ca metoda de vindecare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE