Parintele Arsenie Papacioc - Despre calugarie

 

- Parinte, este bine sa indrumam pe cineva la calugarie?

- Este bine sa le explici marea valoare a vietii de manastire si sa-i lasi sa mediteze singuri.

 

- Sunt unii care nu pot lua hotararea singuri. Asteapta sa le zici tu: „Hai, du-te!"

- Pai, nici nu trebuie. Acesta este un urias drum pe cont propriu. Cand zice: „Ma duc!" si „Nu ma duc!", inseamna ca nu este bun de manastire. Cand i-a venit focul, i-a luat inima foc, frige, si fuge incotro il cheama.

<a href='/cuvinte-duhovnicesti/68411-parintele-arsenie-papacioc-ati-auzit-de-iad-dar-nu-l-cunoasteti' _fcksavedurl='/cuvinte-duhovnicesti/68411-parintele-arsenie-papacioc-ati-auzit-de-iad-dar-nu-l-cunoasteti' title='Parintele Arsenie Papacioc - Ati auzit de iad, dar nu-l cunoasteti' class='linking auto'>Parintele Arsenie Papacioc</a>Un frate a vrut sa se duca la manastire. Avea si viata imbunatatita, avea si avere. A vandut-o, si-a facut bocceluta si a plecat. Cand a ajuns la marginea satului si-a adus aminte ca mai are de pus la punct o chestiune. Si s-a intors - a mai stat o bucata de timp.

Va spun, cand te-ai hotarat sa te duci la manastire, nu te mai uita inapoi! Dracul este in stare sa angajeze toata lumea de pe pamant sa te intoarca! Si daca te-ai dus, face orice ca sa te scoata din manastire. Asa de mare este monahismul!

Iar si-a facut bagajul, iar a ajuns la marginea satului si iar a uitat ceva nefacut acasa. Si s-a intors din nou si, la marginea satului, s-a dezbracat in pielea goala, a aruncat totul de pe el, si fugi si fugi inainte la manastire! - Ati vazut dracii! Dumnezeu i-a descoperit staretului ca sa deschida portile ma- nastirii pentru atletul lui Hristos. Staretul astepta si el sa vada, si cand a vazut... Vedeti, se aprinsese inima in el. Deci, nu se poate sa vina cineva cu „Ma duc" si „Nu ma duc". Va spun, la manastire se duce numai dintr-o necesitate sufleteasca, dintr-o nebunie pentru Hristos. Daca nu e, incep ispitele manastirii si nu rezista fratele respectiv.

Asta trebuie sa urmareasca cineva. Pentru ca sunt un soi de ispite extraordinare, carora nu le re- zisti usor, ci doar daca ai plecat cu focul in inima. Si la manastire sunt veniti neformati, needucati, si de- pinde si de motivul initial din care au plecat. Nu se merge la manastire dintr-o inalta ratiune - stiind ca e foarte bine -, ci dintr-o necesitate sufleteasca.

 

Foarte mult uraste satana manastirile. Numai faptul ca stai aici nu-i convine dracului. Aici, fratele sau calugarul se mai adauga, se imbunatateste. Ca o gaina care sta pe o gramada de grau si nu are cum sa moara de foame. Mai ciuguleste si ea ceva.

 

La manastire faci taierea voii. Ne numim pa- rinti si maici pentru ca ne nastem pe noi insine prin taierea voii. Deci, suntem parintii propriilor noastre nasteri. Putin lucru este sa slujesti lui Dumnezeu si Maicii Domnului toata viata? Un pai daca ridici de jos, pentru Hristos il ridici: primesti plata. Putin „ozon divin" vine peste cel din manastire? Noi traim prezentul. Si daca traim prezentul, recuperam trecutul si cucerim viitorul. Noi traim momentan; nu am grija „ce voi face maine?" Daca traiesc astazi bine, si maine este harul lui Dumnezeu peste noi. Astazi am trait bine, maine traim iar bine. Deci, problema unei zile este problema unui timp foarte indelungat. De asta m-a facut sa spun: orice clipa inseamna un timp si orice suspinare poate fi o rugaciune.

 

- Poate veni gand sa pleci la manastire, ca sa fugi de lupta pe care ti-o da lumea aici?

- Pai, nici nu te primeste manastirea. Dupa ce ai biruit totul, vii la manastire. Daca nu ai reusit acolo, aici, la manastire, cum poti sa birui? Spune Mantuitorul: Daca Eu va spun niste lucruri omenesti, si nu le pricepeti, cum o sa pricepeti daca v-as spune lucruri ceresti?

 

Eu sunt plecat de vreo cincizeci de ani, sunt ex- trem de multumit, mi-e frica sa spun ca sunt fericit, dar spun: ce-as fi facut eu in lume? Facusem ceva arte, ca sa-mi arat talentele, dar toate aceste lucruri nu aveau nici un fel de samanta de viitor, decat satisfactii momentane. Problema care se pune este ca in fiecare zi sa putem cuceri vesnicia. Asta este idealul. Aveam gandul sa ajung ceva in viata mea, profesor; dar acesta nu este un ideal, e un scop omenesc. Idealul este sa slujesti la ce e mai inalt posibil. Daca tu nu stii ca slujesti lui Dumnezeu, Care e vesnic, ai sa te impotmolesti. Trebuie sa fii atent:

„Stai, ca asta nu tine de vesnicie. Asta nu o fac". Daca vii la manastire, putin lucru este? Bucuri pe Dumnezeu cu pozitia ta toata viata! N-avem noi motive sa fim bucurosi? Ca zice Sfantul Ioan Carpatiul: „Sa nu mai fericiti pe nimeni, calugarilor, numai pe voi sa va fericiti!" Si daca intri la manastire, fereasca Dumnezeu sa nu mai stai! Cazi anatema! Intrarea la manastire este intrarea in rai, si iesirea de la manastire este plecarea din rai.

 

Cand m-am dus la manastire era iarna, iar la Cozia se facea Vecernia in trapeza. Si m-a pus pen- tru prima data, incepator, m-a pus sa citesc catisma de la Vecernie. Si am inceput sa citesc. Am citit. Un parinte, Ghervasie: „Asculta, frate Anghele! De unde stii sa citesti?", pentru ca el nu stia carte. „Eu asa m-am nascut, parinte. Nu stiu de cand!" M-am umplut de un mare folos. Si am stat de vorba cu un domn, mult mai tarziu, care dorea sa faca niste manastiri dupa placul lui, nu dupa traditia noastra crestina ortodoxa, care au inteles-o foarte putini. Domnule, si i-am spus intamplarea cu Ghervasie: „Uite cine a tinut monahismul, un nestiutor de carte, care era un mare traitor in inima lui si traia mona- hismul intreg prin el". Si acum il pomenesc pe Ghervasie, ca un mare exemplu care mi s-a dat, deci ca un mare invatat. Pe mine nu ma interesa sa cunosc „tipic si la inima nimic". Pe mine ma interesa sa intru intr-o permanenta legatura cu Dumnezeu.

 

- Sfantul Ioan Scararul considera lepadarea de lume prima treapta a urcusului duhovni- cesc. Este necesara lepadarea de lume pentru orice crestin, sau numai pentru calugari?

- Sfanta Scriptura este pentru toata lumea, cu pasaje speciale pentru monahism: Cine lasa tata, mama, frati..., cine ia crucea si-Mi urmeaza...", e altceva. Vrei sa fii desavarsit? Atunci iti recomand aceste lucruri. insa lepadarea de lume poate sa fie si in sufletul unui mirean, in sensul ca isi vede de mantuirea lui si se tine de Hristos cu orice chip. Deci, si pentru el este valabila lepadarea de lume, de patimi.

 

Noi, calugarii, nu ne lepadam de lume intr-un sens exclusiv. Noi dorim cu orice chip ca lumea aceasta sa fie ajutata de Dumnezeu, si daca ne punem in situatia de rugatori pentru lume, aceasta inseamna ca suntem alaturi de Hristos, deci, candva si undeva ne putem numi „mantuitori". Deci, nu desconsideram lumea. Nu exista pustnicii valabile daca nu ai toata lumea in inima ta! Toata lumea aceasta striga cu orice chip: „Ajutor!"

 

Daca rasare, te miri cine, si isi asuma rolul de daruitor al lui Hristos si rugator pentru lume, acela este Cel ce este. Asa ca lepadarea se refera si la cei din lume. Daca insa e vorba sa schimbi locul, nevointele, mentalitatile, atunci lepadarea se refera numai la monahi, dar cuvantul este valabil si pentru laici. Pentru ca acest cuvant al Sfantului Ioan Scararul l-a citit multa lume laica si s-a intrebat: „Ce sa fac?", si atunci, vrand-nevrand, s-au oprit de la anumite porniri rele. Si nu numai atat, a vrut sa se implineasca si cu ceva bun. Si atunci el s-a folosit de cuvantul acesta, laic fiind:

„Du-te in lume si vezi ce-ti mai trebuie", a zis Dumnezeu unuia care a intrebat: „Ce-mi mai trebuie, Doamne, ca sa fiu desavarsit?" Si l-a trimis in lume. Si l-a gazduit un oarecare ins cizmar. Cizmarul l-a primit cu mare placere, cu mare bucurie - cizmar care castiga ce castiga si impartea banii la saraci, la biserica si la gospodaria lui; care mergea noaptea la biserica si, spre uimirea celui ce-l urmarea, i se deschideau usile bisericii singure, si el nu stia ca este urmarit. Si era laic. Avea sotie si copii. Fata de curiozitatea aceasta a lumii, as vrea sa intreb: unde se gaseste Antonie cel Mare? Unde se gasesc nevoitorii? Marii rugatori unde se gasesc? In imparatia lui Dumnezeu! Si unde se gaseste acesta? Va sa zica, este, mi se pare mie, deasupra multora. Si era laic.

 

Sigur ca Scriptura priveste pe toata lumea. Ca daca spune: „Dati la saraci", spune laicului si..., daca spune: Nu va ingrijiti de ce veti imbraca, de ce veti manca, se refera la toata lumea.

 

Asa ca, dragul meu, viata monahala este o viata cu totul deosebita, e o intrare in cer, cin ingeresc, iar ingerii sunt gelosi pentru ca noi luptam in trup cu neputintele trupesti ca sa mentinem o identitate ingereasca! Asta e altceva. Este aspectul desavarsit. Se ating cote inalte, in situatia care se ating, insa nu e problema rationala. Este mai mult o problema de afectivitate. Dar Scriptura se refera la toata lumea. Toata lumea a primit cele zece Porunci. Toti trebuie sa aiba o modestie, o dragoste pentru celalalt, pentru ca spus este ca monahul inseamna un crestin bun. Deci, orice om, cand a plecat la manastire, era un crestin oarecare, dar a ravnit dincolo de dimensiunile omenesti: a vrut o infranare, a vrut o daruire a tu- turor simturilor numai pentru Dumnezeu.

 

- In ce consta lepadarea de lume?

- Tocmai in aceasta consta: sa doresti foarte mult sa iei crucea si sa o porti cum a purtat-o Man- tuitorul pentru mantuirea lumii, intr-o forma de nebunie pentru Hristos. Te duci acolo unde te poti pierde ca sa te poti gasi, in sensul prefacerilor totale prin taierea voii; care e o mare batalie, o lupta cu Dumnezeu, Care a creat vointa libera; si noi trebuie sa fim impotriva acestei creatii. A creat vointa libera, ca sa ne taiem vointa libera. Si atunci, in lup- ta cu Dumnezeu, Dumnezeu cere sa fie biruit, si-L birui, lucru pe care nu poti sa-l faci in lume. In lume trebuie sa-ti asculti, sa-ti sustii voia ta, sa mergi dupa ordinea lucrurilor, sa pastrezi o armonie - in sat, in oras -, dar la manastire te desfiintezi, ca per- sonalitate omeneasca, si te infiintezi in personalitate ingereasca. Si atunci inseamna ca tu, pierzandu-te, te poti gasi. Este cel mai mare lucru posibil, cand omul, creatia lui Dumnezeu, poate fi in stare a pleca din lume in monahism, indiferent unde, in obste sau in padure! As recomanda obstea, pentru ca in padure trebuie sa ai o iscusinta extraordinara, de tipul a- celeia a Sfantului Ioan Scararul si a tuturor sfintilor care au trait in pustie.

 

- Eu sunt frate rasofor si am facut bordei impreuna cu un monah tanar, pentru a trai in padure. Ce parere aveti?

- Ce bordei, dragul meu? E tot un fel de a fugi de ascultare! De ce nu faci din chilia ta bordei sau celula de inchisoare - pentru ca se desfiinteaza ceea ce exista deja ca lucru consacrat: manastirea, mai ales ca Sihastria va da posibilitatea sa simtiti gustul acesta al manastirii si crucea, adica sa duci ce nu-ti convine, sa-ti tai voia. Este foarte laudat de Dum- nezeu faptul ca te nevoiesti in manastire, fara sa exagerezi: „Atata pot, Doamne!" „Bine. Bucura-te ca esti scris in cartea cerurilor!" Atata pot pentru ca, sigur, si darurile sunt impartite. Dar nu este permis sa stam nepasatori cu orice chip fata de viata noastra, care e data de Dumnezeu singura numai pentru Dumnezeu.

 

In concluzie, ceea ce caracterizeaza calugarul este taierea voii, nu pustnicia, pentru ca atunci faci ce vrei tu, si nu primesti plata. De aceea se numeste „cin ingeresc", nu pentru ca traiesti izolat, pustnic, ci pentru ca-si taie voia calugarul.

 

- In ziua de azi sunt calugari care ironizeaza tocmai acest lucru asupra caruia Sfintia Voastra insistati: ascultarea.

- Nu discutam de cazuri izolate si de dracul care da axiome din acestea. Te-ai eschivat de la taierea voii, esti abatut si nu sporesti. Nu esti nimic.

 

- Este o scuza munca care se face, caci este epuizanta?

- Ascultarea nu se masoara cu puterea. Daca-i vorba sa se vina cu aceste scuze, vin si eu cu alte contraargumente. I s-a spus unui frate: „Du-te repede dincolo de fluviu!" Si cand s-a repezit in apa, un crocodil l-a luat pe spate si l-a trecut. Ascultarea nu se masoara cu puterea. Ascul- tarea este ascultare de la Dumnezeu trimisa. Daca spun ca nu se poate, ca poate sa fie o serie intreaga de impedimente si persista ascultarea, taci si te duci, chiar daca mori: " Cine asculta de voi., de Mine asculta!" Acolo este Hristos, unde te cheama econo- mul! Il chema economul, iar fratele se uita in Sfantul Altar, unde erau Sfintele Taine. Si a zis fratele: „Doamne, du-Te de la mine, ca asa cere ascultarea!"

 

- Daca este un frate bolnav si nu poate sa faca ascultarea care o primeste?

- Ai libertatea sa-i spui staretului. Dar a zice „Nu ma duc, ca nu vreau", este cea mai mare gre- seala! Trebuie vorbit cu economul, cu staretul, chiar si duhovnicul intervine sa-i schimbe ascultarea cu ceva ce poate face.

 

- Care trebuie sa fie atitudinea credinciosilor fata de monahi atunci cand vin la manastire? De asemeni, cum trebuie sa se comporte monahii fata de mirenii care se inchina in manastire?

- Mirenii trebuie sa-i cinsteasca pe calugari cu orice chip, pentru ca sunt persoane daruite, binecuvantate, iar calugarii trebuie sa-i bucure pe oamenii acestia, sa-i sfatuiasca sa-si tina credinta. Si unii si altii sa nu vorbeasca de rau, gasind defecte colo si colo. Calugarii nu sunt desavarsiti, sunt in devenire, sunt in formare, dar stau acolo, cum zic unii Sfinti Parinti, mari traitori: „Sa manance cand le foame, sa doarma cand le somn, numai sa stea acolo!" Pentru ca numai statul acolo este deja o nevointa. Deja el se numeste calugar. Acestia nu pot fi numiti calugari prosti, ci mai putin nevoitori. Dar la toata lumea i se cere un lucru categoric, sa nu vorbeasca de rau, pentru ca aceasta nevointa este mai mare decat canonul, metaniile si toate celelalte. Nu vorbi pe fratele tau de rau, pentru ca criteriul de judecata va fi iubirea. Cand vorbesti de rau te incadrezi la crima. Deci, unele din marile nevointe calugaresti sunt: statornicia si a nu vorbi de rau.

 

Daca vin mirenii, sa ne bucuram, ca se folosesc si ei si, daca se poate, sa se foloseasca mai mult de miscarea ta, decat de vorbele tale. Pentru ca nu a zice, ci a misca, inseamna a ajunge. Sa se foloseasca de felul de a fi al monahilor. „Fratilor, nu vreau sa pierd timpul cu voi. Bine ati venit la noi! Folositi-va, este slujba! Bucurati-va! Si iertati-ma, caci sunt in ascultare!"

 

- Daca trebuie si cum trebuie sa faca monahul misiune, si daca acest lucru nu contrazice lepadarea de lume?

- Depinde ce misiune i se da cand e trimis in lume. Pentru ce este trimis in lume? Sa pro- povaduiasca, sa cerseasca, sau altele. Nu prea sunt de calitate aceste trimiteri. Dar sa se poarte cu orice chip cuviincios peste tot, cu smerenie, sa nu sminteasca lumea. Nu prea recomandam trimiterea in lume. Aceasta a fost una din marile slabiciuni ale monahismului nostru: sa cerseasca in lume, sa bata din poarta in poarta. S-au folosit cei care au fost plecati, dar nu este o porunca folositoare lumii.

 

- Se poate implini sufleteste monahul intr-o manastire de oras?

- Nu se pune problema, pentru ca nu ne intereseaza unde ne gasim. Ne intereseaza cum ne gasim, unde ne gasim: care este lucrarea inimii noastre, care e interiorizarea noastra! Nu conteaza unde. Pot sa fiu pe o piatra, pot sa fiu in padure. Imparatia cerurilor este in noi. Bineinteles, vei primi plata pentru ca respingi toate aceste lucruri exterioare si nu le primesti, pentru ca ai fost in foc si nu te-ai ars. Da. Mai mare eroism este sa zici: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!", cand esti inconjurat din toate partile de ispite, decat daca ai fi liber, scutit posibilitatilor de caderi in pacate. Alungi gandurile cu rugaciunea, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu cu puterea proprie.

 

Sa se stie de la inceput, ca raspuns la toate in- trebarile: numai harul lui Dumnezeu te ajuta! Sa fii vrednic de harul acesta, in sensul ca te smeresti, ca sa prisoseasca harul in tine. Bineinteles sa nu te afli acolo din voia ta, cu voia ta. Cand te arunci intr-un loc unde nu stii ce urmeaza, nu stii ce-i acolo, si „Ce-oi pati, oi pati!", atunci se numeste hazard, nu mai este eroism.

 

Nu-l costa putin orice neblagoslovenie, pe oricare neastamparat. Si e discutata libertatea lui, pentru ca unde nu e blagoslovenia staretului, nu e har.

 

- Cum poate un calugar sa existe intr-un spatiu ca aici, unde vietuiti cuviosia voastra?

- Sunt lucruri care pot fi intelese de toata lumea. Toata pustia, cum va spuneam despre Ieru- salim, toate, daca vrei sa le traiesti mereu cu tine - imparatia cerurilor fiind intru tine -, oriunde ai fi, fii cu trezvie, si esti in pustie. Am gustat cat am gustat si din viata de pustie, si m-a folosit foarte mult. Dar contactul acesta permanent cu lumea ajuta: mai mult gasesti Scriptura aici. Pentru ca daca au si o evlavie la tine, este foarte mare lucru, pentru ca cuvantul tau este ultimul, cuvantul tau este ascultat.

 

Cand s-a dus la Sihastria o credincioasa, i s-a spus acolo ca eu vin definitiv la Sihastria; in mo- mentul acela a lesinat pe loc. Sihastria intr-adevar este manastirea mea de metanie. 0 visez zi si noapte, m-as referi mai putin la amintiri, cat la imprejurarile care mi s-ar crea pentru o viata linistitoare. Insa, este o mare greseala, ca dezertare, ca descalificare, cum am zice: sa pleci de pe front. Trebuie sa stii sa fii prezent in pustie, in mijlocul lumii fiind!

 

Mai intai de toate sunt convins ca, oriunde am fi, suntem cu voia lui Dumnezeu, nu suntem fara voia lui Dumnezeu. Eu ma lupt din rasputeri sa-mi intiparesc in fiinta mea ca nu se poate face nimic fara Dumnezeu. Nu exista nimic la intamplare, daca spune ca „nu se misca fir de par fara voia Mea", si daca acolo unde te gasesti ai reusit sa faci o unitate crestina, sa ai o multumire sufleteasca, considerand ca suntem oameni de constiinta, atunci nu poti sa parasesti locul, si nu poti sa zici ca Dumnezeu nu te-a ajutat. Pentru ca toti suntem nepregatiti, oriunde am fi, doar cu harul lui Dumnezeu facem ce facem. Este o fuga de Dumnezeu cand lumea se desprinde de locul in care lupta. Daca ar intelege ca nu face nimic fara voia lui Dumnezeu, ar fi mult mai prezenti, s-ar simti foarte bine, chiar in suferinta, chiar pe cruce.

 

Este, de asemenea, o greseala, sa fugi de propria suferinta. Niciodata nu te poti elibera cu adevarat, decat atunci cand lupti, cand esti prezent pe cruce. Si s-o accepti cat se poate mai mult, mai desavarsit, precum Mantuitorul a acceptat-o.

 

- Care trebuie sa fie pozitia monahului fata de ceea ce ii aduce nou lumea in acest secol: tehnica, modernismul?

- La toate monahul le da toata atentia posibila, dar nu pana acolo incat sa-si schimbe pozitia lui de monah, adica sa depaseasca tinuta lui monahala.

 

Bunaoara, pe mine, un frate al meu dupa trup, dupa ce am fost calugarit si a vazut aspectul ceremonial de acolo, a venit la chilia mea - era la Manastirea Antim - si m-a intrebat asa (lucru de care m-am folosit foarte mult, si este si ca un raspuns la intrebarea fratiei tale): „Parinte, am voie sa vorbesc cu sfintia ta?" - el era mai mic decat mine ca ani si nu era un invatat, era un baiat crestin traitor. Si eu i-am raspuns: „Ai voie, dar sa tii cont ca eu nu prea am voie!"

 

- Pentru ce motive este permisa plecarea calugarilor din manastire?

- Mai intai, sub nici un motiv. Numai daca in manastire este o lucrare anticalugareasca: curvii certuri, batai, si calugarul e expus sa accepte aceste lucruri, atunci se poate duce in alta parte. Dar asa ceva nu exista.

 

- Dar venirea femeilor in manastire nu este un motiv?

Numai daca intra in chilia lui sa doarma cu el acolo, atunci spune: „Eu nu pot sa stau in chilie cu asa ceva, ca e o ispita directa!"

 

Dar nu doar ca a venit in manastire; au arhon- daricele lor, au randuiala lor. Si peste tot este la fel la momentul istoric in care traiesti, nu istoria de pe vremea Egiptului (Sfantului Antonie cel Mare): sa fii stapan pe tine, pentru ca altfel nu ai sa scapi de ispite. Pe urma, iti spun eu: poti sa te duci in pustie in padure, si gandurile de curvie, daca vin si te ispitesc, te fac praf!

Nu-i curatenia in felul acesta, cu fuga. Nu te faci famen fugind, ci luptand!

 

- Sunt unii duhovnici care dau voie la frati sa plece din manastire pe motiv ca intra femei, este bine?

Este o mare greseala! Doar staretul are putere; de blagoslovenie cand vrei sa pleci din manastire Altfel asculti de duhovnic: sa fii moral, sau te poate opri de la impartasit. Cel care pleaca fara blagoslovenia staretului, mai departe il ia Dumnezeu in primire, ca-l iubeste; si nu-l tranteste imediat, dar pe undeva schioapata.

 

Repet: numai daca te da afara staretul, sau daca iti baga femei in chilie esti indreptatit sa pleci. Nu doar ca a intrat in chilie sa-ti ceara o binecuvantare sau sa faca un pomelnic, ci daca e repartizata sa doarma cu tine acolo, in camera. Dar si atunci trebuie sa spui: „Mutati-ma din chilia asta, daca i-ati dat-o femeii aleia!" Si nici atunci nu trebuie sa te grabesti sa pleci, asa de mult sa tii la statornicie. Pentru ca plecarea din manastire e un fel de usu- ratate: sa scapi nitel de rigoarea ascultarilor din manastire. Te duci in alta parte si dai iar de ispite, mai mari. Si acolo te tine mila lui Dumnezeu, nu te mai tine pozitia ta.

 

- Cand ma duc pana la Sihla, iau blagoslovenie de la duhovnic, nu de la staret. Este bine?

- Esti hot, furi! Nimeni nu poate sa-ti raspunda in mod corect, decat asa: ai nevoie de blagoslovenia staretului oriunde te-ai duce.

Eu, daca am o bucurie la varsta mea, este ca nu am facut un pas fara blagoslovenie.

- In cazul in care merg si cer sfat episcopului sau staretului, dar neputinta mea ma face sa-l clevetesc, pentru ca sunt tulburat de ceea ce mi-a spus, ce sa fac?

Daca te-ai dus sa ceri un sfat la un episcop sau unui staret al lui Dumnezeu, raspunsul vine dela Dumnezeu prin acel episcop sau staret. Daca nu ti-a convenit, atunci sa stii ca pe Dumnezeu l-ai clevetit. Deci, duceti-va la omul pe care il tine Dumnezeu acolo. Nu intereseaza faptele lui; nu ne intereseaza ca bem vin dintr-un pahar de pamant sau de cristal, vinul e tot vin. Harul este har si nu pentru vrednicie sta el acolo, ci pentru harul pe care i l-a dat Dum- nezeu, iar noi la harul acela trebuie sa apelam. Dumneata te duci sa ceri un cuvant de folos sa te salvezi si mai rau te complici, judecandu-l. A judeca pe cineva, cu atat mai mult un cleric, si cu atat mai mult un arhiereu, este foarte grav, pentru ca acest arhiereu, nici nu va dati seama cate lucruri binecuvinteaza si salveaza. Imi pare rau ca sunteti stapaniti de aceasta temere fata de mai-mari.

 

- Cum trebuie sa procedezi cand ai o ispita si vrei sa te adresezi duhovnicului?

- Doi insi s-au dus la un parinte sa-i ceara un sfat mantuitor, fiindca fiecare avea cate o neputinta. Dupa ce a vorbit cu parintele, unul a zis: „I-am spus si m-am eliberat de acea neputinta!" Celalalt a zis: „Eu i-am spus, mi-a zis ce sa fac, si nu m-am eliberat!" „Dar cum i-ai spus?" „Parinte, am nevoie de lucrul cutare!" „Mai, uite cum am facut eu. Am cazut la picioarele lui cu fata la pamant si l-am rugat „Parinte, fa rugaciuni ca sa ma izbaveasca Dum- nezeu de neputinta mea!"

 

Prin urmare, puterea e a lui Dumnezeu, si felul tau de a o cere conteaza.

- Daca nu ascult de duhovnic, ce se poate intampla?

- Daca nu asculti de duhovnic, nu primesti nici o plata, ba te si impatimesti!

Adevarul este ca e bine sa avem paza personala fiecare. Sa nu consideram ca sunt fiul lui cutare, ca mostenesc pe cutare. Nu. Sa ai paza ta! Pentru ca, iata, a fost un apostol care vazuse atatea de-ti sta mintea in loc si a tradat cu atata usurinta, stiti? Da. Si greseala cea mai mare nu este asta, ca a tradat, ci ca s-a spanzurat, ca-l ierta si pe el. Dati-va seama cu ce fel de Dumnezeu avem de-a face.

 

- Daca duhovnicul imi spune sa nu primesc noul buletin de identitate, ascult?

- Este o greseala sa nu primesti buletinul. Seamana nitel a idee fixa, si primejdia mare este ca si duhovnicii raman smintiti. Cand accepti tu, cu vointa ta, cu mintea ta, atunci este lepadare de Hristos! Dar nu ca ai pus mana pe o hartie care are te miri ce... Lumea mai si exagereaza. In materie de pacate duhovnicul are putere. Chestiunea cu bu- letinele e o problema administrativa de stat, si le purtam ca sa nu ne ia politia in primire.

 

- Scoala poate fi un motiv de a iesi din manastire?

Nu, nici nu se pune problema. Scoala nu este nimic pe langa a sta in manastire! 0, sancta simplicitas. 0, sfanta simplitate!

 

Problema divina este o problema de mare cinste interioara. Au fost sfinti traitori nestiutori - nici Tatal nostru nu stiau - care stapaneau natura, fiindca erau cinstiti. Si am o exemplificare si mai plastica:

Intr-o manastire staretul a vazut un calugar mergand pe sus, si a zis: „Asta are o lucrare!" Dupa ceva timp, l-a vazut mergand pe pamant. Si a zis: „Sa stii ca asta si-a pierdut lucrarea!" L-a chemat l-a intrebat: „Cum te rugai tu inainte?" „«Doamne, nu ma milui pe mine, pacatosul! Doamne, nu ma milui pe mine, pacatosul!» Si m-am scapat si am zis in biserica cu voce tare, si m-a auzit un parinte si mi-a zis: «Mai, sa nu mai zici asa! Zi, Doamne, miluieste-ma!» Si de atunci zic asa". Si staretul i-a zis: „Sa zici tot ca inainte!" Si l-a vazut iarasi mergand pe deasupra pamantului.

 

Schimbandu-i versul, i-a schimbat forta de relatie cu Dumnezeu. Adica nu este vorba de stiinta aici. Acela era sincer. Ii placea lui Dumnezeu aceas- ta simplitate. Oricine ai fi, orice diplome ai tine in buzunarele tale sau in capul tau, daca inima ta nu este cinstita, nu acumulezi si nici libertate nu ai.

 

Credeti voi ca dracul e liber? Nu! E cel mai muncit, pentru ca nu este in Hristos. Mai mult,e declarat dusmanul lui Hristos. Asa ca nu va temeti de el. E tolerat, nu e o putere. Si pentru a verifica lucrul acesta, trebuie scoala de smerenie, de traire.

 

Fratele meu, mare mai e un om smerit! Numai cine nu a luptat cu diavolii, nu stie cat e de mare cuvantul acesta. Un om smerit, asa cum spuneam, cat se poate la o masura divina, misca stelele si astrele, schimba ordinea lumii. Asa de mare este smerenia! Si nu se poate fara asta. Nu va speriati de forta unui om smerit. Speriati-va daca smerenia nu este cu orice chip incaputa in voi. Mare mai e un om smerit! Chiar si ingerii au nevoie de puterea smereniei.

 

- Care este pericolul cel mai mare care il pandeste pe monahul iesit din manastire?

- Pericolul cel mai mare este nestatornicia. Pentru ca satana este in stare sa angajeze toata lumea pamantului ca sa nu te duci la manastire. Iar daca te-ai dus, face tot posibilul sa te scoata. Deci, este prima mare greseala. Caci, daca te scoate din manas- tire, tu incetezi a mai fi. Si atunci, e inutil sa mai vorbim de smerenie. Deci, primul lucru este sa fii statornic, si statornic fara cartire. N-ai putut sa faci multe, dar nu carti. Pentru ca un monah e asa de iubit de Dumnezeu, incat, s-a spus intr-un loc: „Cine se leaga de voi, de lumina ochilor Mei se leaga!"

 

Este foarte mare chemarea aceasta. Fiind vorba de intrarea in cer, va dati seama cat de bucuros este Dumnezeu. Suntem la un pas de a da dreptate cuvantului unui Sfant Parinte, ca „intr-o zi putem ajunge la masura dumnezeiasca!" Asa ca este foarte mare lucru. Deci, o pozitie de smerenie cu orice chip, fara cartire in ascultari si fara de vorbire de rau. Aceasta e marea greseala. Sunt convins ca iadul e umplut mai mult de cei care vorbesc de rau. Si daca vorbesc, se scuza: „Ce, numai eu vorbesc? Vorbirea de rau este o crima de care nici nu se poate pocai, pentru ca nu o recunoaste in totalitatea ei. A vorbi de rau inseamna a nu-i suferi pe toti cu drag. Si nu-i poti suferi daca nu esti smerit.

 

- Ce parere aveti, daca Parintele Cleopa pleaca la cele vesnice, scade viata duhovni- ceasca in Sihastria?

- Este randuiala manastirii si traieste ma- nastirea prin randuiala ei. Va fi o mare pierdere, dar asta o face Dumnezeu, si Dumnezeu stie ce face. Este om mare Cleopa! Un mare sfatuitor si un bun cunoscator al situatiei de ansamblu si de amanunt! A creat o epoca duhovniceasca.

 

- Ce fel de pozitie trebuie sa aiba monahul fata de anumite realitati din lumea contem- porana: ateismul, francmasoneria, miscarea new age, ereziile, etc.?

- Sa le atace, daca se ivesc in calea lui, ca pe niste neavenite, ca pe niste primejdii in locuirea lumii, ca pe niste primejdii pentru invatatura cresti- na. Francmasonii, ateii, o serie intreaga de satanisti, ereticii, in general, trebuie combatuti cu orice chip, pentru ca ei il ataca pe Hristos. Spunea un Sfant Parinte, cu foarte mare dreptate: „Daca fratele tau iti scoate ochii, degeaba te superi. Dar daca il ataca pe Hristos, manie-te tare!"

 

Trebuie atunci sa-L aparam pe Hristos cu manie... Acestia anuleaza venirea Mantuitorului in lume. Au ramas puterile ceresti inghetate de puterea lui Dumnezeu. El vine, ia chip omenesc - cinste mare, omule, ti-a facut, numai pentru ca a luat chip omenesc. A suferit, a invatat, a spus niste lucruri. N-a ramas nimic nespus. Se rastigneste, sufera, si ei anuleaza aceste lucruri, cum fac si sectarii.

 

Dar pe mine nu ma sperie, nu ma ingrijoreaza. Cine este slab, sa se duca dupa ei. Si sa nu fie nimeni slab. Sa fie prezente in noi cuvintele Mantui- torului: indrazniti, Eu am biruit lumea! Cand a zis asa, a spus ca si noi am biruit, nu numai El. Pentru ca odata ce suntem imbracati in Duhul lui Hristos si suntem rascumparati de El, pretuim cat pretuieste El.

 

- In anii '50 l-ati cunoscut indeaproape pe Parintele Cleopa, chiar ati trait retras in munti cu Sfintia Sa. De asemenea, l-ati cunoscut bine si pe Parintele Paisie Olaru. Ne puteti spune vreo intamplare deosebita legata de acesti minunati?

- Adevarul este ca totul este deosebit cand e vorba de viata unor oameni ca acestia. E adevarat ca am trait cu Parintele Cleopa prin pustii. Discutam foarte mult, si, in special, obiectul disputelor noastre era urmatoarea diferenta: dansul inclina mai mult spre o nevointa cu postiri adanci, cu rugaciuni si lacrimi, iar eu inclinam mai mult catre o trezvie. Si imi tin punctul de vedere si acum. Pentru ca, nu nevointa in sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima infranta si smerita si atentia de fiecare clipa, adica prezenta continua a lui Dumnezeu in viata noastra.

 

- Asa este, Cuvioase Parinte, insa nu toti avem darul unui cuget subtil si al unei invataturi crestinesti ce trebuie sa stea la baza acestei trezvii. Or, nevointa despre care vorbea Parintele Cleopa, ne este tuturor la indemana. Este, daca vreti, mai accesibila.

- Da, bineinteles. Dar amandoua duc la aceasta trezvie continua, duc la iubire. Acum, fiecare merge pe calea care i se potriveste mai bine. Numai ca atunci cand faci nevointa exista riscul de a te simti ca te-ai achitat de datorii, si te culci linistit, amagindu- te. Trezvia, insa, este continua. Se spune: „Mult a iubit, mult i se iarta!" Atunci cand iubesti, inima e prezenta, se trezeste. Asta ma intereseaza pe mine ca preot la oameni.

 

- Adica viata crestina trebuie sa fie o viata normala?

- Normala. Si, daca se poate, cu normalitate si spre desavarsire. Nu faceti greseala mare sa renuntati la curatenie, la a mirosi frumos. Mirosi a curatenie. Spala-te cu un sapun, nu unul obraznic. Un sapun care sa-ti ia mirosul greoi al pielii. Spalati-va la subtiori, nu va temeti de lucrul asta. Daca mirosi a naduseala nu mai poti sa zici cuvinte mari. Iti va zice lumea: „Stai mai departe ca puti!" Nu o facem din dorinta de a cuceri.

 
Parintele Arsenie Papacioc

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 10261

Voteaza:

Parintele Arsenie Papacioc - Despre calugarie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE