Cununiile

Cununiile Mareste imaginea.

"Cu marire si cu cinste incununeaza-i pe dansii!"

Introducere

Inceperea slujbei propriu-zise a Tainei Cununiei se face cu cantarea unui frumos si bine-ales psalm: Psalmul 127. "Fericiti toti cei ce se tem de Domnul, care umbla in caile Lui. Rodul muncii mainilor tale vei manca. Fericit esti; bine-ti va fi. Femeia ta ca o vie roditoare in laturile casei tale; fiii tai ca niste vlastare tinere de maslin, imprejurul mesei tale. Iata, asa se va binecuvanta omul, cel ce se teme de Domnul. Te va binecuvanta Domnul din Sion si vei vedea bunatatile Ierusalimului in toate zilele vietii tale. Si vei vedea pe fiii fiilor tai. Pace peste Israel." (Psalmul 127, 1-6)

Taina Cununiei este acea sfanta slujba in cadrul careia omul este incununat cu marire si cu cinste, este ridicat la rangul de imparat al intregii fapturi si devine cu adevarat om deplin. Referindu-se la cei doi miri, cea de-a treia rugaciune de la Cununie cere Domnului urmatoarele: "Uneste-i pe dansii intr-un gand; incununeaza-i intr-un trup; daruieste-le lor roada pantecelui, dobandire de prunci buni."

Parintele Dumitru Staniloae, vorbind despre unirea celor doi intr-un trup, anume ca abia acum omul este cu adevarat deplin, spune: "Nici un gand contrar celuilalt nu-si face loc in legatura lor. Prin aceasta, unirea lor e ca o cununa de marire si de cinste." Unirea intr-un trup si intr-un gand, care duce la o deplina si statornica dragoste, ii incununeaza pe cei doi cu mare cinste.

Cununiile

Psalmul 8, vorbind despre om, spune: "Ce este omul ca-Ti amintesti de el? Sau fiul omului, ca-l cercetezi pe el? Micsoratu-l-ai pe dansul cu putin fata de ingeri, cu marire si cu cinste l-ai incununat pe el. Pusu-l-ai pe dansul peste lucrul mainilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui." (Psalmul 8, 4-6) Initial, "psalmul 8 se canta atunci cand avea loc punerea cununilor", insa, in timp, acesta a fost inlocuit de frumoasa cantare: "Doamne Dumnezeul nostru, cu marire si cu cinste incununeaza-i pe dansii."

Marirea este ceva dumnezeiesc, ceva sfant, ceva de dorit. Evdochimov, observa faptul ca "in Evanghelie, marirea desavarseste orice opera in Hristos, prin lucrarea Duhului Sfant." Si tot el ne atrage atentia: "logodnicii, in fata lui Hristos prezent, primesc marirea care ii inalta la aceasta demnitate prin epicleza Tainei: Doamne Dumnezeul nostru, cu marire si cu cinste incununeaza-I pe dansii. Este momentul efectiv al Tainei: timpul Cincizecimii conjugale, pogorarea Duhului intocmind noua faptura."

Duhul Sfant ii incununeaza pe cei doi si ii aseaza pe cale, ii incununeaza spre nasterea intru Imparatie si ii aseaza pe calea spre aceasta. Mantuitorul spune: "Si slava pe care Tu mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem." (Ioan 17, 22) Prin urmare, incununarea celor doi intr-un trup arata o punere pe cale spre unirea lor dupa chipul de unire al lui Dumnezeu.

Marele Isaia spune: "Bucura-Ma-voi intru Domnul, salta-va de veselie sufletul Meu intru Dumnezeul Meu, ca M-a imbracat cu haina mantuirii, cu vestmantul veseliei M-a acoperit. Ca unui mire Mi-a pus cununa si ca pe o mireasa M-a impodobit cu podoaba." (Isaia 61, 10) Sfantul Apostol Pavel spune: "Asemenea si femeile, in imbracaminte cuviincioasa, facandu-si lor podoaba din sfiala si din cumintenie, nu din par impletit si din aur, sau din margaritare, sau din vesminte de mult pret; ci, din fapte bune (...)." (I Timotei 2, 9-10) Iar inteleptul fiu al lui Sirah spune: "Cununa intelepciunii este temerea de Domnul" (Sirah 1, 17).

Ce marire este aceasta? Ce slava sau podoaba? Intelegem ca maretia nu este una pamanteasca sau materialnica, ci una ce le depaseste pe aceste, una vesnica si nepieritoare, o incununare a sufletului.

Cununiile

Dupa savarsirea slujbei, multi dintre credinciosi raman in minte cu imaginea cununiilor celor doi miri, ca simbol al frumusetii si al momentului solemn. Insa, in cununii se afla ceva mult mai mare decat simpla lor frumusete. "Cununiile sunt facute in chipul coroanelor cu care se incununau odinioara regii si imparatii, biruitorii in razboaie si in intrecerile din arene, precum si fecioarele in anumite rituri si procesiuni religioase."

Cei doi miri sunt imparati peste patimi si biruitori ai ispitelor. Cu toate acestea, cununile mai reprezinta si altceva. In cadrul primei rugaciuni de la Cununie auzim: "Si da robilor Tai acestora (N), viata pasnica, lungime de zile, intelepciune, dragoste unuia catre altul intru legatura pacii, dar de prunci, semintie cu viata indelungata si cununa cea nevestejita a maririi." Prin urmare, cununiile se refera si la ceva ce inca nu au dobandit, cu toate ca ele se afla pe capetele mirilor.

Parasirea de Dumnezeu este inteleasa ca o dezbracare de marire si de cinste, iar prezenta lui Dumnezeu este inteleasa ca o incununare. Dreptul Iov, crezand in sinea lui ca Domnul l-a parasit si ca nu mai vrea sa-I vorbeasca, spune: "M-a dezbracat de marirea mea si mi-a smuls cununa de pe cap." (Iov 29, 9) Abia la sfarsit se va vedea cine are cununa si cine nu, cine si-a pastrat-o si cine nu, cine a inteles-o sau cine a ingropat-o.

1. Cununiile - marturii ale dragostei care "nu cade niciodata"

Preotul ridica cununiile si ii inchina cu ele pe cei doi miri, uniti prin dragostea lor. Unirea celor doi printr-o puternica dragoste este incununata de Dumnezeu si binecuvantata cu maretie si cinste. Lipsa dragostei atrage cu sine si lipsa cununei, nimic in afara dragostei nemeritand a fi incununat, caci Dumnezeu este dragoste.

Preotul, "atingand cu fiecare cununa fruntea fiecaruia din cei doi si amintind pe amandoi la asezarea cununii fiecaruia, arata ca cununa fiecaruia este intr-un fel si a celuilalt; fiecare isi poarta cununa sa, intrucat e unit cu celalalt, intrucat ea e unita cu a celuilalt. In iubirea intre ei sta cununa si marirea fiecaruia."

Cununa se cuvine cinstei si maretiei. Iar marirea si cinstea sunt indisolubil legate intre ele, ca unele ce sunt caracteristici ale dragostei jertfelnice si ale asumarii responsabilitatii de imparat al unei mici imparatii. "Cununa e semnul maririi si al cinstei. (...) Marirea e legata de cinste si invers. Marirea lor e vazuta de Dumnezeu si de oameni. Ea consta in fidelitatea si iubirea dintre cei doi, in jertfelnicia unuia pentru altul, in exercitiul raspunderii unuia fata de altul, in asumarea straduintelor necesare vietii de familie."

Cununa mirilor este cuuna unei iubiri proaspat nascute, a unei iubiri aflata pe cale, a unei iubiri a carei tarie va fi greu incercata si verificata. Perintele Staniloae aminteste si el tinerilor casatorita ca "au de rabdat asaltul multor ispite in viata conjugala; trebuie sa rabde multe greutati, ca sa ia cununa iubirii depline." In functie de cum se vor comporta cei doi in momentele grele ale drumului, ei pot primi cununa iubirii depline sau nu. Pana in sfarsit, iubirea si cei doi vor oscila si se vor lupta cu patimile si ispitele.

Cu toate ca, la sfarsit Tainei Cununiei, parintele ia cununiile de pe capetele mirilor, acestea vor ramane pe capetele lor toata viata. "Luand cununile de pe capul celor incununati, preotul vorbeste iarasi de marirea lor, caci ei vor purta in chip nevazut toata viata cununile lor de vor trai in iubire adevarata, in curatia fidelitatii si in raspundere si respect reciproc." Va depinde doar de ei ca sa le pastreze in cinste si in dragoste sau sa le dea jos; au deci libertatea de a pastra sau indeparta ceea ce au primit in dar de nunta.

2. Cununiile - semne ale biruintei in lupta cu patimile de pana la Cununie

Crestinismul vede mantuirea si ravna pentru dobandirea acesteia ca o lupta, avand camp de batalie si reguli, iar pe crestini drept luptatori, antrenandu-se si avand arme. Marele Pavel foloseste des aceasta imagine a luptei: "lupta cea buna m-am luptat" (II Timotei 4, 7), "sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte" (Evrei 12, 1), "lupta-te lupta cea buna a credintei, cucereste viata vesnica la care ai fost chemat" (I Timotei 6, 12).

Sfantul Ioan Gura de Aur vede in cununiile celor doi miri un simbol al victoriei asupra patimii trupului de pana in acel moment. In a noua Omilie la Epistola I catre Timotei, la partea de final a acesteia, vorbind despre cresterea copiilor, el spune: "De aceea se pun cununi pe capul mirilor, caci sunt simbol al biruintei, si ca ei fiind neinvinsi, se apropie in acest fel de patul de nunta, si ca n-au fost biruiti de placeri."

Pornind de la aceasta curatie de din-nainte de Cununie si ajungand la curatia de dupa casatorie, Paul Evdochimov mentioneaza faptul ca "Sfantul Ioan Gura de Aur vede in cununa simbolul ascezei conjugale, in vederea atingerii castitatii, a integritatii fiintei." Cununa este o incununare a castitatii conjugale, a trairii in curatie si evlavie.

3. Cununa - semne ale intemeierii unei noi imparatii

Omul are vocatie imparateasca prin insasi aducerea sa la existenta. "Si a zis Dumnezeu: Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra, ca sa stapaneasca pestii marii, pasarile cerului, animalele domestice, toate vietatile ce se tarasc pe pamant si tot pamantul! (...) Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul." (Facere 1, 26, 28)

Abia acum omul este deplin. Abia acum el devine imparat al celor din jurul sau, al celor create spre a fi stapanite. "Slava si cintea cu care sunt incununati mirii sunt slava si cinstea omului ca rege sau, mai bine-zis, cununa a creatiei" Omul-rege este imaginea dintru inceput a omului, nestapanit de nimic si liber de toate.

Inca din vechime, cununiile "erau semnele puterii, ale stapanirii si ale biruintei (la barbati) ori ale frumusetii si curatiei feciorelnice (la femei), intruchipand totodata podoaba, cinstea si slava ce se dadea imparatilor de catre supusii lor."

Intr-unul din psalmii sai, Proorocul David spune: "Doamne, intru puterea Ta se va veseli imparatul si intru mantuirea Ta se va bucura foarte. (...) Ca l-ai intampinat pe el cu binecuvantarile bunatatii, pus-ai pe capul lui cununa de piatra scumpa. (...) Mare este slava lui intru mantuirea Ta, slava si mare cuviinta vei pune peste el." (Psalm 20, 1, 3, 5).

Imparatii sunt vrednici de incununare, ca unii ce s-au facut stapani pe vointa si faptele lor. Vorbind de maretia si imparateasca trasatura a stapanirii vointei proprii, Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca "sufletul isi arata imparateasca-i demnitate in faptul ca este liber sa dispuna de dorintele sale; aceasta este cu putinta numai imparatului, caci a stapani totul este propriu firii imparatesti."

De asemenea, imparatul poarta cununa ca unul ce este asezat asupra multora, pentru apararea si conducerea lor, ca unul care se poate conduce mai intai pe sine. "Cununa este (...) o coroana, semn al cinstei si al demnitatii. Coroana o poarta imparatul. (...) Ea e semnul unei seriozitati, al unei maturitati si al unei raspunderi ce se incredinteaza cuiva pentru apararea, ocrotirea si calauzirea celorlalti."

O noua imparatie ia nastere !

Parintele Dumitru Staniloae, explicand deosebit de frumos randuiala incununarii, spune: "prin incoronare se arata ca cei doi au iesit de sub grija parintilor, au primit raspunderea pentru propria lor viata, raspunderea unuia pentru altul, raspunderea comuna pentru familia lor si pentru copiii lor viitori, ca cetate o lor." O noua cetate ia fiinta, o noua imparatie se zideste, o noua conducere se naste. Copiii devin parinti, cei supusi devin imparati, cei lipsiti de griji devin raspunzatori.

Mirele este incununat ca imparat si ca preot. Mirele are "rolul lui este de a fi simbolul preotiei imparatesti. In consecinta, el trebuie sa fie rege dupa imaginea Imparatului imparatilor, Domnului domnilor, a lui Hristos Insusi." Asemenea si femeia, ca imparateasa a noii imparatii, trebuie sa urmeze Bisericii celei sfinte.

Familia este o imparatie, o "mica biserica", cu imparati si supusi, cu reguli stricte dar si cu slava, cu lupte si biruinte, cu atacuri si pierderi. In functie de rezultatele luptelor celor doi, mirii pot trai inca de aici o oarecare parte din Imparatia cea mare. "Cununiile de la Cununie subliniaza aceasta: ca aici, in Taina Casatoriei, este inceputul unei mici imparatii care poate fi "ceva" din adevarata Imparatie"

Slava si cinstea sunt unele chenotice, traite in ascultare reciproca si iubire jertfelnica, mai presus de individualism si egoism. Daca este nevoie, sotul trebuie sa mearga pana la jertfa supreme, iar sotia sa fie supusa intru toate.

Ce fel este aceasta marire? Aflam din rugaciunile rostite dupa cele trei tropare ale Cununiei:

"Marit sa fii, mire, ca Avraam, binecuvantat sa fii ca Isaac, sa te inmultesti ca Iacov, umbland in pace si lucrand in dreptate poruncile lui Dumnezeu" Primul model dat barbatului este Avraam, puternicul intru credinta si tatal care, pentru ascultarea fata de Dumnezeu, nu si-ar fi crutat nici macar unicul sau fiu, mangaiere a batranetilor. Slavirea barbatilor este ca a acelor mari suflete, credincioase si intru toate cu frica de Dumnezeu.

Iar miresei ii spune urmatoarele: "Si tu, mireasa, marita sa fii ca Sarra, sa te veselesti la Rebeca, sa te inmultesti ca Rahela, veselindu-te cu barbatul tau si pazind randuielile Legii, ca asa a binevoit Dumnezeu." Asadar, cu maretia Sarrei si cu a Rebecai sa caute a se asemana femeia, iar nu cu a celor ce stau in fata si cauta sa aiba intaietate, lipsindu-se astfel de cinstea lor cea mare.

4. Cununiile - semne ale purtarii crucii in doi

Vorbind despre faptul ca nunta este mucenicie si ca mantuirea nu-i mai usoara pentru cei casatoriti decat pentru monahi, Sfantul Ioan Gura de Aur atrage atentia asupra unui lucru esential: "Cand Hristos porunceste sa mergem pe calea cea stramta, nu da aceasta porunca numai monahilor, ci tuturor oamenilor (...) este de neaparata trebuinta ca si laicul si monahul sa se urce la aceeasi inaltime; atat unul, cat si celalalt vor capata aceleasi pedepse daca vor cadea."

Casatoriti sau calugariti, oamenii au datoria de a-si incununa viata cu faptele credintei si ale iubirii jertfelnice. "Spre cununa cea nevestejita a maririi sunt chemati toti crestinii, pe diferite cai, proprii fiecaruia."
Prin urmare, calea spre Imparatie este una ingusta si grea. Formuland o concluzie a faptului ca tot lucrul bun este greu si ca orice cale buna este anevoioasa, filosoful Soren Kirkegaard spune ca "nu drumul este greu, ci greul este calea." Putem spune de asemenea, in duhul Parintilor, ca daca drumul pe care mergi este unul usor, acela cu siguranta nu este cel bun.

De asemenea, cununile nu se pot da decat luptatorilor, celor ramasi in picioare dupa terminarea luptei, celor neingenuncheati de ispite si lipsuri. Rabdarea intru incercari si intarirea puterilor sufletesti prin buna randuire a vietii, aduc omului cununa maririi. "Cununile se dau de fapt mucenicilor pentru rabdarea lor in credinta. (...) Marirea ce o da cununa este impreunata si cu suportarea unei asceze, a unei infranari si rabdari si cu implinirea plina de eforturi a unor responsabilitati. De aceea se face cu cununa semnul crucii pe fata celor pe al caror cap e asezata."

In Molitfelnicul din 1545 gasim o foarte frumoasa rugaciune: "Doamne, Dumnezeul nostru, Care cu marire si cu cinste ai incununat pe Sfintii Tai mucenici, Tu acum cununa pe robul Tau (N), cununa-l cu slava si cu cinste; cununa-l in pace; cununa-l in veselie; intru slava Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor!"

Rugaciunea a doua din actuala randuiala a Tainei Cununiei, cuprinde urmatoarea cerere adresata Domnului: "Adu-ti aminte de dansii, Doamne Dumnezeul nostru, precum Ti-ai adus aminte de Sfintii Tai 40 de Mucenici, trimitandu-le lor cununi din cer." Acestor Mucenici din Sevasta, carora Domnul le-a trimis cununa din cer, sunt asemanati si cei doi tineri aflati in asteptarea cununei si a harului intaritor.

Referindu-se la pomenirea celor 40 de Mucenici in cadrul acestei rugaciuni, Parintele Dumitru Staniloae spune ca, prin aceasta, "se face aluzie la greutatile care pot surveni in familie si la crucea pe care ele o reprezinta si pe care ei trebuie sa o poarte cu rabdare, ca sa ia cununa din cer."

Cununiile sunt semne ale slavei in aceeasi masura in care ele sunt si semne ale martiriului. "Cununiile in aceeasi masura, daca nu mai mult, reprezinta martiriul ca si slava." Inainte de a-i incununa, preotul face semnul Sfintei Cruci pe chipul celor doi miri. Putem spune ca nimeni nu poate sa urce pe Tabor fara a trece mai intai pe Golgota, adica nimeni nu poate invia fara a muri mai intai, si nimeni nu poate primi marirea si cinstea fara a trece mai intai prin mucenicia si nevointa jertfelnica a dragostei.

Deci, cu marire si cu cinste sunt incununati doar mucenicii, cu care sunt asemanati si mirii. Sfantul Serghie Meciov spune ca "cei ce se cununa sunt cununati cu cununile mucenicesti"

De ce tocmai sfintii mucenici sa mijloceasca mantuirea celor doi? Iubirea nu poate fi ne-jertfelnica, ne-martirica. Trebuie sa murim noua insine, in fiecare clipa, pentru a invia celorlalti, in fapte de iubire. Cele trei tropare ale Tainei Cununiei pun in fata mirilor chemarea la jertfa si datoria de a o urma, in pofida tuturor piedicilor si greutatilor.

Sfantul Serghie Meciov observa faptul ca "aproape peste tot, in orice Taina si slujba bisericeasca, cel dintai tropar va fi mucenicesc." La slujba Cununie, acesta este al doilea tropar, fiind chiar troparul sfintilor mucenici. El arata ca martiriul este calea spre Imparatie, spunand: "Sfintilor Mucenici, care bine v-ati nevoit si v-ati incununat, rugati-va Domnului sa se mantuiasca sufletele noastre." Cel de-al treilea tropar aminteste si el de bucuria mucenicilor "Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, lauda apostolilor si bucuria mucenicilor, a caror propovaduire este Treimea cea de o fiinta."

Rabdarea intru ispite si greutati este cea care ii aseamana pe miri cu mucenicii, dupa cum arata si Apostolul Iacov: "Fericit este barbatul care rabda ispita, caci lamurit facandu-se va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce Il iubesc pe El." (Iacov 1, 12) Parintele Staniloae, vorbind despre mijlocirea sfintilor mucenici, aminteste tot de nevoia intaririi in rabdare a celor doi miri: "In timpul inconjurarii (mesei) se mai cere sfintilor mucenici ca prin rugaciunile lor sa se mantuiasca sufletele celor ce se cununa, printr-o rabdare care imita rabdarea lor."

Dragostea se verifica doar prin incercarea Crucii, care nu poate fi ocolita de catre nici un om. De asemenea, bucuria crucii, bucuria patimirii, nu poate lipsi nici unuia dintre cei ce pun sfarsit bun sfintelor nevointe. Tauler spune ca "unii sufera martiriul dintr-o lovitura de sabie, altii cunosc mucenicia iubirii, care-i incununeaza inlauntru".

Sfantul Serghie, sfant casatorit si tata, spune ca "bucuria celor ce se cununa trebuie sa fie bucuria Crucii, chiar bucuria muceniciei", el murind chiar mucenic. "Casatoria este pecetluita de jertfa Crucii si se inalta prin Cruce la Inviere; de aceea ne rugam, in cadrul Cununiei, sa se reverse peste miri bucuria Crucii"

In Molitfelnic gasim scris urmatoarele: "Si sa vina peste dansii bucuria aceea pe care a avut-o fericita Elena, cand a aflat cinstita Cruce." Parintele Dumitru Staniloae spune ca "cei cununati sunt ridicati la o cinste imparateasca si la conlucrare pentru credinta, asemenea imparatilor Constantin si Elena si la rabdarea greutatilor asemenea mucenicilor."

Primirea corespunzatoare a mortii aduce slava; moartea celor vrednici este incununata cu cinste, asemenea celei a lui Hristos. Sfantul Apostol Pavel, comentand versetele Psalmului 8, spune: "Dar prin faptul ca a supus lui toate, intelegem ca nimic nu i-a lasat nesupus. Acum insa, inca nu a vedem cum ca toate i-au fost supuse. Ci pe Cel micsorat cu putin fata de ingeri, pe Iisus, Il vedem incununat cu slava si cu cinste, din pricina mortii pe care a suferit-o, astfel ca, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om." (Evrei 2, 8-9)

Evhologiul Patmos 105, ce pastreaza o randuiala veche a Tainei Cununiei, asa cum era facuta la inceput, spune ca doar barbatului i se rostea formula pentru incununare (Doamne, Dumnezeul nostru..) si ca in cadrul slujbei exista o formula, care se rostea de trei ori: "Tatal binecuvinteaza, Fiul incununa si Sfantul Duh sfinteste." Faptul ca Fiul este cel care incununeaza pe miri, indica faptul ca doar Cel incununat cu moarte martirica este "apt" sa incununeze pe noii martiri.

Cununa de spini a Mantuitorului, moartea sa pentru noi este cea care da sens tuturor nevointelor. "Cununile amintesc cununa de spini a Mantuitorului, singura care poate da sens tuturor celorlalte. De-a lungul intregii lor vieti, sotii vor auzi ecoul mai mult sau mai putin indepartat al troparului Sfintilor Mucenici."

Cununa de spini se arata in rabdarea neputintelor noastre si ale celor de langa noi, se arata in iubirea intru-toate rabdatoare. Despre cununa de spini pe care omul o are de purtat spune si Sfantul Isaac Sirul: "Prin rabdarea incercarilor, omul isi pune in acea clipa o cununa de spini pe capul sau, dar e fericit ca la o vreme pe care nu o stie, se va incununa cu nestricaciunea."

Calea Imparatiei este calea martiriului. "Casatoria care nu rastigneste constant egoismul si autosuficienta, care nu moare siesi pentru a se autodepasi, nu este o casatorie crestina." In viitoarea Imparatie, nu vor avea acces decat martirii, iar martirul nu este doar cel omorat trupeste de necredinciosi, ci orice om care moare omului celui vechi din el si se naste intru cel nou. "Adevarata Imparatie, dupa modelul lui Hristos, este cea a Mucenicilor. Cununiile sunt deci cununile mucenicilor, ale martirilor."

La ecfonisul din finalul slujbei, alaturi de Sfintii Imparati Constantin si Elena, este pomenit si Sfantul Mare Mucenic Procopie. "Hristos, adevaratul Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile (...) ale Sfintilor de Dumnezeu incununati si intocmai cu apostolii, imparatii Constantin si Elena, ale Sfantului Marelui Mucenic Procopie (...)"

Sfantul Procopie este pomenit aici deoarece el "ii indemna pe soti sa obtina prin mucenicie nunta cereasca". Vorbind despre vremurile grele ce vor veni, Duhul lui Dumnezeu spune acelasi lucru prin cuvintele Apocalipsei: "Nu te teme de cele ce ai sa patimesti. Ca iata diavolul va sa arunce dintre voi in temnita, ca sa fiti ispititi (...) Fii credincios pana la moarte si iti voi da cununa vietii." (Apocalipsa 2, 10)

5. Cununiile - semne ale intrarii in Imparatia cea Vesnica

Vorbind despre petrecerea celor necredinciosi, care nu au nadejde in viata cea vesnica, Inteleptul Solomon spune: "Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nadejde in rasplata sfinteniei si nu cred ca sufletele curate vor avea cununa lor." (Intel. 2, 22) Si tot el, vorbind despre cei drepti, spune putin mai incolo: "Vor primi din mana Domnului imparatia frumusetii si cununa cea stralucitoare, caci El ii va ocroti cu dreapta Sa si cu bratul Sau." (Intel. 5, 16)

Inca din Facere omul este chemat sa fie stapan, imparat, rege peste faptura. Abia in Imparatia Cerurilor, acesta va reusi deplin sa realizeze aceasta, depasind toate neputintele si neajunsurile firii sale, cat si ajungand sa stapaneasca toate.

Cu toate acestea, inca de aici, oamenii pot si trebuie sa inceapa viata intru Imparatie. Familia este o "mica biserica" sau o "mica imparatie", loc in care se poate pregusta ceea ce va urma. Sfantul Clement al Alexandriei spune despre Casatorie urmatoarele: "Casatoria este sfanta fiindca ea ia parte la Imparatie si constituie deja o mica Imparatie, imaginea ei profetica."

Prochimenul din slujba Cununiei (Psalmul 20, 4) si stihul din-nainte de Apostol, "Pus-ai pe capetele lor cununi de pietre scumpe. Viata a cerut de la Tine si le-ai dat lor.", arata faptul ca oamenii pot avea cununi inca din aceasta viata, cel care cere, putand primi cele cerute.

Odata castigata lupta, petrecuta cu indeplinirea tuturor regulilor si cu mare ravna, castigatorul este incununat cu vesnicia, cu viata de veci. "Nu stiti voi ca cei care alearga in stadion, toti alearga, dar numai unul ia premiul? Alergati asa ca sa-l luati. Si oricine se lupta se infraneaza de la toate. Si aceia, ca sa ia o cununa stricacioasa, iar noi, nestricacioasa." (I Corinteni 9, 24-25) John Meyendorff, vorbind despre cununa celor vrednici, spune: "Cununa, semn al victoriei in competitiile atletice, este in Noul Testament semnul victoriei vietii asupra mortii." Viata de veci este cununa celor care merita sa fie incununati, cununa urmatorilor lui Hristos, pe calea cea ingusta.

Finalul Psalmului 127 se regaseste si in rugaciunea centrala a Mirungerii: "Sa te binecuvinteze pe tine Domnul din Sion si sa vezi bunatatile Ierusalimului in toate zilele vietii tale." Aceasta rugaciune este una cu un puternic carecter eshatologic. "Consacrarea sacerdotala si deplina a unei vieti in slujba lui Dumnezeu sfarseste intotdeauna intr-o viziune net eshatologica, a Ierusalimului ceresc." Viata celor doi, uniti intr-un gand si trup, este inchinata Domnului, care o si incununeaza cu marire si cu cinste.

Familia se naste intru Imparatia lui Dumnezeu. Imnele ce se canta la inconjurarea mesei, "sunt aceleasi imne care se canta si la Botez si la Hirotonie, pentru aceleasi motive: pentru nasterea de noi membri ai Imparatiei lui Dumnezeu, pentru cresterea lor viitoare, care nu e lipsita de eforturile infranarii, ale rabdarii si ale stradaniilor."

Mantuitorul da tuturor slava pe care Tatal i-a dat-o Lui. "Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem." (Ioan 17, 22) Aceasta slava pe care o primim de la Hristos este cea care ne uneste unul cu altul, dupa chipul Sau.

Slava lui Hristos este totuna cu Pogorarea Duhului Sfant in noua familie. "Ritul incoronarii in Taina Cununiei vesteste ca mirii sunt incununati cu slava. Slava arata manifestarea Duhului Sfant." In cadrul Tainei are loc o Pogorare a Duhului Sfant peste capetele celor doi miri, o noua Cincizecime, o luminare a mintii, o aprindere si mai mare a inimilor si o curatire a sufletelui intr-o deplina unire. "Cincizecimea conjugala innoieste toate lucrurile", facand din oameni vechi, oameni noi.

Epicleza unirii celor doi miri este momentul in care Duhul Sfant se pogoara intre ei, pentru a-I uni deplin si a deveni una. "Doamne Dumnezeul nostru, cu marire si cu cinste incununeaza-I pe dansii. Este momentul efectiv al Tainei: timpul Cincizecimii conjugale, pogorarea Duhului intocmind noua faptura."

Pentru a intari si mai mult aspectul de Pogorare a Duhului Sfant in cadrul Cununiei, in unele rituri crestine (cel copt), se face "ungerea logodnicilor, reluare a Mirungerii si semn al darurilor Cincizecimii."

In cadrul primei rugaciuni de la Cununie, se fac anumite cereri pentru cei doi miri: "Si da robilor Tai acestora (N), viata pasnica, lungime de zile, intelepciune, dragoste unuia catre altul intru legatura pacii, dar de prunci, semintie cu viata indelungata si cununa cea nevestejita a maririi." Cununa ce se doreste acestora este una "nevestejita", adica fara de moarte, vesnica.

O alta rugaciune din cadrul slujbei spune urmatoarele: "Doamne, Dumnezeul nostru, care ai venit in Cana Galileii si nunta de acolo ai binecuvantat-o, binecuvinteaza si pe robii Tai acestia, care cu purtarea Ta de grija s-au insotit prin unirea nuntii. Binecuvinteaza intrarile si iesirile lor. Inmulteste cu bunatati viata lor. Primeste cununile lor in Imparatia Ta, pazindu-I curati, fara prihana si neasupriti in vecii vecilor." Comentand aceasta rugaciune, Parintele Staniloae spune: "cu aceste cununi ei vor merge chiar in Imparatia Cerurilor."

Ultima rugaciune de la Cununie spune: "Sa va umple pe voi de toate bunatatile cele pamantesti si sa va invredniceasca se de desfatarea bunatatilor celor fagaduite." Pe langa cele de trebuinta aici, mirilor li se doreste si incununarea ce cele viitoare.

Vorbind despre Noul Ierusalim, Sfantul Ioan Teologul spune urmatoarele: "Si neamurile vor umbla in lumina ei, iar imparatii pamantului vor aduce la ea marirea lor. Si portile cetatii nu se vor mai inchide ziua, caci noapte nu va mai fi acolo. Si vor aduce in ea slava si cinstea neamurilor." (Apocalipsa 21, 26) Vedem astfel ca "nu cu mainile goale ating oamenii hotarele Imparatiei, caci ei poarta darurile Duhului: marirea si cinstea."

Slava si cinstea sunt darurile aduse lui Dumnezeu de cei veniti la Nunta Mielului. "Aduceti Domnului, fii ai lui Dumnezeu, aduceti Domnului mieii oilor, aduceti Domnului slava si cinste." (Psalmul 28, 1) Sunt daruri ce se dau, se chinuie sa se pastreze pana la sfarsit si se cer din mana celor carora li s-au incredintat. Acestea sunt necesare la intrarea in Imparatie.

Apostolul Pavel spune ca, dupa terminarea victorioasa a luptei, nu mai ramane decat implinirea dreptatii, incununarea luptatorului. "Lupta cea buna m-am luptat, calatoria am savarsit, credinta am pazit. De acum mi s-a gatit cununa dreptatii, pe care Domnul imi va da-o in ziua aceea, El, Dreptul Judecator, si nu numai mie, ci si tuturor celor ce au iubit aratarea Lui." (II Timotei 4, 7-8)

Vorbind despre rasplata pentru buna randuire a Bisericii, de catre slujitorii acesteia, Apostolul Petru spune: "Iar cand va veni Mai-marele pastorilor, veti lua cununa cea nevestejita a maririi." (I Petru 5, 4) Aceeasi cununa "nevestejita" a maririi este cea pe care o poarta si tinerii miri. Cununiile mirilor cunt cununile Imparatiei Cerurilor.

6. Cununiile in monahism - rasplata sfintelor nevointe

Reamintesc aici cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur: "Cand Hristos porunceste sa mergem pe calea cea stramta, nu da aceasta porunca numai monahilor, ci tuturor oamenilor (...) este de neaparata trebuinta ca si laicul si monahul sa se urce la aceeasi inaltime; atat unul, cat si celalalt vor capata aceleasi pedepse daca vor cadea."

Mirele se uneste cu mireasa lui, si amandoi cu Hristos, in timp ce calugarul se uneste direct cu Hristos. Amandoi, atat calugarul, cat si mireanul, sunt datori cu implinirea tuturor poruncilor, a smereniei si a iubirii jertfelnice, a mortii de fiecare clipa si a invierii ca oameni noi.

Cununile care ii asteapta pe acestia sunt aceleasi, cununi ale muceniciei de toata viata, cununi ale maririi si ale cinstei unei vieti bineplacute lui Dumnezeu. Acest lucru transpare si din rugaciunile ce se citesc in cele mai importante momente din cadrul celor doua slujbe (Taina Cununiei si Tunderea in monahism).

Imediat dupa tunderea fratelui, parintele citeste rugaciunea: "Cel ce mandria o lepezi si desarta faci lupta potrivnicului, si versi marire pe capetele smeritilor cugetatori si-i incununezi pe dansii cu cununa cea nevestejita si nestricacioasa a vietii celei fara de moarte, si-i povatuiesti pe ei in calea pe care au calatorit Sfintii Parinti (...)"

Imediat dupa punerea cununiilor pe capetele celor doi miri, se aude rugaciunea: "Doamne Dumnezeul nostru, cu marire si cu cinste incununeaza-I pe dansii." Dupa cum vedem, cele doua rugaciuni seamana aproape intru toate, cununile cele "nevestejite" ale maririi si ale cinstei fiind cerute, asteptate si daruite amandurora.

Incheiere

Marirea este ceva dumnezeiesc, ceva sfant, ceva de dorit. In Sfanta Evanghelie si in toate lucrarile Bisericii, marirea desavarseste orice opera facuta in numele lui Hristos. „Doamne Dumnezeul nostru, cu marire si cu cinste incununeaza-I pe dansii", pe ei, pe cei care se straduiesc sa faca totul in numele Tau cel Sfant si sa-ti urmeze pe Golgota, spre Tabor.

Intelegem ca maretia nu este una pamanteasca sau materialnica, ci una ce le depaseste pe aceste, una vesnica si nepieritoare, o incununare a sufletului. Cununa mirilor este cununa unei iubiri proaspat nascute, a unei iubiri aflata pe cale, a unei iubiri a carei tarie va fi greu incercata si verificata.

Familia este o imparatie, o "mica biserica", cu imparati si supusi, cu reguli stricte dar si cu slava, cu lupte si biruinte, cu atacuri si pierderi. Imparatii sunt vrednici de incununare, ca unii ce s-au facut stapani pe vointa si faptele lor.

Rabdarea intru incercari si intarirea puterilor sufletesti prin buna randuire a vietii, aduc omului cununa maririi. Cununiile sunt semne ale slavei in aceeasi masura in care ele sunt si semne ale martiriului.

Familia se naste intru Imparatia lui Dumnezeu. Imnele ce se canta la inconjurarea mesei, sunt aceleasi imne care se canta si la Botez si la Hirotonie, pentru acelasi motiv: pentru nasterea de noi membri ai Imparatiei lui Dumnezeu.

Casatoriti sau calugariti, oamenii au datoria de a-si incununa viata cu faptele credintei si ale iubirii jertfelnice. "Spre cununa cea nevestejita a maririi sunt chemati toti crestinii, pe diferite cai, proprii fiecaruia."
Reamintesc aici cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur: "Cand Hristos porunceste sa mergem pe calea cea stramta, nu da aceasta porunca numai monahilor, ci tuturor oamenilor (...) este de neaparata trebuinta ca si laicul si monahul sa se urce la aceeasi inaltime; atat unul, cat si celalalt vor capata aceleasi pedepse daca vor cadea."

Bibliografie

Molitfelnic, Editura IBMBOR, Bucuresti, 1998

Sfantul Ioan Gura de Aur, Apologia vietii monahale, Editura IBMBOR, Bucuresti, 2007, traducere de Preot Profesor Dumitru Fecioru

Sfantul Ioan Gura de Aur, Cateheze maritale, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2004, traducere de Preot Marcel Hanches

Sfantul Ioan Gura de Aur, Talcuiri la Epistola I catre Timotei, Editura Nemira, Bucuresti, 2005

Sfantul Sfintit Mucenic Serghie Meciov, Cum sa supravietuim duhovniceste, Editura Cartea Ortodoxa, Editura Sophia, Bucuresti, 2008, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas

Preot Profesor Ene Braniste, Liturgica Speciala, Editura Nemira, Bucuresti, 2002

Paul Evdochimov, Taina iubirii, Editura Christiana, Bucuresti, 1994, traducere de Gabriela Moldoveanu

Preot Doctor Vasile Gavrila, Cununia - viata intru Imparatie, Fundatia Traditia Romaneasca, Bucuresti, 2004

Parintele Nacu Stoenescu, Viata crestina dupa Sfantul Isaac Sirul, in Studii Teologice, nr. 9-10, Bucuresti, 1985

Preot Profesor Doctor Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, volumul 3, Editura IBMBOR, Bucuresti, 1978

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 17477

Voteaza:

Cununiile 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE