Cultul Bisericii Ortodoxe, mediu al lucrarilor Sfantului Duh asupra credinciosilor

Cultul Bisericii Ortodoxe are in centrul lui Sfanta Liturghie, in care se savarseste, prin lucrarea Sfantului Duh, prefacerea painii si vinului in trupul si sangele Domnului si se impartasesc credinciosii de acestea si de insusi Sfantul Duh care e salasluit in trupul euharistic al Domnului ca intr-un locas si ca intr-o biserica.

Se spune aceasta in rugaciunea ce o rosteste preotul dupa prefacerea darurilor, in care se arata ca aceasta prefacere are loc "pentru ca (trupul si sangele in care ele s-au prefacut prin Duhul cel Sfant) sa fie celor ce se vor impartasi spre trezirea sufletului, spre iertarea pacatelor, spre impartasirea cu Sfantul Tau Duh".

O alta parte insemnata a cultului Bisericii Ortodoxe consta din randuielile Sfintelor Taine, prin care se impartasesc credinciosilor alte haruri. Dar pe langa aceste parti, cultul Bisericii Ortodoxe mai consta si din unele ierurgii: de ex.: sfintirea apei mici si mari, inmormantarea, sfintirea locasului bisericesc, a icoanelor, a altor obiecte bisericesti, apoi sfintirile unor vesminte si obiecte bisericesti, a unor alimente folosite de credinciosi, pentru ca toate acestea sa se imbrace in diferite daruri ale Sfantului Duh si prin ele si cei ce se ating sau se folosesc de ele; nu mai vorbim de numeroasele binecuvantari ce sunt indreptate de Dumnezeu prin preot spre credinciosii insisi, toate insotite de semnul sfintei, cruci facut de preot cu crucea sau cu mana peste acestia. In plus, cultul Bisericii Ortodoxe mai cuprinde si cele sapte laude prin care credinciosii se intalnesc de asemenea cu lucrarea Sfantului Duh.

Invatatura ortodoxa despre lucrarile (in greceste: "energiile") necreate ale lui Dumnezeu, care iau stingere cu fapturile si le patrund pornind din Duhul Sfant, isi are o aplicare practica in tot cultul Bisericii Ortodoxe.

Daca in Occident, incepand cu scolastica, crestinismul a devenit mai mult tema de speculatie teologica, ceea ce in protestantism a facut din cult aproape numai o predica si o suma de cantari adresate de comunitate unui Dumnezeu ce persista intr-un transcendent inaccesibil. In ortodoxie cultul este in mod principal mediul de traire al lucrarilor Sfantului Duh de catre credinciosi. Pentru credinciosii ortodocsi Dumnezeu este aici, e simtit lucrand in mod diferit, potrivit cu trebuintele diferite ale lor si ale fiecarui credincios in parte.

Rugaciunea credinciosilor in comun, sau a fiecarui credincios in parte, sau accentul pus de fiecare credincios pe trebuinta lui in insotirea cererii rostite de catre preot pentru toti, sunt simtite ca bucurandu-se indata de o ascultare din partea lui Dumnezeu si de ajutorul dat de El imediat sau de asigurarea ca se va impartasi de acest ajutor in momentul cand va avea nevoie de el. Ba intr-o rugaciune de la vecernia din Duminica Rusaliilor adresata Sfantului Duh, preotul spune : "Tu, Cel ce implinesti cererile noastre inainte de a le indrepta catre Tine".

Cultul nu e numai o lauda a credinciosilor adresata unui Dumnezeu ce se tine la distanta de ei si e ascuns intr-o inaltime neapropiata, ci un dialog real intre ei si Dumnezeu, credinciosii adresandu-i rugaciunea si Dumnezeu care e simtit prezent si lucrator, raspunzand cu mangaierile, intaririle, cu implinirile efective ale celor cerule de ei. Ei nu canta numai psalmi de cuprins general, de preamarire comuna a lui Dumnezeu, ci se roaga pentru implinirea trebuintelor concrete si proprii ale lor si ale celor impreuna prezenti in biserica sau si ale celor absenti dar apropiati lor.

Deosebirea aceasta intre cultul Bisericii Ortodoxe si cultul celorlalte confesiuni o simte oricine intra alternativ in locasurile de cult ale lor. Credinciosii protestanti stau in banci si canta impreuna un numar de psalmi, indicati de intaistatatorii cultului, iar apoi asculta o predica care dezvolta teologic o latura a operei lui Hristos savarsita odinioara pentru toti.

Credinciosii catolici fac cam acelasi lucru, doar ca urmaresc in plus cateva gesturi ale preotului prin care acesta aduce ostia pentru prefacere si, dupa o anumita pregatire a ei si a potirului, rosteste cuvintele de odinioara ale Domnului de la Cina cea de Taina, socotite ca avand putere de prefacere, apoi se insiruie in fata pentru primirea disciplinata, dar lipsita de prea adanci emotii, a ostiei prefacute.

Credinciosii ortodocsi insotesc insa, adancind in inima lor, uneori, pana la lacrimi, cererile ecteniilor preotului si raspunsurile stranei, cand nu dau aceste raspunsuri impreuna. Unii arata pe fata lor transfigurata pana la extaz cat de mult adancesc aceste cereri si raspunsuri in inima lor; altii ingenunche pe la icoane, adresandu-si cererile proprii Domnului Iisus Hristos sau Maicii Domnului sau vreunui alt sfant cu tot dinadinsul, cu ochii inlacrimati, asteptand ajutor ca de la o suprema instanta.

Multi saruta crucea cu care trece preotul printre ei, se ating de odajdiile sfintite ale preotului; toti vin sa se miruiasca la sfarsitul slujbei, iar cei ce n-au mancat inca in ziua aceea primesc o particica de anafura, sau de paine binecuvintata, sau un paharel de apa sfintita. Toti isi pleaca capetele la orice binecuvantare a preotului facuta peste ei. Ei stiu ca crucea are in ea puterea lui Hristos care s-a jertfit pentru ei dintr-o iubire care continua Sa li se arate si acum si facandu-si si ei semnul crucii isi manifesta aceeasi parasire a egoismului lor din iubirea fata de Domnul si intreolalta, fapt care e in masura sa aduca intre ei pacea la care ii indeamna preotul si pe care le-o daruieste Hristos prin cuvintele rostiie de preot: "Pace tuturor".

Nu mai vorbim de marea cutremurare cu care se apropie cei ce se impartasesc, de sfantul potir, la invitatia preotului: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati. Ei s-au pregatit mai multe zile sau saptamani mai inainte pentru acest moment de vrf al vietii lor duhovnicesti si vin spre impartasanie cu luminarea aprinsa, ca semn ca insasi constiinta lor este luminata de intelegerea a ceea ce se savarseste cu ei si ca toata fiinta lor e luminata, sau transfigurata de simtirea prezentei si a venirii in ei a Celui, ce este lumina lumii. Ei simt ca Duhul Sfant de care e plin trupul lui Hristos vine sa-i lumineze si sa-i curateasca de toata intinaciunea si sa le dea putere sa-si transforme cu adevarat viata lor.

In general in tot timpul Sfintei Liturghii credinciosii traiesc in mod concret si intens simtirea ca stau sub ploaia darurilor sau ale lucrarilor necreate ale Sfantului Duh, de care, se umplu in masura credintei lor si de care se impartasesc in mod treptat, pe masura cresterii lor duhovnicesti, pana la impartasirea de insusi trupul Domnului umplut de Duhul Lui Cel Sfant.

Dumnezeu n-a devenit, precum se vede, pentru ortodoxie o tema de speculatie teologica abstracta sau de teologie speculativa si informatia pur istorica, n-a luat locul experientei vii, anamnezei retraite, a lucrarii mantuitoare a lui Hristos, comunicata credinciosilor prin energiile Lui necreate, aduse in ei de Duhul Sfant, in tot cultul Bisericii.

Credinciosii ortodocsi nu sunt indemnati sa incerce a banui modul de-a fi al unui Dumnezeu ce ramane distant de ei, folosindu-se de ingustimea infima a ratiunii lor, ci se scalda in oceanul nemijlocit prezent al puterilor lui Dumnezeu, lucrator prin nenumaratele si tainicile Lui energii, care raspund trebuintelor lor mereu altele si mereu crescute duhovniceste si mult diferentiate.

Criza crestinismului occidental isi are explicatia ei tocmai in aceasta reducere a preocuparii de Dumnezeu la o speculatie, de care nu pot fi capabili decat putini insi, cu o pregatire speciala.

Cuvintele singure, care mai mult exprima idei, decat sa transmita puteri, nu pot comunica pe Dumnezeu, in indefinitul Lui viu si lucrator, oricat de maestrite si de sentimentale ar fi ele. Sentimentele ce insotesc aceste cuvinte, fara convingerea lucrarii concomitente a lui Dumnezeu, sunt insotite atat in sufletul celui ce le rosteste cat si ale celor ce le asculta mai mult de impresia ca au un caracter subiectiv, sau isi datoresc accentele lor mai remarcabile talentului predicatorului, care nu-l lasa totdeauna ferit de impresia proprie si a celor ce le asculta ca nu sunt ferite de o oarecare umbra de mandrie.

Aceasta nu inseamna ca ortodoxia nu acorda si ea o putere cuvintelor rostite sau cantate. Fara sa considere cuvantul ca singurul mijloc a lucrarii crestine, cum se intampla aceasta in protestantism, ci socotind Tainele mijloace mai eficiente ale acestei lucrari - asa cum imbratisarea iubitoare e mai mult decat lungile declaratii de iubire - ortodoxia vede totusi in cuvantul rostit sau cantat lucrand puterea lui Dumnezeu.

Caci prin binecuvantarea preotului - care e un cuvant rostit de preot catre credinciosi in numele lui Dumnezeu - sau prin cuvintele rugaciunilor adresate de preot sau de credinciosi lui Dumnezeu, sau prin cuvintele de chemare a Duhului Sfant, vin de fapt puterile dumnezeiesti producatoare de efecte binefacatoare asupra credinciosilor si obiectelor aduse de ei in biserica in acest scop. Si bine ar fi daca si cuvantul de propovaduire al preotului ar lua forma binecuvantarii, a rugaciunii, a invocarii Sfantului Duh, asa cum este orice cuvant al Sfintei Scripturi si al Sfintilor Parinti, si n-ar ramanea o simpla expunere speculativa despre Dumnezeu.

Chiar prima pogorare a Sfantului Duh in ziua Cincizecimii nu s-a produs peste un ins singuratic si nu in vremea vreunei alte indeletniciri, ci peste grupul celor adunati impreuna cu Apostolii, strans legati intre ei prin credinta in Hristos si uniti in stare de rugaciune, in "foisorul de sus", adica intr-un locas ridicat peste incaperile destinate trebuintelor de natura obisnuita. Biserica in calitate de trup obstesc al lui Hristos ia fiinta intr-o incapere capabila sa devina locas bisericesc prin intlnirea intre adunarea credinciosilor si lucrarile Sfntului Duh.

Pogorarea Sfantului Duh nu se limiteaza insa la adunarea Apostolilor si a celor impreuna cu ei, ci indata dupa predica lui Petru, adevarata lauda a lui Dumnezeu si a Fiului Sau Cel inviat, rostita din puterea Lui, are ca urmare impartasirea a trei mii de suflete de harul Lui prin Sf. Botez, care le deschide putinta sa traiasca prin toate darurile Lui oa membri ai Bisericii, fapt care se manifesta prin adunarea credinciosilor zi de zi la rugaciune, la frangerea painii, care nu putea avea loc fara lucrarea Sfantului Duh si fara "multe minuni si semne ce se faceau de catre (sau prin) Apostoli", datorita Aceluiasi Duh Sfant (Fapte II, 42-43).

Orice sfanta Liturghie, orice Taina a Bisericii, orice ierurgie si orice sfanta slujba, e o continuare a Cincizecimii, sau pogorarii Sfantului Duh si a lucrarii Lui peste cei adunati "in incaperea de sus", in rugaciune.

Poporul credincios se aduna plin de frica de Dumnezeu sau patruns de constiinta si de simtirea lucrarii mai presus de fire a buhului Sfant, in jurul Apostolilor, caci "prin mainile Apostolilor se faceau multe semne si minuni in popor" (Fapte V, 12).

Pana si umbra Apostolilor, trecand peste cei bolnavi, le aducea vindecare prin Duhul Sfant lucrator in ei (Fapte V, 15-16), pentru ca si umbra tine de persoana celui din care porneste, cum tine orice lucrare pornita din el. Si lucrarile necreate ale lui Dumnezeu erau imprimate in lucrarile sfintilor Apostoli si de aceea sunt imprimate in lucrarile sfinte primite sau savarsite de toti cei ce traiesc in unire cu Dumnezeu. E ceea ce se petrece si azi in poporul credincios adunat in jurul preotilor ca urmasi ai Apostolilor si savarsitori ai actelor acelora, la rugaciunea inchinata lui Dumnezeu. Caci la aceste ocazii se infaptuieste o adevarata unire a sufletelor cu Duhul Sfant si o revarsare a puterilor Lui peste cei credinciosi.

Aceasta impletire intre rugaciunea poporului credincios adunat in jurul preotilor si intre lucrarea Sfantului Duh "in incaperea cea de sus", (in locasul bisericii) are loc si azi in cultul Bisericii Ortodoxe.

impletirea aceasta intre rugaciunea adunarii credinciosilor in locasul anume randuit pentru aceasta si lucrarile Sfantului Duh se poate urmari in tot cuprinsul Faptelor Apostolilor. Dar despre lucrarea sfintitoare si intaritoare a lui Hristos prin Duhul Sfant vorbesc si Epistolele Sfintilor Apostoli. Dupa Sf. Apostol Pavel, "Hristos Iisus s-a facut sfintire de la Dumnezeu" (I Cor. I, 30).

Si tot dupa Sf. Apostol Pavel, propovaduirea lui nu-si are intemeierea in mestesugul intelepciunii omenesti, "ci in dovedirea Duhului si a puterii". Sfantul Apostol Pavel nu desfasura expuneri speculative, care sa-i atraga lui ca om admiratia ascultatorilor, ci rostea din constiinta prezentei lui Dumnezeu in el cuvinte de lauda nemaiauzite a lui Dumnezeu, de binecuvntare, presarate cu rugaciuni fierbinti, care toate faceau sa se reverse puterea lui Dumnezeu peste ascultatori si acestia sa simta in ei puterea Lui. De aceea credinta ascultatorilor sai nu-si avea izvorul si temeiul in intelepciunea omeneasca naturala, deci in dibacia speculatiei ratiunii obisnuite, "ci in puterea lui Dumnezeu" (I Cor. II, 4, 5).

Caci numai Duhul lui Dumnezeu face inimile in stare sa patrunda in "adincurile lui Dumnezeu", si sa se incalzeasca de ele si numai prin Duhul lui Dumnezeu se experiaza "darurile lui Dumnezeu" (I Cor. II, 11-12). De aceea Duhul umple de slava sau de stralucire duhovniceasca, netrupeasca pe cei smeriti, prin credinta si prin simtirea prezentei Lui care le umple fiinta (I Cor. IV, 10).

Sfantul Apostol Pavel socoteste de la sine inteles ca credinciosii cunosc (din experienta, din simtire) ca trupul lor este locasul Duhului Sfant (I Cor. III, 19).

Nu era credincios care sa nu se impartaseasca de un dar sau altul al lui Dumnezeu. Intre ele era si darul vindecarilor, al facerilor de minuni, al proorociei. Dar toate le aveau ca sa se foloseasca si ceilalti de ele ca intr-un trup, in care toate madularele se folosesc de darurile fiecaruia din ele, caci toti alcatuiau impreuna trupul de nedesfacut al lui Hristos si toate erau de la unul si acelasi Duh al lui Hristos care salasluia in trupul lui Hristos si facea ca aceste daruri sa treaca de la un madular la altul, nici un madular neoprind in folosirea sa exclusiva, egoista, darul primit, ci facand parte de el tuturor (I Cor. XIII).

Nu putem spune ca nu primesc si azi credinciosii diferite daruri de la Duhul Sfant, cu deosebire in timpul adunarii lor, sfintele slujbe, la rugaciunea comuna, in jurul preotilor. Unul primeste darul iubirii cu fapta fata de oameni, altul pe al intelepciunii, altul pe al rugaciunii mai fierbinti, unul pe al vindecarii de o boala sau puterea intaritoare si vindecatoare pentru semenii lor bolnavi prin rugaciunea lui mai staruitoare si prin puterea ce o insufla celui bolnav. Biserica Ortodoxa isi marturiseste aceasta convingere si se dovedeste ca e continuatoarea Bisericii din vremea Apostolilor prin credinta si prin practica ei.

Intrucat este evident tuturor ceea ce primim prin Sfanta Liturghie prin sfintele Taine si prin diferitele ierurgii, ne vom opri putin in cele ce urmeaza la unele din darurile ce le primim prin Laudele bisericesti, constatatoare din rugaciuni rostite sau cantate si din binecuvantari ale preotului, deci din cuvinte pline de puterea lui Dumnezeu.

Intr-o rugaciune de la Miezonoptica de fiecare zi se cere, si n-avem nici un motiv sa ne indoim ca cerem degeaba: "Hristoase Dumnezeule.. primeste si cererile noastre in ceasul acesta si indrepteaza viata noastra spre poruncile Tale, sfinteste sufletele noastre, curateste cugetarile noastre, indrepteaza gandurile noastre, izbaveste-ne pe noi de tot necazul, de rele si de dureri. Acopere-ne cu sfintii tai ingeri, ca, aparati si calauziti de paza lor, sa ajungem la unitatea credintei si la cunostinta slavei Tale neapropiate".

Acestea nu sunt numai speculatii teologice, ci strigate de ajutor izvorate din convingerea ca sunt auzite si cererea lor implinita , izvorate din simtirea trebuintei de ajutor si din convingerea ca la Dumnezeu este ultima nadejde a mantuirii noastre, nu numai in viata de aici ci si in viata de veci. Toate slujbele bisericesti sunt alcatuite din rugaciuni in care se exprima o neclintita incredere in efectul lor, in ascultarea lor de catre Dumnezeu si in raspunsul lui Dumnezeu cu fapta la cererile exprimate in ele.

Dar prin rugaciunile slujbelor credinciosul cere cu convingerea ascultarii lor darul iertarii si bunatatii vietii vesnice nu numai pentru persoana proprie, si pentru cei apropiati, prezenti si absenti, aflati inca in viata, ci si pentru coi adormiti. Intr-o rugaciune rostita de preot spre sfarsitul Miezonopticii de sambata scara, se cere:

"Pomeneste, Doamne, pe parintii si fratii nostri, adormiti intru nadejdea invierii spre viata de veci si pe toti cei morti intru binecredinciosie si credinta, si le iarta lor toata gresala cu cuvantul, cu lucrul sau cu gandul. Si-i salasluieste pe ei in locuri luminoase, in locuri de verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea, unde privirea fetei Tale veseleste pe toti Sfintii Tai din veac. Daruieste-le lor imparatia Ta, impartasirea de bunatatile Tale negraite si vesnice si bucuria de viata Ta nesfarsita si fericita".

In toate rugaciunile Bisericii se exprima o adanca convingere despre faptul ca fericirea vesnica e produsa de comuniunea cu Dumnezeu ca persoana, de privirea fetii Lui iubitoare. Asa cum in viata aceasta numai o alta persoana ne poate procura bucurie si o fericire relativa, asa in viata vesnica numai Dumnezeu ca persoana ne poate procura bucuria netrectoare a iubirii Lui nesfarsite.

Cereri de inalt continut duhovnicesc se adreseaza lui Dumnezeu la slujba Vecerniei. In rugaciunea a saptea de la inceputul ei preotul se roaga: "Insuti, Iubitorule de oameni, indrepteaza rugaciunea noastra ca tamaia inaintea Ta si o primeste ca pe o mireasma de bun miros si da-ne noua pasnica seara de acum si noaptea ce vine , imbraca-ne cu armele luminii, izbaveste-ne de frica noptii si de tot lucrul ce se petrece in intuneric si ne daruieste somnul pe care ni l-ai dat spre odihna neputintelor noastre, izbavit de toata nalucirea diavoleasca".

Omul trece prin zi si prin noapte inconjurat de stihiile naturii, de miscarea lor napraznica, iar din acestea pot lucra asupra lui energiile dumnezeiesti care le potoleste si le indrepteaza spre folosul lui, dar din ele pot lucra si puterile diavolesti.

Credinciosul se roaga lui Dumnezeu nu pentru o viata a lui traita pasnic in izolare, ci pentru ferirea ei de tot felul de primejdii si pentru inaintarea prin aceasta paza si intarire spre Dumnezeu, spre cunoasterea Lui, spre lumina Lui, spre fericirea vesnica sub privirea Lui biruitoare. Toate darurile ii vin credinciosului in viata aceasta si in viata viitoare din iubirea lui Dumnezeu ca persoana, toate sunt mangaietoare pentru ca izvorasc din supremul Mangaietor care este Duhul Sfant.

Rugaciunile sfintelor slujbe au si un continut care vizeaza tot mediul cosmic vazut si nevazut, prin care lucreaza puterile lui Dumnezeu care ne apara de puterile vrajmasilor. Caci in mediul acesta cosmic traieste si inainteaza viata omului si el se roaga ca acest mediu cosmic sa-i fie facut de Dumnezeu favorabil sporirii lui duhovnicesti, sa nu-l impiedice de a ramane in comuniunea cu Dumnezeu, sub privirea fetei Lui iubitoare, singura care poate intari si ferici.

Caci cultul este mijlocul principal care ajuta viata-omului sa inainteze neabatut pe calea catre unirea cu Dumnezeu si spre vesnica fericire in lumina fetii Lui. Iar intrucat aceasta apropiere de Dumnezeu cere o sporire a credinciosului in curatia trupului si a sufletului, in luminarea ce o aduce aceasta mintii, in bunatatea adusa de ea inimii, credinciosul se roaga si pentru aceasta sporire duhovniceasca. Cultul este de aceea mijlocul principal de crestere spirituala a omului si prin aceasta o anticipare a fericirii eshatologice, sau o arvuna a acestei fericiri.

In cele anterioare s-a presupus ca energiile necreate ale lui Dumnezeu lucratoare in cult in forma de daruri nu sunt numai energiile creatoare si sustinatoare ale firii, sau ale creatiei, ci energiile care pornesc prin Duhul Cel Sfant aflator in umanitatea Fiului lui Dumnezeu Cel intrupat, inviat si inaltat ca om, Care deci asa cum a indumnezeit si invesnicit intru slava umanitatea asumata de El, sunt menite sa duca spre indumnezeirea si fericirea intru slava si umanitatea celor ce cred in El.

Astfel energiile necreate din cultul crestin ortodox lucreaza in acelasi scop si au aceeasi putere de a indumnezei pe credinciosi treptat, prin tot mai deplina unire cu Hristos, in masura in care ei insisi fac eforturi de a se curati de patimile care ii leaga de cele pamantesti considerate ca singurele bunuri si de interesele lor egoiste care repede se vestejesc.

Dar energiile necreate ale lui Dumnezeu isi extind lucrarea si in casele credinciosilor, umplandu-le de darurile cerute. Ele lucreaza nu numai prin rugaciunile credinciosilor, ci si prin mijloacele sfintite de preot in biserica sau chiar in casele lor. Femeia credincioasa stropeste cu apa sfintita patucul copilului, hainutele lui, tamaiaza prin casa rostind rugaciuni, se roaga in fata icoanelor din casa pentru insanatosirea celui bolnav din casa, pentru ajutorarea copiilor in viata. Tot mediul de viata al credinciosilor sta sub puterea energiilor necreate, sub ploaia de daruri aduse de ele.

Parintele Profesor Dumitru Staniloae

• Biserica Pogorarea Sfantului Duh - Parc Titan
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh
  Publicat in : Editoriale
• Catedrala din Radauti - Pogorarea Sfantului Duh
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Pastorala la Pogorarea Sfantului Duh
  Publicat in : Pogorarea Sfantului Duh