Scolile din Alexandria, Cezareea Palestinei, Antiohia, Edesa

Scolile din Alexandria, Cezareea Palestinei, Antiohia, Edesa Mareste imaginea.

 

Inceputurile invatamantului crestin. Scolile din Alexandria, Cezareea Palestinei, Antiohia, Edesa

 

In epoca apostolica, invatamantul crestin era harismatic: Apos­tolii,  profetii,  didascalii  invatau  pe  credinciosi  invatatura  cea  noua.

 

Didascalii aveau anume aceasta misiune a invataturii. Ea se facea la inceput dupa primirea botezului, in sanul comunitatii. Pe langa harismatici, invatau pe credinciosi si clerici.

 

De timpuriu, inca inainte de sfarsitul secolului I, invatatura cres­tina incepe sa preceada botezul. Marturia o da scrierea Invatatura ce­lor doisprezece Apostoli, care este probabil un fel de catehism, cuprin­zand pe scurt ceea ce mai ales invatau cei care voiau sa primeasca botezul.

 

Astfel, obiect de invatatura il constituie de la inceput Evanghelia Mantuitorului, scrisa fie din trairea impreuna a evanglielistilor cu Mantuitorul fie ca urmare a  chemarii speciale, cum era cazul Apostolului Pavel. Apoi era Apostolul, sau colectia de epistole apostolice, care circulau din comunitate in comunitate crestina. Apoi s-au asociat si elemente "apostolice", in Randuiala apostolica, in Traditia celor 12 Apostoli, si altele; din timpul persecutiilor au fost introduse si martirologiile ca scris aghiografic, si s-au asociat in latura populara si apocrifele, care lamureau unele momente din viata Bisericii, neinre­gistrate in scrisul canonic.

 

De mare autoritate s-au bucurat apoi in­drumarile din scrisul Parintilor Apostolici, ca Sfantul  Clement Romanul, Sfantul Ignatiu al Antiohiei, Papia din Ierapole, Sfantul Policarp al Smirnei si altele. In fine pregatirea pentru Sfantul Botez a constituit un prilej pentru indrumari organizate in crestinism, care au produs cursuri si chiar scoli "pentru catehumeni".

 

Din secolul II, aceasta activitate era in grija Bisericii, si a unor didascali laici, credinciosi cu mai multa cultura. Ei se gasesc printre crestinii cu invatatura, cum erau apologetii. Primul mai bine cunoscut este un filozof trecut la crestinism, Iustin Martirul (165), care in­vata pe altii "adevarul" crestin ca filozofia cea adevarata.

 

Justin a fost arestat in persecutia lui Marcu Aureliu. Fiind intre­bat la judecata despre locul in care se aduna crestinii si despre inva­tatura lui, Justin a indicat casa unde se aduna auditorii lui, iar des­pre invatatura sa spune: "Cui voia sa vina la mine, ii comunicam cuvintele adevarului" (Actul martiric, III). Justin, care, inainte de con­vertire, mersese din profesor in profesor, primea acum la sine si in­vata pe altii crestinismul ca invatatura cea adevarata, cea in care gasise el insusi multumirea.

 

Terminologia crestina

 

Invatatura Mantuitorului Hristos a venit si cu probleme noi, care au determinat si o terminologie specifica, fie prin adoptarea unor cuvinte vechi la sensuri noi, fie necesitand formu­larea la termeni noi specifici.

 

Astfel cuvantul eclessia , care insemna inainte o "adunare", pri­mea acum sensul specific de intrunire liturgica si organica a cresti­nilor, adica de "biserica" (Matei XVIII, 17). A fost apoi formulat cu­vantul nou de crestin, in Biserica din Antiohia, pentru desemnarea adeptilor lui Hristos (Fapte XI, 26). Pentru definirea ade­varatei credinte crestine a fost compus cuvantul ortodox. Pentru indicarea caracterului universalist al Bisericii, Sfantul Ignatiu, a folosit cuvantul catolic, care inseamna intinderea "peste totalitate" ; Episcopul Teofil al Antiohiei a definit pe la 180 termenul Sfanta Treime.

 

1. Prima scoala crestina publica a fost Scoala din Alexandria, cunoscuta spre sfarsitul secolului II, in plina inflorire. Istoricul Eusebiu scrie ca ea exista de mult (Istoria bisericeasca, V, 10).

 

Scoala alexandrina are diferite nume : Scoala cuvintelor sau inva­taturilor sacre; scoala catehizarii, adunarea (pentru invatatura). Ieronim o numeste (ecclesiastica) (De viris illustribus, 38 si 69).

 

Prin asezarea, marimea si importanta sa ca oras, prin miscarea de idei si de popoare, Alexandria era unul din cele dintai si mai cau­tate centre culturale ale lumii vechi, adapostind vestita biblioteca a Ptolomeilor. Grecii, iudeii, gnosticii si altii aveau acolo scoli insem­nate. Acolo traise Filon, creatorul unei filozofii religioase si al unei atmosfere in care au trait si de care au fost influentati si teologii alexandrini; acolo se invata neoplatonismul in secolul III.

 

Crestinismul care a prins radacini in Alexandria din epoca apostolica, in legatura cu evanghelistul Marcu, a avut ca urmare faptul ca au fost continuu invatatori crestini acolo (ecclesiastici doctores), dupa Ieronim.

 

Apologetul Atenagora este socotit de istoricul bisericesc Filip de Side (sec. V), primul profesor al scolii alexandrine, ceea ce nu pare probabil. Panten care este primul cunoscut pe la anul 180 si-a conti­nuat activitatea si in timpul lui Septimiu Sever si Caracalla (193-217). Urmasul lui Panten, Clement Alexan­drinul, conducea scoala, cand a izbucnit persecutia de la 202-203 si cand a parasit orasul. Sirul conducatorilor scolii dupa el este cunoscut pentru tot secolul III si in parte din secolul IV: Origen, Iraclas, Alexandru, Dionisie, Pieriu, Teognost, Petru, Macarie ; mai tarziu Didim cel Orb. Ultimul conducator cunoscut Radon, urmasul lui Didim, s-a dus la Sida (in Pamfilia) si s-a stabilit acolo in timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).

 

Spre deosebire de scoala Sf. Iustin si a altor profesori particulari, la care invata un numar mic de auditori, fara insemnata influenta asu­pra Bisericii, scoala din Alexandria devine o institutie bine inteme­iata, cu un sir continuu de conducatori ilustri, cu numerosi auditori, cu un program de cursuri, cu mare faima si influenta asupra teologiei crestine. Cu insemnatatea ce i-a dat Clement Alexandrinul si mai ales Origen, scoala crestina se putea masura cu ori ce scoala filozofica, ca adevarata scoala de "teologie".

 

Ea pare a fi inceput din initiativa particulara, nu ca institutie a Bisericii. Origen a luat conducerea ei, in timpul persecutiei lui Sep­timiu Sever, la cererea unor elini si crestini dornici de invatatura. Prin indepartarea episcopului Dimitrie si numirea altui conducator, se vede ca scoala a intrat sub autoritatea episcopului si a ramas probabil asa.

 

Scoala nu era intretinuta de Biserica. Origen, pentru a putea trai, vindea manuscrise ale operelor scriitorilor profani pe care le poseda. El a fost apoi ajutat de un crestin bogat, Ambrozie, un fost gnostic, convertit de Origen. Din secolul IV scoala a primit poate ajutor de la stat. Pana la un timp, ea nu avea local propriu.

 

Invatamantul predat in scoala catehetica alexandrina era urmat nu numai de crestini, ci si de catehumeni si chiar de unii elini, dornici sa cunoasca religia crestina si poate s-o imbratiseze. Audiau probabil si  iudei  si  eretici,  atrasi  de  faima  profesorilor  crestini,   indeosebi  a lui Origen. Chiar crestinii dornici de invatatura filozofica si teologica mergeau in cautarea de profesori acolo unde erau acestia. Asa umblase mult Clement Alexandrinul, pana ce s-a oprit la Panten, la Alexan­dria. Origen insusi, pe cand preda la scoala catehetica, invatamantul crestin, la varsta de 25 ani, a audiat pe neoplatonicul Ammonius Saccas, la Alexandria. Se poate zice ca invatamantul crestin s-a infiripat si dezvoltat ca o necesitate teologica si culturala a crestinismului, in concurenta si prin analogie cu invatamantul elin, iudaic sau chiar eretic. Este stiut ca gnosticismul, care a avut la Alexandria pe cei mai insemnati reprezentanti ai sai (Basilide, Valentin, Carpocrat) se orga­niza si raspandea mai ales prin scoli, ca si prin scrieri si imne, si ca el inflorea pe la jumatatea secolului al II-lea.

 

Cum anume s-a organizat invatamantul crestin nu se stie mai de aproape. Ce si cum se preda se poate insa deduce din scrierile lui Clement Alexandrinul si ale lui Origen, si mai ales din Cuvantul de multumire catre Origen al lui Grigore Taumaturgul, care l-a avut pro­fesor la Cezareea Palestinei. Origen predase, probabil la Alexandria ceea ce preda la Cezareea, un intreg ciclu stiintific : logica, dialectica, fizica (asa cum o faceau cei vechi, in legatura cu matematica si cu astronomia). Aceste discipline serveau ca pregatire pentru ciclul ur­mator : morala si teologia. La Alexandria, Origen a incredintat pe auditorii sai incepatori colaboratorului sau Iraclas, el invatand pe cei mai inaintati. Invatamantul se preda astfel in doua cicluri.

 

In studiul teologiei, care incorona invatamantul predat de Origen, se facea interpretarea Sfintei Scripturi, care era baza invatamantului crestin. Profesorul discuta insa si ideile metafizice ale filozofilor si poetilor clasici, cu exceptia celor care nu admiteau existenta lui Dum­nezeu si providenta.

 

Invatamantul crestin se baza pe interpretarea Sfintei Scripturi si era concentrat in jurul ei. Aceasta a avut mare importanta pentru dezvoltarea lui si a teologiei crestine. Gandirea teologica s-a intemeiat pe invatamantul si pe exegeza scolilor crestine. La Alexandria, metoda de interpretare era de preferinta alegorica, la Antiohia era istorico-gramaticala sau literala.

 

Faptul acesta a fost hotarator pentru evolutia teologiei crestine in epoca marilor controverse hristologice. Tendinta mistica alexandrina si cea antiohiana rationalista au caracterizat fie­care teologia scolii respective.

 

Scoala catehetica alexandrina are o mare importanta in viata Bi­sericii vechi. Ea a dat Bisericii un invatamant teologic, o exegeza teologica, o dogmatica.

 

2. Scoala de la Cezareea Palestinei a fost infiintata si condusa de Origen, dupa plecarea din Alexandria (la 231-232), in urma hiroto­nirii lui de catre episcopii de Ierusalim si Cezareea Palestinei, care-l stimau mult pentru stiinta lui Condamnat pentru aceasta de catre episcopul sau Dimitrie, Origen s-a stabilit la Cezareea, unde a con­tinuat invatamantul din Alexandria si a terminat operele incepute la Alexandria. La Cezareea, Origen a avut discipoli deosebiti, intre care pe cei doi frati din Neocezareea Pontului, Teodor si Atenodor. Acestia erau dintr-o familie elina bogata. Dupa studii literare si juridice facute in orasul lor, ei au plecat spre Berit (in Fenicia) unde era o faimoasa scoala de drept. Mergand intai la Cezareea, unde aveau o sora casa­torita cu un inalt functionar, au cunoscut aici pe Origen, a carui stiinta si personalitate i-a impresionat, convertindu-se la crestinism. Inainte de plecarea lor din Cezareea Palestinei, a tinut Teodor in fata unei mari si alese adunari, acel Cuvant de multumire pentru Origen, din care cunoastem invatamantul predat de acesta. Intorsi in provincia lor, cei doi frati au devenit episcopi si au lucrat cu mult zel pentru Biserica : Teodor este Grigore Taumaturgul ( 270).

 

Nu se stie daca Origen a avut la Cezareea urmasi imediati ca la Alexandria. El a creat, ca si la Alexandria, o atmosfera teologica, in care au lucrat altii. La inceputul secolului al IV-lea este cunoscut ca profesor la Cezareea Palestinei Pamfil (310), un distins preot, ori­ginar din Berit, dintr-o familie insemnata; el facuse studii la Alexan­dria, audiind pe Pieriu, care era supranumit "Origen cel Tanar", si a avut printre elevii sai si apoi colaborator pe Eusebiu, marele istoric bisericesc. Pamfil a inzestrat invatamantul crestin cu o biblioteca in­semnata. El era un admirator al lui Origen, caruia, impreuna cu Eusebiu, si el admirator al marelui profesor si crestin, i-a consacrat o parte din studii si din activitatea literara. Cezareea Palestinei a avut apoi in Eusebiu pe cel mai invatat episcop al sau si unul din cei mai invatati crestini vechi, de la care si cunoastem atatea din istoria invatamantului si a crestinismului in general, in primele secole, de la care mai ales cunoastem pe Origen si scoala alexandrina.

 

3. Scoala din Antiohia. La Antiohia Siriei s-a format o alta scoala crestina, cunoscuta din secolul al III-lea prin unii din cei care au predat invatamantul acolo. Cel dintai cunoscut este un preot Malchion, conducatorul unei scoli retorice "eline", dupa spusa lui Eusebiu (Isto­ria bisericeasca, VII, 29-30), scoala care era insemnata la Antiohia. Malchion era un om invatat si in ale teologiei. El este cunoscut din disputa cu episcopul Pavel de  Samosata, pe care l-a  dovedit  eretic (antitrinitar) intr-un sinod tinut la Antiohia (268/269), dupa ce epis­copul reusise pana atunci sa-si acopere sau apere erezia. Nu se stie in ce consta invatamantul lui Malchion, daca preda si invatatura crestina, nici daca a avut rol in inceputurile scolii crestine din Antiohia. Inceputul scolii este legat insa de Lucian, zis de Samosata, zis si de Antiohia. El era dintr-o familie de seama si studiase la Edesa, unde conducea o scoala crestina un anume Macarie. Lucian s-a stabilit apoi la Antiohia, spre sfarsitul secolului al II-lea; a fost hirotonit acolo preot si a condus scoala. Aceasta scoala a fost continuata de altii si a luat mare avant in secolul al IV-lea prin studiile ei de exegeza bi­blica. Istoricul Eusebiu are cuviinte de mare lauda pentru Lucian (Is­toria bisericeasca, VIII, 13, 2; IX, 6, 3).

 

Dupa unele stiri, Lucian a fost partizan al episcopului compatriot Pavel de Samosata si de aceea a fost scos din Biserica sub urmatorii trei episcopi de Antiohia, pina la 303, cand ar fi renuntat la erezie. Din istoria arianismului se stie apoi, ca Arie si altii se numeau syllucianisti, adica erau colegi de studii la Lucian si partizanii lui. Acesta este socotit de altfel izvor al arianismului prin exegeza si teologia sa. Lucian este cinstit totusi ca martir, mort in sanul Bisericii, in persecutia lui Maximin Daia (pe la 312), fiind dus la Nicomidia, unde ar fi marturisit si aparat crestinismului in fata imparatului, daca martirul Lucian nu este deosebit de preotul antiohian (prof. D. S. Balanos-Atena ii deosebeste).

 

Lucian este insemnat mai ales ca recenzent al Sfintei Scripturi. El a facut o revizuire a traducerii Septuagintei, in care se pare ca a introdus corecturi dupa textul ebraic si dupa traducerea lui Teodotion, sau dupa locuri paralele. Se pare de asemenea ca ,el a cautat sa co­recteze cuvinte pe care nu le socotea potrivite.

 

Ca si Origen, la Cezareea Palestinei si la Alexandria, Lucian expli­ca, la Antiohia, Sfanta Scriptura, dar mai mult in scop exegetic, decat teologic-apologetic. Interpretarea lui se deosebea de a alexandrinilor, fiind literala.

 

Alaturi de Lucian este amintit un alt preot antiohian invatat, Dorotei, care se ocupa cu mult zel de studiul Sfintei Scripturi si cu­nostea limba ebraica, in care citea cu usurinta Vechiul Testament. El cunostea de asemenea bine stiinta elina. Dorotei era un om cunoscut si apreciat chiar de imparat, care l-a numit mai mare peste vopsitoria de purpura de la Tyr. Eusebiu zice ca l-a auzit si el explicand poporului Sfanta Scriptura cu mare indemanare (Istoria bisericeasca, VII, 32,2-4).

 

Nu se stie daca scoala antiohiana a avut un sir de profesori ca scoala alexandrina. Ea a devenit mai insemnata in a II-a jumatate a secolului IV, cu Diodor de Tars, de la care s-a accentuat opozitia exe-getica-teologica intre cele doua scoli. Dintre ele, cea alexandrina a inclinat in filozofie spre platonism, neoplatonism si eclectism, cea an­tiohiana spre aristotelism. Scoala antiohiana, n-a avut idealismul si elanul mistic al scolii alexandrine, dar a dat teologiei crestine pe cei mai de seama exegeti, intre care si pe Sfantul Ioan Gura de Aur.

 

Despre scoala din Edesa, amintita mai sus, stim doar ca ea pare sa fie mai veche decat cea din Antiohia si la ea a studiat Lucian. Aceasta scoala va juca un rol mai important in perioada urmatoare.

 

Pe langa aceste scoli organizate, au mai existat si altele, legate mai mult de personalitatea vreunui Sfant Parinte bisericesc, sau teo­log de frunte. Astfel se poate accepta o scoala legata de Septimiu Tertulian de la Cartagina si urmasul acestuia, Sfantul Ciprian ( 258); o alta scoala era legata in Galia de Sfantul Irineu al Lugdunului, care promova exegeza alexandrina, apoi scoala romana cu un sir de teo­logi, care scriau mai mult in greceste, ca Ipolit si Caius, si latineste ca Minuciu Felix si Novatian, fara insa a putea crea un invatamant adevarat; scoala sirdaca initiata de Tatian Sirianul si din cadrul ca­reia a iesit traducerea Bibliei numita "Pesitto" in secolul III, apoi scoala coptica din Egipt, care a produs traducerea Bibliei, asemenea in secolul III.

09 Iulie 2012

Vizualizari: 7270

Voteaza:

Scolile din Alexandria, Cezareea Palestinei, Antiohia, Edesa 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE