Libertatea omului si alegerea intre spiritual si material

Noi cautam  fericirea in mod firesc. Dar fericirea e o stare a  omului deosebit de complexa si variata. Unii oameni se multumesc cu mai putin decat altii, fiecare isi traieste propria lui versiune de fericire. Ce e pentru mine fericirea poate sa nu fie si pentru cel de langa mine. Nu intotdeauna suntem fericiti din acelasi motiv, si nu intotdeauna un anume lucru ne aduce fericirea. Un rasarit de soare ne poate aduce fericirea astazi, iar maine sa treaca neobservat. Un cuvant bun ma poate face astazi fericit, dar maine pot trece pe langa el cu indiferenta.

Cu toate acestea in lume, in pofida acestei nesfarsite varietati de a afla fericirea, exista doua cai pe care oamenii de obicei merg. E vorba de fericirea sau multumirea data de implinirea nevoilor materiale, care intotdeauna presupune placere, una, si a doua fericirea datorata deschiderii si comunicarii sau comuniunii cu alte persoane. Bineinteles ca de obicei aceste doua cai pot coexista pana la un anumit stadiu al vietii. Dar pana la urma, una dintre ele devine mai batatorita dacat cealalta, devine frecventata cu predilectie.

Se poate pune intrebarea care e mai adecvata omului? Care e mai buna? Putem intreba acest lucru tocmai intr-o varietate atat de mare de fericiri? Sfanta Scriptura ne spune ca da. Ea afirma raspicat: "Ingusta este calea care duce la viata" (Matei 7:14). Asadar calea care duce la viata, calea spre fericire nu poate fi decat una. Este calea fericirii atinse  prin straduinta de a cauta desavarsirea duhovniceasca.

De ce insa pentru om fericirea materiala nu e alegerea potrivita? Pentru ca acest fel de fericire nu corespunde cu fiinta noastra. Implinirea materiala e o implinire inchistata, o fericire datorata acelorasi cauze, care se repeta. E fericirea datorata implinirii nevoilor materiale, adica a placerilor. In aceasta fericire omul se restrange doar la sine insusi. Este si cazul placerilor sufletesti care la randul lor se obtin tot prin egocentrism. Placerea sufleteasca mandriei, slava desarta, sunt exemple de satisfacere a omului prin el insusi.

Insa un astfel de mod de a fi fericit nu ne implineste,pentru ca nu corespunde cu natura noastra. Noi suntem creati pentru a ne deschide catre exterior, suntem persoane. Fericirea adevarata, duhovniceasca, vine din comunicarea cu alta persoana, comunicare ce ne imbogateste. Fericirea adevarata vine din comuniune, din comunicarea cu Dumnezeu, din cunoasterea Lui. Il putem cunoaste pe Dumnezeu numai prin iubire. La fel, il putem cunoaste pe fratele nostru numai prin iubire.

Dar ca sa iubim, trebuie sa uitam de noi. Caci cu cat ne concentram mai mult asupra nostra cu atat saracim mai mult. Dar cu cat uitam de noi pentru altii si pentru Dumnezeu, cu atat ne imbogatim mai mult. Si aceasta bogatie e fericirea. 

Iulian Tiganelea