Nasterea Domnului - Pastorala PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului - 2007

Nasterea Domnului - Pastorala PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului - 2007 Mareste imaginea.

 

AMBROZIE,

PRIN VOIA DOMNULUI, EPISCOP AL GIURGIULUI,

Iubitului nostru cler, cinului monahal si drept-credinciosilor crestini, har si pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhiereasca binecuvantare!

"Nu va temeti. Caci, iata, va binevestesc voua bucurie mare, care vafi peste tot poporul. Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, care este Hristos Domnul ." (Luca2. 10-11)

Iubiti slujitori ai sfintelor altare din cuprinsul eparhiei, binecuvantati frati crestini si surori in Hristos Iisus Domnul nostru!

Cu emotie sfanta ma adresez dumneavoastra in aceste zile de bucurie duhovniceasca, in care intreaga lume crestina sarbatoreste Nasterea Domnului.

Viata Bisericii este, intr-adevar, o sarbatoare, pentru ca temelia ei sta in intruparea Fiului lui Dumnezeu, Cel din veci nascut, pentru ca noi sa nu ramanem in intunericul pacatului si in umbra mortii, ci sa ne inaltam treapta cu treapta spre lumina cea neapropiata a Dumnezeirii. Timpul nu mai este doar o simpla curgere, ci el este transformat in marturie perpetua a sfinteniei. In fiecare zi ne praznuim sfintii, in fiecare ceas aducem lauda Parintelui nostru Cel ceresc, in fiecare clipa ne apropiem de cei ce sunt bineplacuti lui Dumnezeu. Postul ce tocmai s-a incheiat ne-a pregatit pentru primirea Pruncului din Betleem, Mesia vestit de proroci si asteptat de intreaga lume. Ne-am rugat impreuna, ne-am curatit sufletele si trupurile pentru ca nu cumva inaltatorul ceas al Nasterii sa ne afle nepregatiti, iar darurile dumnezeiesti sa fie luate de la noi. In aceste momente de intensa bucurie, fiecare dintre noi renaste si se impartaseste de stralucirea Celui pe care Tatal, in marea Sa iubire de oameni, L-a trimis in lume pentru a noastra mantuire (Ioan 3. 16). Pentru o clipa, toti am redevenit copii, ne-am amintit de iernile fericite in care puritatea sufletelor concura albul imaculat al zapezii, de tacerea reculeasa a naturii aflata in asteptarea izbavirii de tirania frigului, de jocurile nevinovate pe care doar copilaria le stia, de mirosul bradului si al cozonacului. Neintelegerile, supararile si tot ceea ce intuneca orizontul vietii noastre au fost date uitarii, pentru ca sufletele sa ni se umple de bucuria Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos.

Prea cucernici parinti, iubiti frati si surori in Domnul!

Sarbatoarea Nasterii Domnului, Craciunul, asa cum il numeste poporul de veacuri, este inceputul mantuirii noastre. In ieslea saraca din Betleemul Iudeii ni S-a nascut Mantuitor si Domn, a carui slava si dragoste stralucesc mai presus decat toate bogatiile lumii acesteia. Urmand firul celor istorisite de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, ne-am alaturat magilor care, calauziti de stea, au strabatut cale indelungata pentru a aduce aur, smirna si tamaie imparatului Slavei (Ps. 23, 7 - 10). Au gasit, oare, palate si bogatii? Au aflat, oare, slava lumii acesteia? Nicidecum! Ieslea animalelor a fost adapostul familiei sfinte, pastorii le-au fost pazitori, pestera locuinta si cerul instelat, acoperamant. Astfel s-a implinit proorocia lui Miheia: "Si tu, Betleeme Efrata, desi esti mic intre miile lui Iuda, din tine va iesi Stapanitor peste Israel, iar obarsia Lui este dintru inceput, din zilele vesniciei" (Miheia 5, 1).

Dar nu de cinstea cea lumeasca se bucura Dumnezeiescul Prunc, ci de lauda intregii creatii, de cantarile ingerilor si de vibratia plina de dragoste si recunostinta a naturii (Luca 2, 14). Fiul lui Dumnezeu S-a facut asemenea noua, smerindu-se pe Sine (Fil. 2, 8), pentru ca robia pacatului si a mortii sa nu mai tina firea noastra, iar lumina Dumnezeirii sa ni se arate in toata plinatatea sa. "Dumnezeu S-a facut om, pentru ca omul sa se indumnezeiasca" ne invata Sfintii Parinti, iar in aceasta afirmatie rezida fundamentul credintei si al mantuirii noastre. Adam a fost chemat la asemanarea cu Tatal ceresc, insa neascultarea a fost mult mai tentanta. Nici o clipa nu s-a gandit ca neascultarea il va instraina de Parintele sau, niciun moment nu a cugetat la semnificatia ultima a poruncii pe care Creatorul sau i-o daduse in Rai. Cazut din har si alungat din gradina Raiului, el si-a petrecut viata intr-o lume ostila, care nu l-a mai recunoscut ca stapan, care a refuzat sa-1 mai inteleaga si sa i se ofere cu toata dragostea. Apasat de greutatea pacatului, omul cel vechi a traversat istoria, marcand-o cu nostalgia Paradisului pierdut, cu intunericul pacatului si cu durerea mortii. Indepartarea a inceput sa-1 apese tot mai tare, lasandu-se purtat de propria-i jale, pana intr-acolo incat stralucirea chipului sau a incetat sa se mai arate in afara, ramanand inchisa in strafundul sufletului, impreuna cu lumina firava a sperantei. Cu toate acestea, el nu a incetat sa fie fiul Tatalui sau, chiar daca un fiu ratacitor.

In marea Sa iubire de oameni, Dumnezeu nu si-a lasat creatia sa se cufunde cu totul in aceasta stare, ci i-a sadit nadejdea izbavirii (Facere 3, 15), astfel ca, "la plinirea vremii" (Galateni 4, 4), a trimis pe Fiul Sau in lume, pentru ca Acesta sa ne readuca pe calea dreptatii. "Firea noastra cea slabita - spune Sfantul Grigorie de Nyssa - avea, intr-adevar, nevoie de doctor, omul cazut [.] astepta pe Cel ce-i va intinde mana, cel ce si pierduse viata astepta pe Datatorul ei, cel ce se departase de partasia binelui avea nevoie de indrumatorul care sa-l readuca de unde plecase, tanjea dupa lumina cel ce zacea in intuneric, cel cazut in robie isi astepta izbavitorul, cel legat astepta pe Cel care sa-l dezlege, cel din jugul sclaviei, pe eliberatorul sau." Cat de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru fiii Sai! Cat de covarsitoare este Taina intruparii Fiului! El se face om asemenea noua, afara de pacat si ne readuce la plinatatea comuniunii cu Tatal.

Iata, asadar, motivul bucuriei noastre de Craciun. Pacatul si moartea nu mai au putere, intreaga fiinta ne este transfigurata, recapatandu-si luminozitatea chipului primit la creatie. Intre om si Dumnezeu reincepe dialogul intrerupt in gradina Raiului. "Veniti sa ne bucuram intru Domnul - ne indeamna una din frumoasele cantari ale Slujbei Craciunului -povestind taina ce este de fata. Zidul cel despartitor acum cade, sabia cea de foc se indeparteaza, heruvimul nu mai pazeste pomul vietii, iar eu ma impartasesc de dulceata din rai, de la care m-am indepartat prin neascultare" (Stihira 1 de la Vecernia sarbatorii Nasterii Domnului). Lumea redevine, astfel, spatiul mantuirii noastre, darul bogat al Sfintei Treimi catre noi, menit nu doar sa ni se supuna, ci sa ne fie si sprijin pe cararile mantuirii. De aceea, Nasterea Domnului este sarbatoarea luminii. Asa cum intunericul se imprastie la rasaritul soarelui, tot astfel negura robiei pacatului se indeparteaza la vederea Soarelui celui Neapus -Hristos, Domnul nostru. In aceasta lumina toti renastem, devenim fii ai lui Dumnezeu prin har, bucurandu-ne de darurile nepretuite al mantuirii si vietii vesnice. "Harul lui Dumnezeu- ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur - ne conduce viata la binele nesfarsit. Acest har ne-a adus viata fara de sfarsit, ca si de aici sa aflam bogatia lui. Caci, pe cand pacatul ne-a scos din viata prezenta, harul, venind, ne-a harazit viata cea vesnica, fara de moarte. insa cauza tuturor acestor bunatati destinate noua este Hristos. Deci, nu te indoi de viata vesnica atata vreme cat ai dreptatea - Hristos, fiindca dreptatea este mai mare ca viata; ea este, asa zicand, mama vietii."

Iubiti fii duhovnicesti!

Anul ce se apropie de sfarsit a fost unul plin de schimbari pentru Biserica noastra. Odata cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, cerintele au crescut simtitor. Facem parte acum dintr-o familie mare, foarte diversificata din toate punctele de vedere, fapt care ne obliga si pe noi sa ne afirmam pe de-o parte identitatea, iar pe de alta parte ne impune aderarea la setul de valori ale Uniunii. Acest ultim aspect nu implica, insa, o renuntare la propria constiinta, de romani binecredinciosi, profund legati de invatatura Ortodoxiei. Dimpotriva! Avem astazi, mai mult ca oricand, misiunea de a propovadui dreapta credinta unei lumi care, in avantul sau, a uitat ca fundamentele Europei sunt crestine. Secularizarea, consumismul, tendinta de a sterge granitele de orice fel sunt astazi tot atatea realitati evidente ale societatii contemporane. Intr-un asemenea context, dreapta credinta este singura solutie pentru a evita caderea intr-o stare de nepasare fata de valorile crestine. Cuvantul nostru trebuie sa fie mai puternic ca niciodata, mintea trebuie sa stea treaza in fata tuturor provocarilor ce ne vin din afara lumii europene sau din interiorul ei. Mai presus de toate, insa, exemplul vietii noastre trebuie sa fie principalul argument in favoarea sustinerii unui Crestinism activ in toate sferele societatii actuale. Se cuvine ca unei lumi tot mai grabite, sa amintim cuvintele Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan: "La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. Toate prin El s-au facut si fara de El nimic nu s-a facut din ce s-a facut. Intru El era viata si viata era lumina oamenilor. Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o" (Ioan 1, 1-5). Doar in Hristos putem trai cu adevarat, doar in El ne putem misca, doar in El putem exista. Nimic din aceasta lume nu s-a facut fara purtarea de grija a Sfintei Treimi si toate ne sunt date spre folos, dar si spre mustrare si indreptare. Ne bucuram de toate binefacerile tehnologiei, dar pretul este urias: intreaga lume isi schimba infatisarea, aerul pe care il respiram este din ce in ce mai putin suportabil, caldura si frigul ne coplesesc, apele se revarsa si nimeni nu le mai poate stavili furia, padurile isi reduc suprafata lasand locul colosilor de beton si sticla. Forta gandirii si exprimarii a fost dusa la extrem, iar vechile invataturi despre o viata linistita, cinstita, inchinata lui Dumnezeu sunt considerate astazi ca fiind de domeniul trecutului. Libertatea in Hristos Domnul a fost inlocuita de libertinajul lipsit de perspectiva, frumusetea si buna cuviinta au lasat locul unor forme artificiale, a caror principala caracteristica o reprezinta fortarea tuturor limitelor. In numele unei pretinse libertati, suntem nevoiti astazi sa acceptam lucruri pe care parintii nostri nici nu le-ar fi conceput. In numele aceleiasi libertati, insa, cuvantul Bisericii a fost de multe ori trecut in plan secundar sau izolat, pentru ca adevarul sa nu iasa la iveala in fata unei lumi tot mai straine de Dumnezeu. Multi se considera astazi adevarate modele ori intruchipari ale sfinteniei si nu putini sunt aceeia care promoveaza false credinte, uitand ca "nu tot cel ce zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din Ceruri" (Matei 7, 21). Curente religioase confuze vin sa ne invete ceea ce considera ele ca este dreapta credinta, sa ne arate "adevarul,,, sa ne vorbeasca despre "Domnul Iisus Cel adevarat" si despre viata Sa, dar se pierde din vedere faptul ca pe aceste meleaguri crestinismul dainuie de doua mii de ani, timp in care nimeni nu ne-a putut abate de la credinta mosilor si stramosilor nostri. In fata unori asemenea provocari se cuvine sa stam bine, sa stam cu frica si sa luam aminte la Cel Care pentru noi, oamenii si pentru a noastra mantuire S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om.

In aceste vremuri tulburi, Biserica noastra si-a pierdut pastorul care, mai bine de douazeci de ani, a condus corabia mantuirii neamului. Moartea Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist a umplut de tristete inimile milioanelor de credinciosi si a lasat in sufletele tuturor durerea despartirii de parintele duhovnicesc. Dupa trecerea sa la Domnul, a ramas o Biserica puternica, capabila sa infrunte cu tarie acest prezent atat de tumultos. Si infiintarea Episcopiei Giurgiului a fost dorinta Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, care a vegheat in toata vremea si in tot ceasul ca pe aceste meleaguri dreapta credinta sa ramana statornica si sa dea roade. Intr-una din ultimele sale cuvantari, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist ne indemna: "Sa ramaneti, iubitii mei, ancorati in valorile care au ajutat acest popor sa dainuie, traversand momente istorice de grea incercare si, mai mult, sa le oferiti cu bucurie unui continent insetat si de innoirea vietii lui spirituale". Cat de frumoase si cat de adanci sunt aceste cuvinte rostite de un om a carui viata s-a impletit cu viata Bisericii!

Prin purtarea de grija a Sfantului Duh, Care pe toate le cerceteaza (I Corinteni 2, 10), Ortodoxia romaneasca a dobandit un vrednic urmas si continuator al activitatii Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist. Membrii Sfantului Sinod si ai Colegiului Electoral Bisericesc au ales un nou pastor in persoana Inalt Prea Sfintitului Parinte Daniel - Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. "De o inalta tinuta intelectuala, veritabil pastor de suflete si reputat teolog, bun chivernisitor al Bisericii si al turmei Sale, Prea Fericitul Parinte Daniel este cu siguranta omul potrivit intr-o lume in care secularizarea, globa-lizarea, consumismul sunt principalele caracteristici ale unei civilizatii tot mai indepartate de vietuirea crestina. Secolul XXI este prin excelenta secolul comunicarii, al dialogului, al puterii cuvantului. Daca perioadele trecute au avut nevoie de patriarhi care, prin sacrificiu, diplomatie si blandete, sa pastreze neatinsa comunitatea credinciosilor si sa pazeasca adevarurile de credinta, timpul actual are nevoie de un bun ambasador al Sfintei Scripturi si al Traditiei Ortodoxe, ancorat deopotriva in realitatea duhovniceasca a Ortodoxiei, dar si in schimbarile acestui veac".

Iubitii mei!

Acum, cand ne apropiem de cumpana dintre ani, se cuvine sa privim la lucrarea pe care am infaptuit-o in tot acest rastimp. Am dorit ca actitivatea parohiilor din cuprinsul eparhiei noastre sa fie pe masura darului dumnezeiesc ce ni s-a incredintat. Si mare ne-a fost bucuria sa vedem ca sperantele ne-au fost rasplatite, iar stradaniile preotilor si ale credinciosilor au contribuit la consolidarea unei vieti autentic crestine. S-au ridicat biserici si noi asezaminte monahale, s-au pictat si infrumusetat cele existente, s-au construit case parohiale si o casa pentru copii orfani in Letca Noua. Au fost amenajate capele in incinta spitalelor, al penitenciarului si al Seminarului Teologic "Sfantul Ioan Valahul", care se bucura astazi de o cladire noua moderna si un camin primitor pentru seminaristi. Tineri teologi au primit Taina Hirotoniei, iar unii tineri si tinere au imbratisat viata monahala. In scoli copiii invata despre Hristos de la profesorii de religie si se infiinteaza tot mai multe cabinete de religie. Toate aceste realizari, rod al ostenelilor Dumnea voastra, sunt menite sa ne bucure si in acelasi timp sa ne incurajeze. Sunt inca multe de facut, dar nadajduim ca Bunul si Milostivul Dumnezeu ne va intari in lucrarea pe care o avem. Nu putem sa trecem cu vederea nici ajutorul care ne-a venit din partea autoritatilor. Tuturor celor care au contribuit intr-un fel sau altul la sustinerea Bisericii, le multumim calduros si ii pomenim in rugaciunile noastre. Pe cei care, din diferite motive, desi aveau obligatia si posibilitatea sa se implice si nu au facut-o, ii indemnam parinteste sa mediteze la cuvintele Mantuitorului nostru Iisus Hristos: N-ai avea nici o putere[.], daca nu ti-ar fi fost data tie de sus (Ioan 19, 11). Trebuie stiut ca ajutorul dat Bisericii este un ajutor oferit intregii comunitati crestine, iar roadele sunt nu doar materiale, ci si spirituale. Nadajduim ca harul Prea Sfantului Duh va aprinde inimile lor si ii va calauzi la lucrarea bineplacuta Domnului.

La ceas de sarbatoare sfanta, se cuvine sa ne indreptam gandurile cu recunostinta si cu dragoste catre Atotputernicul Dumnezeu si Tatal nostru Cel din ceruri si sa cugetam, fie doar si pentru cateva clipe, la misiunea Bisericii noastre, a clerului si a credinciosilor din Eparhia Giurgiului in aceste vremuri. De aceea, va indemnam ca, mai presus de toate, sa va apropiati cu credinta de Taina Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, prin care toate se innoiesc. Cu bucurie sa venim la sfintele altare, sa aducem prinosul rugaciunii nostre inaintea Celui prin care toate s-au facut si sa zicem: "Iata, masa este plina de bunatati si de pretutindeni ni se revarsa daruri duhovnicesti. Sa ne apropiem cu inima curata, ca sa primim har si mila spre ajutor la bunavreme, cu harul si cu iubirea de oameni a Fiului Cel Unul-Nascut, a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos Caruia I se cuvine slava, cinste si inchinaciune, impreuna cu Tatal si cu Duhul de viata Facator, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!"

Al vostru parinte rugator si de tot binele doritor ,  + Ambrozie

Episcopul Giurgiului

.

21 Decembrie 2007

Vizualizari: 1102

Voteaza:

Nasterea Domnului - Pastorala PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului - 2007 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE