Parintele Cleopa a fost intrebat odata de un parinte din manastire: - Preacuvioase Parinte, ce se va intampla cu manastirea ... daca va duceti Sfintia Voastra la Domnul? Iar batranul, privind in jos, a zis: - Ziduri, ziduri, ziduri…
Raspunsul parintelui Cleopa pune in evidenta o realitate ce depaseste cadrul particular la care face referire, avand in vedere raportul interior general dintre sacru si profan in arhitectura asezamintelor monahale ortodoxe. Acest aspect este cu atat mai actual, cu cat nu sunt deloc putini cei ce se plang de faptul ca unele manastiri ortodoxe au devenit pentru ei prilej de ispita prin opulenta pe care o afiseaza. Tot mai multe manastiri de la noi, unele chiar cu traditie indelungata, nu fac rabat de la a se inscrie pe linia modernizarii, ridicand in cadrul lor grupuri de cladiri cu o arhitectura moderna, adevarate “hoteluri”, servind fie drept corp de chilii, fie ca arhondaric. Din aceeasi perspectiva, ne aflam in punctul in care pelerinajul a ajuns sa poata fi considerat sinonim cu turismul religios. Or, acestea difera semnificativ atat in continut, cat si in scop.
In cele ce urmeaza ne propunem sa aratam in ce masura aceasta tendinta se inscrie in traditia ortodoxa si daca, pe termen scurt sau lung, influenteaza viata duhovniceasca a monahilor si, de ce nu, a mirenilor.
Sacru si profan in arhitectura manastirilor ortodoxe
Dualismul spatial, profan – sacru, se reflecta profund in arhitectura manastirilor bizantine. Un asezamant monahal reflecta intr-un mod evident ierarhia spatiala: dependintele reprezinta acel spatiu cel mai aproape de lumea profana, chiliile pot deveni o cale catre cer avand un statut mai inalt in ierarhia sfinteniei, in timp ce biserica reprezinta locasul sfant prin excelenta, poarta catre cer sau chiar cerul pe pamant. Orice manastire reprezinta, in stadiul final de dezvoltare, o imagine spatiala, in care sacrul si profanul se intrepatrund.
Cele mai vechi randuieli monahale (pahomiene) prescriu ca manastirea de obste sa fie inconjurata cu un zid exterior si sa beneficieze de o trapeza pentru mesele comune.
In dezvoltarile ulterioare, comunitatile monahale au urmat liniile perspectivei teologice a Bisericii, care au influnetat profund structura fizica a manastirii. Din secolul al X-lea manastirea a devenit o structura spatiala complexa – un model spatial avand un simbolism profund -.
Localizata intr-un mediu rural sau urban, ea includea de fiecare data o curte inchisa avand in centru biserica principala –in jurul careia gravita intregul ansamblu- inconjurata de dependinte si alte cladiri atasate zidului imprejmuitor. Mosiile care au devenit baza economica principala a existentei lor, de asemenea, inconjurau manastirile.
In mod paradoxal, in timp ce dispozitia spatiala a intregului se preteaza unei interpretari simbolice, si aspectele sale lumesti, ce s-au manifestat prin continutul arhitectural, au crescut semnificativ.
Resedinta egumenului prezinta in general cele mai avansate influente laice asupra arhitecturii (Mistra, Muntele Athos). Numeroase exemple ale palatelor (resedintelor ) episcopale reflecta influenta arhitecturala a resedintelor aristocratice.
Infirmeriile manastiresti (aflate in cadrul asezamantului monahal) si bolnitele, au devenit importante institutii sociale. De asemenea, o multitudine de ateliere (producatoare de ulei, ceramica, metal, sticla etc.) erau localizate chiar in manastire or pe terenurile sale. In final, asezamantul monahal, unde era necesar, a fost transformat intr-o fortificatie. (Sfanta Ecaterina – Sinai, Muntele Athos, Rusia, Tarile Romane).
Exista trei mari categorii de cladiri in cadrul unui asezamant monahal. Prima include cladiri avand atributii exclusiv religioase (biserica principala, capele, paraclise); cea de-a doua cuprinde edificii bi-functionale (trapeza, chilii, clopotnita etc.) in timp ce multe alte structuri se incadreaza in cea de-a treia categorie, cea a cladirilor non-religioase (arhondaric, bucatarie, ateliere, pivnita etc.)
Numarul bisericilor in manastirile de obste bizantine variaza. Pe langa catolicon, biserica principala a manastirii, mai exista numeroase paraclise si capele. Unele dintre ele sunt atasate bisericii principale, fiind folosite ca si capele comemorative, in timp ce altele sunt asezate in apropierea intrarilor principale sau bolnitelor.
Trapeza – paradigma a dublei functionalitati
Trapeza era (si este ) o incapere bifunctionala in care anumite slujbe si mesele comune erau tinute deopotriva. Numeroase exemple confirma ca era pozitionata in imediata apropiere fata de biserica. Planul sau consta intr-o sala dreptunghiulara, echipata cu mese si decorata cu fresce.
Trapeza manastirii este un exemplu paradigmatic al dublei functionalitati: serveste atat comemorarilor religioase, cat si meselor zilnice. Doua marturii scrise, aflate la o distanta semnificativa una de celalata din punct de vedere cronologic, aduce lumina in acest subiect.
Potrivit lui Chiril de Scythopolis, lavra lui Eftimie cel Mare (377-473) in Palestina, a fost transformata dupa moartea sa, intr-un asezamant de obste de ctare Fidus care a tocmit un numar de mesteri care au construit asezamantul, pe cate l-au inconjurat cu ziduri facandu-l mai sigur. Vechea biserica a fost transformata in trapeza, construind o noua biserica lanaga aceasta.” O alta sursa de la inceputul sec XV, descrie constructia Manastirii Decani din Serbia (sec. XIV) de catre Grigorie Camblak, in acea vreme staret al manastirii. Acesta mentioneaza in mod special ca trapeza a fost o cladire mare si spatioasa, frumos impodobita – a doua mare cladire dupa biserica –. Langa trapeza se afla bucataria.
Putem conchide din prima marturie ca transformarea bisericii in trapeza justifica functia religioasa – avand fresce reprezentate pe pereti si oferind cadrul comemorarilor zilnice ale sfintilor, insotite de rugaciuni in timpul meselor.
Cel de-al doilea exemplu ofera evidenta unui temei practic – localizarea bucatariei langa trapeza - demonstrand functia sa lumeasca. Intr-adevar, asezarea trapezelor cenobitice, dupa cum am vazut in numeroase exemple, era in imediata apropiere a bisericii, cadrul arhitectural precum si interiorul dand marturie despre scopul cultic. Pe de alta parte gatitul si distribuirea hranei arata drept necesara legatura fizica dintre trapeza si bucatarie.
Resedintele episcopale si alte dependinte
Resedintele pentru egumeni si cele episcopale impreuna cu alte cladiri precum arhondaricul, bucatariile, pivnitele, granarele, atelierele, reprezinta obiecte arhitecturale lumesti importante din cadrul unui ansamblu monahal. Infatisarea lor, tehnicile de constructie si decorarea, chiar si acum reprezinta expresia modelelor arhitecturale ale vremii.
Un exemplu arhitectural bizantin interesant este palatul episcopal al Patriarhiei de Pec (sec XIV). Cel mai probabil construit in jurul anului 1330 de catre Arhiepiscopul Daniil II, palatul se afla in partea de sud-vest a complexului. Cladirea reprezinta un rar exemplu al palatelor monahale bizantine tarzii, ale carei caracteristici arhitecturale isi pot avea radacinile in mult mai elaboratul palat constantinopolitan din Tekfyr Saray.
Putem afirma ca aspectele lumesti au un impact important in formarea unei manastiri ortodoxe. Mai mult, dupa cum putem constata aspectele laice si sacre ale intregului amsamblu coexista de-a lungul istoriei sale.
***
Interesant este insa faptul ca intr-o manastire bizantina tarzie, standardul de viata era destul de ridicat in comparatie cu cel al oamenilor de rand. Acest lucru ar putea ramane valabil in multe situatii si in zilele noastre daca discutia s-ar purta numai la acest nivel exterior. Insa nu trebuie sa ramanem aici. Trebuie sa tinem seama mai ales de nivelul vietii duhovnicesti. Exista intotdeauna riscul ca aspectul material sa fie accentuat in detrimentul celui duhovnicesc. Tocmai impotriva acestui risc este orientata de altfel lupta duhovniceasca a monahului.
Asupra acestui aspect atragea de fapt atentia parintele Cleopa. Zidurile si toate celelalte edificii nu au viata si nici sfintenie in ele insele. Isi au menirea lor in a inalta si infrumuseta omul, insa nu il pot sfinti fara lucrarea dumnezeiesc-omeneasca. Tot omul este cel care sfinteste locul prin impartasirea de harul dumnezeiesc. Menirea monahului este de a se zidi haric mai intai pe sine tocmai pentru a-i putea zidi pe semeni. Or, in aceasta lucrare nu trebuie sa uite esentialul, "precum Marta printre blide” (R. Codrescu).
Radu Alexandru
-
Vindecarea miraculoasa: sacru si profan
Publicat in : Sanatate si stiinta -
Iubirea de la profan la sacru
Publicat in : Religie -
Valorizarea duhovniceasca a suferintei vs refuzul profan al durerii
Publicat in : Editoriale -
Cu Florian Bichir, intre sacru si profan
Publicat in : Religie -
Halloween-ul intre profan si sacru
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.