Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol 381

Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol 381 Mareste imaginea.

Sinodul al II-lea ecumenic, tinut la Constantinopol in perioada mai-iulie 381, a combatut si condamnat erezia pnevmatomahilor sau pnevmatomahismul.

Pnevmatomahismul, termen format din combinarea cuvintelor grecesti Pneva = Duh si Mahi = lupta, inseamna o invatatura gresita care combate adevarul despre Duhul Sfant. Mai precis, pnevmatomahii negau dumnezeirea, egalitatea si consubstantialitatea Sfantului Duh cu Tatal si cu Fiul.

Interpretand gresit textul din Epistola catre Evrei 1, 14, pnevmatomahii au ajuns la concluzia ca Duhul Sfant este doar un „Duh slujitor", superior naturii spirituale a ingerilor, o creatura a Tatalui, caci prin cuvantul „toate" din formularea „toate printr-insul s-au facut" (In. 1, 3) se cuprinde implicit si Duhul Sfant.

De asemenea, ei argumentau ca nu se spune nicaieri in Sfanta Scriptura ca „Duhul este Dumnezeu" iar expresia „Duh este Dumnezeu" (In. 4, 24) nu inseamna altceva decat ca Dumnezeu este duh dar nu ca tot cel ce este duh este si Dumnezeu. Ei nu faceau insa corelatia cu un alt cuvant biblic din care rezulta dumnezeirea Duhului Sfant: „Domnul este Duhul" (2 Cor. 3, 17), ci argumentau mai departe ca daca Duhul Sfant este Dumnezeu atunci El este ori Tata ori Fiu, dar pentru ca nu este nici unul nici celalalt, atunci El este un simplu spirit. Se incerca stabilirea unor raporturi familiale in Sfanta Treime dupa modelul celor umane. „Daca Sfantul Duh nu este creat, atunci El este sau fratele lui Dumnezeu-Tata] sau este Tatal Celui Unuia-Nascut, Iisus Hristos, sau este Fiul lui Hristos sau nepotul lui Dumnezeu-Tatal sau Fiul lui Dumnezeu, dar atunci Domnul Iisus Hristos nu va mai fi Fiul Cel Unul-Nascut, intrucat are un frate" (cf. Didim din Alexandria (cel orb), Despre Sfantul Duh, 62). Deci, daca Duhul Sfant isi are existenta in Fiinta Tatalui ca si Fiul, atunci in Sfanta Treime se afla doi frati, deoarece Fiul si Duhul Sfant sunt cei doi fii ai Tatalui (cf. Didim din Alexandria. Despre Sfanta Treime, II, 5).

Observam ca pnevmatomahii nu aveau o invatatura despre Sfantul Duh bine conturata, iar toata argumentarea lor urmarea sa demonstreze ca Duhul Sfant este o creatura, care ocupa o pozitie intermediara intre Dumnezeu si creaturi, si care nu poate fi adorata ca Dumnezeu pentru ca nu este egal si consubstantial cu Tatal si cu Fiul. O formulare scurta a doctrinei lor s-ar putea exprima prin afirmatia episcopului pnevmatomah Eustatie al Sevastei: „Eu n-as cuteza sa afirm despre Duhul Sfant nici ca este Dumnezeu, nici sa-l socotesc o creatura" (cf. Socrate, Istoria bisericeasca, II 45).

Initiatorul pnevmatomahismului este considerat episcopul arian Macedonie al Constantinopolului (342-346; 351-360), depus din scaunul episcopal de la Constantinopol in anul 360. Dupa numele lui, pnevmatomahii au fost numiti macedonieni iar apoi maratonieni dupa numele diaconului Maratoniu hirotonit de Macedonie episcop de Cizic in anul 356 si depus de sinodul de la Constantinopol din anul 360, impreuna cu Eustatie al Sevastei.

Prima mentiune despre aparitia unei noi erezii care neaga dumnezeirea Sfantului Duh, egalitatea si consubstantialitatea Lui cu Tatal si cu Fiul, s-a facut la sinodul de la Sirmium (azi Mitrovita - Serbia) din anul 351, care prin anatemele 19, 21 si 23 condamna pe cei care nu-l recunosc pe Sfantul Duh ca a treia persoana a Sfintei Treimi, egal si consubstantial cu Tatal si cu Fiul. Impotriva ereziei pnevmatomahilor, care nu era altceva decat o extindere a arianismului la a treia persoana a Sfintei Treimi, s-au ridicat Sfintii Parinti din a doua jumatate a secolului al IV-lea care prin lucrarile lor, adevarate perle ale literaturii teologice patristice, au aparat dumnezeirea, egalitatea si consubstantialitatea Sfantului Duh cu Tatal si cu Fiul.

Sfantul Atanasie cel Mare (+ 373), scriind din exil prietenului sau, episcopul Serapion de Thmuis, in Egipt, in anul 359, ii comunica acestuia ca unii dintre cei care au renuntat la arianism invatau ca Duhul Sfant este doar o creatura, un spirit slujitor care se deosebeste de ingeri numai prin grad. Aceasta erezie trebuie condamnata pentru ca dupa cum Fiul nu poate fi despartit de Tatal, tot asa nici Duhul Sfant nu poate fi despartit de Tatal si de Fiul, caci astfel s-ar desfiinta unitatea Sfintei Treimi. Sfantul Duh, adauga el, purcede de la Tatal si fiind propriu Fiului se da prin Acesta apostolilor si tuturor celor ce cred in El. (cf. Sfantul Atanasie cel Mare, Epistola I catre Serapion, 2).

Revenind in Alexandria la 21 februarie 362, Sfantul Atanasie a intrunit un sinod in luna martie pentru a clarifica si defini invatatura despre dumnezeirea si raportul de reciprocitate a persoanelor Sfintei Treimi. Referindu-se la persoana Sfantului Duh sinodalii au aparat consubstantialitatea Lui cu Tatal si cu Fiul folosind expresia „deofiinta cu Tatal si cu Fiul". Scriind antiohienilor, sinodalii de la Alexandria le cereau sa recunoasca in Sfanta Treime o singura Dumnezeire si ca Duhul Sfant nu este o creatura sau ceva strain, ci propriu si nedespartit de fiinta Fiului si a Tatalui (cf. Sfantul Atanasie cel Mare, Tomosul catre antiohieni, 3 si 5). Un nou sinod convocat de Sfantul Atanasie la Alexandria in timpul imparatului Jovian (363-364) a condamnat pe pnevmatomahii care invatau ca Sfantul Duh este „o creatura si o faptura facuta prin Fiul". (cf. Sfantul Atanasie cel Mare, Epistola catre Iovian, 6).

Sfantul Vasile cel Mare (+379), arhiepiscopul Cezareei Capadociei, scria papei Damasus (366-384) in anul 371 ca unii arieni combat si dumnezeirea Sfantului Duh. Desi marturisea dumnezeirea si egalitatea Sfantului Duh cu Tatal si cu Fiul, el a evitat sa foloseasca in acest context termenul omousios considerand ca acesta a fost consacrat de Sinodul I ecumenic pentru a exprima consubstantialitatea Fiului cu Tatal. In anul 372 a avut o intrevedere cu episcopul Eustatie al Sevastei in legatura cu invatatura despre Duhul Sfant. Cu toate ca Eustatie a promis ca va renunta la erezia pnevmatomahilor, in anul 373 a reluat comuniunea cu ei devenind chiar conducatorul lor, dupa cum mentioneaza Sfantul Vasile intr-o scrisoare adresata episcopatului apusean in anul 377. Desigur, el facea referire la formula adoptata la sinodul pnevmatomahilor tinut la Cizic in anul 376, semnata si de Eustatie al Sevastei, prin care nu se mai marturisea consubstantialitatea omousia, ci asemanarea in substanta a Fiului cu Tatal, iar Duhul Sfant era trecut in randul creaturilor.

La cererea prietenului sau, episcopul Amfilohie de Iconiu, Sfantul Vasile a combatut pe pnevmatomahi in lucrarea Despre Sfantul Duh, scrisa intre anii 374-375. Si in aceasta lucrare in care se marturisea dumnezeirea, egalitatea si consubstantialitatea persoanelor Sfintei Treimi, Sfantul Vasile evita sa foloseasca termenul omousios cu referire la persoana Duhului Sfant, ci prefera termenul omotimos (de aceeasi cinstire) considerand ca daca se invata despre aceeasi adorare adusa si Duhului Sfant ca si Tatalui si Fiului, se marturiseste implicit dumnezeirea si deofiintimea Lui cu Tatal si cu Fiul. Se pare ca ezitarea Sfantului Vasile era motivata de considerente de ordin practic pentru a nu redeschide discutiile legate de adoptarea termenului niceean omousios, prin care spera sa-i castige pe adversarii sai arieni.

De altfel, Sfantul Vasile in Epistola a VIII-a invata clar ca Duhu Sfant este egal si nu inferior Tatalui si Fiului, si ca noi „trebuie sa marturisim ca Tatal este Dumnezeu, Fiul, Dumnezeu, Duhul Sfant Dumnezeu si deofiinta (omousios) cu Tatal si cu Fiul.

Pnevmatomahismul a fost combatut de Sfantul Vasile si in lucrarea Contra lui Eunomiu (II, 32, 33), un arian extremist car invata ca Fiul este creatura Celui nenascut, adica a Tatalui, iar Paracletul sau Duhul Sfant este creatura Celui Unul-Nascut adica a Fiului.

Sfantul Epifanie de Salamina in Cipru (+403) a combatut pe ereticii pnevmatomahi in lucrarea Panarion sau Contra tuturor ereziilor (cap. 77) scrisa in anul 377.

Sfantul Grigorie de Nazianz (+390) a infierat cu vehementa erezia pnevmatomahilor in Cuvantarea a V-a teologica, ultimul din ciclul celor celor cinci cuvantari rostite in Biserica „Invierii" din Constantinopol in anul 380. Desi incearca sa-si menajeze adversarii cu intentia de a-i castiga pentru Ortodoxie, el nu evita sa-l marturiseasca pe Sfantul Duh consubstantial cu Tatal si sa declare fara echivoc: „Sa preamarim pe Dumnezeu-Tatal si pe Dumnezeu-Fiul si pe Dumnezeu Duhui Sfant, trei ipostasuri, dar o dumnezeire, neimpartita in slava, in cinstire, in fiinta si imparatie (.) Sa ne inchinam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, o unica dumnezeire si putere" (cap. 28 si 33).

Sfantul Grigorie de Nyssa (+394) a combatut pe pnevmatomahi in tratatul intitulat Despre Sfantul Duh contra pnevmatomahilor macedonieni compus in anul 380. Aparand consubstantialitatea si egalitatea persoanelor Sfintei Treimi el invata: „Precum Tatal este substanta sau fiinta (.), Fiul este substanta, Duhul Sfant este substanta, dar nu sunt trei substante, tot asa Tatal este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu, Duhul Sfant este Dumnezeu, dar nu sunt trei Dumnezei. Caci unul si acelasi este Dumnezeu deoarece El are o singura si aceeasi fiinta, cu toate ca fiecare dintre persoane se numeste fiinta, existenta si Dumnezeu" (Contra elinilor despre notiunile comune, P.G. 45, 177A).

Cea mai buna lucrare a antichitatii crestine referitoare la Sfantul Duh apatine lui Didim din Alexandria sau Didim cel orb (+398). Cunoscand invatatura pnevmatomahilor dintr-o lucrare eretica din care citeaza de mai multe ori in tratatul Despre Sfantul Duh si in cartea a II-a a lucrarii Despre Sfanta Treime, prima scrisa inainte de anul 381 iar a doua dupa anul 381, Didim a combatut cu argumente precise pe pnevmatomahi, oferindu-ne in acelasi timp informatii pretioase despre fundamentarea eologica a doctrinei lor.

De asemenea, pentru cunoasterea doctrinei pnevmatomahilor, sunt relevante doua dialoguri care formeaza un tratat intitulat Contra macedonieniilor, atribuit lui Didim cel orb, alcatuit intre anii 380-390, din care dupa toate probabilitatile s-a inspirat scriitorul alexandrin la alcatuirea tratatului Despre Sfanta Treime. Aici este redat textul unin Dialog macedonian pentru a oferi cititorilor informatii precise despre doctrina si argumentele pnevmatomahilor. La acestea trebuie adaugate si cele cinci Dialoguri pseudo-atanasiene despre Sfanta Treime care redau dialogul dintre un ortodox si un eretic pnevmatomah.

Pnevmatomahismul a fost cunoscut si combatut si de episcopatul apusean incepand cu anul 378. in scrisoarea sinodala a sinodului de la Sirmium din anul 378 episcopii illyrieni si occidentali acuzau pe episcopii din provinciile orientale Asia. Frigia, Caria si Pacatia pentru ca despart pe Sfantul Duh de Tatal si de Fiul, si nu accepta consubstantialitatea, egalitatea si dumnezeirea celor trei persoane ale Sfintei Treimi (cf. Teodoret de Cyr, Istoria bisericeasca, IV, 9).

Sinodul convocat si prezidat de papa Damasus la Roma in anul 380 a condamnat printre alte erezii si pe cea a pnevmatomahilor. Relevante pentru pnevmatologia apuseana sunt in acest context anatemele 16-20.

„Daca cineva nu va marturisi ca Duhul Sfant este cu adevarat si real ca si Fiul, din substanta dumnezeiasca si Dumnezeu adevarat, sa fie anatema".

„Daca cineva nu va marturisi ca Duhul Sfant poate toate, cunoaste toate si este pretutindeni ca si Fiul si Tatal, sa fie anatema".

„Daca cineva nu va marturisi ca Tatal a creat toate, adica cele vazute si cele nevazute, prin Fiul si Sfantul Duh, sa fie anatema".

„Daca cineva nu va marturisi ca una este Dumnezeirea, puterea, maiestatea, taria, marirea, stapanirea si imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, ca au o singura vointa si un adevar-sa fie anatema".

Chiar daca s-a inspirat din scrierile pnevmatologice ale Sfintilor Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare si ale lui Didim din Alexandria, Sfantul Ambrozie al Milanului (+ 397) in lucrarea Despre Sfantul Duh alcatuita la cererea imparatului Gratian (378-383) in anul 381, combate pe ereticii pnevmatomahi si sustine cu argumente scripturistice si patristice dumnezeirea si consubstantialitatea Sfantului Duh cu Tatal si cu Fiul. De asemenea, s-a ocupat de combaterea pnevmatomahismului si Sfantul Niceta de Remesiana (366-414) in tratatul Despre Sfantul Duh scris dupa anul 381.

Observam ca atat episcopatul rasaritean cat si cel apusean era preocupat de combaterea pnevmatomahismului, deoarece considera, pe de o parte, ca prin aceasta se da lovitura de gratie arianismului care incerca sa se mentina sub o forma voalata prin noua erezie, iar pe de alta parte, dorea sa evite un conflict de proportia celui cu arienii, eliminand noua erezie inca din starea ei incipienta.

Evenimentele politice din anul 378 au cauzat modificari neasteptate in conducerea imperiului. Batalia de la Adrianopol, din 9 august 378, s-a soldat cu o stralucita victorie a gotilor impotriva armatei romane din Orient cand insusi imparatul Valens (364-378) a fost ucis. Imparatul Gratian (373-383), augustul Occidentului dupa ce a condus un an intreg Imperiul Roman, l-a proclamat august al Orientului pe generalul de origine spaniola Teodosie (379-395) la Sirmium, la 19 ianuarie 379.

Pe langa jumatatea orientala a Imperiului Roman, Teodosie a primit si cele doua dioceze orientale ale profetului Illyricum, Macedonia si Dacia Aureliana. Noul imparat si-a stabilit resedinta la Tesalonic. Stapanirea lui Teodosie asupra Macedoniei si Daciei Aureliana a durat numai un an pentru ca la 8 septembrie 380 cei doi augusti intalnindu-se dm nou la Sirmium au convenit ca aceste provincii sa fie reintegrate in marea prefectura a Occidentului. Illyricul oriental, cum erau numite cele doua provincii, au fost trecute iarasi in componenta Imperiului Roman de Rasarit dupa moartea imparatului Teodosie Cel Mare (395) iar in anul 427 sau 437 au fost anexate Orientului si provinciile Pannonia Inferior cu metropola Sirmium si "annonia Superior, ambele din Illyricul Occidental.

Din punct de vedere bisericesc, provinciile Illyricului occidental si Illyricului oriental apartineau jurisdictional scaunului episcopal din Roma. Numai Moesia Inferior si Scythig Minor au apartinut dintotdeauna Bisericii din Constantinopol Odata cu modificarile succesive ale granitei dintre Imperiul Roman de Rasarit si Imperiul Roman de Apus au aparut atat complicatii de ordin politic cat si de ordin bisericesc, dand nastere la problema jurisdictiei bisericesti a Illyricului.

Prima masura luata de imparatul Teodosie pe linie religioasa a fost renuntarea la titlul pagan de „pontifex maximus" si refuzul de a mai purta mantie albastra impodobita cu stele, simbolul pontificatului pagan. Exemplul lui a fost urmat de Gratian, imparatul Imperiului Roman de Apus, in anul 382. Imbolnavindu-se grav, imparatul Teodosie a primit botezul la Tesalonic de la episcopul Ascholius, in ianuarie 380. La 28 februarie 380 el a promulgat un edict decisiv pentru sustinerea Ortodoxiei niceene cu urmatorul continut:

„Toate popoarele supuse autoritatii noastre trebuie sa marturiseasca credinta pe care dumnezeiescul Apostol Petru a transmis-o romanilor, raspandita de la el pana acum, pe care o urmeaza papa Damascus si episcopul Petru al Alexandriei, barbat de o sfintenie apostolica. Aceasta inseamna sa credem, dupa randuiala apostolica si invatatura evanghelica, intr-o singura Dumnezeire a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, de aceeasi marire in Sfanta Treime.

Potrivit acestei legi, poruncim sa se cinsteasca numele crestinilor adevarati (nomen christianorum), iar pe ceilalti nefericiti si nebuni ii socotim loviti de infamia ratacirii eretice si nici locurile lor de intalnire nu au dreptul sa primeasca numele de biserici (ne conciliabula eorum Ecclesiarum nomen accipere) Dumnezeu se va razbuna pe ei, apoi si noi insine (cf. Codex Theodosianus, XVI, I, 2).

Edictul a fost reinnoit la Constantinopol la 10 ianuarie 381.
Acesta ne indreptateste sa-l consideram pe imparatul Teodosie creatorul Imperiului Roman crestin.

Parintele Nicolae Chifar

.

02 Ianuarie 2011

Vizualizari: 6596

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE