Buna Vestire in iconografia ortodoxa

Buna Vestire in iconografia ortodoxa

In fiecare an, pe data de 25 martie, crestinii ortodocsi praznuiesc Buna Vestire, una din cele mai mari sarbatori ale Bisericii. Icoana care infatiseaza acest eveniment ocupa un loc vizibil in pictura murala a naosului.

In bisericile mai vechi, cum sunt biserica Hosios Lukas, din Boetia, si Daphni, de langa Atena - ambele din secolul al XI-lea - Buna Vestire este zugravita intr-una din trompele de colt de sub cupola centrala (in nord-est). In bisericile de data mai tarzie, in care cupola centrala se sprijina pe coloane, Buna Vestire este pictata pe suprafata peretelui de deasupra coloanelor dinspre rasarit: Sfantul Arhanghel Gavriil deasupra coloanei din nord-est si Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu deasupra coloanei din sud-est. Cand nu exista astfel de coloane, ca in basilicile fara cupola, Buna Vestire esle zugravita in acelasi mod pe peretele vertical de deasupra iconostasului.

                   Buna Vestire

Icoana Bunei Vestiri se bazeaza pe istorisirea evanghelica, preluata de iconografia Bisericii Ortodoxe. In primul capitol al Evangheliei dupa Luca citim urmatoarele: "Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: "Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei". Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: "Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta ?" Si ingerul i-a zis: "Nu te teme Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Numele Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit ". Si a zis Maria catre inger: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat ?" Si raspunzand, ingerul i-a zis: "Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca ia Dumnezeu nimic nu este cu neputinta". Si a zis Maria: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau !" Si ingerul a plecat de la ea" (Lc. 1,26-38).

In iconografia ortodoxa traditionala, Buna Vestire apare descrisa astfel:

In partea stanga a compozitiei se afla Arhanghelul Gavriil, cu mana dreapta intinsa, binecuvantand-o pe Prea Sfanta Fecioara Maria, care se afla in partea opusa, iar in mana stanga tine un toiag, simbol al autoritatii mesagerului lui Dumnezeu. (In unele icoane grecesti moderne, in loc de toiag tine un crin in mana stanga. Aceasta este o inovatie apuseana sentimen ta lista, care a fost adoptata de iconarii ortodocsi modernisti.) Gavriil poarta tunica si himation. Este infatisat ca si cum ar alerga, cu un picior inainte, cu genunchiul indoit sub vesminte. Expresia chipului este solemna, barbateasca, dar smerita. Uneori, o aripa se afla inca in aer, cealalta, lasata in jos.

Fecioara Maria sta in picioare in fata unui scaun inalt, alteori asezata pe el. Poarta vesminte lungi care ii lasa doar fata descoperita, gatul si mainile. Chipul si atitudinea ei exprima modestie, prudenta si smerenie. Sta cu capul inclinat in directia ingerului. Cu mana dreapta face un gest de consimtire, in timp ce cu stanga tine un fus sau o batista. Privirea, atitudinea si gestul ei exprima cuvintele reproduse mai sus din Evanghelia dupa Luca: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau".

In fundal sunt cladiri a caror forma eleganta sporeste frumuseta compozitiei. Deasupra lor, la mijlocul icoanei sau in apropiere, se afla o reprezentare a boltii ceresti sub forma de semicerc, de unde izvoraste o raza de lumina. Lumina simbolizeaza harul Prea Sfantului Duh. Ea se opreste la aureola Sfintei Fecioare sau langa aureola. Uneori se mai adauga si alte elemente, daca spatiul permite - de exemplu, o masa langa Maica Domnului, pe care se afla Vechiul Testament si o vaza cu flori. Aceasta din urma simbolizeaza fecioria ei.

In troparul care se canta pe 25 martie, semnificatia sarbatorii se rezuma elocvent: "Astazi este inceputul mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face, si Gavriil darul bine-l vesteste! Pentru aceasta si noi impreuna cu dansul Nascatoarei de Dumnezeu sa-i strigam: Bucura-te cea plina de har, Domnul este cu tine." (Tropar, glas 4)

Konstantine Kavarnos

Troparul Buneivestiri AUDIO

.
Pe aceeaşi temă

11 Mai 2012

Vizualizari: 20998

Voteaza:

Buna Vestire in iconografia ortodoxa 5.00 / 5 din 2 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Sevastian MogosanuPostat la 2012-03-16 20:34

    Aceasta Sfanta si Dumnezeasca Sarbatoare este praznicul de la cununie la meu. Doamne Ajuta!!!!!!!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 20.00 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 60.00 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 60.00 Lei
Duhul Sfant si unitatea Bisericii. „Jurnal” de Conciliu
Duhul Sfant si unitatea Bisericii. „Jurnal” de Conciliu Ce altceva reprezintă reflecția sa teologică, pledoaria pentru dialog, efortul de a face posibile întâlniri și de a transmite chipul lăuntric al Ortodoxiei în lumea care-l ignora, decât o mărturie a celui care ascultă planul lui Dumnezeu? Viața tânărului 50.00 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact