Omul sau Dumnezeu-omul

Omul sau Dumnezeu-omul Mareste imaginea.


Omul sau Dumnezeu-omul

1. Fara indoiala ca, dupa Dumnezeu, omul este fiinta cea mai tainica si mai nepatrunsa din toate lumile cunoscute gandirii omenesti. In nemarginirile fara fund ale fiintei omenesti traiesc si se inviforeaza antiteze de neimpacat: viata si moartea, binele si raul, Dumnezeu si diavolul - si tot ce exista in ele si in jurul lor. Prin toate religiile, filosofiile, stiintele, culturile si civilizatiile lui, neamul omenesc s-a straduit, in esenta, sa dezlege o singura problema, a-tot-problema: problema omului. Si, din toate chinurile si muceniciile lui, si-a faurit cel mai mare idol, pe care l-aslujit ca pe a-tot-valoarea sa si a-tot-criteriul sau ultim.

Care e idolul acesta? Iata-l: - "masura tuturor este omul", adica: Omul este masura tuturor fiintelor si lucrurilor. Dar, in felul acesta, "maria sa dumnezeiasca" - omul - n-a rezolvat problema omului: pentru ca, masurandu-se pe sine prin el insusi, nu s-a inteles pe sine si nu a inteles nici lumea din jurul sau (v. 2 Corinteni 10:12). De fapt, s-a straduit in zadar: a oglindit o oglinda in alta oglinda. Si totul s-a adunat in strigatul zguduitor si in marturisirea infioratoare: Nimic nu stiu prin mine - (1 Corinteni 4:4). Nimic nu stiu prin mine insumi: nu stiu nici ce e omul, nici ce e Dumnezeu, nici ce e moartea, nici ce e viata. Pe langa asta, cu toata fiinta mea simt ca sunt robul mortii, robul rautatii si, prin pacat, robul diavolului. Prin toate felurile lucrarilor omenesti, din intregul neam omenesc s-a urzit un singur trup: "trupul mortii", si fiecare om s-a facut de un trup cu acest trup al mortii. Iar in acest trup al mortii ce se ascunde? Putoare, putoare, putoare; putreziciune, putreziciune, putreziciune; viermi, viermi, viermi. Ticalos om sunt eu! Cine ma va izbavi din trupul mortii acesteia?- (Romani 7:24).

Nimeni, nimeni afara de Dumnezeu-Omul. Fiindca Dumnezeu-Omul Hristos, biruind moartea prin inviere, a desfiintat "trupul mortii" ca realitate ontologica (v. Apocalipsa 20:14), a izbavit neamul omenesc din moarte, i-a daruit viata vesnica, adevarul vesnic, dragostea vesnica, dreptatea vesnica, bucuria vesnica si toate celelalte vesnice bunatati Dumnezeiesti, pe care numai Dumnezeul dragostei si al iubirii de oameni le poate darui; si, in felul acesta, a fost rezolvata toata problema omului, toata a-tot-problema omului. Si, cu adevarat, de cand Dumnezeu S-a facut om si S-a aratat ca Dumnezeu-Om in lumea pamanteasca, El S-a facut cu adevarat si a ramas pentru totdeauna ultima a-tot-valoare si ultimul a-tot-criteriu al neamului omenesc; El: singurul Dumnezeu adevarat si singurul om adevarat, singurul Dumnezeu desavarsit si singurul om desavarsit din toate lumile cunoscute. Asadar, El este singura, ultima a-tot-valoare si singurul a-tot-criteriu ultim al omului in realitatea lui psihofizica si in potentialitatea lui Dumnezeu-omeneasca, si a tot ce este omenesc si a tot ce este al omului. Doar in Dumnezeu-Omul s-a vazut omul, pentru prima data, desavarsit si vesnic si s-a cunoscut pe sine in toate dimensiunile sale; de aici, noul a-tot-principiu axiologic si gnoseologic al neamului omenesc: "Masura tuturor este Dumnezeu-Omul". Dar principiul: "masura tuturor este omul" staruie sa imparateasca si sa stapaneasca - de cele mai multe ori - in lumea pagana, politeista si aflata in afara lui Hristos. Drept aceea, prea-inteleptitul de Dumnezeu cunoscator al omului si al Dumnezeu-Omului, Apostolul Pavel, restrange toate filosofiile neamului omenesc la doua: filosofia cea dupa om si filosofia cea dupa Dumnezeu-Omul (Coloseni 2:8).

2. Numai Dumnezeu-Omul e om desavarsit si implinit; in acelasi timp, este si Dumnezeu desavarsit, si om desavarsit. Aici, Ipostasul Dumnezeu-Cuvantului este factorul cel mai insemnat. Lucrul acesta l-au marturisit limpede si l-au tilcuit cu Dumnezeiasca insuflare Sfintii Parinti cei de Dumnezeu inteleptiti ai Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon. in Dumnezeu-Omul Hristos, omul a atins toate desavarsirile sale: prin Dumnezeu si-a desavarsit, si-a implinit si sufletul, si constiinta, si vointa, si mintea, si inima, si trupul; intr-un cuvant, pe sine insusi in intregime. Si s-a savarsit cea mai insemnata si mai draga minune: Dumnezeu-Omul S-a lasat pe Sine in lumea noastra pamanteasca si in toate lumile ca Biserica, trup al Sau, ca fiecare om sa poata ajuge "de acelasi trup" cu trupul Dumnezeu-Omului si, in felul acesta, sa poata ajunge la toate desavarsirile Lui (v. Efeseni 3:6). Doar in Dumnezeu-Omul si prin Dumnezeu-Omul fiecare fiinta omeneasca poate ajunge om adevarat, om desavarsit, om deplin. Numai prin El, prin Biserica, dimpreuna cu top Sffnpi, se poate ajunge intru barbat desavarsit, la masura varsteiplinirii lui Hristos (Efeseni 3:13, 4:11-16). in Dumnezeu-Omul Hristos locuieste toata plinatatea Dumnezeirii trupeste -, ca fiecare dintre noi sa se poata umple, in Biserica si prin Biserica, cu plinirea aceasta a Dumnezeirii (Coloseni 2:9-10). Si lucrul acesta putem sa-l facem fiecare dintre noi doar impreuna cu top Sfintii, prin Sfintele Taine si sfintele fapte bune, in frunte cu sfanta credinta si cu sfanta dragoste (Efeseni 3:17-20).

Fara Dumnezeu-Omul, omul este intr-adevar fara cap si, ceva mai mult, fara sine, fara vesnicul lui sine, fara nemuritorul lui sine, fara sinele sau cel dupa chipul lui Dumnezeu. in afara de Dumnezeu-Omul nu exista om, ci numai subom, jumatate de om sau neom. Aici trebuie adaugat si urmatorul adevar: Fara Dumnezeu-Omul, omul este intotdeauna rob al pacatului, rob al mortii, rob al diavolului. Doar prin Dumnezeu-Omul ajunge omul la scopul pe care i l-aranduit Dumnezeu: ajunge "dumnezeu dupa dar"; si, in felul acesta, ajunge la desavarsita plinatate a fiintei si personalitatii sale, ajunge la vesnicia sa Dumnezeiasca, prin in-dumnezeu-omenire. Traind in trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii impreuna cu toti, omul se in-dumnezeu-omeneste incetul cu incetul, prin Sfintele Taine si sfintele fapte bune, si se umple de bucuria acelei sfinte bunevestiri si porunci inaltatoare la cer a Sfantului Vasile cel Mare: "Omul e o fiinta careia i-a fost randuit sa ajunga dumnezeu." Fiind zidit ca dumnezeu-om potential, omul se straduieste, cuprins in trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii, sa isi aduca mintea la asemanarea cu Dumnezeu, sa o schimbe la fata in dumnezeominte {noi avem mintea lui Hristos -1 Corinteni 2:16); sa-si aduca constiinta la asemanarea cu Dumnezeu, sa o schimbe la fata in dumnezeoconstiinta; sa isi aduca voia la asemanarea cu Dumnezeu, sa o schimbe la fata in dumnezeovoie; sa isi aduca trupul la asemanarea cu Dumnezeu, sa il schimbe la fata in dumnezeotrup (Trupul e pentru Domnul, si Domnul pentru trup - 1 Corinteni 6:18). In-dumnezeu-omenindu-se prin Biserica si in Biserica, omul se intoarce la asemanarea cu Dumnezeu cea dinainte de cadere, intregind-o stralucit cu Dum-nezeiestile frumuseti ale desfatatei asemanari cu Hristos (Galateni 4:19, 3:27; Romani 8:28). Fara Dumnezeu-Omul si in afara Dumnezeu-Omului, omul se afla totdeauna in primejdia de a ajunge asemanator cu diavolul: fiindca pacatul e totodata si putere, si chip al diavolului; si, robindu-se pacatului in afara Dumnezeu-Omului, omul se face de buna voie asemanator diavolului, se impropriaza diavolului: Cel ce svarseste pacatul de la diavolul este (1 Ioan 3:8). Nu trebuie sa ne scape din vedere ca scopul cel mai insemnat al diavolului este acela de a-l lipsi pe om de asemanarea cu Dumnezeu, de a-l dezan-dumnezeu-omeni, de a-l dezan-dumnezei si, in felul acesta, de a-l preface intr-o fiinta asemanatoare cu el. Antropocentrismul umanist e, in esenta, diavolocentrism, fiindca atat unul, cat si celalalt, nu vrea decat un singur lucru: sa fie doar in sine si pentru sine. In felul acesta insa, ele stramuta de fapt pe oameni in imparatia "mortii celei de a doua", unde nu este Dumnezeu, nici ceva din cele ale lui Dumnezeu (Apocalipsa 21:8; 20:14).

Ceea ce s-a spus aici nu este altceva decat theanthropismul, theoumanismul, theohominismul evanghelic, apostolic, patristic, ortodox.

3. Toate umanismele europene, de la cel mai grosolan pana la cel mai subtire, de la cel fetisist pana la cel papal, se intemeiaza pe credinta in om, se intemeiaza pe om asa cum este el in datul lui psihofizic si istoricitatea lui psi-hofizica. in fapt, toata esenta oricarui umanism este omul: homo. Marginit la ontologia sa, oricare umanism nu este altceva decat hominism (homo-hominis). Omul este cea mai inalta valoare, a-tot-valoarea; omul este criteriul cel mai inalt, a-tot-criteriul: "Omul este masura tuturor fiintelor si lucrurilor". Aceasta este in nuce oricare umanism, oricare hominism. Asadar, toate umanismele, toate hominismele, sunt pana la urma de origine idolatra, poli-teista. Toate umanismele europene - de la cele pre-renascentiste, cele renascentiste si, mai departe, cele protestante, filosofice, religioase, sociale, stiintifice, culturale, politice - au urmarit si urmaresc neintrerupt, cu stiinta sau fara stiinta, un singur lucru: sa inlocuiasca credinta in Dumnezeu-Omul cu credinta in om, sa inlocuiasca Evanghelia Dumnezeu-Omului cu evanghelia dupa om, filosofia dupa Dumnezeu-Omul cu filosofia cea dupa om, lucrarea dupa Dumnezeu-Omul cu lucrarea cea dupa om; intr-un cuvant, sa inlocuiasca viata dupa Dumnezeu-Omul cu viata cea dupa om. Si asa a fost timp de veacuri, pana cand, in veacul trecut, in anul 1870, la primul Conciliu de la Vatican, toate acestea s-au contopit in dogma infailibilitatii papei. De atunci, aceasta a ajuns a-tot-dogma papismului. De aceea, in zilele noastre, la al doilea Conciliu de la Vatican s-a tratat si s-a aparat atat de staruitor si de maiestru intangibilitatea si imuabilitatea acestei dogme. Dogma aceasta are o insemnatate cat se poate de mare pentru intreaga soarta a Europei, mai ales pentru apocalipsa ei, in care deja a pasit. Prin dogma aceasta, toate umanismele europene si-au atins idealul si idolul: omul a fost propovaduit ca cea mai mare zeitate, a-tot-zeitate. Panteonul european umanist si-a dobandit Zeus-ul.

Sinceritatea e limba adevarului: Dogma infailibilitatii papei - a omului - nu este altceva decat renasterea paganismului si a politeismului, renasterea axiologiei si criteriologiei idolatre. Horribile dictu, dar si urmatorul lucru trebuie spus: Prin dogma infailibilitatii papei a fost ridicat la rangul de dogma umanismul inchinator la idoli, si intai de toate cel elin. A fost ridicat la rangul de dogma a-tot-criteriul, a fost ridicata la rangul de dogma a-tot-valoarea culturii, civilizatiei, poeziei, filosofiei, artei, politicii, stiintei eline. Si toate acestea ce sunt? Paganatate ridicata la rangul de dogma. in felul acesta, a ajuns sa fie dogma autarhia omului european, dupa care timp de veacuri au nazuit cu infocare toate umanismele europene.

Dogma infailibilitatii papei e nietzscheana " Ja-Sagung" (aratare) a intregii plasmuiri a omului european umanist, "Ja-Sagung" a culturii si civilizatiei lui, care, prin scopurile si caile lor, sunt precumpanitor pagane si politeiste. Bunavestirea si porunca Dumnezeu-Omului spune: Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate (celelalte) se vor adauga voua (Matei 6:33). Si ce nu a propovaduit ca scop al existentei omenesti si cale a faptuirii cultura si civilizatia umanista europeana? Dumnezeu-Omul -singurul Care mantuieste pe om de pacat, de moarte si de diavol; singurul Care invesniceste, si in-dumnezeieste, si in-dumnezeu-omeneste pe om in toate lumile - arata raspicat si a-tot-limpede ca a-tot-scop al fiintei si al vietii omului sa ajunga desavarsit ca Dumnezeu (Matei 5:48). Iar omul umanist european ce nu a tot asezat si ce nu a tot consfintit ca scop al existentei omenesti in locul acestui scop! Este un adevar evanghelic cu neputinta de tagaduit: Toata lumea zace in rau, chiar si dupa nevointa Dumnezeu-Omului in lumea noastra pamanteasca (1 Ioan 5:19-21). Si nu numai atat, ci, dupa Sfantul Apostol Pavel, diavolul este stapanitorul veacului acestuia (2 Corinteni 4:4)- intre o astfel de lume, care de buna voie zace in rautate, si urmatorul Dumnezeu-Omului Hristos nu exista impacare. Urmatorul Dumnezeu-Omului nu se poate impaca, in paguba adevarului evanghelic, cu omul umanist, care indreptateste toate cele aratate mai inainte si le ridica la rangul de dogma. Aici este vorba intotdeauna de cea mai hotaratoare si a-tot-hotaratoare cumpana si alegere: Dumnezeu-Omul sau omul. Fiindca omul umanist, prin toata lucrarea lui, se deosebeste si se poarta ca lucrand autarhic, ca valoare ultima si masura ultima. Aici nu exista loc pentru Dumnezeu-Omul. Ca urmare, in imparatia umanista, locul Dumnezeu-Omului il ocupa "Vicarius Christi" (Loctiitorul lui Hristos), iar Dumnezeu-Omul a fost surghiunit in cer. in orice caz, aceasta este o dezantrupare sui generis a Dumnezeu-Omului Hristos, nu-i asa?

Uzurpand, prin dogma infailibilitatii, in folosul sau - adica in folosul omului - toata puterea si toate drepturile care sunt numai ale Dumnezeu-Omului Domnului Hristos, papa s-a auto-propovaduit, in fapt, biserica in biserica papista, si a ajuns in ea totul in toate. Un "a-tot-tiitor" sui generis. De aceea dogma infailibilitatii papei a si ajuns a-tot-dogma papismului, si papa nu se poate lepada de ea in nici un chip, cata vreme va fi papa al papismului umanist.

4. In istoria neamului omenesc sunt trei caderi insemnate: a lui Adam, a lui Iuda si a papei. Pricina caderii in pacat e intotdeauna aceeasi: vointa de a ajunge bun prin sine; vointa de a ajunge desavarsit prin sine; vointa de a ajunge dumnezeu prin sine. Dar in felul acesta omul se face, fara sa-si dea seama, intrutotul asemeni diavolului; fiindca si acela a vrut sa ajunga dumnezeu prin sine insusi, sa inlocuiasca pe Dumnezeu cu sine insusi, si, in aceasta ingimfare a lui, a ajuns dintr-o data diavol, cu desavarsire despartit de Dumnezeu si cu totul potrivnic lui Dumnezeu. Tocmai in aceasta inselare de sine plina de trufie se afla esenta pacatului, a a-tot-pacatului. in aceasta se afla si esenta diavolului, a a-tot-diavolului: a satanei. Aceasta nu e altceva decat vointa de a ramane in firea proprie, de a nu primi in sine altceva decat pe sine. Toata esenta diavolului este in faptul ca nu-L vrea catusi de putin pe Dumnezeu in launtrul lui, vrea sa ramana totdeauna singur, totdeauna cu totul in sine, tot pentru sine, totdeauna inchis ermetic fata de Dumnezeu si de tot ce este al lui Dumnezeu. Si ce este aceasta? Egoismul si dragostea de sine, imbratisate pentru intreaga vesnicie. Asa e in esenta lui omul umanist: el ramane tot in sine insusi, cu sine insusi, pentru sine insusi; totdeauna inchis cu indirjire fata de Dumnezeu. In asta sta orice umanism, orice hominism. Culmea acestui umanism indracit: vointa de a ajunge bun cu ajutorul raului, de a ajunge dumnezeu cu ajutorul diavolului. De aici si fagaduinta facuta in rai de diavolul catre stramosii nostri: Veti fi ca niste dumnezei (Facere 3:5).

Omul a fost zidit de iubitorul de oameni Dumnezeu ca posibil dumnezeu-om, ca, pe temeiul chipului Dumnezeiesc pe care il poarta, fiinta lui sa se zideasca de buna voie, prin Dumnezeu, intru dumnezeu-om. Dar omul, prin libera sa alegere, a cautat sa ajunga prin pacat la nepacatosenie, prin diavol la starea de Dumnezeu; si desigur ca, urmand calea aceasta, el ar fi ajuns un diavol sui generis, daca Dumnezeu, in nesfirsita Sa iubire de oameni si "mare mila" Sa, n-ar fi intervenit facandu-Se om, Dumnezeu-Om. Prin Biserica, trupul Sau, Hristos l-a adus pe om la nevointa in-dumnezeu-omenirii, prin Sfintele Taine si sfintele fapte bune; si in felul acesta a dat omului putinta de a ajunge intru barbat desavarsit, la masura varstei plinirii lui Hristos (Efeseni 4:13), si de a-si atinge astfel menirea sa Dumnezeiasca: sa ajunga de buna voie dumnezeu-om dupa dar.

Caderea papei: vointa de a-L inlocui pe Dumnezeu-Omul cu omul. In lumea noastra omeneasca, dupa spusele Sfantului vazator al tainelor Ioan Damaschin, numai Dumnezeu-Omul Hristos este "singurul lucru nou sub soare". Si Acesta e vesnic nou: si prin Persoana Sa Dumnezeu-omeneasca, si prin nevointa Sa Dumnezeu-omeneasca, si prin trupul Sau Dumnezeu-omenesc - Biserica. Insa si omul numai in Dumnezeu-Omul este nou, pururea nou, vesnic nou, in toate trairile sale Dumnezeu-omenesti pe calea mantuirii, sfinteniei, schimbarii la fata, in-dumnezeirii, in-dumnezeu-omenirii. In aceasta lume pamanteasca, toate imbatranesc si toate mor: numai omul intru-Dumnezeu-omenit si in-dumnezeu-omenit, cel de acelasi trup cu Hristos, intru-bisericit si im-bisericit prin Dumnezeu-Omul, nu imbatraneste si nu moare, fiindca s-a facut madular viu si organic al sfantului si vesnicului trup Dumnezeu-omenesc al lui Hristos - Biserica, in care persoana omeneasca se dezvolta si fara incetare sporeste intru cresterea lui Dumnezeu (Coloseni 2:19), intru barbat desavarsit, la masura varstei plinirii lui Hristos (Efeseni 4:13). Aceasta inseamna ca el creste si se inalta nesfirsit si nemasurat, potrivit cu masurile cele dupa chipul lui Dumnezeu ale Dumnezeiestii nesfirsiri si nemarginiri date fiintei omenesti de catre Domnul cel in Trei Sori, atunci cand l-azidit pe om dupa chipul Sau.

Dumnezeu-Omul Hristos e atat de neobisnuit de nou, si de neobisnuit de unul, si de neobisnuit de neasemanat, incat de fapt adevarul de la El a aparut (Ioan 1:17) si prin El a ramas in lumea noastra omeneasca. Mai inainte de El si in afara de El, acum si totdeauna, adevarul e ca si cum n-ar exista. Si intr-adevar nu exista, caci numai Ipostasul Dumnezeu-omenesc este Adevarul: Eu sunt Adevarul/(Ioan 14:6). Pentru om, nu exista adevar fara Dumnezeu-Omul, fiindca nu exista om fara Dumnezeu-Omul.

Toate sunt noi in Dumnezeu-Omul si de la Dumnezeu-Omul; El insusi, in primul rand, ca urmare si mantuirea, si invatatura despre mantuire, si calea de mantuire. Este cu totul noua pentru neamul omenesc vestirea Dumnezeu-Omului: Sa despartim pacatul de pacatos; sa urim pacatul, si sa iubim pe pacatos; sa ucidem pacatul, dar sa manruim pe pacatos; sa nu asemuim pe pacatos cu pacatul; sa nu ucidem pe pacatos pentru pacat, ci sa il mantuim de pacat. O pilda cutremuratoare in privinta aceasta este aceea a femeii aflata in prea-curvie. A-tot-milostivul Mantuitor a despartit pacatul femeii de fiinta ei cea dupa chipul lui Dumnezeu, a osandit pacatul si a miluit pe pacatoasa: Nici Eu nu te osandesc; mergi si nu mai pacatui (Ioan 4:11). Aceasta este calea Ortodoxiei, ridicata la rangul de dogma, in lucrarea mantuirii pacatosului de pacat, calea Sfintei Traditii, in chip de Dumnezeu inteleptit implinita, si legiuita in Biserica Ortodoxa de catre Sfintii Parinti, si rostita cu Dumnezeiasca insuflare de catre Sfantul Simeon Noul Teolog: "Binele nu este bine, atunci cand nu se face bine ".

In lumina acestei evanghelice si Sfinte Traditii ortodoxe, e o cruzime antievanghelica si anticrestina a-l omori pe pacatos pentru pacat. Aici, nici o inchizitie nu se poate marturisi sfanta. In ultima instanta, toate umanismele omoara pe pacatos pentru pacat, nimicesc pe om impreuna cu pacatul, fiindca nu il vor pe Dumnezeu-Omul, Care-i singura mantuire a omului si de pacat, si de moarte, si de diavol. Cel ce nu e pentru Dumnezeu-Omul e, prin aceasta, impotriva omului; si este astfel un ucigas al omului si, prin urmare, un sinucigas: caci il lasa pe om in deplina putere a pacatului, a mortii si a diavolului, de care poate sa-l mantuiasca numai Dumnezeu-Omul, si nimeni altul sub soare. Procedand cu pacatosul in felul acesta, omul umanist, in chip de neocolit, savarseste o crima: ucide propriul sau suflet, se preda singur iadului, spre vesnica petrecere laolalta cu diavolul, cu acest ucigator de oameni dintru inceput (Ioan 8:44). Iar prin aceasta, imparateste si stapaneste desavarsit monstruoasa a-tot-dogma etica iezuit-umanista: "Scopul scuza mijloacele."

6. Ce da omului Dumnezeu-Omul si nimeni altul nu ii poate da? Biruinta asupra mortii, asupra pacatului, asupra diavolului, viata vesnica, adevarul vesnic, dreptatea vesnica, binele vesnic, dragostea vesnica, bucuria vesnica - intreaga plinatate a Dumnezeirii si a desavarsirilor Dumnezeiesti. Vorbind apostoleste: Dumnezeu-Omul da oamenilor cele ce ochiul nu a vazut, si urechea nu a auzit, si la inima omului nu s-au suit cate a pregatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (1 Corinteni 2:9).

Intr-adevar, numai El, minunatul Dumnezeu-Omul, este singurul lucru de trebuinta (v. Luca 10:42) pentru om, in toate lumile lui si in toata viata lui. Drept aceea, numai Dumnezeu-Omul este indreptatit sa ceara de la oameni ceea ce nimeni altul nu a indraznit sa ceara: adica sa il iubeasca fiecare om mai mult decat pe parinti, decat pe frati, decat pe surori, decat pe copii, decat pe prieteni, decat pamantul, decat pe ingeri, decat pe oricine si orice din lumile vazute si nevazute (Matei 10:37-39; Luca 14:26; Romani 8:31-39).

7. Cel de-al doilea Conciliu de la Vatican e o renastere a tuturor umanismelor europene, o renastere de starvuri: fiindca, de cand Dumnezeu-Omul Hristos Se afla in lumea pamanteasca, orice umanism este un starv. Si asa stau lucrurile, intrucat Conciliul a ramas cu incapatinare la dogma infailibilitatii papei, adica a omului. Privite din punctul de vedere al Dumnezeu-Omului celui vesnic viu, al Domnului Iisus istoric, toate umanismele seamana mai mult sau mai putin cu niste utopii criminale, fiindca, in numele omului, ucid si nimicesc pe om ca entitate psiho-fizica, in felurite chipuri. Toate umanismele savarsesc o lucrare nebunesc de nenorocita: strecoara tntarul si inghit camila; iar prin dogma infailibilitatii papale, lucrarea aceasta a fost ridicata la rangul de dogma. Toate acestea sunt infricosatoare, infricosatoare pana la groaza desavarsita. De ce? Fiindca insasi dogma privitoare la infailibilitatea omului nu este altceva decat cumplitul prohod al oricarui umanism: de la acela al Vaticanului, ridicat la rangul de dogma, si pana la umanismul satanizat al lui Sartre. in panteonul umanist al Europei toti zeii sunt morti, in frunte cu Zeus-ul european. Sunt morti, pana ce in inima lor vestejita va rasari pocainta cea cu a-tot-desavarsita lepadare de sine, cu fulgerele si durerile Golgotei sale, cu cutremurele si schimbarile la fata ale invierii sale, cu viforele si inaltarile ei aducatoare de roade. Si atunci? Atunci nesfirsite vor fi slavosloviile lor catre Cel ce in veci este de viata facator si de minuni lucrator Dumnezeu-Omul, cu adevarat singurul iubitor de oameni din toate lumile.

8. Care este inima dogmei privitoare la infailibilitatea papei, adica a omului? Dez-in-dumnezeu-omenirea omului. Lucrul acesta il urmaresc toate umanismele, chiar si cele religioase. Toate il intorc pe om la paganism, la po-liteism, la indoita moarte: duhovniceasca si fizica. Indepartandu-se de Dumnezeu-Omul, tot umanismul s-a preschimbat incet-incet in nihilism. Lucrul acesta il arata falimentul de azi al tuturor umanismelor, in frunte cu papis-mul, parintele - fatis sau pe ocolite, cu voie sau fara voie - al tuturor umanismelor europene; iar falimentul, falimentul dezastruos al papismului, se gaseste in dogma infailibilitatii papei - si tocmai dogma aceasta e culmea nihilismului. Prin aceasta, omul european a dogmatisit hotarat dogma autarhicitatii omului european si, in felul acesta, pana la urma a aratat ca nu are nevoie de Dumnezeu-Omul si ca pe pamant nu exista loc pentru Dumnezeu-Omul: "Vicarius Christi" il inlocuieste in chip desavarsit. in fapt, din dogma aceasta traieste, pe aceasta o urmeaza si o marturiseste cu incapatinare oricare umanism european.

Toate umanismele omului european nu sunt altceva, in esenta lor, decat o razvratire necontenita impotriva Dumnezeu-Omului Hristos. In toate chipurile cu putinta, se savarseste "Die Ummertung aller Nerte" ("rasturnarea tuturor valorilor"); Dumnezeu-Omul este inlocuit pretutindeni cu omul; pe toate tronurile europene se inscauneaza omul umanismului european. Pentru aceea nici nu mai exista un singur "Vicarius Christi", ci nenumarati, deose-bindu-se doar prin vesminte: fiindca, in ultima instanta, prin dogma despre infailibilitatea papei a fost numit infailibil omul in general. De aici, si nenumaratii papi din toata Europa: si de la Vatican, si din protestantism. intre ei nu este vreo deosebire hotarata, fiindca papismul e cel dintai protestantism, precum a spus inainte-vazatorul Homiakov.

9. Infailibilitatea este o insusire fireasca Dumnezeu-omeneasca si o functie fireasca Dumnezeu-omeneasca a Bisericii, ca trup Dumnezeu-omenesc al lui Hristos, al carui vesnic cap, Adevarul = a-tot-Adevarul, e cel de-al doilea Ipostas al Preasfintei Treimi: Dumnezeu-Omul, Domnul Iisus Hristos.

Prin dogma infailibilitatii papei, papa a fost de fapt marturisit drept Biserica, si el, un om, a luat locul Dumnezeu-Omului. Acesta e triumful ultim al umanismului, dar este in acelasi timp si moartea a doua (Apocalipsa 20:14, 21:8) a papismului; iar prin el si cu el, a oricarui umanism. Inaintea adevaratei Biserici a lui Hristos, care, de la aratarea Dumnezeu-Omului Hristos, exista in lumea noastra ca trup Dumnezeu-omenesc, dogma infailibilitatii papei este nu numai o erezie, ci o pan-erezie (a-tot-erezie). Fiindca nici o erezie nu s-a ridicat atat de radical si atat de cu totul impotriva Dumnezeu-Omului Hristos si a Bisericii Lui, asa cum a facut papismul prin dogma privitoare la infailibilitatea papei/omului. Fara nici o indoiala ca dogma aceasta este erezia ereziilor, chinul chinurilor, o razvratire nemaivazuta impotriva Dumnezeu-Omului Hristos. Dogma aceasta este - vai! - cea mai ingrozitoare surghiunire a Domnului nostru Iisus Hristos de pe pamant, o noua tradare a lui Hristos, o noua rastignire a Domnului - doar ca nu pe crucea de lemn, ci pe aceea de aur a umanismului papist. Si toate acestea sunt iad, iad, iad pentru sarmana fiinta pamanteasca ce se numeste om.

10. Se gaseste oare vreo iesire din toate aceste nenumarate iaduri umaniste? Este oare vreo inviere din toate aceste nenumarate morminte europene? Este oare leac pentru toate aceste nenumarate boli aducatoare de moarte? Este, este, este: pocainta. Ea e buna-vestire fara de moarte a Evangheliei Dumnezeu-Omului: pocainta spre cunostinta adevarului - (2 Timotei 2:25). Altminteri nu poate nimeni sa creada in a-tot-mantuitoarea Evanghelie a Dumnezeu-Omului: Pocaiti-va si credeti in Evanghelie (Marcu 1:15). Pocainta inaintea Dumnezeu-Omului este singurul leac impotriva pacatului, singurul a-tot-leac pentru tot pacatul, chiar si pentru a-tot-pacat. Fara indoiala ca pocainta e si leacul pentru acest "a-tot-pacat" al papismului, ce e cuprins in trufasa dogma a infailibilitatii papei. Si, prin aceasta, este si leacul pentru orice pacat al oricarui umanism in parte si al tuturor umanismelor laolalta. Da, da, da: din a-tot-pacatul atat de iubit lui al "infailibilitatii", "infailibilul" om european, omul european umanist, se poate rnintui numai prin pocainta din toata inima si a-tot-schimbatoare la fata inaintea minunatului, si a-tot-induratului, si a-tot-bunului Domn Iisus Hristos Dumnezeu-Omul, cu adevarat singurul Mantuitor al neamului omenesc de tot pacatul, de tot raul, de tot iadul, de tot diavolul, de tot rationalismul umanist si indeobste de toate pacatele pe care inchipuirea omeneasca le poate nascoci.

Pentru aceste pricini, toti Sfintii, de Dumnezeu purtatorii si de Dumnezeu inteleptitii Parinti restrang toate problemele din Biserica lui Hristos la problema Persoanei Dumnezeu-Omului Hristos, ca la cea mai mare si singura a-tot-valoare pentru orice fiinta omeneasca, fie aceasta pe pamant sau in vreo alta lume a lui Dumnezeu. Da, pentru ei, Dumnezeu-Omul Hristos este totul si toate in lumile omenesti. Problema hristologica este a-tot-problema lor. Dumnezeu-Omul Hristos este pentru ei singura a-tot-valoare a Bisericii lui Hristos in toate lumile. Deviza lor fara sfirsit si fara de moarte: "Da toate pentru Hristos, iar pe Hristos nu-L da pentru nimic!" Iar in jurul acestei sfinte devize a lor rasuna netacuta lor buna-vestire: "Nu umanism, ci in-dumnezeu-omenire! Nu omul, ci Dumnezeu-Omul! Hristos mai inainte de toate si mai presus de toate!"

11. Cum se simte ortodoxul inaintea Persoanei Dumnezeu-Omului Hristos? Din toate punctele de vedere, prea-pacatos; acesta este simtamantul lui, starea lui, gandirea lui, ratiunea lui, constiinta lui, marturisirea lui, el insusi, in intregime. Simtamantul acesta al desavarsitei sale pacatosenii proprii inaintea prea-dulcelui Domn este sufletul sufletului lui si inima inimii lui. Aruncati-va o privire in rugaciunile de pocainta, in cantarile, in troparele, in stihirile de luni si marti, sau in Paraclis, si indata veti vedea ca simtamantul acesta este o datorie sfanta si o realitate in care se desfasoara rugaciunea oricarui crestin ortodox, fara abatere. Catre acesta merg in fruntea noastra si ne calauzesc intotdeauna nemuritorii nostri invatatori, Sfintii Parinti. Sa ne aducem aminte cel putin de doi dintre ei: de Sfantul Damaschin si de Sfantul Simeon Noul Teolog. Sfintenia lor este, fara indoiala, heruvimica; rugaciunea lor, fara indoiala, serafimica; cu toate acestea, ei insisi au un simtamant si o cunoastere deplina a a-tot-pacatoseniei lor proprii si, in acelasi timp, o dorinta foarte adanca de pocainta. Aceasta este antinomia de viata a credintei noastre ortodoxe, evanghelice, apostolice, si a smereniei noastre in credinta aceasta.

Omul "infailibil" si, inaintea lui, omul "a-tot-pacatos": smerenia de o parte, si ingimfarea de alta. Privighetoarea cea neintrecuta a Evangheliei Dumnezeu-Omului, Sfantul Ioan Gura de Aur, binevesteste: "Smerenia este piatra de temelie a filosofiei noastre". Smerenia este piatra de temelie a filosofiei noastre despre viata si lume, despre timp si vesnicie, despre Dumnezeu si Biserica; in timp ce piatra de temelie a oricarui umanism, chiar si a aceluia ridicat la rangul de dogma, este trufia, credinta in ratiunea omului, in mintea si logica lui. Trufia este boala fara leac a mintii diavolului. in launtrul ei se gasesc si din ea izvorasc toate celelalte rele diavolesti; in timp ce smerenia noastra ne invata sa ne punem nadejdea si sa avem deplina incredere in sfanta, soborniceasca, Dumnezeu-omeneasca minte a Bisericii, mintea lui Hristos. Noi avem mintea lui Hristos. (1 Corinteni 2:16). Noi suntem in trupul Dumnezeu-omenesc al lui Hristos - Biserica Ortodoxa, in care Dumnezeu-Omul Hristos este totul: si capul, si trupul, si Viata, si Adevarul, si dragostea, si dreptatea, si timpul, si vesnicia; dar si noi, prin credinta in El si prin viata in El (Efeseni 4:11-21). Pentru ca toate prin El si in El s-au zidit; si El este mai inainte de toate si toate in El viaza; si El este capul trupului Bisericii, ca El sa fie intru toate cel mai intai' (Coloseni 1:16-18); El, Dumnezeu-Omul, si nu doar omul, orisicum ar fi acesta.

Sfantul Iustin Popovici

.

09 Octombrie 2007

Vizualizari: 2778

Voteaza:

Omul sau Dumnezeu-omul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE