Cand nu mai raspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu, ei dau de asprimea dreptatii Sale, atunci cand spre pedepsirea rautatii ingaduie razboaiele. Atunci viata oricui se afla in primejdie de moarte - si a celor de acasa, si a celor de pe fronturi.

Sa cercetam intre marginile ingaduite, [chestiunea] aceasta a razboaielor, care pe multi ii spala de faradelegi in siroaie de lacrimi.

Luam ca gand de ajutor intru darea raspunsului vointa lui Dumnezeu, care urmareste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta Adevarului sa vie.

„Drept aceea Dumnezeu, Cel milostiv intru dreptati, pe cei nebagatori de seama sau potrivnici, dar totusi oameni cumsecade, chiar cu ajutorul primejdiei ii indupleca sa vrea si ei ce vrea Dumnezeu, adica mantuirea, singurul lucru cu adevarat de trebuinta. Al doilea gand de ajutor e primirea de mai inainte, ca bun, a ceea ce oranduieste si face Dumnezeu: sa ne bucuram de hotararea Lui, chiar daca nu pricepem aceasta. Iar gandul al treilea e ca in suferinta fara de voie s-au mantuit cuviosii; tot asa si cu suferintele razboaielor: mult mai multi se mantuiesc pe fronturi, decat s-ar mantui acasa. Obisnuit, lumea crede ca mor in razboaie cei rai si scapa cei buni. Este si nu este asa, ca numai Dumnezeu singur stie si tine socoteala fiecaruia. Unul din sfinti a zis: «Caprele eu sunt, iar oile Dumnezeu le cunoaste si le stie»".

Pe urma numai Dumnezeu stie - si precum stie, si face - daca pentru cineva e mai de folos viata sau mai mult ii foloseste mutarea din viata. Apoi Dumnezeu, [in] atotputernicia Sa, foloseste si pe cei rai, pe necredinciosi, pe cei fara nici un Dumnezeu, ba chiar si pe draci, ca printr-insii sa aduca mantuirea celor ce cu tot dinadinsul vrea [El] sa se mantuiasca si care sunt de mantuit.

Asa, bunaoara, cineva incarcat de pacate, cum l-au povatuit cei trei prieteni ai sai, ajunge la stramtoare si nevoie mare. Necazurile ii mai topesc trupul, ii mai subtiaza mintea si asa gaseste pe Dumnezeu ca pe singura scapare a sa din primejdie. Acum I se roaga pentru prima data si poate ca niciodata. Deci cu prilejul tarcoalelor mortii in jurul vietii sale, Dumnezeu, in atotstiinta Sa, vazandu-l ca s-a indreptat pe calea buna pentru toate zilele lui, pe care le-ar mai avea de trait, daca ar fi cuminte, in chip nevazut si minunat il scapa de moarte sigura. Daca insa il stie ca mai tarziu ar avea o pocainta si mai buna, il va mai ingadui prin mai multe si mai grele primejdii, scapandu-l de fiecare, caci necazurile spala petele pacatelor de pe haina noastra nevazuta, si mai tarziu il scoate din topi-toarea suferintelor, fie spre viata cea fara de trup, fie intorcandu-l spre viata pamanteasca, [dar] ca pe un inteleptit.

Pe cei ce insa n-au statornicie in bine si iarasi s-ar intoarce la rele, uitand fagaduinta ce au facut-o la stramtorare, pe unii ii scoate din viata cea desarta, atunci cand dupa stiinta lui Dumnezeu au ajuns la cea mai buna pocainta din viata lor, ca in aceea sa se ocroteasca in veci fara de sfarsit. Acestia asa-s mai de castig pentru mantuire, primindu-i Dumnezeu cu o cat de cata pocainta.

Pe cei trecuti prin suferinte, care au castigat intarire si statornicie spre bine, si printr-insii stie Dumnezeu ca ar dobandi mantuirea si a altora, pe acestia ii scapa si ii intoarce iar acasa. De cumva iarasi se dedau stricaciunii si ingramadirii de pacate, iarasi ii cheama la scoala.

Si asa face, de cate ori trebuie si cu toti cati trebuie...

Cu cei rai - si, dupa stiinta lui Dumnezeu, fara intoarcere -, printre alte nestiute taine, are si aceste doua socoteli: sau ii pierde degraba in chip napraznic, ca sa nu-si mai inmulteasca relele, si asa mai usor sa se osandeasca, sau prin rautatea lor vrea sa rasplateasca, sa ispaseasca, sa intoarca sau sa mantuiasca pe oarecari din cei de acasa, mai razboinici la pocainti sau indaratnici la sfatul si rugamintea celor buni. Ia pe al treilea fel de oameni, pe cei buni, prin darul lui Dumnezeu, ii scoate din viata cea desarta, fie stiindu-i ca ar avea sa cada mai tarziu, tinzandu-si la faradelegi mainile lor, si asa isi ingreuiaza sau isi pierd mantuirea lor; fie ca, placuti fiind lui Dumnezeu, i-a pus la incercare si i-a aflat smeriti, vrednici precum scrie: „Iar daca sunt cate unii rai fara de leac si nu patesc nimic din necazurile oamenilor, trebuie ca i-a lepadat Dumnezeu si-i lasa sa se desavarseasca in rele, ca sa ia osanda vesnica".

O alta taina a lui Dumnezeu e si aceasta: nu pedepseste toata rautatea tuturor aici si numaidecat, precum nici nu slaveste bunatatea tuturor aici si numaidecat. Ca daca ar face [asa], atunci si oamenii ar face binele de frica, mantuirea ar fi de sila, iar nu o fapta a libertatii si a dragostei. Apoi, daca repede ar pedepsi si tot raul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, la o masura omeneasca, sau cel mult ingereasca, si ne-ar da sa intelegem ca s-ar teme de rau si-Si apara stapanirea, cum fac oamenii; ci tocmai faptul ca ingaduie railor sa-si faca de cap si ii lasa pe oameni neinfricati de pedeapsa napraznica ne dovedeste atotputernicia Sa, vesnic linistita asupra raului, atotputernicie sub ocrotirea careia, prin virtutea credintei, stam linistiti si noi, primind palmele si scuiparile raului ca pe niste marturii ale neputintei aceluia in fata atotputerniciei lui Dumnezeu, Care ne intareste cu linistea Sa.
Cu aceia ca nu pedepseste rautatea numaidecat ii intinde ispite puternice sa se desavarseasca si ea spre pedeapsa sigura in ziua Judecatii.

Iar daca totusi uneori pedepseste napraznic vreo faradelege, o face ca sa mai puna frau rautatii intre oameni, si mai ales sa nu scada in credinta incepatorii si sa nu se piarda dintre oameni cunostinta rasplatirii dupa fapte.

Deci, ori ca rasplateste, ori ca nu rasplateste, fie binele, fie raul, un lucru e sigur: ca vine o rasplata sigura si vesnica si ca biruieste binele asupra rautatii. Apoi, prin rabdarea multor nestiuti de oameni, atotputernicia si dreptatea lui Dumnezeu sfarama portile iadului cu puterea Bisericii vazute si nevazute. Oricat ni s-ar parea de neobisnuit, dar adevarul acesta ramane, ca „Ne-a trimis Dumnezeu in lumea aceasta ca sa ne invatam a ne lepada de ea si sa o cautam pe cea adevarata".

Pentru iubitorii de Dumnezeu nu este durere, nu este primejdie - afara de pacat - si nu este moarte; ei trebuie fericiti si urmati cu aceeasi lepadare de sine si de viata, oricand vremea ne-ar cere-o.

Deci nu sunt de plans decat necredinciosii, care s-au stins in necredinta ca niste instrainati si potrivnici lui Dumnezeu. Dar e bine sa se stie ca viata in primejdie pe multi i-a scos din numarul mortilor si i-a primit Dumnezeu din bratele mortii in imparatia Vietii. Amin!

Parintele Arsenie Boca

Seminte duhovnicesti, Editura Lumea Credintei

Cumpara cartea "Seminte duhovnicesti"

• Legatura interioara dintre Moartea si Invierea Domnului
  Publicat in : Dogma
• Cu moartea pe moarte calcand
  Publicat in : Religie
• Moartea mea intre Dumnezeu si mine
  Publicat in : Editoriale
• Moartea jertfelnica a lui Hristos, cea mai mare coborare a Lui la noi
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Rugaciune la moartea unuia din soti
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: