Maretia si nobletea sufletului

• « Inapoi
• Inainte »

Cuvantarea XVII

Maretia si nobletea sufletului

Demnitatea sufletelor ce asculta cuvintele lui Dumnezeu

Sufletele ce au fost atrase de Duhul Sfant se deosebesc mult si sunt mai puternice decat cele ramase in lume; precum lumina este mai presus de intuneric iar cei vii superiori celor morti. Dar acestea (se deosebesc) nu numai prin atat, ci si prin aceea ca, auzind cuvantul Adevarului, il primesc, il cred cu multa daruire si sed statornic in aceasta nadejde prin asteptarea harului. Si chiar daca ele nu au atins plinatatea acestor harisme, ele se deosebesc mult de ceilalti oameni prin credinta, nadejdea si prin deplina ravna pentru toate virtutile. Despre ele pot spune ca sunt deja inauntrul anticamerei datorita nadejdii pe care le-a impartasit-o cuvantul primit, salasluit deplin intru ei. Caci nu-i deloc un lucru fara importanta ca sufletul insusi primeste cuvantul sublim al adevarului, il aseaza in adancul sau, se curateste de toate falsele tesaturi ale gandurilor constrangatoare, se daruieste pe sine nadejdii in Dumnezeu si in cuvantul Sau. Si astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, se lupta impotriva duhurilor raului.

Nu este, asadar, o lupta si un progres fara importanta (aceasta felurita si mantuitoare stare a sufletului, si anume sa locuiesti in cuvantul lui Dumnezeu, sa ai toata nadejdea in mila Domnului, sa crezi ca te vei mantui luptand cu ajutorul harului (dumnezeiesc), sa nadajduiesti ca prin puterea si ajutorul Domnului, vei birui toate duhurile celui viclean si ca prin Duhul (Sfant) vei stapani peste toate patimile. Caci, intr-adevar, aceste suflete se deosebesc mult unele de altele, dar numai pentru faptul ca pana la sfarsit ele raman (in aceleasi virtuti comune - n. red) in nadejdea, in credinta, in calea, in ravna si scopul (urmarit), ele, prin insasi experienta agonisita, vor putea cunoaste binefacerile harului si ale eliberarii de rautatea patimilor, vor primi mantuirea cea vesnica.

Hristos ne-a adus iarasi la lumina

Intr-adevar, copiii zilei, se indeletnicesc cu treburile zilei, iar fiii noptii (adica desfranatii, hotii si raufacatorii) savarsesc, de asemenea, faptele noptii, de aceea ziua dorm iar noaptea (adica in intunericul raului) se indeletnicesc cu savarsirea faptelor rele. Tot la fel s-au desfasurat faptele dupa ce fiii lui Adam, calcand porunca data, si devenind fiii noptii (adica ai duhurilor rautatii), (acestia) au rupt frumoasele si alesele madulare ale sufletului si l-au slabit fata de faptele cele bune, fracturandu-le, fara posibilitatea de a mai fi vindecate.

Caci nimeni dintre Parinti (Patriarhi) sau Profeti nu a putut sa vindece sufletul (din aceasta deplorabila stare) decat numai Domnul care-l zidise (pe acest suflet si trup).

De aceea si (Domnul) venind, din nemarginita Sa bunatate se infatiseaza intr-o asa micsorare si smerenie, tocmai ca sa ridice sufletul cazut in pornirea spre rau. In acest sens sta scris: "Ma voi intoarce si voi ridica, iarasi cortul cel cazut al lui David si cele distruse ale lui iarasi le voi zidi si-l voi indrepta". Atunci cand sufletul locuia in noapte si-n intuneric, el se desavarsea in lucrurile noptii si ale caderii in rautatile patimilor, a stralucit peste el Sfanta zi a luminii, ca astfel sufletul sa-si revina iarasi la sine insusi, incetand sa mai greseasca si, dimpotriva, savarsind lucrurile zilei si a luminii vietii, ca astfel sa fie gasit vrednic de imparatia cerurilor.

Rugaciunea este cea care arata orientarea sufletului

Caci din aceasta (din rugaciune) sufletul se hraneste si din ea exista, dintr-aceasta se lipeste fie de duhul lumii, fie de Duhul lui Dumnezeu. Din rugaciune se hraneste si din ea viaza (traieste). Vrea cineva sa se incerce pe sine insusi si sa cunoasca de unde se hraneste si in ce situatie ii este inima, ca doar in felul acesta sa mediteze profund si, dupa ce a ajuns sa aiba virtutea deosebirii (duhurilor), sa se daruiasca pe sine binelui cu tot elanul? Fiecare, umbland, in calea rugaciunii sa invete a cunoaste de unde sunt gandurile inimilor si lucrarile ratiunii; din duhul lumii sau din duhul lui Dumnezeu, fiindca unii aduc hrana inimii din cele de sus, altii din lumea aceasta (sufletul hranindu-se din mediul cel mai bun care-i este preferabil, el neputand respira decat aerul ceresc). O, suflete al meu, odata ce vei fi experimentat si recunoscut (hrana rugaciunii - n. red), roaga pe Dumnezeu cu multa osteneala ca inima ta sa fie hranita numai cu acea hrana cereasca, si asa, aici jos (pe pamant) sa creasca, aici sa lucreze, aici sa petreaca intru totul, dar prin cereasca dorinta a (Sfantului) Duh. In acest sens fagaduieste si Apostolul: "Iar pentru noi, cetatenia ne este in ceruri". De aceea, dupa ce a ajuns placut Domnului, acest suflet va fi gasit cu desavarsire vrednic de acea mostenire, dandu-i-se bunatati vesnice pentru vecii vecilor. Amin.

• « Inapoi
• Inainte »