Perseverenta intru dovedirea integrarii in Hristos

• « Inapoi
• Inainte »

Cuvantarea II

Perseverenta intru dovedirea integrarii in Hristos

Victoria lui Hristos

Lemnul care nu era o arma, o cruce fara taria fierului si un trup mort au biruit si au ucis pe diavolul si ingerii lui, ba chiar prin propria lui arma. Astfel Cel mai puternic a ucis pe cel puternic (pe diavolul), biruindu-l. Si acum El (Hristos) vine catre orice suflet care-L cauta cu adevarat. Si dupa ce S-a apropiat de suflet, zdrobeste si face sa dispara puterea intunericului, care intemeiase si stapanise acel suflet.

nota: Datorita lemnului crucii, Hristos a biruit pe diavolul, care triumfase prin lemnul din paradis. Aceasta arma puternica i-a ingaduit lui Hristos sa biruiasca prin blandete, fara sa foloseasca violenta sabiei.

Sa fim partasi la suferintele lui Hristos

La randul lui sufletul trebuie sa aiba aceeasi dorinta si aceeasi dragoste fata de Hristos, Care i S-a daruit, pe cat ar avea o femeie inteleapta care vazandu-l adesea pe barbatul ei in temnita pus in lanturi (pentru ea), s-ar gandi in sine ca-i pusa in lanturi alaturi de el si sa simta ca sufera impreuna cu el, ba si mai mult, sa simta ca-i chinuita mai mult decat cel intemnitat.

nota: aceste verbe, Sfantul Macarie le aplica intr-un chip simtit la compasiunea mistica a sufletului, mireasa lui Hristos Cel suferind.

Sa fie precum Maria, care stand in picioare langa crucea Domnului, plangea cu lacrimi din adancul inimii si parea ca si ea este rastignita langa Fiul ei. Asijderea si sufletul, care L-a iubit pe Domnul si in care Acesta a zamislit dragostea fierbinte, acel suflet - care se straduieste cu adevarat sa fie unit cu Insusi Mirele Hristos - trebuie sa fie partas patimirilor Acestuia. Sa aiba pururea inaintea ochilor si sa-si aminteasca de semnele cu care Domnul a fost infierat pentru el; cat a suferit Cel nepatimitor pentru acest suflet, cum a fost pedepsit pentru el Cel mai presus de orice pedeapsa si cum, fiind chip al lui Dumnezeu, a luat chipul robului; si asa, in toate va suferi si Domnul impreuna cu el, va fi pus in lanturi cu acest om si astfel (acest crestin) va fi impreuna slavit cu El.

Singuratatea morala a sufletului

Precum odinioara, prin puterea lui Dumnezeu, piatra a fost rostogolita si indepartata de la mormant, si dupa cum Maria (Magdalena) L-a vazut pe Domnul, tot la fel, prin puterea si cercetarea Sfantului Duh, piatra care acopera sufletul, sau, altfel spus valul pacatului, este mototolit si azvarlit de acolo din suflet, iar sufletul se va invrednici sa vada fata lui Hristos si sa se odihneasca intru el Duhul Lui cel Sfant, fiindca a fost scos si eliberat de piatra pacatului.

Este adevarat ca orice suflet care iubeste pe Dumnezeu este impresurat de demonii cei rai care lupta impotriva lui, nelasandu-l sa inainteze spre Hristos Cel viu. I se intampla sufletului aceasta cu voia si ingaduinta lui Dumnezeu. Caci este supus ispitelor spre a se verifica daca acesta iubeste cu adevarat pe Domnul, daca ramane statornic in hotarare, fara a tine seama de grelele osteneli; daca nu cumva din trandavie acest suflet Il va tagadui (pe Domnul) prin aceea ca refuza osteneala ceruta de cale si in chipul acesta fuge de razboiul impotriva duhurilor rautatii. Si incercarea aceasta este ingaduita, si dupa ce a staruit (in calea mantuirii) ani indelungati, timp in care s-au abatut asupra lui ispitele cele de la duhul rautatii, ca astfel sa se constate daca (in sfarsit) se hotaraste pentru Domnul, sau daca, dimpotriva, sufletul, din pricina delasarii lui, nu s-a invrednicit de nici un ajutor.

Intalnirea lui Hristos cu sufletul

La randul Sau Domnul, vazand curajul sufletului si rabdarea lui in vremea ispitelor si constatand ca a iesit biruitor din incercari, i Se arata intru bunatatea Sa, i Se face El Insusi vizibil, luminandu-l cu lumina Sa cea preastralucitoare. Apoi chemandu-l la sine ii zice: "Vino in pace, tu cel mai ispitit al Meu". lar acesta (sufletul) mergandu-i intru intampinare Ii zice: pentru ce, Doamne, m-ai parasit atata vreme lasandu-ma prada chinurilor si cumplitelor ocari ale dusmanilor? Cand te cautam, m-au intalnit strajerii Tai, care dadeau roata prin cetate, si mi-au facut neplaceri. Domnul insa, plin de o lumina de nedescris, ii raspunde, dojenindu-l dar si incurajandu-l, prin aceste cuvinte: Ai dreptate! "Vino in pace prietene al Meu, porumbita Mea".

Apoi (Domnul) intra in discutie cu el, aratandu-i semnele cuielor si zicandu-i: Vezi semnul cuielor, vezi urmele biciurilor, vezi ranile?! Toate acestea pentru tine le-am suferit, pentru tine care ai fost ranit cu numeroase rani si tarat de multime de dusmani intr-o cumplita robie. Dar Eu, din multa iubire de oameni, am venit pentru cautarea si eliberarea ta, fiindca dintru inceput te-am zidit dupa chipul Meu, ca sa-mi fii mireasa. Pentru tine, Eu Cel nepatimitor, am patimit, Eu, Cel in afara de orice fapta vrednica de pedeapsa am indurat numeroasee invinuiri pentru rascumpararea ta.

lar tu, cel stapanit de atata rautate si afundat intr-un atat de adanc si mare intuneric, nu trebuia oare sa suferi si sa te mahnesti (pentru binele tau)? Asa, Domnul, intrand pasnic in discutie si dialogand cu sufletul, ii arata ca insasi puterea de a suporta necazurile avute El este Cel Care i-a dat-o, El este Cel Care l-a intarit si, tainuit, i-a dat curaj.

Progresul sufletului atat spre lumina cat si spre intuneric

Auzind toate acestea, sufletul a cunoscut ca nimic (din toate acestea) nu este de la sine insusi, ci ca toate in faptuiri sunt ale Domnului, Preafrumosul sau Mire, iar sufletul, luand cunostinta din toata inima de cele propuse, de dragostea si vointa ce i-au fost acordate, Ii raspunde zicand: Vezi, Doamne, neprihanitul meu trup, uita-Te la curatul meu suflet, ia-ma cu totul la Tine, ascunde-ma de-a-dreapta Ta si odihneste-ma in sanurile Tale.

Iar Domnul i Se arata pe Sine in doua fete: cea a ranilor Sale si cea a slavei luminii Lui; sufletul vede patimirile rabdate pentru el, dar vede si preastralucita slava a luminii Lui; isi vede si propriul sau chip transformandu-se din slava in slava sub lucrarea Duhului Domnului. Asa ca inainteaza intr-amandoua sensurile: in cel al patimirii si in cel al slavitei lumini, si uita, intr-un anumit fel, de propria sa fire, sesizand ca el este de la Dumnezeu, unindu-se si amestecandu-se cu omul el ceresc si cu Sfantul Duh, devenind el insusi duh.

Imaginati-va un cersetor oarecare, foarte sarac si mergand din poarta in poarta ca sa-si capete hrana cea de toate zilele. Dar deodata, de la o zi la alta ajunge imparat. In aceasta postura, fericirea din mainile lui il face sa uite de saracie. Tot cam in acest fel si sufletul, dupa ce s-a imbogatit cu cereasca bogatie, nu-si mai aduce deloc aminte de prima saracie. Precum Hristos, Care dupa fire era in chip de Dumnezeu, a uitat oarecum de demnitatea Sa, cand a luat chip de rob si a devenit asemeni oamenilor, cu atat mai mult sufletul, cand atrage la sine esenta, puterea si firea lui Dumnezeu, uita de prima lui stare rusinoasa.

Indemn la nadejde

Sa rugam, asadar, pe Domnul si sa-L ascultam, intelegandu-L, ca, in dragostea Lui, ni se arata si ne dezleaga de acum de intuneric. Tot astfel, la inviere, trupul nostru cel slabit, fiind luminat de lumina care este in suflet, va fi si el slavit ca si sufletul. Domnul este aproape de noi, numai daca noi Il cautam cu inima intru adevar.

Deci tot cel ce asculta cuvantarea aceasta sa nadajduiasca a primi Ipostasul Cuvantului si sa invete de la Acesta toata dreptatea. Vezi, asadar si tu, cel care m-asculti, cel care prin nadejde vei mosteni pe Dumnezeu, si ai sa observi sufletul amestecandu-se cu Duhul Domnului. De aceea iti spun: la ce fel de putere si de vrednicie trebuie sa te asezi, (ca sa intelegi) cum trebuie sa-ti petreci viata si, cum trebuie sa te porti. Caci toate acestea iti stau in putinta sa le faci prin tine insuti, dar trebuie sa le demonstrezi (prin fapte). Amin.

• « Inapoi
• Inainte »