Cum s-a format monahismul crestin?

• « Inapoi
• Inainte »

Doi factori au contribuit la formarea monahismului:

1. Dorinta fierbinte a unor crestini de a se desavarsi din punct de vedere religios-moral, cautand sa urmeze si sa aplice in practica unele invataturi ale Evangheliei;

2. Fuga in fata persecutiilor initiate de imparatii romani pagani din primele secole impotriva crestinilor.

Analizand in profunzime modul de viata al monahilor, usor ne putem da seama ca viata ascetica practicata se intemeiaza pe invatatura Evangheliei descoperita de Domnul si Mantuitorul lisus Hristos, in concret, de la unele invataturi care au avut un impact deosebit asupra constiintei si inimii lor, precum: experimentarea iubirii lui Dumnezeu, urmarea lui Hristos, imitarea modului de viata al apostolilor, modelul de viata al primelor comunitati crestine, intoarcerea la conditiile de viata ale desertului, perfecta implinire a poruncilor dumnezeiesti, practicarea rugaciunii continue, viata in duhul evangheliei, asteptarea in trezvie a judecatii si a vietii viitoare, lupta impotriva pacatului, imitarea vietii ingeresti etc.

Sf. Atanasie afirma in Viata Sf. Antonie ca tanarul Antonie s-a simtit profund impresionat de citirea Evangheliei si a primelor capitole din Faptele Apostolilor, in mod deosebit de cuvintele Mantuitorului: "De vrei sa fii desvarsit, mergi, vinde-ti toate averile si le da saracilor, apoi vino si urmeaza-mi, si vei avea rasplata in ceruri"(Mt.19,21).

Prin urmare, vocatia parintelui monahilor isi are fundamentul pe invatatura Mantuitorului si pe modul de viata al primilor crestini. Aceleasi cuvinte ale Mantuitorului adresate tanarului bogat sunt luate in considerare ca punct de plecare pentru alegerea vietii monahale in scrierile Patericului. Se spune ca un tanar studios din Teopoli (Egipt) se ducea des la un pustnic batran si il ruga ca sa-l primeasca in randul fratilor din sihastria lui. Batranul ii spuse: "Daca vrei sa te primesc, mergi, vinde ceea ce ai si da saracilor, dupa cum invata Domnul, si eu te voi primi," Numeroasele scrieri ale parintilor din desertul egiptean cuprind o spiritualitate fundamentata profund in mesajul biblic si, in particular, in Noul Testament care este citat din abundenta: "Parintii desertului in marea majoritate a cazurilor se fundamenteaza pe Sf. Scriptura, si se servesc de fraze ale Sf. Scripturi pentru a sustine care sunt fundamentele vietii spirituale, pentru a explica un aspect sau altul, pentru a demonstra cum aceasta sau acea fraza a Sf. Scripturi se realizeaza in viata lor".

Sf. Pahomie, parintele celor care traiesc in viata cenobitica, afirma: "Lucram, purtand sarcinile unii altora" ,(Cf.Gal.6,1) "asa cum Hristos a purtat neputintele noastre in propriul Sau trup"(Cf. Mt. 8,17). Daca Hristos este invatatorul nostru, noi suntem imitatorii Sai si purtam sarcinile unii altora. A deveni monah nu semnifica altceva pentru Sf. Pahomie decat a fi un perfect imitator al lui Hristos. Nici un monah nu cunoaste alta lege decat aceasta: "Voi urma in orice situatie pe Domnul Hristos".

Teodoret al Cirului ( 466), monah cenobit si apoi episcop, ne-a lasat un pretios document istoric in ceea ce priveste viata ascetica a calugarilor din Siria numit "Istoria iubirii lui Dumnezeu" sau "Viata ascetica" in care el sintetizeaza viata a 30 de asceti centrand-o sub iubirea lui Dumnezeu1.

In sfarsit, Sf. Casian, relatand despre numerosi asceti si fecioare care s-au stabilit in apropierea oraselor sau in locuri mai indepartate, inaintea marilor fondatori ai monahismului, Antonie si Pahomie, afirma ca ei se angajau sa urmeze aceleasi reguli de viata data de apostoli pentru toata Biserica. Fiecare credincios si fiecare monah este membru al unicului trup al lui Hristos, care este Biserica. Este foarte semnificativa o intrebare pe care Sf. Atanasie, episcopul Alexandriei, a pus-o Cuv. Pahomie: "Sfanta Koinonia (comunitate) continua sa produca roade bune?" Pahomie raspunse: "Chiar Biserica. Noi suntem numai niste laici simpli fara importanta.""

Aceste marturii, asemenea altora, care s-ar putea aduce, adeveresc ca primii calugari cu modul lor de viata doresc sa dea un raspuns concret la o chemare pe care ei o considera ca provenind de la mesajul evanghelic si in continuitate cu traditia apostolica, in cursul istoriei crestine, monahismul s-a dezvoltat in doua directii fundamentale:

1. Forma eremitica, de la latinescul "eremus", adica retragerea totala, solitara de lume (in singuratate), in chilii individuale numite schituri, pentru practicarea rugaciunii si a ascezei.

2. Forma chinoviala, de la grecescul "koinos+bios", adica viata comunitara organizata dupa anumite reguli. Aceasta forma cauta sa imite intr-un oarecare mod stilul de viata al primelor comunitati crestine de la Ierusalim, care se defineau ca si comunitatea tuturor celor ce credeau in Hristos, stand impreuna si avand toate de obste (Cf.F.Ap. 2,44).

Intre primii rasariteni care au avut o contributie importanta la organizarea monahismului amintim:

1. Sf. Antonie cel Mare (250-356) este fondatorul monahismului de forma eremitica. El s-a retras in Tebaida Egiptului, si prin exemplul sau s-au format numeroase grupuri de eremii. Amanunte se pot afla in Viata Sf. Antonie scrisa de Sf. Atanasie (295-373), care a cunoscut atat pe Sf. Antonie cat si pe Sf.Pahornie.

2. Sf. Pahomie (290-340) este considerat fondatorul monahismului de forma chinoviala, careia ii da o structura organizata. El considera chinovia ca pe o familie, in care staretul este si parintele spiritual. El alcatuieste un prim regulament al vietii monahale cunoscut sub numele de Regulile monahale. Aceste reguli au fost traduse in limba latina de Fericitul Ieronim.

3. SfantulVasile cel Mare (329-379), episcop de Cezareea Capadociei, a desvarsit organizarea vietii monahale, alcatuind Regulile mari si mici, care constituie pana astazi fundamentul organizarii vietii monahale. Principiile acestor reguli se pot sintetiza in asa-zisul program "ora et labora". Regula Sf. Vasile cel Mare si a Sf. Pahomie a fost folosita de Sf. Benedict de Nursia (480-547), considerat organizatorul monahismului de tip oriental in Occident. El a intemeiat in 529 Manastirea de la Monte Gassino, fiind fondatorul ordinului benedictin. Regula sa, de inspiratie rasariteana, a fost izvor si model pentru aproape toate ordinele din Occident incepand din sec. al Vlll-lea pana in sec. ai XX-lea.

4. Sf. loan Casian (365-435), de origine roman, care a scris "Institutiile cenobitice" si "Collationes" sub influenta regulilor Sf. Pahomie. in 415 Sf. Casian se stabileste in Marsillia, unde intemeiaza doua manastiri, una pentru barbati si una pentru femei, fiind considerat purtator al monahismului rasaritean in Occident.

5. In sec. al X-lea incepe monahismul "atonit" de tip contemplativ-isihast care se va desavarsi in sec. al XlV-lea prin Sf. Grigore Palama. Aceasta forma de monahism pune accentul pe invocarea continua a rugaciunii inimii sau a rugaciunii lui lisus: "Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul".

Acest model a fost preluat, cu diferite nuantari, de catre toate bisericile ortodoxe care si-au dobandit autocefalia, dupa caderea Imperiului bizantin la anul 1453. Facand o sinteza a activitatii vietii monahale pe pamant romanesc de-a lungul veacurilor, aceasta s-a concretizat pe mai muite planuri:

1. Teologici manastirile au fost adevarate turnuri ale ortodoxiei, bastioane pentru apararea dreptei credinte, pastrand si transmitand operele sfintilor parinti;

2. Spiritual si misionar: manastirile au oferit bisericii si poporului nenumarati asceti si sfinti oameni de rugaciune, care au ajutat pe oamenii credinciosi din lume prin rugaciunile si sfaturile lor;

3. Social-caritativ: manastirile, conform vocatiei prescrise in regulile monahale, au fost fortarete de mantuire alaturi de care s-au construit spitale, centre de asistenta sociala si de educatie, alinand necazurile si suferintele oamenilor in duhul unei lucrari sfintitoare si izvor de valori materiale si spirituale;

4. Cultural: manastirile au fost si raman adevarate Universitati de cultura. Calugarii, datorita prescriptiilor care ii angajau sa studieze Sf. Scriptura si operele Sf. Parinti, au cultivat geniul creativitatii spirituale si artistice, concretizat in miniaturi, manuscrise, pictura, sculptura, opere de arta care au imbogatit patrimoniul comun al umanitatii;

5. Ecumenic: manastirile constituie locuri privilegiate pentru intalniri si vizite ecumenice. Servesc, astfel, cauza apropierii intre crestini si realizarea unitatii, bazat pe intoarcerea la spiritualitatea comuna a unitatii crestine si umane, asa cum au facut marii predecesori Antonie, Pahomie, Vasile cel Mare, Benedict de Nursia, loan Casian etc.

Concludem aceasta sintetica incursiune in istoria monahismului romanesc pe plaiurile banatene cu cuvintele parintelui Teofil Paraianu, duhovnic al Manastirii Brancoveanu, jud. Brasov, care in cadrul unui interviu despre rolul monahului in ziua de astazi, a spus: "Calugarii sunt chemati sa marturiseasca pe Domnul lisus Hristos inaintea oamenilor cu cuvantul si exemplul vietii lor, sa inainteze pe drumul desavarsirii religios-morale si sa ajute pe oameni pe drumul mantuirii. Prima lor datorie este sase roage neincetat lui Dumnezeu, laudandu-L, multumindu-i si cerand mila, pacea si iertare pentru oameni, inaintea Bisericii au datoria si onoarea de a apara credinta ortodoxa, de a pastra integral randuiala sfintelor slujbe, mai ales a Sf. Liturghii, inaintea lumii si a oamenilor calugarii au datoria de a ruga neincetat pe Dumnezeu pentru mantuirea lor si a da un cuvant de indrumare si consolare duhovniceasca, cum zice cuvantul lui Dumnezeu: "intariti, intariti pe poporul Meu"(lisus, fiul lui Sirah 40,1).

• « Inapoi
• Inainte »