Schitul Semenic

• « Inapoi
• Inainte »

SCHITUL SEMENIC

- Hram: "Sf. Prooroc Ilie" (20 iulie).
- Adresa: Corn Valiug, Statiunea Semenic, jud. Caras - Severin, cod 1718
- Numarul de vietuitori: 2
-Acces: Rutier - D.L Resita-Cuptoare-Valiug-Muntele Semenic; C.F.R.. -Resita.
- Posibilitati de cazare: 15 persoane
- Egumen: Singhel Porfirie Nica
- Telefon: 0255/254.256

Din cetatea de foc a Resitei, unde fluviile scanteietoare ale otelului se prefac in locomotive, poduri si turbine uriase, peste furnale si dincolo de dealurile ce o strajuiesc, se inalta trupul gigantic al Muntelui Semenic.

De la Resita, cale de 30 km, soseaua asfaltata urca, printre paduri de fagi si molizi, spre Semenic, strabatand asezarea pitoreasca a Valiugului cu lacul sau de acumulare, ajungandu-se pana la cota 1445, unde se formeaza un mic podis. De la aceasta inaltime, privirea aluneca fara obstacole pana in campia Tisei, Valea Cernei si pana la Cazanele Dunarii.

Tot aici, pe o colina a podisului, se afla Schitul Sfantul Ilie, in apropierea releului de televiziune (aproximativ 200 m). O traditie populara spune ca in apropiere, unde se afla piscul Piatra Nedei, de veacuri se savarsea ritualul unor credinte necunoscute. Asa se explica pelerinajul la Scalda Vulturulu (un mic lac cu apa curata si rece) in ziua Sf. Ilie, care pe parcursul anilor s-a dovedit a avea puteri tamaduitoare de patimi trupesti.(Cf. Cavriil Pop, Geografia Banatului si cunostinte istorice, Lugoj, 1864, p. 4). Credinciosii din zona au mostenit obiceiul ca trebuie sa te scalzi de sapte ori in aceasta apa, pentru ca barbatii sa devina, de Sf. Ilie, mai zdraveni si mai voinici, iar pacatele femeilor sa se duca pe apa izvorului.

Frumusetea naturala a locului a determinat pe oameni de buna-credinta sa construiasca, in anii 1945 - 1946, pe temelii de piatra si de fier, o frumoasa bisericuta din lemn, asemenea bisericilor de lemn din Maramures. Initiativa construirii unui schit apartine domnului Ing. Alexandru Papp, director general al Societatii UDR(Uzinele si Domeniile Resita), precum si numerosilor credinciosi din Resita si din alte parti. Proiectul a fost facut arhitectul Gheorghe Raureanuin anul 1943. Interiorul bisericii masoara 11,90 m lungime, 5,40 m latime, iar inaltimea turnului care se inalta zvelt si plin de eleganta atinge 20 m. Turla este asezata pe un schelet metalic pentru a rezista vanturilor puternice si viscolelor frecvente in zona. Biserica are forma de nava, compartimentata in altar, naos, pronaos si o mica tinda. Catapeteasma este din lemn, fiind sculptate numai usile imparatesti. Sunt pictate doar icoanele sfintilor apostoli. Altarul este luminat de trei ferestre, iar restul spatiului de alte trei ferestre pe fiecare parte. Intrarea in pridvor se face printr-o usa metalica si din pridvor in pronaos printr-o usa de lemn. Turla era acoperita cu tabla, care datorita intemperiilor vremii a inceput sa se rugineasca. Interiorul primitor este imbracat cu darurile credinciosilor din diferite zone ale tarii, care impresioneaza prin varietatea si frumusetea artistica, in ziua de 6 august 1946, praznuirea Schimbarii la fata a Domnului (care a devenit si hramul schitului) a fost sfintita de catre episcopul Veniamin Nistor al Caransebesului, insotit de un impresionant sobor de preoti, in prezenta ctitorilor principali si a unui mare numar de credinciosi. La un an dupa acest fericit eveniment, cu putin timp inainte de desfiintarea abuziva de catre regimul comunist a Eparhiei Caransebesului, acelasi episcop a lansat ideea schimbarii hramului, si astfel schitul a primit ca protector pe Sf. Proroc Ilie si la 18 iulie 1948 episcopul Veniamin Nistor savarsit ultima liturghie, ca dupa putin timp sa fie suspendat din functie de catre autoritatile comuniste, intre obiectele de valoare artistica deosebita, se remarca usile imparatesti din secolul XVIII. A urmat o perioada grea in istoria schitului. A inceput sa se dezvolte tot mai mult turismul in aceasta zona, iar regimul comunist nu avea nici un interes pentru dezvoltarea unei vietii monahale in acest schit. El a fost trecut in purtarea de grija a parohiei Valiug, preotul paroh de aici venind impreuna cu putini credinciosi doar la sarbatoarea hramului, in anul 1988, la 20 iulie, a venit aici I.P.S. Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, pentru a oficia Sf. Liturghie. El si-a dat seama de starea precara in care se afla schitul. Asa se face ca dupa evenimentele politice din decembrie 1989, conducerea schitului a fost incredintata parintelui ieromonah Porfirie Nica, de la manastirea Saraca, care, in scurt timp, obtine formalitatile necesare si ridica un corp de cladire ce adaposteste 6 chilii, trapeza, bucatarie si un arhondaric. Lucrarile au fost facute de mesteri din Tarnova. in 1993 s-a facut binecuvantarea lucrarilor, schitul de pe Semenic devenind unul din asezamintele care da viata acestor locuri legendare.

Odata instalat aici, parintele Porfirie se apuca de renovarea generala a schitului. Cu binecuvantarea Prea Sfintitului Dr. Laurentiu Streza, Episcopul Caransebesului, cu sprijinul material si financiar al unor oameni generosi din Valiug, Resita etc. s-a acoperit cu sindrila bisericuta, s-a consolidat fundatia si s-a inlocuit, unde a fost cazul, lemnele care erau putrezite din structura zidului.

Resfintirea bisericii s-a facut de catre actual arhipastor al Episcopiei Caransebesului, Dr. Laurentiu Streza, in prezenta unui sobor numeros de preoti si a catorva sute de credinciosi, la data de 20 iulie 1999.

In prezent sunt in curs de finisare lucrarile la noul iconostas, strane si mobilierul necesar, toate sculptate in lemn de stejar de catre Toadei Stetca din Barsana, jud. Maramures .

Imprejurimile schitului creeaza o atmosfera placuta, mai alei iarna, cand se pot practica schiul si saniusul. Cei care ajung pe acesti meleaguri sunt rugati sa poposeasca cateva minute pentru a se reculeg* sufleteste, bucurandu-se de asistenta religioasa a vietuitorilor

• « Inapoi
• Inainte »