Iisus se arata Apostolilor impreuna cu Toma - Ioan XX, 24-29
Ioan XX, 24-25. "Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamanul, nu era cu ei cand a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalti ucenici : Am vazut pe Domnul! Dar el le-a zis : Daca nu voi vedea, in mainile Lui, semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede".
Aratarea lui Iisus Apostolului Toma impreuna cu ceilalti este specifica lui Ioan. Probabil, pentru ca scopul Evangheliei fiind dovedirea divinitatii Mantuitorului, episodul cu Toma constituie un puternic argument al invierii Domnului, deci si al divinitatii Sale.
Toma era unul din cei doisprezece Apostoli. Numele de Toma este forma ebraica a lui Teom, iar numele de Didim, care in latineste inseamna geaman, gemene inseamna ca s-a nascut deodata cu alt frate. Simbolic mai poate insemna si caracterul sau, impartit in doua, adica nu credea usor.
"Nu era cu ei". Absenta lui nu se stie pentru ce s-a intamplat. Poate a fost o intamplare providentiala. Dupa parerea multor exegeti, Toma dupa moartea Mantuitorului a cazut intr-o stare de melancolie si disperare, crezand ca in chestiunea Mantuitorului totul s-a terminat, totul este pierdut. El nu mai crede nici in femei, nici in Apostolul Petru, care spuneau ca au vazut pe Domnul inviat si dispare dintre ucenici nemaivenind nici la cina in acea zi.
De altfel, din firea lui era incapatanat, persistent in parerile lui (Ioan XI, 16 ; XIV, 2-4), judeca lucrurile mai realist si mai critic. Mai tarziii a aparut si Toma. Hrisostom crede ca Toma a disparut din adunare de frica iudelior. In ce zi nu ni se spune. Dar imediat ce a aparut i s-a spus de catre ucenici ceea ce se petrecuse, adica ca ei au vazut pe Domnul inviat. Insa el le raspunde ca nu poate crede.
Chiar la marturisirea detaliata a ucenicilor asupra aparitiei Domnului inviat, cu "aratarea mainilor si coastei Sale", el le raspunde ca nu poate crede in realitatea si adevarul marturiei Apostolilor. El nu va crede decat cand va vedea cu proprii sai ochi pe Domnul inviat si va pune mainile, va pipai semnul cuielor (cicatricele) din palmele Domnului si cicatricea (semnul) sulitei din coasta. Sa. Nu-i de-ajuns sa vezi ; ochiul te poate insela, insa pipaitul nu te poate minti.
Se observa la el o necredinta plina de incapatanare si orgoliu. Oricum necredinta sa, spune Sfantul Grigorie cel Mare, n-a fost nefolositoare Bisericii. Ea a fost mai folositoare decat simpla credinta a Apostolilor, caci necredinta lui Toma intareste neincrederile si scrupulele noastre (Calmet).
Ioan XX, 26-27. "Si dupa opt zile, ucenicii Lui erau iarasi inauntru si Toma, impreuna cu ei. Si a venit Iisus, usile fiind incuiate si a stat in mijloc si a zis : Pace voua ! Apoi a zis lui Toma : Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fi necredincios ci credincios".
Domnul Hristos indurandu-se de starea de deceptiune a lui Toma si din marea Sa bunatate, spre a salva un suflet, s-a hotarat sa i se arate din nou. Evident si pentru binele Bisericii de mai tarziu, spre a intari adevarul invierii Sale. Astfel, dupa opt zile, El se arata ucenicilor, cand era si Toma cu ei, in acelasi loc.
De ce n-a aparut Iisus imediat, ci dupa opt zile, se intreaba Sfantul Ioan Hrisostom ? Pentru ca ucenicii sa aiba timp sa-i spuna, iar ardoarea lor sa creasca si dupa aceasta credinta lor sa fie mai puternica. Insa Iisus ordonase ucenicilor prin femei sa plece in Galileea (Matei XXVIII, 7 ; Marcu XVI, 7).
De ce erau in Ierusalim dupa opt zile ? Poate si din frica de a-l lasa pe Toma in situatia lui disperata, sau poate asteptand o noua aratare. Ucenicii erau adunati poate pentru a pleca in caravana spre Galileea. Oricum, ei erau "inauntru", in acelasi loc impreuna cu Toma. Imprejurarile erau identice ca la prima aratare : "usile fiind incuiate", probabil tot de frica iudeilor, iar Domnul Hristos intra tot in mod miraculos prin usi, salutandu-i cu salutul obisnuit de "Pace voua !".
Dupa salutarea adresata tuturor, Mantuitorul se indreapta spre Toma si aratand ca stie totul, ce se petrecuse intre ei, referitor la invierea Sa, prin puterea sa divina, ii adreseaza mustrator invitatia exact cu cuvintele lui Toma, de a-i pipai mainile si coasta Sa, spre a se incredinta ca El nu este nici o fantoma, nici o iluzie, ci este Iisus cel rastignit si inviat cu adevarat. Oare Toma a atins cu adevarat plagile sale? Cei mai multi Sfinti Parinti raspund afirmativ (Hrisostom, Chril al Alexandriei, Augustin, Teofilact), dar altii au raspuns negativ.
Ioan XX, 28-29. "A raspuns Toma si a zis: Domnul Meu si Dumnezeul meu. Iisus i-a zis : Pentru ca M-ai vazut, ai crezut! Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut ".
Apostolul este zdrobit de aparitia subita a lui Iisus si invins de cuvintele sale mustratoare, care ii aratau greseala sa, poate si de atingerea corpului sau - ii scapa din suflet un strigat de marturisire: "Domnul meu si Dumnezeul meu!". O marturisire mareata, care repara slabiciunea anterioara. Raspunsul lui Toma este o profesiune de credinta care merge mai departe decat aceea a lui Petru (Matei XVI, 16).
Dupa moartea Mantuitorului, cuvantul de Domn este sinonim cu cel de Dumnezeu. Aici, credinta lui Toma este laudabila caci se ridica deasupra a ceea ce vede. El vede un corp, el atinge cu mana un om inviat si conchide, se ridica la Dumnezeu : "Domnul meu si Dumnezeul meu".
Totusi Mantuitorul n-a respins marturisirea lui Toma, ci din contra arata ca cele afirmate sunt perfect adevarate, dar ii reproseaza ca a ajuns la ea pe un drum atat de sinuos si prin dovezi percepute cu toate simturile. El ii blameaza orgoliul si incapatanarea sa, spunandu-i : "Pentru ca M-ai vazut ai crezut!". Domnul Hristos, primindu-i aceasta nobila marturisire ii releva superioritatea unei credinte intuitive, prompta si fara rezerve: "Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!".
El lauda si pentru viitor supusenia si smerenia acelora care in decursul veacurilor vor trebui sa creada in El bazati pe predica Apostolilor si la vederea minunilor lor. Deci martori ai invierii care vor crede fara a cere alte probe palpabile. Caci, nu inseamna a onora pe Dumnezeu, crezand usor si fara motiv sau argumente, dar inseamna a-i displacea sa nu te supui unei autoritati rezonabile, unei lumini suficiente, unei marturii probabile.
Deci, judecand critic atitudinea lui Toma ii putem acorda unele circumstante atenuante, dar nu-i putem acuza de orgoliul si scepticismul sau intransigent. Marturia sa insa este de admirat caci cuprinde o hristologie completa, ea exprima deplin divinitatea Mantuitorului. Dupa marturisirea lui Toma, Domnul Hristos anunta o epoca noua a credintei
Epoca Bisericii Sale - cand credinta se va intemeia pe marturia apostolica, credinta fundamentata nu pe vedere si pipait, ci pe auz si marturii demne de incredere. Oricum, necredinta si marturisirea lui Toma sunt de o importanta fundamentala pentru Biserica, caci ea ne aduce cea mai convingatoare dovada a invierii Domnului Hristos.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.