Starea primordiala a omului dupa invatatura ortodoxa

Toate confesiunile crestine invata ca omul a fost mai bun inainte de cadere decat dupa cadere, deosebindu-se prin alese insusiri sufletesti si trupesti. Dar la determinarea mai concreta a acestei stari primordiale se ivesc importante deosebiri intre confesiuni. Dezacordul intre confesiuni nu se refera atat la materia si continutul desavarsirii primordiale, care infrumuseta pe om, cat la forma sau modul in care podoaba celor daruite de Dumnezeu lui Adam se lega de firea lui omeneasca. Incercam sa prezentam, in trasaturi generale, invatatura celor trei confesiuni,  despre starea  primordiala.

1. Relatia cu Dumnezeu, element constitutiv al chipului dumnezeiesc in om; sau despre natura si har.

Referatul Genezei ne spune, in general, ca omul a fost facut "dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu" si in virtutea acestui fapt capabil sa stapaneasca peste toate ale pamantului. Dar el nu da nici o precizare asupra chipului, ci arata doar ca omul a fost creat printr-un act aparte, deosebit de celelalte existente. Omul n-a fost produs de pamant, printr-un ordin adresat lui de Dumnezeu, ci Dumnezeu insusi i-a format trupul din tarana cu mainile sale si i-a suflat in nari suflare de viata. Aceasta nu vrea sa spuna ca sufletul omului e o farama din fiinta lui Dumnezeu. Daca ar fi asa,  Dumnezeu ar pacatui in om. Prin suflarea Sa, Dumnezeu a imprimat in om o viata dupa chipul vietii Sale. Dar chipul nu se poate mentine clar,  decat daca modelul e lipit cat mai des de el. Chipul nu-si poate mentine prin sine con­formitatea cu originalul.  Iata  de ce,  in caracterul omului  de chip  al  lui Dumnezeu e implicata ideea de participare la viata divina si fara aceasta participare chipul isi pierde claritatea sa. Si cum participarea la viata divina se face prin har, acesta e cel ce intretine calitatea chipului si spo­reste frumusetea lui pana la asemanarea cu Dumnezeu. Deci harul nu e numai o putere impersonala, ci prin el avem in noi pe Dumnezeu insusi, ca model ce-si sufla in viata noastra viata Sa, pentru a o face pe a noastra tot mai conforma cu a Sa.

2. Continutul chipului.

In ce consta el dupa continut? Aceasta e foarte greu de determinat. Pentru ca omul e o copie a lui Dumnezeu, tot ce e Dum­nezeu prin fire si in mod necreat, trebuie sa fie si omul prin bunavointa lui Dumnezeu si in mod creat. Omul trebuie sa aiba in sine tot ce are si Dumnezeu. Chipul nu e adevarat chip, decat in masura in care poseda toate atributele modelului sau.

Chipul lui Dumnezeu nu trebuie cautat numai intr-o parte a fiintei umane, ci in toate.

Precum la Dumnezeu deosebim fiinta si energiile ce pornesc din ea si precum persoanele divine poarta si fiinta si energiile, dar noi nu cunoastem persoanele dupa fiinta lor, ci numai dupa energiile in care se manifesta, asa este si la om. Noi cunoastem persoana umana, numai in manifestarile ei, dar ce e ea insasi, sau ce e fiinta pe care o poarta, nu o putem cunoaste.

Dar pe de alta parte, fiinta insasi e mult mai mult decat toate aceste energii, in calitate de cauza unitara a lor, si deci nici una din aceste energii si nici toate la un loc nu ne dau miste­rul ultim al omului, la care se refera ca la un izvor, sau ca la o rada­cina a tuturor energiilor, atributul chipului dumnezeiesc de care se im­partasesc apoi toate aceste energii.

Se poate deci spune ca chipul lui Dumnezeu in om sta esential in caracterul de persoana, sau de fiinta personala, prin care imita pe Dum­nezeu.

Persoana nu e definibila printr-un sistem de concepte. Ultimul mister al persoanei nu-si poate afla expresie in concepte. Singurul mijloc de a afla un raspuns la intrebarea ce e persoana, este acela ca se declara: Persoana sunt eu insumi. Dar a voi sa intelegi ce inseamna acest "eu insumi", ar insemna sa voiesti sa in­telegi neintelesul.

Sa facem pe om sa imite aceasta comuniune, vrea sa spuna Dumne­zeu; sa facem pe om ca o multiplicitate de persoane, care in temeiul po­sedarii in comun a aceleiasi firi, sa vietuiasca in comuniune. Si Geneza continua: "Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau, barbat si femeie i-a facut pe ei". Aceasta alternare de singular si plural nu e fara rost.

Intr-un sens fiecare om poarta chipul Iui Dumnezeu in sine, dar in alt sens, chipul fiecaruia e in functie de ceilalti, se mentine si se reali­zeaza prin contributia celorlalti, integritatea lui atarna in fiecare de comuniunea lui cu semenii. In fiecare ins se realizeaza chipul, dar prin toti in comun. El e personal, e expresia persoanei, dar in acelasi timp se datoreaza comunitatii. E expresia persoanei ca parte a comunitatii.

In alti termeni, chipul dumnezeesc in mine apare in toata claritatea lui, cand ma afiu in relatie iubitoare cu tine. Nu degeaba spune Sfantul Simeon Noul Teolog, ca trebuie sa socotim pe fiecare semen al nostru ca pe Hristos, conform cuvantului  Mantuitorului   (Matei  25,40).

Cu cat se izoleaza cineva mai mult de tot ce nu e el, cu atat face sa covarseasca in sine mai mult caracterul de individ.  Dar individ exclusiv nu poate  deveni omul  nici odata.  Omul  ramane persoana,  adica chip  al  lui  Dumnezeu, chiar  si in cea mai coborata  stare de pacat.

3. Starea primordiala; sau chipul si dreptatea originara.

Sfintii Parinti spun ca Adam inainte de cadere era fara de pacat si nestricacios, adica liber de boli si de moarte. Dar nu 1-a facut si neschimbabil, caci aceasta insusire e proprie numai lui Dumnezeu. Sfantul Ioan Damaschin spune ca Dumnezeu l-a facut pe om fara de pacat in fire si liber prin vointa, dar fara de pacat, nu ca inaccesibil pacatului, caci numai Dumnezeu e inaccesibil pacatului, ci ca unul ce nu avea in fire putinta de pacatuire, ci in libera alegere, adica avand libertate sa staruie si sa progreseze in bine, ajutat de harul dumnezeiesc, dar tot asa sa se abata de la bine si sa fie in rau, Dumnezeu ingaduind aceasta de dragul libertatii; caci ceea ce se face cu sila  nu e virtute.

Armonia, de care se spune in Dogmatici, ca a existat la inceput in om, intre partea lui spirituala si cea simtuala, sau intre om si lume, era propriu zis o stapanire a spiritului peste partea simtuala si peste na­tura, nu o egalitate intre ele. Aceasta tine de caracterul personal al omului.

Dar curatia, nestricaciunea, stapanirea mintii si a vointii peste sim­tire si lumea inconjuratoare, contemplarea nemijlocita a lui Dumne­zeu, nu constituiau insasi esenta chipului dumnezeiesc, pentru ca daca ar fi ,asa pierzandu-se ele, s-ar fi pierdut si chipul. Ele constituiau asa numita dreptate originara. Dar nu e mai putin-ade­varat ca ele reprezentau manifestarea neimpiedecata, nestingherita a puterii chipului.

Pe de alta parte, faptul ca acea stare s-a putut pierde, e o dovada ca ea nu era o stare de ultima desavarsire, de consolidare in bine. Chipul functiona in starea primordiala stingherit, dar nu era desavarsit pana la  asemanarea  cu Dumnezeu.  Sfintenia, curatenia, nevinovatia,  lipsa

de pacat a omului, nu erau consolidate in chip desavarsit in el, caci aceasta ar insemna o stare de virtute inascuta, ceea ce e o contrazicere in sine, si ar face neinteleasa caderea in pacat. La aceasta desavarsire a lor trebuia sa ajunga omul prin contributia proprie a eforturilor sale voluntare.

Omul era, asa dar, inainte de cadere, curat, capabil sa-l cunoasca repede si sa-l faca usor, deci capabil sa se consolideze desavarsit in el si sa ajunga la toata cunostinta cea adevarata. Dar pentru a ajunge la aceasta stare trebuia sa contribuie cu straduinta sa. Sfintii Parinti exprima acest lucru, comparand viata primordiala a omului, cu viata in Hristos, si deosebind intre chipul lui Dumnezeu pe care-l avea omul in sine de la inceput si intre asemanarea cu Dumnezeu, la care trebuia sa ajunga. Viata omului in Hristos, dupa ei, nu e numai o restabilire a lui in dreptatea originara, ci e cu mult superioara aceleia. Omul, de la putinta trupului de a muri ar fi ajuns la neputinta de a muri  si peste tot de la nestricaciunea ca posibilitate, ar fi ajuns la nestricaciunea ca stare neschimbabila. Aceasta e treapta inaintata a asemanarii cu Dumnezeu, tinta spre care trebuia sa tinda omul. Ea era cuprinsa potential in chipul dumnezeiesc in om, avand sa se faca din potentiala in actuala, prin stra­duinta omului.

4. Chipul si asemanarea.

Omul a primit de la Dumnezeu chipul ca dar, iar asemanarea i s-a fixat ca misiune, ca o datorie. Acesta e sensul dinamic, sensul de devenire al chipului. E in firea chipului sa tinda a se asemana tot mai mult cu modelul, iar modelul fiind la o distanta infinita de chip, acesta tinde necontenit sa se desavarseasca. E propriu teologiei ortodoxe, ca deosebeste intre chip si asemanare si prin aceasta acorda un caracter dinamic antropologiei. Ca­tolicismul si protestantismul, considerand starea primordiala a omului desavarsita, nu-i mai lasa acestuia putinta unui progres moral. Totul a pri­mit omul de-a gata de la Dumnezeu.

Aceasta deosebire este inevitabila pentru intelegerea pacatului. Caci dupa cadere, omul nu pierde orice inrudire cu Dumnezeu, orice semn al lui Dumnezeu in el. Biserica Ortodoxa a rezolvat aceasta problema prin deosebirea dintre chip si asemanare. Sfantul Grigorie Palama, rezumand pe Sfintii Parinti, spune ca dupa caderea din Paradis, suportand, inainte de moartea trupului, moartea sufletului, care este despartirea acestuia de Dumnezeu, "am lepadat asemanarea cu Dumnezeu, dar chipul nu l-am pierdut". Deosebirea aceasta intre chip si asemanare o respinge protestantis­mul. Dupa el, chipul dumnezeiesc in om are numai o semnificatie nor­mativa si etica, prin urmare coincide cu ceea ce considera Biserica Orto­doxa asemanarea. Deci, dupa protestanti, pierzandu-se aceasta, s-a pierdut si chipul. Cu alte cuvinte, protestantismul confunda chipul cu justitia originalis si  prin pierderea  acesteia,  s-a  pierdut cu totul si  chipul.

Viata dupa fire e viata dupa chip si asemanare, pana in pragul dumnezeirii. Viata deviata de la fire e viata cu chipul uratit, dar nu pierdut.  Cat este in viata dupa fire omul e bun, e pe drumul binelui si adevarului, dar schimbabil. Viata mai presus de fire, este viata devenita neschimbabila in bine si in nemurire, viata in care omul cunoaste ca Dumnezeu.

• Starea primordiala a omului dupa invatatura protestanta
  Publicat in : Lumea vazuta
• Aspecte etice ale dependentelor
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Starea primordiala a omului dupa invatatura catolica
  Publicat in : Lumea vazuta
• Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii
  Publicat in : Dogmatica

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: