Voi stati la capul meu acum
Privind un trup ce nu e viu…
Nu mai am timp , eu plec la drum !
--De ce-ati venit asa tarziu
Cat de usor ne spunem „Te iubesc!”...
Dar vai, aici toti oamenii gresesc! I
ubirea numai Unul a stiut-o;
Ne-a aratat-o, insa noi n-am vrut-o...
Iubeste-ma si cand ma mint,
Nu ma lasa-n pierzare
Sa ma invart prin labirint,
Mergand la intamplare.
De-ai stii tu inima ce-i Raiul,
Te-ai smulge singura din piept
Ai alerga spre cer cu duhul
Si m-ai lasa doar trup inert.
Tacut, umil, privesc spre Tine
Cum stai si rabzi plangand;
Ma-ntreb, ce cauti langa mine,
Un biet talhar, gol si flamand.
Cunvintele lasa urme abia deslusite pe bratul inghetat al saraciei
il invoc pe Dumnezeu in numele deznadejdii
lacrima dumnezeasca imi mangaie sufletul
Am intins mana sufletului, neputincioasa, spre Dumezeu
pe palma s-a asezat lacrima rotunda ca un bob de roua
glumea cu ziua de ieri si de azi,
stingea lumanarile nopti...
Pantecele Sau ingenuncheaza ingeri,
Perfect, sta ca un glob, precum pamantul ;
Si apara intr-insu, ca-ntr-o cochilie,
adamii, toti martirii, apostolii
Pe manastirea-n piatra,
Am devenit pamant,
m-am prefacut in nori,
copaci, apa si vant
Si am tacut ca noaptea
Degeaba aruncati cu zaruri din Ursita,
Sa regasiti in astre o veste potrivita
La anul nou, stiu bine, cum imi zicea strabunul,
Se deschidea tot cerul, de lumina pamant...
Cumva ne-asteapta totul:
Ne-asteapta ora care fuge,
Ca un strain sezand in gara,
Tot nemiscata si cuminte
Cea din urma fericire, s-a dat unui poet:
Cum n-a fost de cuviinta s-o ia vreun arlechin,
i-a fost ingaduita, in traiul desuet,
celui ce scrie vesnic, un ranjet in sus...
Venim pe rand, plecam dar pe sarite
Cand scrierile cartii se sfarsesc,
Cand clipa’n lumanare nu mai arde
Si lepadam, vesmantul omenesc.
Ce suflet porti in tine piatra?
Stai nemiscata, inteleapta.
Te spala apa,
Te bantuie furtuna
Necuvintele au biruit cuvintele
ce s-au asezat rabdatoare pe umaul iernii
cernit de timpuri rupte din alte timpuri.
Unde esti tu inger sfant
viata sfanta pe pamant
doua aripi in avint
viata pura din cuvant.
Am promis, Doamne, ca ne vom intalni
cand secundele torc a tacere
fara vaiet de stele si alai de flori,
doar un zambet adus de durere.
Cu talpile goale, starnind praful din glie,
Noi alergam si ulita era doar bucurie.
Ne imbraca blanda lumina,
In jocul nostru fara vina.
Haos, confuzie, disperare.
Privesc cu groaza spre soare.
Asta vrei Tu oare Doamne
Zorii Anului s-au revarsat acum
In inima ce’asteapta primenita
Prin lacrima Golgotei ce a ingenunchiat
Si patima si fapta neimplinita.
Inima mi-e plina de tristete,
De atata rautate-n noi,
De ce lasi Doamne sa ne-nghete,
Lacrimi neplanse in puhoi
Parca plutesc in haine cernite,
Cu vietile, cerului daruite.
Genunchii plecati in rugaciune,
Cantari ingeresti si vorbe bune.
"Suferinta in sine trece, dar faptul de a fi suferit nu trece niciodata". Leon Bloy
Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro