Când stai la rugăciune, să conduci bine corabia sufletului tău ca să o duci cu bine la limanul cel liniştit - la Dumnezeu; luntrea inimii să stea dreaptă şi neclintită; să ai cârmaci - raţiunea şi să urmăreşti ca ea să fie cu desăvârşire netulburată şi ageră; apoi să întinzi pânzele corăbiei tale duhovniceşti, adică ale inimii - credinţa, nădejdea şi dragostea - şi astfel cu inima împăcată, cu raţiunea luminată să mergi către Dumnezeu cu cele trei pânze, care înalţă iute sufletul la Dumnezeu.

• Trebuie să ai o asemenea credinţă în timpul rugăciunii încât nici o clipă să nu existe în inimă vreo îndoială ascunsă sau vreun gând ascuns, cum că Dumnezeu nu ne ascultă, ci în tot timpul rugăciunii sufletul să şi-L închipuie pe Dumnezeu înainlea lui şi să discute cu El ca şi cu un împărat.

• Rugăciunea trebuie să fie vederea inimii - în Iimpui ei inima trebuie să îl vadă pe Dumnezeu şi pe ea însăşi aşa cum este, nu o nălucă; rugăciunea este un mijloc de a explica vederea, care se întunecă mereu, a inimii - din pricina mulţimii poftelor trupeşti şi a întunecimii diavoleşti.

• Când te rogi lui Dumnezeu, trebuie să crezi din toată inima în acele bunătăţi duhovniceşti, care sunt pomenite în rugăciune şi din toată inima să le doreşti şi să le ceri; iar bunătăţilor pământeşti, fiind trecătoare, să nu le acorzi nici o valoare.

• La rugăciune nu trebuie să te laşi în voia căscatului.

• Rugăciunea trebuie în mod firesc, fără cea mai mică forţare, grabă sau tărăgănare să se reverse în sufletul nostru, ca un şuvoi dintr-un râu mare - din molitfelnic.

• Nu te grăbi să începi rugăciunea. Intăreşte mai întâi în inimă credinţa că Dumnezeu este prezent, vede şi aude; întăreşte pacea în inimă. Continuând rugăciunile, trebuie să intri cu mintea în esenţa cuvintelor şi să le aşezi în inimă. Să îţi doreşti din inimă să te îndreptezi.

• Inchipuieşte-ţi-I în inimă cu mintea clară pe Domnul sau pe Stăpâna tuturor sau pe un înger şi un sfânt, strigă din inimă către Ei după ajutor cu căinţă pentru păcate - şi ajutorul îndată va veni.

• Cel ce se roagă, întocmai ca pe literele alfabetului, trebuie să socotească drept un adevăr, care nu trebuie demonstrat, faptul că Dumnezeu este pretutindeni, aude şi vede strigătele lăuntrice ale inimii noastre, la fel ca şi sfinţii, prin harul Lui.

• La rugăciune trebuie să ţinem minte că Dumnezeu este Cel ce este (Ieşirea 3,14) şi că este Atotţiitor. La rugăciune trebuie să avem trei convingeri puternice: a) că Dumnezeu este prezent, b) că El este atotbun şi c) că auzul şi inima Lui întotdeauna sunt deschise ca să ne asculte pe noi. Faţa Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor (vezi: Psalmi 33,14,15). Cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care îl caută (Evrei 11, 6).

• La rugăciune trebuie mai mult decât orice să ne sârguim să dobândim înflăcărarea duhului - înflăcărarea şi sinceritatea căinţei pentru păcate: Anania, Azaria şi Misael (vezi: Daniel 3,16-25), proorocul Daniel (înainte de arătarea Arhanghelului) (vezi: Daniel 9,4-20), tâlharul cel înţelept (vezi: Luca 23,42).

• Când te rogi, trebuie să crezi în puterea cuvintelor rugăciunii aşa încât să nu desparţi cuvintele de lucrul exprimat de ele - trebuie să crezi că după cuvânt, ca umbra după trup, urmează şi lucrul, aşa cum la Domnul cuvântul şi lucrul sunt nedespărţite: căci El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit (Psalmi 148,5). - Şi tu să crezi, de asemenea, că, ceea ce ai spus la rugăciune, ceea ce ai cerut, aceea se va şi împlini: ai dat slavă - şi Dumnezeu a primit slavoslovia, ai mulţumit Domnului - şi Domnul a
primit mulţumirea ta întru miros de bună mireasmă duhovnicească37. Nenorocirea este că noi suntem puţin credincioşi şi despărţim cuvântul de lucru, ca trupul de-suflet, forma de conţinut, umbra de trup - şi suntem şi la rugăciune, ca în viaţă, (oameni) fireşti, care nu au Duhul (Iuda 1,19): de aceea sunt şi neputincioase şi neroditoare rugăciunile noastre.

• La rugăciune trebuie prin toate mijloacele să ne ferim de acea stare a sufletului, faţă de care însuşi Domnul Şi-a exprimat în Apocalipsă indignarea Sa: Ştiu faptele tale (şi, se poate spune, rugăciunea ta); că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea. Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii (nu simţi) că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol! (Apocalipsa 3,15-17) Să nu se strice sarea (vezi: Matei 5,13).

• Când te aşezi la rugăciune şi inima ta se arată a fi mândră, fără nici o nevoie de rugăciune sau de bunătăţile cerute prin rugăciunea rostită, adu-ţi atunci aminte zilele încercărilor cumplite din viaţa ta, clipele lacrimilor şi ale tânguirilor şi prin această amintire smereşte-ţi inima ta: atunci îşi va veni în fire şi va prinde puteri pentru rugăciune şi va avea nevoie de ea, ca o mamă plină de duioşie, care îşi iubeşte copilaşul ei şi îi ia apărarea faţă de vrăjmaşi.

• Dacă nu te rogi sincer, din inimă sau nu vorbeşti, nu te porţi cu ceilalţi sincer (una ai pe limbă şi alta în inimă), eşti deja fiul minciunii, al diavolului, care de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el, căci este mincinos şi tatăl minciunii (Ioan 8,44). De aceea şi spune Mântuitorul: în adevăr trebuie să ne închinăm (vezi: Ioan 4,24). Iar Apostolul spune: ţinând adevărul, în iubire (Efeseni 4,15), adică trebuie să îi iubim cu adevărat pe toţi; iar alt Apostol spune: să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul (1 Ioan 3,18).

• Dacă buzele tale spun: Doamne, miluieşte-mă, iar inima nici nu ştie cu ce să te miluiască Domnul, rugăciunea ta este greşită, săvârşită numai cu gura, nu şi cu inima; la rugăciune inima trebuie să fie neapărat şi întotdeauna pătrunsă de durerea pentru păcate. Tot aşa, dacă cu buzele mulţumeşti, iar inima rămâne nesimţitoare la ceea ce rostesc buzele, rugăciunea ta iarăşi este nevrednică de Dumnezeu: înainte de toate trebuie să mulţumeşti cu inima; gura este slujitoarea inimii. Din prisosul inimii grăieşte gura (Matei 12, 34).

• In rugăciune trebuie să îi urmăm pe orbii din Ierihon (vezi: Matei 20, 29-34): mai tare, din toată inima, cu deplină credinţă, neţinând cont de nici o piedică, să strigăm: Fiul lui David! Miluieşte-mă! (vezi: Matei 9, 27) La fel şi pe sfinţi să îi chemăm cu osârdie (cum cântă Biserica38). Altfel nu vom fi auziţi.

• Să nu spui multe la rugăciune cu gura, ci mai mult cu inima. Dacă inima arde, atunci este bine să vorbească şi gura. Dar, dacă inima este copleşită, strivită de vreun păcat, oricare ar fi el şi limba flecăreşte singură, mai bine să nu flecărească deloc, să nu îi fie spre păcat.

• Dacă în vremea rugăciunii nu îl vei aduce prin credinţă pe Hristos în inimă, El nu Se va lipi de buzele tale, chiar dacă vei spune de o sută de ori: Doamne! Doamne! Şi folos din rugăciune nu vei dobândi, pentru că în duh şi în adevăr, adică cu inima, trebuie să I ne închinăm lui Dumnezeu - spune Mântuitorul (vezi: Ioan 4, 24).

• Când îi aduci lui Dumnezeu rugăciunea - această slujire prin cuvânt, să o cinsteşti în chip desăvârşit, atât pe ea, cât şi fiecare cuvânt al ei; să ştii că Pricinuitorul oricărei rugăciuni e însuşi Dumnezeu, Cuvântul Lui şi Duhul cel de viaţă Făcător, Care Se roagă pentru noi cu suspine negrăite (vezi: Romani 8, 26); fii ferm convins că Domnul aude rugăciunea ta şi că o împlineşte dacă te rogi din toată inima. In ceea ce priveşte adevărul tuturor cuvintelor rugăciunii, de asemenea, să nu te îndoieşti deloc. Insuşi Dumnezeu Cuvântul stă în capul cuvântului rugăciunii şi îl conduce. Insuşi Cuvântul cel întrupat al lui Dumnezeu Se roagă cu buzele tale.

• Intrucât Dumnezeu este Raţiune Ziditoare, Vie şi de viaţă făcătoare - foarte mult greşesc cei care prin cugetul duhului lor se abat de la această Raţiune Ipostatică şi se ocupă cu lucruri materiale, trecătoare, materializându-şi prin aceasta duhul lor; mai ales, greşesc cei care în timpul slujbei bisericeşti sau al rugăciunii de acasă se abat cu totul prin cugetul lor de la Dumnezeu şi rătăcesc prin diferite locuri în afara bisericii. Ei supără din cale-afară Dumnezeirea, în Care trebuie să fie pironită mintea noastră.

• Când ne rugăm, trebuie să fim recunoscători Domnului şi pentru faptul că El ne învredniceşte pe noi, păcătoşii şi îndărătnicii, să deschidem pentru convorbirea cu El buzele noastre cele necurate şi pângărite39 şi ascultă rugăciunile noastre: căci şi aceasta este o dovadă de cea mai mare bunătate - ca Ziditorul tuturor lucrurilor (vezi: Apocalipsa 4,11) şi Binefăcătorul lor să primească cereri, mulţumiri şi laude din partea făpturilor Sale nelegiuite şi nerecunoscătoare.

• Rugăciunea să fie o cerere, săvârşită de bunăvoie, liberă către Domnul, nu fără tragere de inimă şi silită: căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună (2 Corinteni 9, 7).

• Trebuie să ne rugăm în duh, pentru că Dumnezeu este duh, nu trup; în adevăr (vezi: Ioan 4,24), nu în minciună, pentru că Dumnezeu este Adevărul. Acelaşi lucru trebuie să îl spunem când ne rugăm sfinţilor. Nu numai cu buzele să îi chemi, căci ei nu au buze, glas, nimic trupesc, ci cu inima sau cu sufletul arzând: atunci ei vor auzi, căci, cine se aseamănă, se adună. Şi carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu (1 Corinteni 15, 50), ci duhul curat, care arde de dragoste pentru Dumnezeu.

• Caută întotdeauna la Iubire - la Dumnezeu şi, rugându-te în Duhul Sfânt, păzeşte-te întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteaptă mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică (vezi: Iuda 1, 20-21).

• Dacă toţi ne-am ruga cu adevărat şi ne-am împărtăşi cu vrednicie, atunci toţi am fi drepţi; nu ar mai fi nici desfrânaţi (mădularele lui Hristos - 1 Corinteni 6,15), nici prădători (Iisus Hristos este Vistierul cel nestricat40), nici zavistnici, nici urători, nici iubitori de argint.

• Ce înseamnă a te ruga în duh şi în adevăr (Ioan 4, 23,24)? Inseamnă a te ruga cu acea credinţă, nădejde şi dragoste, cu care s-au rugat Sfinţii Părinţi, care ne-au lăsat vistieria duhovnicească a rugăciunilor lor, a mulţumirilor şi a laudelor lor, aduse lui Dumnezeu.

• A învăţa să te rogi cu adevărat înseamnă a învăţa să fii cu adevărat fericit.

• Când mă rog lui Dumnezeu, sau Stăpânei tuturor, sau îngerilor, primesc răspunsuri la rugăciunea mea şi de aici mă conving cu tărie că există o lume duhovnicească şi că eu sunt o parte din ea, din această lume nevăzută: când mă rog din inimă lui Dumnezeu, sau Stăpânei tuturor, sau îngerilor, primesc în inima mea lumină, putere, linişte, fericire şi
de aici cunosc că fericirea mea este în Dumnezeu.

• Nivelul credinţei şi al înflăcărării în rugăciunea săvârşită zilnic arată zi de zi nivelul stării noastre duhovniceşti, al curăţiei sau al necurăţiei inimii noastre. Deci, rugăciunea este măsura sporirii sau a
răcirii noastre în viata duhovnicească.

• De rugat, trebuie să ne rugăm neapărat din toată inima, altfel rugăciunea va lăsa în inimă doar o povară, un chin.

• Rugătorul desăvârşit nu spune nici un cuvânt care să nu fie din inimă; şi aceasta - atât în rugăciune, cât şi în toată viaţa.

• Trebuie să ne rugăm nu numai cu inima, ci şi cu gura, căci rugăciunea gurii o ajută pe cea a inimii, deşteptând-o şi înviorând-o.

Sfântul Ioan de Kronstadt

Fragmnet din cartea "Despre rugaciune", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Despre rugaciune"


Note:

37 Vezi: Ectenia de dinaintea Rugăciunii Domneşti, din rânduiala Dumnezeieştii Liturghii.

38 Rugăciunea către sfântul ocrotitor ceresc, din Rugăciunile dimineţii şi din cântările molebenului.

39 Vezi: Rugăciunea Doamne, Dumnezeul meu..., din rânduiala pentru Sfânta împărtăşanie.

40 Vezi: Icosul al 10-lea, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos.

 

• Cum sa ne rugam corect
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Cum sa ne rugam cand nu ne ajunge timpul
  Publicat in : Religie
• Cum sa ne rugam
  Publicat in : Editoriale
• Cum sa ne rugam?
  Publicat in : Credinta
• Cum sa ne rugam in asa fel incat Domnul sa ne auda
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: