In ultimii ani am fost martorii unei polarizarii intre cei care confunda "orientarea" homosexuala cu comportamente specifice, alaturi de condamnarea persoanei respective, si cei care afirma ca homosexualitatea este neutra din punct de vedere moral si, prin urmare, ea este
Nu totdeauna si de catre toti, homosexualitatea a fost interpretata si aplicata la fel. Daca unele popoare antice o respingeau ca pe un defect, ca pe o pervertire a naturii sau ca un mare pacat fata de Dumnezeu, altele in schimb
Schimbarea structurilor economice, politice, sociale, culturale si nu in ultimul rand religioase in lume, se datoreaza unor cauze istorice bine determinate, dar la randul lor acestea reusesc sa schimbe mentalitatea si apoi comportamentul moral-spiritual al omului
Una dintre cele mai importante inginerii psihosociale ale neo-marxiştilor este să declare întreaga concepţie tradiţională privind lumea şi viaţa ca un ansamblu de rejudecăţi depăşite, retrograde, propunând în schimb o nouă înţelegere a lucrurilor, pretins ştiinţifică. De fapt...
Homosexualitatea ia un chip nou pe zi ce trece. Daca acum ceva vreme vorbeam despre homosexualitate ca fiind un pacat, discutam despre interzicerea manifestarilor acestora in public, astazi ne vedem nevoiti sa discutam despre casatoriile legalizate intre homosexuali si despre dreptul de a infia si...
Este un articol care ne pune in fata cele mai grele pacate ale omului contemporan. autorul vorbeste despre practicile pacatoase ale vietii de cuplu dintre care amintim avortul si practicile avortive, sterilitatea voluntara, cu tot cortegiul sau. In partea a doua sunt tratate aberatiile sexuale...
Subiectul este delicat intrucat implica comportamente care au fost condamnate de societate si de autoritatea biblica pe parcursul istoriei, iar specialistii sustin ca cel putin 10% din populatie este angajata intr o forma oarecare de homosexualitate sau ar dori sa faca acest lucru
Miscarea agresiva a globalizarii antreneaza in zilele noastre din ce in ce mai multe tari europene, in speta pe cele care fac parte din Uniunea Europeana. Acordarea noilor "valori" vestice este propusa, de fapt, tuturor etniilor, cultelor si culturilor care intra in contact cu liberalismul...
Asa suna in mintea mea noua propunere a deputatului Remus Cernea. Un fel de struto-camila, care scoate la iveala o slabiciune a Drepturilor Omului: relativizarea moralei prin individualizarea ei. Efectul poate fi aparitia unui nou tip de dictatura.
Urmaresc cu interes meciul constitutional intre cultele din Romania, unde BOR este majoritara si liga LGBT, pe tema familiei si a uniunilor gay. Fluierul de final il va sufla Comisia parlamentara.
Interpretarile legislative in cazul familiilor gay mi se par asemenea interpretarilor biblice, pe care le fac diversi profeti inchipuiti. Se vorbeste, in cerc, de discriminare si drepturi. Dar sunt nedumerit. Care drepturi? Conferite de catre cine
Homosexualii doresc sa ne descopere ca se poate trai si dincolo de relatiile sexuale firesti. Iar daca se poate trai, vor sa ne arate ca nu mai avem niciun motiv de a lupta impotriva homosexualitatii. Iar fara lupta, ea trece in randul normalitatii.
Revin asupra subiectului abordat in articolul de saptamana trecuta. Nu as dori nici o clipa a cadea in capcana simplificarilor ideologizante sau a etichetarilor impersonale. Problema statutului homosexualitatii si a homosexualilor
Traim momentele cele mai cumplite de dupa 1989, dar putini sunt constienti de acest lucru. Nimic din ceea ce s-a petrecut pana acum nu se poate compara cu ceea ce va urma. Evident, vizez aici planul vietii duhovnicesti, dar nu numai.
Pacatele strigatoare la cer se ridica impotriva inclinatiilor firesti pe care Dumnezeu le-a pus in firea noastra. Aceste pacate intuneca si deformeaza chipul lui Dumnezeu din om. Ele sunt atat de grele, incat, mai mult decat altele, cer o rasplatire (dreptate) de la Dumnezeu chiar in lumea aceasta...
In trecut sodomitii erau marginalizati de societate, erau paria unei comuniuni. Acum isi cer drepturi si isi etaleaza pacatele strigatoare la Cer prin parade ale mandriei. Pe vremuri mai exista rusine de pacat, acum rusinea este un pacat
Rand pe rand, statele lumii legalizeaza parteneriatele LGBT, sub diverse forme: uniuni consensuale, parteneriate civile, casatorii. Suplimentar, se pune si problema adoptiilor de copii, pentru a arata ca si ei pot alcatui asa-zise familii. Care sunt mizele aceste schimbari de paradigma, inceputa...
Dupa cum obisnuia sa spuna Parintele Arsenie Boca, in mintea stramba si lucrul drept se stramba. Doar astfel se poate explica ultima initiativa a televiziunii Pro TV, aceea de a lansa, la finalul acestei luni, o emisiune care va promova, fatis si nemijlocit, casatoriile homosexuale, calcand in...
Te inteleg. Te inteleg perfect. Te uiti in jurul tau si nu vezi decat oameni dispusi ori sa te condamne, ori – mai rau – sa te ignore. Dar eu nu te condamn (nici nu am autoritatea) si, pe de alta parte, eu cred in iertare. Si nici n-as vrea sa te ignor, caci cred ca nimeni nu merita ignorat. Si...
Istoria ultimului secol, si mai ales a ultimilor ani, nu este, din anumite puncte de vedere, decat consecinta modului in care omenirea a inteles si s-a raportat la libertate. Concept suficient de pretentios pentru a nu putea fi istovit in limitele unui articol de ziar, libertatea a fost si este, pe...
Aud din ce in ce mai des ca Biserica a ramas invechita, limitata si cu prejudecati retrograde. Desigur, au dreptul la aceasta opinie. Ma surprinde insa tonul ridicat, jignirile si argumentele violente puse in joc. Ce-i sperie sau infurie pe oamenii acestia
In vremurile din urma, calugarii vor fi ca mirenii, iar mirenii ca dracii. In vremurile din urma barbatii vor schimba obiceiul dumnezeiesc al demnitatii lor si se vor acoperi cu straie femeiesti, iar femeile vor umbla precum barbatii.
"Dati foc preotilor care discrimineaza!”. Aceasta este fraza care surprinde cel mai bine nocivitatea relatiei mult prea stranse intre Biserica si Stat. Efectul toxic s-a vazut in 2012: Statul danez a obligat Biserica Nationala sa oficieze casatorii intre persoane de acelasi sex. Dar nu avem de-a...
La numai cateva zile dupa publicarea documentului emis in cadrul Conferintei episcopilor din Franta, Adunarea Episcopilor Ortodocsi din Franta a emis la randul ei un comunicat in care se trage un semnal de alarma asupra consecintelor provocate de permiterea casatoriei civile persoanelor homosexuale...
In urma adoptarii in sedinta de lucru a Comisiei de revizuire a Constitutiei de marti, 4 iunie 2013, a amendamentului la articolul 4 alin. (2)din Constitutia Romaniei in vigoare, prin care sunt completate in legea fundamentala criteriile pentru care este interzisa discriminarea, inclusiv culoare...