Conditiile  in  care  se  face  proclamarea  unei  biserici   autocefale

 

Proclamarea unei Biserici ca autocefala reprezinta unul din cele mai insemnate acte pentru intreaga Biserica, intrucat prin autocefalie se pro­duce o schimbare esentiala in relatiile bisericesti din cadrul ortodoxiei ecumenice. Actul de pro­clamare a autocefaliei unei Biserici, presupune intrarea in actiune a trei factori: a Bisericii care isi reclama autocefalia, a Bisericii mame de care a depins pana acum, si a Bisericii in totalitatea ei sau a Bisericii ecume­nice.

 

Fiecare din acesti trei factori colaboreaza de pe pozitie proprie si in felul sau, la crearea unei noi autocefalii. Aceasta inseamna ca se cer din partea fiecaruia din acesti factori anumite conditii, care fireste sunt deosebite, dupa pozitia fiecaruia.

 

a)   Conditiile din partea  Bisericii care cere autocefalia

1.  Sa  dovedeasca  statornicie  in  dreapta credinta,  precum si in pastrarea  randuielilor traditionale cu caracter ceremonial-liturgie si disciplinar canonic.

 

2. Sa  dovedeasca maturitate in conducerea de sine,  adica sa  se dovedeasca buna chivernisitoare a treburilor sale curente.

 

3. Sa dispuna de cel putin 3-4 ierarhi, pentru a se putea constitui un sinod   autocefal, in conformitate cu prevederile canonice.

 

4. Sa existe o dorinta si o nazuinta  manifesta  pentru autocefalie si in cadrul credinciosilor, nu numai in cadrul clerului si a ierarhiei Bise­rici respective.

 

5. Ierarhia bisericeasca in cauza, sa ceara autocefalia in mod for­mal, in numele sau si in numele clerului si credinciosilor,  adresandu-se Bisericii mame sub   jurisdictia careia se gaseste si aratand temeiurile care-i indreptatesc cererea. Nu este ingaduit in nici  un chip, ca  autoce­falia sa se proclame fara aprobarea   Bisericii   mame.  

 

6. Dupa obtinnerea autocefaliei, noua biserica autocefala trebuie sa vesteasca acest lucru prin scrisori, pe toate celelalte Biserici autocefale, rugandu-le sa o primeasca in comuniunea lor.

 

b) Conditiile din partea Bisericii care acorda autocefalia

1. Sa emita un "Tomos" sinodal,  prin care se confera  autocefalia. Tomosul  nu  poate fi un act personal al conducatorului Bisericii autoce­fale, decat in  imprejurari  exceptionale, adica in cazuri de forta majora.

 

2. Tomosul trebuie sa arate temeinicia actului de proclamare a autocefaliei, si sa specifice drepturile pe care le primeste o Biserica au­tocefala.

 

3. Sa vesteasca toate celelalte Biserici autocefale despre  crearea noii autocefalii,   comunicandu-le tomosul sinodal, si rugandu-le sa consimta.

 

c) Conditiile din partea Bisericii ecumenice

1. Noua autocefalie sa fie recunoscuta de toate Bisericile deja autocefale,  facandu-se cunoscuta aceasta recunoastere prin scrisori sau acte de consimtamant, ca raspuns la scrisorile Bisericii mame si ale noii Bi­serici  autocefale.

 

Pentru cazul ca unei unitati bisericesti nu i s-ar recunoaste auto­cefalia de catre Biserica mama, desi respectiva autocefalie ar fi legitima si a fost ceruta cu respectarea randuielilor canonice, celelalte Biserici autocefale au dreptul sa intervina pentru a se acorda autocefalia ceruta, dupa cum pot sa intervina si pentru a nu se recunoaste autocefalia sau pentru a se retrage autocefalia unei Biserici, care nu indeplineste con­ditiile in acest scop.

 

In cazul proclamarii unei autocefalii de catre Biserica mama, ea savarseste acest act in numele Bisericii ecumenice, pentru ca prin acest act exercita o putere pe care o detine in chip solidar cu intreaga Bise­rica. De altfel istoria arata o serie de interventii din partea intregii Biserici in probleme de autocefalie, ca de exemplu in chestiunea Bise­ricii din Cipru (Can. 8, sin. III ecum.; can. 39 Trulan, etc); apoi in cazul mitropoliei din Cezareia Palestinei (can. 7 sin. I ecum.); in cazul Bisericii din Egipt, Italia, Siria, etc, (can. 6 sin. I ecum.; can. 2 sin. II ecum.) in cazul litigiului dintre mitropoliile autocefale ale Nicomidiei si Niceii   (can.   12  sin.   IV. ecum.)  etc.

 

Drepturile   unei   Biserici   autocefale

1. Prin  autocefalie, o  biserica  dobandeste  totalitatea  drepturilor care ii asigura o conducere complet  independenta  in  campul  lucrarii  pe  care o   savarseste   prin   exercitarea   celor   trei   ramuri   ale   puterii   bisericesti: puterea de a invata,  de a   sfinti si  de a conduce. 

 

Cu alte cuvinte, o biserica autocefala dobandeste calitatea si dreptul de a transmite prin sine insasi intreaga mostenire a Sfintilor Apostoli, sau deplina succesiune apostolica. In mod principal, acest lucru se face prin alegerea, hirotonia si instituirea in functiune a clerului propriu, in frunte cu inalta ierarhie episcopala.

 

2.   In ce priveste exercitarea  puterii  sau functiei invatatoresti orice Biserica  autocefala  se bucura  de urmatoarele drepturi principale:

 

a)  Poate alcatui si difuza in cuprinsul ei carti  de cuprins doctrinar, catehisme,   scrieri apologetice, marturisiri de credinta, carti de invatatura,  manuale,  tratate,  studii, predici   etc.

 

b) Poate organiza invatamantul religios-catehetic si teologic pentru credinciosi si pentru  formarea   clerului  sau.    

       

c) Poate organiza misiuni  religioase interne si  externe.

 

d) Poate  angaja  discutii  si colaborari cu  orice organizatie, confesiune sau curent religios,  daca  astfel  de  acte  nu impun concesiuni  doctrinare.

 

e) Poate judeca si condamna, singura ereziile care eventual apar sau patrund pe teritoriul sau, definind dreapta credinta in raport cu acestea.

 

3.   In ce priveste exercitarea puterii sau functiei sacramentale sau sfintitoare, orice  Biserica autocefala se bucura de urmatoarele drepturi principale:

 

a) apreciaza validitatea tainelor savarsite de eretici si schismatici;

 

b)  hirotoneste pe arhierei, preoti si diaconi, asigurand in felul acesta singura in  interiorul  sau, succesiunea neintrerupta a preotiei mostenite de la Sf. Apostoli;

 

c)  desleaga taina cununiei;

 

d)  stabileste randuieli sau norme cu caracter tipiconal pentru savarsirea   sfintelor taine, a sfintelor slujbe si a ierurghiilor, putand sa introduca modificari   adaptari in ritualfara a atinge insa esenta acestuia;

 

e) poate schimba ritul insusi;

 

f) poate  sfinti  singura mirul;  

 

g) poate canoniza sfinti;

 

h) poate institui sarbatori;

 

i) poate adopta  calendarul   pe  care-l socoteste mai  corespunzator;

 

j) poate introduce schimbari, in tot ceea ce constituie element ar­tistic in cultul sau, adoptand elemente specifice nationale - locale- in ar­hitectura, pictura,  muzica  bisericeasca  etc.

 

4.   In ce priveste exercitarea  puterii  jurisdictionale  sau conducatoare, orice  Biserica autocefala se bucura de urmatoarele drepturi principale:

 

a)  Poate  aduce  hotarari sinodale cu  valoare de lege in cuprinsul sau,  fie adaptand la realitatile si conditiile sale specifice,  principiile  si normele canonice, fie adoptand norme noi determinate de necesitati deo­sebite, dar fireste  si in cazul acesta mentinandu-se in  limitele canonicitatii.

 

De obicei, aceste norme specifice sunt fixate, fie in simple hotarari sinodale, fie in canoane, in  statute,  regulamente etc.

 

Normele respective pot sa se refere la orice chestiuni regulamentate juridic, inclusiv la administratia comuna si la disciplina.

 

b)    Poate sa acorde, sa retraga si   sa   schimbe   titlurile   unitatilor sale administrative si ale ierarhilor si celorlalti clerici ai sai, fiind libera sa  stabileasca nomenclatura  demnitatilor sale bisericesti, dupa necesitati si   traditii proprii,  fireste  insa,  in  limitele  normelor  general  valabile  in Ortodoxie.

 

c)   Poate sa adopte ca unitate autocefala, titlul sau numirea onorifica cea   mai  corespunzatoare,  ca   de  ex.:   Arhiepiscopie,   Mitropolie,   Exarhie sau  Patriarhie,  urmand  fireste  sa  confere  titlul  si   gradul  corespunzator primului sau ierarh.

 

Se intelege insa, ca daca un asemenea lucru nu s-a stabilit in mo­mentul proclamarii autocefaliei, el mu mai poate fi facut ulterior, decat cu consimtamantul  intregii  Biserici.

 

d)   Poate sa-si  aleaga  singura  pe toti  episcopii,  inclusiv  pe  primul ierarh.  Acest  drept a  fost socotit in cele mai  multe  cazuri ca  principal si   caracteristic pentru  autocefalie,  intrucat  prin   alegere,  ca  prim  act  in vederea   instituirii  in  functie  a   unui  episcop,   se  desemneaza  persoanele care   vor   detine pozitiile-cheie.

 

e)   Poate sa emita singura documentele de instituire in functie a ierarhilor sai inclusiv pentru primul sau ierarh.

 

f)  Poate judeca pe ierarhii sai inclusiv pe primul sau ierarh, in cazul cand vreunul din ei s-ar face vinovat de vreo abatere grava. Acest drept il are orice sinod autocefal, chiar daca este format numai din 3-4 episcopi.

 

g)  Orice Biserica autocefala poate sa-si exercite jurisdictia sa atat asu­pra credinciosilor si clerului din cuprinsul ei, teritorial delimitat, cat si asu­pra credinciosilor sai din diaspora.

 

h) Poate participa la actiuni comune cu organizatiile cele mai deose­bite din punct de vedere religios, pentru asigurarea intereselor sale, sau pentru ducerea in comun a unor actiuni de interes general uman, religios, cultural, filantropic, etc.

 

i) Poate stabili sau incheia cu Statul pe al carui teritoriu se gaseste, ca si cu alte State sau organizatii laice nationale sau internationale, inte­legeri  sau acorduri in conformitate cu interesele sale legitime.

 

5. Prin exercitarea independenta a intregii puteri bisericesti, orice unitate autocefala devine egala in grad si coordonata cu toate celelalte Biserici autocefale existente.

 

Intre conducatorii Bisericilor autocefale nu exista nici o deosebire ca grad si ca drepturi si nici intre sinoadele acestora. Singura deosebire care se admite este cea onorifica, stabilita potrivit unor vechi norme canonice.

 

Ca urmare, in aceasta calitate, drepturile principale de care se bucura orice Biserica autocefala, sunt urmatoarele:

 

a)   Sa-si spuna prin intregul sau episcopat - intrunit sau nu in Sinod - parerea in orice problema in care este solicitata de catre vreuna dintre Bisericile surori.

 

b)   Sa hotarasca impreuna cu celelalte Biserici autocefale asupra intru­nirii unui sinod pan-ortodox, adica, sa consimta sau sa se opuna la convo­carea unui sinod pan-ortodox, si sa consimta sau sa refuze trimiterea de reprezentanti la un asemenea sinod.

 

c)   Sa hotarasca impreuna cu celelalte Biserici autocefale asupra intru­nirii unui sinod ecumenic, asupra convocarii lui, a problemelor de luat in desbatere, a locului in care se va tine etc. - intrucat nici convocarea unui sinod panortodox, nici a unui sinod ecumenic nu constituie vreun drept sau vreun privilegiu  al vreunuia  dintre scaunele ierarhice ale ortodoxiei,  sau al vreunuia dintre sinoadele Bisericilor autocefale.

 

d)  Sa fie convocata la sinodul panortodox si la cel ecumenic.

 

e)  Sa aprobe sau sa respinga conferirea autocefaliei unei noi unitati bisericesti care o cere, fie ca aceasta unitate s-ar desprinde din cadrul ei, fie ca s-ar desprinde din alta Biserica autocefala.

 

f)   Sa aprobe sau sa respinga incetarea unei autocefalii, adica lipsirea unei Biserici autocefale de drepturile ei quasi-suverane, si coborarea ei in randul Bisericilor autonome sau chiar incorporarea ei intr-o alta Biserica autocefala.

 

g)   Sa confere autocefalia cu consimtamantul Bisericilor surori, si sa proclame ea insasi ca autocefala, o unitate bisericeasca ce se desprinde de sub jurisdictia sa, precum si sa ia initiativa retragerii autocefaliei unei ast­fel de unitati.

 

h) Sa confere autonomia si sa proclame ea insasi ca autonoma o unitate bisericeasca ce se desprinde de sub jurisdictia ei deplina, precum si sa-i retraga autonomia conferita.

 

i) Sa declare schismatica sau eretica o unitate bisericeasca, in cazul cand desprinzandu-se din sanul sau, s-a proclamat singura autocefala sau autonoma, sau in cazul cand a cazut in erezie.

 

j) Sa consimta sau nu, la declararea ca schismatica sau ca eretica a unei unitati bisericesti din afara ei, fie ca respectiva este autocefala, auto­nomia sau nu.

 

k) Sa consimta sau nu, la ridicarea unei Biserici autocefale la un rang mai inalt, ca de pilda, exarhie sau patriarhie, precum si la conferirea titlului corespunzator unei astfel de ridicari, primului ierarh al Bisericii respective.

 

l) Sa stabileasca impreuna cu celelalte Biserici surori, ierarhia onori­fica a  scaunelor conducatoare din fruntea  Bisericilor autocefale.

 

In line, o serie de alte drepturi pe care orice Biserica autocefala le poate exercita numai solidar cu Bisericile surori.

 

Obligatiile  Bisericilor Autocefale

Alaturi de aceste drepturi s-au impus in sarcina fiecarei Biserici auto­cefale, o seama de obligatii, dintre care unele constituie limite ale autoce­faliei, iar altele, indatoriri legale, fratesti sau de onoare, fata de Bisericile surori.

 

1.  Limitele autocefaliei sunt determinate de unitatea ecumenica a Bisericii care trebuie aparata si asigurata prin intreaga activitate a orica­rei Biserici autocefale, si mai precis, prin respectarea intocmai a adevaru­rilor dogmatice, a esentialelor randuieli liturgice si a esentialelor principii si norme cu caracter canonic si disciplinar.

 

2. O alta serie de limite ale autocefaliei sunt impuse de Dreptul in­tern al statului in care se gaseste o Biserica autocefala, ca si de Dreptul International, intrucat orice Biserica autocefala  devine atat un subiect al Dreptului  Public intern, cat si un subiect al  Dreptului  International.  In aceasta calitate trebuie sa respecte in lucrarea sa normele pe care le impun legile de stat si cele internationale.

 

3.  Fiecare Biserica autocefala de indata ce a fost proclamata, este obligata sa aduca la cunostinta celorlalte Biserici acest lucru si sa le soli­cite frateste recunoasterea autocefaliei.

 

4.  Fiecare Biserica autocefala este obligata sa se supuna hotararilor canonice ale sinoadelor ecumenice, avand libertatea de a primi sau nu hotararile sinoadelor panortodoxe.

 

5. Fiecare Biserica autocefala este obligata sa intre in legatura cu Sinoadele Bisericilor surori si sa se consulte cu acestea in chestiuni care de­pasesc competenta unei singure Biserici.

 

6.  Cu ocazia conferirii autocefaliei sau a  autonomiei, si a procla­marii ca autocefala sau ca autonoma a unei unitati din cuprinsul sau, fie­care Biserica autocefala este obligata sa vesteasca prin documente oficiale aceste schimbari, solicitand pentru recunoasterea noii autocefalii, consimtamantul Bisericilor surori.

 

7.  Cu ocazia alegerii si inscaunarii unui nou intaistatator al unei Biserici autocefale, ca si in alte ocazii importante cand s-au produs eveni­mente deosebite in viata unei Biserici autocefale, ca de ex. o comemorare, inaugurarea unui asezamant important, implinirea vreunui deziderat reli­gios, crearea unei misiuni externe, convertirea in masa a unei populatii neortodoxe, crearea unei organizatii bisericesti diasporale, etc. conducatorul fiecarei Biserici autocefale este obligata sa vesteasca celelalte Biserici surori prin scrisori autorizate de Sinod.

 

8. Cu ocazia marilor sarbatori ale Bisericii, conducatorii Bisericilor autocefale snt obligati sa-si trimita personal scrisori sau mesaje.

 

9.  Sinodul fiecarei Biserici trebuie sa inscrie in dipticele sale pe toate capeteniile celorlalte  Biserici  autocefale.

 

10. Fiecare intiistatator al unei Biserici autocefale trebuie sa pome­neasca la sfintele slujbe, intai "intreg episcopatul ortodox", apoi "pe toti intiistatatorii"  Bisericilor  autocefale, in  ordinea  lor ierarhica onorifica.

 

11. Gradele ierarhice  ale clerului  si  alte  titluri  legale  dobandite intr-o Biserica autocefalia, trebuie sa fie recunoscute ca atare si de celelalte Biserici.

 

12. Pedepsele aplicate intr-o Biserica autocefala, slujitorilor si cre­dinciosilor vinovati, trebuie sa fie recunoscute si socotite intocmai si de celelalte Biserici.

 

Dreptul cuiva de a apela de la judecata unei Biserici autocefale, la celelalte Biserici, ori la sinodul panortodox sau la cel ecumenic, se recu­noaste numai in cazul unor litigii cu caracter dogmatic, in chestiunile ne­definite in mod precis de intreaga Biserica, sau in caz de calcare a canoa­nelor in aplicarea pedepsii fata de cel in cauza, fie cleric, fie mirean.

 

 

Incetarea Autocefaliei

Nu se poate evita problema de a se sti, cum este posibil sa dispara autocefalia deja constituita.

Este evident ca se poate sa dispara prin aceleasi cauze care au deter­minat-o, deci prim factori care au colaborat la crearea unei autocefalii. Astfel:

 

1.  Biserica autocefala poate renunta ea insasi la autocefalie.

 

2.  Biserica mama  poate sa determine pe celelalte Biserici sa  nu mai recunoasca sau sa retraga o autocefalie pe care ea ar fi proclamat-o.

 

3.  Episcopatul intregii Biserici sau sinodul ecumenic  (can. 28, IV ecum.) poate sa lipseasca de autocefalie orice unitate din cuprinsul Bisericii ortodoxe.

 

4.  O autocefalie poate dispare apoi prin dezorganizarea Bisericii respective sau prin disparitia credinciosilor, precum si prin alte impreju­rari de forta majora, cum ar fi schimbarea granitelor politice, etc.

 

5. Un alt mod de a desfiinta de fapt o Biserica autocefala s-a prac­ticat uneori prin acte emise de catre imparati sau de catre puterea de stat.

 

Biserica n-a admis in principiu asemenea acte unilaterale si a cerut sa  se respecte hotararile sale in aceasta privinta in conformitate cu canonul 12 al sinodului IV ecumenic si cu altele.

• Dreptul de acordare a autocefaliei in Biserica Ortodoxa
  Publicat in : Drept bisericesc